E ca-n noaptea Învierii
Pentru tiparLumânări la Eminescu
şi la Ştefan lumânări
s-a cutremurat adâncul
lacrima acestei ţări
şi străluce sub frunzetul
unui tei înalt, robust
unde-nveşnicit, poetul
ne stă tânăr şi august.
E-un ceva ce nu se schimbă
chiar când totu-i schimbător,
căci nu-i ţară fără limbă,
fără limbă nu-i popor.
Ea-i de la strămoşi lăsată
Cuget de izvor bogat –
neam din neam din zbuciumata
soartă care ni s-a dat.
Şi se face albă noaptea,
albă-i umbra pe alei,
versul blând în calde şoapte-l
intonează-un cor de tei
şi ce-i adormit tresare
la cel cântec de rapsozi,
Eminescu şi cu Ştefan –
mândrii noştri voievozi.
Cât nălţimea lor ne ştie
şi îi ştim, ni-i duhul viu,
fără ei ne ia stihia
şi ne pierde prin pustiu.
Oameni vin şi-o adiere
sufletul le-aprinde blând,
e ca-n noaptea Învierii
cu lumină pe pământ.
Lumânări la Eminescu
vin din cele patru zări,
lumânări la Ştefan Vodă
şi prin inimi lumânări.
S-a cutremurat târziul –
lacrima acestei ţări.