Un George Călinescu dintre Prut şi Nistru
Pentru tiparAcademicianul scriitor Mihai Cimpoi este un George Călinescu al zilelor noastre.
Fac această afirmaţie cu destulă prudenţă, dar hărnicia, dăruirea şi talentul observaţiei critice mă obligă să văd în Mihai Cimpoi – la frumoasa Sa vârstă de 60 de ani – o figură emblematică a culturii româneşti actuale.
Dacă MITUL criticului şi istoricului literar (paharnicul antic Ganimede – cum a încercat să-l reabiliteze un profesor din Craiova – într-un roman) îl priveşte, în cultura românească (şi nu numai), în primul rând pe G. Călinescu, apoi discipolul său Mihai Cimpoi, prin activitatea neobosită, prin harul şi mesianismul său (nu numai) cultural se apropie asimptotic de acel vector, fiindu-i tangent în cel puţin trei puncte:
I. Mitul criticului care are ambiţia să dea o Istorie a literaturii naţiunii sale;
II. Mitul criticului care scrie mult, oriunde, oricând şi despre „orice”, dar în primul rând, despre Eminescu;
III. Mitul criticului care are şi curajul şi darul să racordeze literatura sa naţională la parametrii literaturii universale.
Cum o face atât de strălucit în micuţul, dar densul volum Mărul de aur (1998) unde figurează câteva eseuri de filosofia culturii despre Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Liviu Rebreanu, Tristan Tzara, Ion Creangă, Lucian Blaga, Eugen Ionescu, George Bacovia, Constantin Noica, Mihai Ralea sau Mircea Eliade, Mateiu I. Caragiale şi Petru Movilă (cu „vocaţia pionieratului cultural”).
Alături şi pe urmele volumului Personalitatea literaturii române de Constantin Ciopraga (1976), această culegere de eseuri este poate cea mai valoroasă încercare de definire a specificului culturii româneşti de la scrierile lui C. Noica şi E. Papu, din anii 1970 încoace.
În sfârşit, în ultimii 7-8 ani cred că n-a fost o manifestare mai importantă la Academia Română la care să nu participe şi prof. Mihai Cimpoi şi, mai ales, să nu aducă nişte observaţii inedite, extraordinar de valoroase. (În afara lui Eminescu, mă opresc doar la alte trei: sesiunile omagiale Brâncuşi – despre care avea să publice rapid şi o carte; Ion Heliade Rădulescu şi I. L. Caragiale.)
Prezenţă ubicuă şi binefăcătoare, şi la Chişinău, dar şi la Bucureşti, la Iaşi, ca şi la Cluj ori Sibiu, inimă de mare şi talentat român, Academicianul Mihai Cimpoi este, de fapt, fericitul aed (critic) al tristelor zile prin care trece Ţara noastră.
Alura sa sportivă şi aerul său tonic ne mobilizează şi pe noi.
La mulţi ani şi cât mai multe cărţi!
10-12 august 2002