Un Bourbaki al lingvisticii
Pentru tiparEugen Coşeriu... Academicianul Silviu Berejan, a zis despre acest colos al domeniului lingvistic următoarele: „...rezultatele muncii sale titanice depăşesc cu mult ceea ce ne putem imagina că e posibil a realiza într-o viaţă de om”. Domnia sa are tot dreptul moral a afirma ceea ce a scris – şi ca specialist ce i-a studiat opera, şi ca persoană ce l-a cunoscut şi a întreţinut relaţii cordiale curat omeneşti şi de colaborare pe parcurs de decenii. Ce-i rămâne însă celui care vine din Babilonul Matematicilor ca, fiind la mare depărtare de aceste rezultate, să poată lega în mod inteligent câteva cuvinte de omagiu? Cu siguranţă, prea puţin! Dar subconştientul mă obligă: „Excelenţa Sa Lingvistul” e un reprezentant al neamului tău – hărţuit şi chinuit de vicisitudinile prealungului fir al timpului istoric. Doar experienţa vieţii m-ar putea salva, potrivind vreo analogie mai adecvată. Ceea ce şi încerc să fac în rândurile ce urmează.
Până la Euclid, marele gânditor elen (Alexandria, prima jumătate a sec. III î.d.H.), matematica consta dintr-o mulţime de „oaze”, pe unde mai chircite, pe unde mai înfoiate, însă fără cărărui între ele. O viaţă întreagă, prin eforturi istovitoare, Euclid reuşeşte să închege o armatură logică între aceste „oaze” şi să le prezinte într-un tratat din 13 cărţi sub denumirea comună „Elemente”, care aveau un aranjament special – mai întâi definiţiile, apoi axiomele şi la urmă teoremele, ce decurgeau din primele. Astfel matematica şi-a luat avânt. Timp de peste două milenii ea devine nu un arbore stufos şi înălţat spre ceruri, ci o adevărată junglă în care te rătăceşti uşor.
Ce era de făcut? Şi iată că pe la finele primei jumătăţi a sec. XX un grup de matematicieni francezi, tineri şi talentaţi, cu numele Nicolas Bourbaki, se încumetă a face ordine în această „junglă”, perfecţionând metoda lui Euclid. Astfel „jungla” devine un ansamblu de sisteme matematice, de unde şi termenul de „matematici”. Fiecare sistem porneşte cu noţiunile luate fără definiţii, apoi se formulează axiomele acestuia, după care într-un mod strict logic se deduc teoremele. Acest ansamblu e plasat pe un alt sistem-fundament, numit metamatematică (matematica matematicilor). Noul tratat genial poartă denumirea Elemente de matematică. El constă dintr-o mulţime de cărţi (unele numerotate, altele nu), însă editate cu sutele. Tratatul n-a avut şansa să fie terminat: era imposibil a împacheta un infinit multidimensional ce fuge înaintea matematicienilor. De aceea autorul acestuia, Nicolas Bourbaki, a fost nevoit „să decedeze”. Aceste ghilimele indică faptul că în realitate numele autorului este un pseudonim. A existat într-adevăr un general francez cu un astfel de nume, care, luptând în Grecia, colecţiona basoreliefe devastate şi le renova. Prima carte a lui Bourbaki – grupul de matematicieni are drept motto o imagine: un basorelief cu două figuri – una de bărbat, deteriorată, şi alta întreagă, reprezentând o frumoasă aristocrată, constituind scopul tratatului.
După părerea mea, Eugen Coşeriu a făcut şi el din „jungla lingvistică” un ansamblu de teorii bine fundamentat, aplicând consecvent metoda sistemelor. Dar, deşi a publicat sute de studii, ansamblul e... încă neîncheiat. Rămâne ca discipolii săi, răspândiţi prin Lume, bizuindu-se pe geniala-i Operă, să demonstreze că „Excelenţa Sa” n-a decedat: ei continuă să alerge după un infinit, analog celui menţionat mai sus.
Las pe seama cititorului versat să-mi judece opinia. Acum, ţinând cont de adevărul exprimat de domnul academician Silviu Berejan, îmi permit să afirm metaforic: Eugen Coşeriu, un Bourbaki al lingvisticii.