Mihai Cimpoi şi Dornele
Pentru tiparÎn anul 1993, ocrotit de aripa unui seducător sfârşit de vară, academicianul Mihai Cimpoi a poposit un timp în vatra frumuseţilor fără seamăn a Dornelor din acele vremuri. A revenit apoi ani la rând pentru a-şi înălţa sufletul către crestele azurului etern şi pur al munţilor din jur. Aici a surprins în fireasca lor desfăşurare diversele imagini ale unei lumi cu alte viziuni şi dimensiuni. Primele sale impresii au fost generate de călătoriile întreprinse prin ondulaţiunile spaţiului mioritic, acolo unde cerbii şi căpriorii se adapă în vaduri cu mirifice gâlgâiri de ape cristaline, şi s-au cantonat într-o suită de imagini cu caracter de emblemă. „Lumea pitorească a Dornelor – spune el – binecuvântată de Dumnezeu şi străjuită de eternitatea muntelui, apare în mentalitatea comunitară de aici ca un adevărat axis mundi ”. Mihai Cimpoi, omul care a văzut şi a studiat atâtea evenimente, fapte şi destine, a observat că „prin configuraţia lor geografică, de alternanţă contrastantă între munte şi câmpie şi apropiere intimă între cer şi pământ, cerul fiind un proto-cer plin şi blând, imediat circumscris terestrului, Dornele îşi revendică prin excelenţă un spaţiu sacru şi un timp sacru propriu”. În continuare – invocându-l pe Mircea Eliade – s-a oprit asupra unor atribute care fascinează prin profunzimea gândirii sale. „Totul în Dorne – observă el – poartă amintirea vremii începuturilor, a purităţii primordiale, omul din zonă având o comportare mitică prin excelenţă, amintind de ceea ce s-a întâmplat în illo tempore. Spre deosebire de alţi români – conchide Domnia sa – dorneanul vine parcă din acest tărâm auroral”.
Mihai Cimpoi a avut şansa să asculte strania simfonie a freamătului de codri, un imn al pădurii cu tonalităţi mirifice şi misterioase în acelaşi timp. „Munţii – constată eruditul om de litere basarabean – sunt, în veşmântul lor verde maiestuos, care e verdele organic al firii, verdele-verde, nişte munţi blânzi, paşnici, casnici chiar, fără aplomb sălbatic şi aspect geologic straniu de roci străvechi cu stratificare ce ascund erele”. A fost contextul în care academicianul român a relaţionat identitatea spaţiului montan din Dorne cu incandescenţa mitului mioritic. „Datorăm munţilor – constată el – balada Mioriţa, creaţie simbol pentru spiritualitatea cu caracter montan şi nu numai”.
După câteva zile de sejur în Vatra Dornei, Mihai Cimpoi şi-a diversificat spectrul motivaţional al călătoriilor sale. Poposind în localitatea cu casele risipite prin labirintul gârlelor din lunci sau pe povârnişuri de costişe, Mihai Cimpoi a surprins nuanţele particularităţilor arhitecturale ale gospodăriilor din Dorne, un geometrism generator de echilibru, de linişte şi siguranţă. Linia, cercul, crucea, jocul simetriilor şi al decorurilor izvoadelor populare, armonizarea cu diversitatea peisajului din jur, generează nu numai o încărcătură semantică, inedită în felul său, ci şi o simbolistică de profunzime. Călătoria savantului basarabean prin Dornele acelor timpuri s-a articulat cu diversitatea unui sistem dat. Demersul său a fost, de fapt, un recurs declarat la literatura populară din aria teritorială a zonei, o largă deschidere spre viaţa spirituală a Dornelor de la sfârşitul secolului al XX-lea. Aici, constată el, „riturile cosmogonice şi calendaristice ale tuturor practicilor magico-mitice, materializate în cântece de leagăn şi bocete, balade şi doine, colinde şi urături, descântece şi strigături în joc, oraţii şi invocaţii, au, prin definiţia lor, o semnificaţie ontologică, reprezintă o suită de întrebări neliniştitoare asupra destinului omului, a existenţei în genere”. În viziunea sa, orizonturile spirituale ale comunităţilor umane de aici se integrează armonios în funcţia denominativă a Bucovinei, unde priveliştile de un seducător pitoresc sunt înnobilate discret cu bisericile şi mănăstirile ctitorite de marii voievozi ai neamului, astăzi monumente istorice, de arhitectură şi de artă medievală, cu anumită unicitate în lume.
Mihai Cimpoi, o voce distinctă în literatura şi cultura românească, un mare preţuitor al valorilor spirituale, a coagulat în jurul său acţiuni literar-culturale, cu valenţe bine definite pe coordonatele vieţii spirituale din Dornele acelor timpuri. Întâlnirile de cuget şi de simţire românească, cu diversele categorii ale populaţiei, lansările de carte, călătoriile de documentare în aria teritorială a Dornelor, s-au înscris în memoria Dornelor sub emblematicul semn al neuitării, au constituit, de fapt, o punte de legătură între dorneni şi românii de peste Prut. Prin mijlocirea sa, mai multe delegaţii ale Primăriei din Vatra Dornei au participat la festivităţile ocazionate de sărbătoarea naţională Limba noastră cea română, care se organizează în fiecare an, în ziua de 31 august, la Chişinău. Pe lângă cunoaşterea unor obiective de mare interes istoric, delegaţiile din Vatra Dornei au avut şansa de a cunoaşte nemijlocit realităţile din Basarabia.
Oaza paradisiacă a Dornelor îl aşteaptă pe savantul basarabean pentru a-şi împlini destinul cu noi investigaţii în sistemul tradiţiei populare, al culturii şi civilizaţiei din această aură nordică a ţării. Cinstind valoarea operei şi a activităţii sale, în moment aniversar, adresăm omagiatului urarea izvorâtă din calde şi curate sentimente sufleteşti: SĂ NE TRĂIŢI CÂT MAREA ŞI CARPAŢII!
3 septembrie 2002