Personalitate de neuitat


S-a stins din viaţă Luceafărul nu numai al ştiinţei lingvistice, al filozofiei limbajului, geografiei lingvistice, al istoriei limbii române, ci şi al poeziei şi culturii noastre naţionale. În perioada când atenţia unor popoare e îndreptată spre cucerirea de milioane, de către oameni este uitat faptul că nu atât bogăţiile, materialul trebuie să domine, ci spiritualul, posibilităţile de ridicare a culturii şi civilizaţiei umane la un nivel demn de fiinţa omenească.
Deşi Republica Moldova de astăzi (Basarabia istorică) s-a aflat multă vreme în condiţii nu atât materiale, cât mai mult spirituale destul de precare, totuşi de aici au pornit intelectuali cu renume mondial – în secolul al XIX-lea – B. P. Hasdeu, născut în Cristineştii Hotinului în 1838 şi trecut în lumea celor drepţi în 1907, care a dus gloria ţinuturilor sale natale departe în lumea întreagă ca scriitor, lingvist, folclorist, istoric.
În secolul al XX-lea, în 1921, în Mihăilenii din judeţul Bălţi a văzut lumina zilei Eugen Coşeriu, care şi-a adus obolul, neîntrecut până acum de nimeni, nu numai din viţa noastră românească, ci şi a lumii întregi, pe tărâmul lingvisticii şi filologiei, filozofiei limbajului, istoriei limbii române, dar şi cel al creaţiei poetice, al literaturii artistice şi culturii.
Principiul de bază al lui Eugen Coşeriu era că limbajul funcţionează nu prin lingvişti şi pentru lingvişti, ci pentru vorbitori şi prin vorbitori şi că cel care scrie o operă literară sau publică o lucrare ştiinţifică trebuie să se gândească totdeauna la prezenţa altora, să observe dacă gândul, imaginea şi sentimentul său poate apărea în faţa cititorului, dar nu în mod trecător, ci să devină gândul şi sentimentul acelui cititor.
Toate aceste calităţi ale operelor sale au făcut ca Eugen Coşeriu să activeze şi să aibă discipoli nu numai într-o ţară, într-un anumit oraş. Lucrările lui fundamentale au făcut ocolul lumii întregi, fiind publicate şi studiate în Italia, Germania şi în alte ţări europene. Au ajuns ele şi în America Latină. În Uruguay a avut şi are o şcoală întreagă de adepţi şi discipoli. Mai multe volume ale operelor coşeriene au fost traduse şi publicate şi în Japonia. Bineînţeles, de o mare circulaţie se bucură lucrările distinsului nostru compatriot în România, în Republica Moldova şi în majoritatea ţărilor europene.
La 6 septembrie 1992, în sala mare a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, cu ocazia alegerii sale ca membru de onoare al acestui for academic, Eugen Coşeriu şi-a expus crezul ştiinţific ce poate fi aplicat, de fapt, nu numai în cercetările lingvistice, ci şi în oricare altă disciplină ştiinţifică. E vorba în acest credo de cinci principii: al obiectivităţii, al umanismului, al tradiţiei, al antidogmatismului, al utilităţii şi binelui public. De aceste principii s-a condus el în bogata-i activitate în domeniul literelor şi al ştiinţei despre limbă.
I. Potrivit concepţiei filozofului antic grec Platon, principiul general al obiectivităţii pretinde a-l exprima în mod obiectiv în vorbe simple, a spune lucrurilor pe nume, aşa cum sunt ele.
II. Principiul umanismului, în cazul limbajului, este principiul de bază al vorbitorului. Lingvistul trebuie să plece de la vorbitorul ca subiect al limbajului, de la acei vorbitori care sunt mai ales mari creatori de limbă, adică de la scriitori – începând cu cei antici (greci, latini etc.), trecând pe la clasici (la noi – Eminescu) şi ajungând la contemporanii noştri. De la cunoaşterea intuitivă, de care dispune scriitorul, se trece la cea reflexivă, abstractizată a lingvistului, tinzând a capta universalitatea în fapte concrete.
III. Principiul tradiţiei include ideea că în domeniul limbii, ca şi în cultură în genere, inovaţiile înseamnă o dezvoltare a celor predate nouă de înaintaşii noştri. E. Coşeriu se exprima simplu şi direct: “Cine spune numai lucruri noi, nu spune nimic nou. Noutatea adevărată în ştiinţele umaniste şi în genere în cultură este noutatea în cadrul tradiţiei”.
IV. Când vorbea despre principiul antidogmatismului, Eugen Coşeriu avea în vedere faptul că toţi lingviştii de bună credinţă au spus adevărul cu privire la limbaj şi că în fiecare teorie găsim un sâmbure de adevăr, deci să nu ne grăbim a respinge teoriile care nu ne plac, ci să încercăm a înţelege care este acel sâmbure de adevăr, pe care-l conţin.
V. Lingvistul nu poate şi nu trebuie să rămână izolat în turnul său de fildeş. El e chemat să pună în dezbatere şi să participe nu numai la rezolvarea problemelor teoretice profunde, ci şi a celor de politică şi practică lingvistică, didactică a limbilor. În această privinţă Eugen Coşeriu apelează la maxima marelui om de ştiinţă german Gottfried Wilhelm Leibniz: “Ştiinţa, cu cât este mai teoretică, cu atât e mai practică”. Deci, cel de-al cincilea la Eugen Coşeriu este principiul utilităţii publice sau al binelui public, ceea ce înseamnă – aplicat la lingvişti – că ei sunt chemaţi să se exprime pe înţelesul celor mulţi, al tuturor vorbitorilor limbii date, să creeze lucrări de largă circulaţie, îndrumare, manuale etc. Principiile promovate de E. Coşeriu sunt deosebit de instructive pentru toţi vorbitorii limbii date, dar, mai ales, pentru tinerii noştri cercetători – lingvişti şi nu numai, al cărora este viitorul ştiinţei date.
În general vorbind, E. Coşeriu a fost şi rămâne un lingvist şi literat de talie universală. Unii dintre foştii lui profesori (Iorgu Iordan ş.a.) au recunoscut că pământeanul nostru este “cel mai erudit dintre lingviştii contemporani” şi că “un lingvist ca E. Coşeriu se naşte la o sută de ani”. Nu trebuie uitat nici faptul că el a fost şi rămâne un mare patriot al pământului nostru strămoşesc basarabean.