Învăţat, savant, poliglot, om
Pentru tiparCu moartea – sîmbătă, 7 septembrie, după orele de prînz, la 81 de ani, de cancer de prostată – a lui Eugen Coşeriu dispare, din viaţa pămîntească, un mare învăţat, un savant strălucit, un poliglot rar şi un om deosebit prin calităţile sufleteşti.
Învăţat, fiindcă Eugen Coşeriu cunoştea, în ansamblu şi în amănunt, istoria şi cultura multor popoare civilizate, antice şi moderne, ca dovadă stînd numeroasele referinţe etnologice (baza celor istorice), în conexiune cu acelea lingvistice, din lucrările sale, cunoştea, mai ales, istoria lingvisticii, milenară, amplă, variată şi incitantă, el fiind lingvistul cu, probabil, cele mai multe citări de nume şi de lucrări din toate epocile.
Savant, fiindcă în opera sa vastă – cunoscută şi apreciată, cel puţin deocamdată, mult mai bine în străinătate decît în spaţiul românesc – a demonstrat, constant şi convingător, necesitatea lingvisticii integrale, aptă să dea seama, în măsură maximă, de expresia, specifică prin limbaj, a realităţii obiective sau subiective, istoria lingvisticii apărînd astfel ca fundal şi ca efort, care trebuie continuat şi sublimat în sensul acestei, necesare, lingvistici integrale.
Poliglot – unul dintre rarii savanţi poligloţi contemporani, el citind şi vorbind fără greşeală în peste zece limbi vechi şi moderne, de la elină şi latină şi, trecînd prin limbile romanice şi dialecte ale lor, inclusiv sud-americane, pînă la germana utilizată ca profesor la mai multe universităţi germanofone. Acest fapt este evident din miile de exemple din lucrările sale.
La congresul de romanistică de la Palermo, din 1995, l-am urmărit, cu admiraţie, intervenind în mai multe limbi romanice, după limba referentului sau conlocutorului, acest fapt dovedind şi un grad înalt de politeţe profesională. Studenţilor sicilieni aşezaţi la aceeaşi masă, de prînz sau de cină, cu noi, românii, le explica, prompt, în idiomul lor sicilian, ce voiau aceştia să afle despre limba română, percepută de ei ca limbaj apropiat de al lor. La masa finală festivă, sute de participanţi din zeci de ţări şi-l disputau voios pentru fotografii de grup. De la N. Iorga, nici un alt român nativ nu s-a bucurat, în străinătate, de atîta audienţă şi stimă adevărată, ca Eugen Coşeriu.
Om, fiindcă dialoga binevoitor, fără emfază şi fără atitudini de superioritate, faţă de interlocutori, indiferent de nivelul lor intelectual. Printr-un productiv concept propriu, el sabér originário – cunoaşterea, corectă, cel mai adesea, deşi neconceptuală, a propriei limbi native, şi chiar a altor limbi, de către vorbitorul nelingvist – şi prin afirmaţia (şocantă pentru tiranii normelor lingvistice imuabile) după care „vorbitorul (comun) are întotdeauna dreptate”, el a relevat, ca lingvist, rolul primordial – nu numai cronologic, cît şi, mai ales, axiologic – al individului în inovaţia lingvistică, dovedind-o benefică, cel mai adesea.
Memoria savantului şi preţuirea învăţatului, poliglotului şi omului Eugen Coşeriu – apreciat de importanţi oameni de ştiinţă ca „lingvist pentru secolul XXI” – vor fi deci, neîndoielnic, perene.