O şcoală extraordinară cu absolvenţi pe potrivă. Ani de liceu
Pentru tipar;)
– Stimate Domnule Profesor, în mai multe luări de cuvînt, inclusiv în interviuri, vorbind despre ascensiunea Dumneavoastră intelectuală, menţionaţi valoarea studiilor făcute la Liceul de băieţi “Ion Creangă” din Bălţi, numindu-l “Liceu de excepţie”, “excelentă şcoală românească”.
– E adevărat! Am vorbit de mai multe ori despre valoarea de excepţie a Liceului “Ion Creangă” din Bălţi. Însă ceva mai semnificativ putem reafirma şi cu această ocazie. La Liceul “Ion Creangă” am primit o pregătire cu totul fundamentală pentru cariera mea ulterioară în toate materiile umaniste, literare şi filologice. Spuneam mai de mult, într-un interviu, că mult mai tîrziu, asistînd în diverse ţări la examenele universitare de literatură franceză, constatam fără echivoc că eu aş fi putut răspunde la majoritatea întrebărilor cu cunoştinţele acumulate la Liceul “Ion Creangă” din Bălţi. Mai ales, la întrebările privitoare la literatura franceză clasică, ceea ce înseamnă că nivelul instruirii la acest Liceu corespundea nivelului universitar.
Alt exemplu. La examenul de limbă latină susţinut la Universitatea din Iaşi am avut ca temă o traducere din Iulius Caesar – a unui fragment pe care noi îl studiasem deja la Liceu în clasa a VI-ea. Alte exemple, dacă vreţi, care mă privesc şi pe mine şi pe alţi colegi de ai mei. Exista renumita Societate culturală “Tinerimea Română” şi de cîte ori am participat la concursurile de literatură română, organizate de această societate, am luat de fiecare dată cel puţin un premiu, iar uneori şi două premii. Eu personal m-am învrednicit de premiul II pe Ţară şi pe întreg spaţiul românesc la literatura română. Semnificativ este faptul că elevii premiaţi de la diferite materii erau apoi invitaţi la Bucureşti pentru a pleca într-o excursie prin Ţară.
Lucrul cel mai curios în legătură cu acest concurs este cel ce s-a întîmplat cînd eram în clasa a VIII-a. Sosind la Bucureşti pentru a participa la concursul de literatură română, am aflat că se va promova şi un concurs naţional la geografie. Atunci eu şi colegul meu de liceu Petru Medveţchi ne-am încumetat să încercăm şi noi dacă ne vor accepta, deşi nu eram pregătiţi special şi pentru geografie.
Ne-am prezentat ceva mai înainte şi am rugat să ne înscrie şi pe noi. Am fost acceptaţi. Examinator ne-a fost vestitul geograf Simion Mehedinţi. Ne-au dat ca temă “Dobrogea şi însemnătatea ei geografică şi economică pentru România”. Răspunsul l-am dat în scris şi ne-am întors la Bălţi. După două săptămîni, pe numele Direcţiei Liceului a sosit o scrisoare, în care se anunţa că amîndoi luasem premii: eu premiul I pe Ţară şi P. Medveţchi premiul III pe Ţară. Această înştiinţare era însoţită de o scrisoare a marelui savant Simion Mehedinţi cu înalte elogii pentru Direcţie, corpul didactic al Liceului şi, mai ales, pentru premianţi. În scrisoarea, sa S. Mehedinţi îşi exprima admiraţia pentru faptul că ambii elevi ai Liceului au primit aceste premii.
S. Mehedinţi n-a ştiut că noi am nimerit la concurs din întîmplare, nepregătiţi; să fi ştiut şi asta, elogiile ar fi fost probabil şi mai deosebite. Şi tot S. Mehedinţi ne trimitea cărţi, în special mie, tratatul lui de geografie Terra, şi mă sfătuia să studiez geografia, asigurîndu-mi toată susţinerea pentru a-mi face studiile la Bucureşti.
Tot cu ocazia concursului “Tinerimea Română”, un alt elev de la Liceul “Ion Creangă”, Vodislav Valeriu, originar din Oltenia, a prezentat ca dar al delegaţiei noastre o hartă mare a Ţării efectuată de el însuşi. Deşi nu era atunci concurs la geografie, i s-a dat un premiu extraordinar: dreptul de a merge împreună cu elevii-premianţi ai concursului în excursie.
Nivelul şi intensitatea învăţămîntului la Bălţi erau deosebit de mari. Deopotrivă cu Liceul de băieţi “Ion Creangă” mai funcţionau Liceul de fete “Domniţa Ileana”, Liceul mixt evreiesc, Şcoala Normală de învăţători, Gimnaziul industrial de băieţi, apoi, în a doua jumătate a anilor ’30 s-au înfiinţat Liceul comercial şi Liceul industrial de fete.
Un alt semn al nivelului de excepţie al Liceului “Ion Creangă” este şi fenomenul apariţiei revistelor pentru elevi: “Spre lumină” – revistă a Societăţii “Unirea”, “Aurora” – revistă literară, “Crenguţa” – revista Societăţii literare “G. Coşbuc”, apoi “B. P. Hasdeu” (preşedinte al căreia era Eugen Coşeriu – N. C.), societăţi care, prin concursul profesorilor de limbă română, activau deosebit de fructuos. Să ţinem cont că denumirea revistei noastre “Crenguţa”, fiind unica în toată Ţara, printre toate revistele pentru elevi cu acest nume atît de drag nouă, era cea mai reuşită asociere cu numele clasicului literaturii noastre Ion Creangă. “Crenguţa” se difuza pe adresele liceelor similare din Ţară, iar din partea lor soseau la liceul bălţean diverse publicaţii de acest gen. De fapt, nu fiecare liceu din Basarabia, inclusiv din Chişinău, se putea mîndri cu asemenea publicaţie ca revista bălţeană “Crenguţa” (şi după conţinut, şi după durata apariţiei ei).
Alt aspect care arată importanţa Liceului e că unii profesori au devenit şi scriitori, autori de cărţi şi articole. Anume prin concursul lor, din 1932 a început să apară revista “Cuget moldovenesc” cu nivelul ei regional şi chiar naţional, avîndu-l ca prim-redactor pe Petru Stati, cunoscut poet şi traducător, înalt apreciat şi de George Călinescu, autor al mai multor volume de poezii, ca director pe Marcu Văluţă, administratori M. Horn şi S. Vărzaru.
Profesorul de latină N. Pălămaru a scris un manual de limbă latină, iar profesorul de limbă română Gh. Cîrţu, fiind unul dintre cei mai fecunzi autori ai revistei “Cuget moldovenesc”, a înmănuncheat o parte din articolele sale în volumul “Bălăcenii”.
– Am dori să ne spuneţi ceva mai mult despre profesorii de la “Ion Creangă”, să ne prezentaţi o caracterizare ceva mai vastă a activităţii lor.
– Da, cu plăcere. La limba română l-am avut pe profesorul M. Certan, care pe vremea ruşilor a fost profesor de limba rusă, dar fiind o fire capabilă a ştiut să se recicleze şi a devenit un bun profesor de română. Mai apoi i-am avut pe Petru Stati, Miron Holban şi Gheorghe Cîrţu – toţi profesori la cel mai înalt nivel. Miron Holban a fost cel care ne-a iniţiat să organizăm Societatea literară “G. Coşbuc”, tot el cu sufletul său mare ne-a îndemnat să scoatem revista “Crenguţa”.
Gh. Cîrţu, şi el un profesor de excepţie, aş zice un adevărat apostol al românismului, a ştiut să ne atragă la înscenarea basmului “Harap Alb” de I. Creangă, jucată cu deosebit succes în Teatrul “Sapho”, la 18 aprilie 1937, în care eu am avut rolul central.
Cît priveşte P. Stati, a fost un profesor incomparabil, profesor aproape pentru toate materiile umaniste: cu deosebit succes preda româna şi latina, dreptul şi filozofia. Eu personal l-am avut la filozofie în cl. VI şi la drept în cl. VII. P. Stati a mai fost şi un rarissimus traducător al unor valoroase opere din limba latină.
La franceză foarte buni profesori mi-au fost Elena Cucer şi D. Socoliuc, care din 1941 a devenit profesor la Universitatea din Cernăuţi.
De asemenea, un foarte bun profesor la germană în cl. V – VIII mi-a fost A. Engler, care, fiind evreu, avea o ţinută de neamţ. Adesea îi plăcea să ne spună: dacă vreţi o notă mai mare, luaţi o carte din bibliotecă în limba germană şi faceţi rezumatul ei. Eu am luat mai multe cărţi şi am făcut astfel de rezumat. Profesorul a rămas foarte mulţumit, lăudîndu-mă mult.
La istorie l-am avut pe Constantin Poleanschi, de prin părţile Hotinului, şi pe directorul Liceului Marcu Văluţă. Primul, un profesor ceva mai plin la exterior şi care nu prea bine poseda limba română, era poreclit “bomba”. Ştiind despre aceasta, el spunea uneori: “Dacă eu sunt bomba, voi proceda cu voi ca bombele”. Al doilea a fost un profesor extraordinar: foarte exigent faţă de profesori, elevi, dar şi faţă de sine, se bucura de o mare autoritate în tot oraşul, fiind un luptător consecvent pentru întregirea neamului românesc.
La geografie, ani la rînd a fost profesor Mihail Horn, originar din Bucovina, foarte exact în materie. A fost foarte mîndru cînd a aflat despre premiul meu la geografie, de care m-am învrednicit la Bucureşti.
Dar să ştiţi că primul meu succes s-a produs în cl. I la zoologie, profesoară fiind Valentina Caminschi. Am susţinut atunci prima lucrare de teză. Venit de la ţară, eram foarte timid printre cei din oraş, deşi ştiam bine materia la toate disciplinele. Cînd profesoara ne-a adus lucrările, a început prezentarea rezultatelor cu cele mai proaste, a mea lucrare fiind nominalizată ultima, ca cea mai bună. Mi-a făcut o amplă analiză, un adevărat elogiu, apreciindu-mă cu nota 10. După acel moment s-a schimbat raportul meu cu elevii din clasă şi nu numai. Au urmat celelalte succese.
Cuvinte bune am şi pentru profesorii Colesnicov (limba greacă), Gh. Brun (ştiinţele naturii), A. Rîbalco (desen şi caligrafie), A. Erhan (gimnastică).
– Am fi curioşi să aflăm şi despre unele activităţi extraşcolare.
– Astfel de activităţi au fost multe. Un loc aparte în activităţile mele extraşcolare era colaborarea cu revista “Crenguţa”, în care de fapt s-a produs debutul meu literar. Însă cea mai mare pasiune a mea a fost lectura, pasiune care m-a însoţit mereu pe parcursul vieţii. Liceul dispunea de o bogată bibliotecă, din care am citit un număr mare de cărţi din diverse domenii, în primul rînd literatură română şi universală. Ştiam să-mi organizez raţional timpul liber. Preferam, de exemplu, să asist la şedinţele Căminului cultural orăşenesc, la care se discutau diverse probleme de ordin cultural, unde luau cuvîntul distinse personalităţi, inclusiv unii din profesorii noştri. Manifestam un interes deosebit şi faţă de conferinţele susţinute de Episcopul Visarion Puiu, de profesorul ieşean D. Găzdaru. Emoţii de neuitat mi-a produs şi solemnitatea splendidă ce a avut loc cu prilejul sfinţirii Catedralei Sfinţii Constantin şi Elena la 2 iulie 1935, la care am fost prezent împreună cu elevii de la Liceu.
– De numele căror elevi de la Liceul bălţean Vă mai amintiţi?
– O, dle Cazacu, mi-aţi răscolit sufletul. Aflîndu-mă pe diferite meridiane ale globului, adeseori îmi amintesc de Petru Medveţchi, Ştefan Gabor, Valeriu Gafencu, Anton Antonovici, Boris Cazacu, Sergiu Grosu, Vlad Bejan, Vadim Pirogan, Ştefan Ciocan, Nicolae Lopuşanschi şi de mulţi alţii.
– Domnule profesor Eugen Coşeriu, dar despre bacalaureatul susţinut la finele studiilor liceale ce ne puteţi spune?
– Bacalaureatul e o pagină deosebită în viaţa mea. Examenul de bacalaureat l-am susţinut la Soroca în anul 1939 în sesiunea de vară, unde, pe lîngă elevii de pe loc, s-au prezentat şi elevii de la liceele din Bălţi. Am luat cel mai bun rezultat cu media 9,20, fiind clasat primul pe listă. Către vremea aceea gîndurile îmi erau de acum la Iaşi, la Facultatea de litere, de unde am pornit în lumea mare a ştiinţei. Dar despre anii mei de studenţie să revenim într-un alt interviu, poate cînd vin la Bălţi.
– Ar fi minunat. În încheiere, Vă rog să adresaţi un mesaj pentru Liceul de azi “Ion Creangă”, reînfiinţat în 1995.
– Îi doresc să-şi reia tradiţiile vechi de Liceu excepţional, să facă onoare numelui clasicului literaturii române Ion Creangă. Iar daca s-ar putea reînfiinţa şi revista “Crenguţa”, m-aş bucura nespus de mult.
– Vă mulţumesc!
– Vă mulţumesc şi eu. Din toate interviurile acordate, acesta este închinat totalmente Liceului meu drag.
(Interviu realizat la 28 iulie 1997, la Bucureşti)
* * *
În contextul celor expuse e de remarcat că Liceul din Bălţiul interbelic, apreciat de marele maestru ca liceu “de excepţie”, “de elită”, a avut corespunzător şi elevi care îndreptăţesc aceste calificative. Un elev cu adevărat de excepţie a fost însuşi Eugen Coşeriu, care, despre sine, din modestie, a vorbit mai puţin. Tocmai de aceea, ţinem să punctăm cîteva momente din anii săi de liceu.
Atunci cînd, din martie 1939, Ministerul Educaţiei Naţionale a României solicita, prin ordinul nr. 27419 / 1939, ca fiecare liceu din Ţară să comunice numele celui mai bun elev din clasa a VIII-a (însoţit de situaţia la învăţătură), Liceul “Ion Creangă”, prin demersul cu nr. 1993 din 27 martie 1939, l-a desemnat pe Eugen Coşeriu (elev bursier).
Eugen Coşeriu a contribuit deosebit de mult la editarea revistei “Crenguţa”, publicînd o serie de scrieri (eseuri, poezii, traduceri) cu diverse subiecte, unele din ele impresionează şi azi prin valenţele lor artistice şi semantice. Merită în mod deosebit să fie remarcat articolul “Cronicarii” – un studiu cu adevărat solid pentru un elev din clasa a VII-a de liceu.
Încă în anii de liceu îşi încerca puterile şi în arta traducerii. Astfel, Eugen Coşeriu traducea la Bălţi în limba română fragmente întregi din operele unor vestiţi autori latini.
Pentru meritele sale deosebite a fost ales în funcţia de Preşedinte al Comitetului de conducere a Societăţii literare “B. P. Hasdeu” a elevilor de la Liceul “Ion Creangă”. Prezint în continuare titlurile lucrărilor lui Eugen Coşeriu publicate în revista “Crenguţa”:
Suflet de vultur, nr. 1, 1937, p. 8-10;
Sinceritatea, ibidem, p. 29-33;
Cronicarii, ibidem, p. 38-49;
Necesitatea credinţei pentru viaţa sufletească, nr. 2, 1937, p. 10-11;
Vers de noapte, ibidem, p. 44;
Horaţiu. Epistole I, VI, ibidem, p. 54-56;
Iată eu stau la uşă şi bat, nr. 3, 1938, p. 9-10;
Drum, ibidem, p. 18.
Din clasa a VIII-a de liceu Eugen Coşeriu a început să scrie la “Jurnalul literar”, editat la Iaşi de către remarcabilul critic literar George Călinescu. A fost probabil unicul elev din toată Ţara care şi-a văzut numele pe paginile acestei prestigioase reviste, alături de personalităţi ale culturii româneşti. Debutul s-a produs la 19 aprilie 1939, cînd în nr. 15 al “Jurnalului literar” apare Rondelul corăbiei ce vine dinspre nord, semnat de Florea – Eugen Coşeriu.
Vine o corabie din nord,
Încet, cu pînzele lăsate,
Cu feţe dure’ntunecate,
Cu marinari bolnavi pe bord.
Începe-un cînt în trist acord,
Cu dor de ţări îndepărtate.
Vine o corabie din nord,
Încet, cu pînzele lăsate.
Ea poartă trupul unui lord,
Nebun, sfîrşit într-o cetate
Cu flamuri negre, sfîşiate,
Din neguros, străfund fiord.
Vine o corabie din nord.
Eminentul savant Eugen Coşeriu era mereu aşteptat la Liceul său drag, reînfiinţat după mai mult de cincizeci de ani de refugiu. Vor dăinui pe viitor în analele de istorie a Liceului cele două vizite făcute de Dumnealui aici, la Liceul din Bălţi, ca evenimente deosebit de importante: prima – la 25 septembrie 1998 şi a doua – la 18 mai 2001.
În semn de profundă recunoştinţă şi aleasă admiraţie pentru opera Domniei Sale profesorii de la Liceul “Ion Creangă” din Bălţi, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naştere, i-au făcut o surpriză extraordinară: au amenajat o splendidă clasă cu o sumedenie de materiale ilustrative despre viaţa şi activitatea eminentului elev de altădată al Liceului din Bălţi (coordonator subsemnatul), care îi va purta mereu numele – “Clasa Eugen Coşeriu”. La deschiderea solemnă a clasei omagiale, unica de acest fel pînă la ora actuală, care a avut loc la 18 mai 2001, a fost prezent fostul licean Eugen Coşeriu, plăcut surprins de acest eveniment. Domnia Sa a fost însoţit de numeroşi participanţi la Colocviul Internaţional “Filologia secolului XXI”, consacrat operei sale, organizat de Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat “Alecu Russo”.
A doua zi, 19 mai 2001, după acel impresionant colocviu, Eugen Coşeriu i-a invitat pe toţi participanţii, discipoli ai şcolii sale, să-l însoţească într-o excursie, pe care de mult şi-o dorea, la Suta de Movile situate în preajma Rîşcanilor, iar apoi să meargă, la fel cu toţii, în Mihăilenii săi dragi şi scumpi.
Şi toată lumea cu dragoste l-a însoţit. A fost un pelerinaj de neuitat. Însă nimeni nu bănuia că aceasta era ultima vizită a marelui învăţat la el acasă, la baştină. Nimeni, nici Dumnealui. Numai unul Dumnezeu ştia.
N.C.