Legămînt existenţial pentru fiinţa naţională
Pentru tiparL-am cunoscut personal pe excepţionalul profesor, savantul lingvist de talie mondială, Eugen Coşeriu, în două întâmplări fericite.
Prima – la sediul Casei Limbii Române de la Chişinău, în redacţia unde apare renumita, în tot arealul românităţii, revistă „Limba Română”. Întâlnirea a avut loc la 21 mai 2001. M-am recomandat şi am rămas surprins de ampla informaţie pe care o deţinea referitor la condiţiile adoptării la noi a legislaţiei lingvistice de la 1989. Domol, cu o bunăvoinţă aleasă, caldă şi cu o susţinută atenţie, a ţinut să afle, în discuţia ce s-a legat între noi, despre împrejurările istorice ale proceselor de renaştere naţională, despre liderii acesteia, precum şi despre prima Mare Adunare Naţională de la 27 august 1989. S-a interesat amănunţit despre personalităţile care au contribuit lucrând timp de nouă luni la elaborarea şi apărarea legislaţiei lingvistice. Mi-a zis că ar dori să cunoască numele celor care au formulat în ultimă instanţă documentul respectiv. I-am îndeplinit dorinţa, precizând că din grupul constituit pentru elaborarea acestei legislaţii au făcut parte deputaţii: subsemnatul – preşedinte; V. Prohin, scriitor; S. Lozovan, muncitoare. Din comisia de experţi făceau parte: P. Barbalat, jurist şi filolog; V. Ivanov, jurist; S. Berejan, N. Mătcaş, A. Evdoşenco, lingvişti; D. Tanasoglu, specialist în filologia turcică; Vl. Beşleagă, scriitor; E. Mândâcanu, lingvist şi traducător; V. Ciubotaru, informatician, politolog; A. Eremia, specialist în toponimie şi antroponimie. Tot atunci i-am comunicat interlocutorului meu despre mecanismul legăturilor noastre permanente de ordin consultativ cu U.S.M., cu M. Cimpoi, asigurate prin intermediul poetului I. Hadârcă şi al fraţilor Gh. şi M. Ghimpu.
În timpul acelei întâlniri i-am mărturisit profesorului că o impresie puternică asupra mea a produs discursul “Credinţă, sacrificiu şi destin”, rostit de dânsul în aceeaşi zi, în Sala Mare a A.Ş.M. La festivitatea prilejuită de împlinirea a zece ani de la fundarea publicaţiei chişinăuiene Eugen Coşeriu subliniase: „Revista trebuie să trăiască mai departe şi să ne ajute cum ne-a ajutat până acuma la afirmarea culturii româneşti şi la cultivarea limbii române”. Mai departe, marele exeget al filologiei romanice, cunoscând bine vremurile sumbre în care trăim, a precizat: „Dacă dispare această revistă... atunci ne-am trădat cultura naţională, ne-am trădat identitatea spirituală”. Am putea zice că savantul basarabean, patriot nepereche, ne-a lăsat nouă şi viitoarelor generaţii acest testament spiritual de sorginte existenţială întru apărarea fiinţei noastre naţionale, iar noi trebuie să nu uităm ce ne povăţuia Eugen Coşeriu!
A doua oară m-am întâlnit cu Domnia Sa în prezidiul senatului Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, în calitatea mea de rector de onoare, cu ocazia conferirii lui E. Coşeriu a titlului Doctor Honoris Causa. M-a surprins modestia în discuţia cu studenţii filologi care erau încântaţi de prestanţa Domniei Sale. Savantul a remarcat: „În Eul fiecăruia din noi stă ascunsă marea, nesecata putere a demnităţii, o obţinerii acesteia prin carte, prin continuă intelectualizare a fiinţei noastre”.
Astăzi însă, el fiind în înălţimile cerului, rugăm Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace!