Întristaţi prieteni
Pentru tiparTrecerea în Nefiinţă a colegului meu Eugen Coşeriu m-a îndurerat profund. Am fost coleg, la Liceul „Ion Creangă” din Bălţi, cu Eugen Coşeriu. El era cu o clasă mai mare ca mine, când au năvălit ruşii în iunie 1940, eu terminasem clasa a şaptea şi el terminase clasa a opta.
Nu am fost coleg de clasă cu el, şi afară de asta eu eram la „secţia ştiinţifică”, iar el era la „secţia literară”, însă Eugen Coşeriu era cunoscut în toată ţara ca un eminent, deci şi eu l-am cunoscut foarte bine. Lua cele mai mari distincţii la toate disciplinele la care participa, în cadrul Concursului Naţional Tinerimea Română, concurs ce se ţinea în fiecare an şi la care participau cei mai buni elevi din toată ţara. Era un băiat modest şi bun coleg, fiind iubit de toată lumea, adică de liceeni şi de corpul profesoral. A fost şi va fi pentru vecie mândria Liceului „Ion Creangă” din Bălţi şi totodată mândria Basarabiei noastre scumpe, pământ românesc.
Dragă Eugen, Dumnezeu să te odihnească în pace, şi să îndeplinească visul nostru pe care tu îl ştii!
16 septembrie 2002
Toronto, Canada
* * *
Acest mesaj, primit prin Internet exact la nouă zile după stingerea din viaţă a Marelui Lingvist, a fost primul venit de la un om care l-a cunoscut încă din copilărie pe Eugen Coşeriu.
Am citit în rândurile dlui Ovidiu Creangă nu doar o sinceră îndurerare pentru irecuperabila pierdere, ci şi o mărturie vie despre geniul cu care l-a hărăzit Cel-de-Sus pe viitorul savant de talie mondială, originar din Nordul Basarabiei.
Deplângând tragica dispariţie a lui Eugen Coşeriu, împreună cu fostul său coleg de liceu, spunem şi noi creştinescul “Fie-i ţărâna uşoară! Dumnezeu să-l odihnească în pace în Împărăţia Sa”. Şi fie ca să se realizeze cât mai curând acel vis a doi liceeni de altădată, din Bălţi. Vis pe care-l ştim şi noi, pentru că-l purtăm mereu în suflet...