Ceasul lui Victor Teleucă
Pentru tiparAm abordat cu poetul multe teme de viaţă. Cele care aveau un subiect filozofic îl atrăgeau cel mai mult. Primeam telefon de la el, fixam ora întâlnirii, iar discuţiile erau fără sfârşit.
I-am adus cartea Poetica matematică a lui Solomon Marcus, pe care a citit-o, apoi am comentat-o împreună.
Concluzia a fost una singură: era necesară mai de mult. Abordam teme de matematică, cum ar fi cele legate de număr şi cifră, sferă, relaţia de paralelism, dreapta neeuclideană. Am realizat împreună o emisiune la radio cu un subiect care a avut la bază cele scrise mai sus. Poate nu a fost ceva ieşit din comun, dar mulţi au apreciat-o.
Am ajuns la aceeaşi idee privind spaţiul material, care este total şi unic. A fost interesat de spaţiile cu mai multe dimensiuni, înţelegând noţiuni abstracte de primă categorie, manifestând dorinţa unui copil să le pătrundă.
Noţiunile primare ale vieţii şi existenţei au rămas de fiecare dată nelămurite.
Cel mai des am discutat despre timp. Poetul nu a crezut în posibilitatea omului de a măsura timpul. Nu a crezut în ceas şi nici în alte instrumente de măsurare a acestuia. Considera că segmentul de timp măsurat de om este prea mic ca să poată fi luat în seamă.
Era noaptea târziu. La telefon poetul: “Domnule director, poate fi unit printr-o dreaptă atunci cu aici?”. Adresarea m-a trezit şi aşa am rămas câteva zile datorită profunzimii întrebării lui. Au urmat săptămâni întregi de raţionamente. La un rezultat nu prea am ajuns noi, dar am fost de acord că Timpul este mai bătrân decât Spaţiul şi că acesta poate ieşi din dimensiunile lui.
Mi-a povestit că are un ceas de buzunar “pus pe undeva…”, pe care nu l-a folosit niciodată. Am aflat de la fiica sa mai mică, Rodica, precum că l-a pornit cu câteva zile înainte de a pleca. Ba mai mult, l-a ţinut aproape de el, având grijă să nu se oprească. Întreba destul de des “cât este ceasul?”. Dădea nuanţa că este un om grăbit. Un comportament curios şi plin de enigme.
Oare poetul a vrut să ne arate că ceasul poate măsura numai ultimele clipe ale omenirii? Ceasul a rămas mergând, folosind energia celui plecat, măsurând deja cele patruzeci de zile mai grele pentru spiritul poetului.
Un alt subiect care a neliniştit poetul a fost infinitul. L-am avertizat că această noţiune nu este prea aproape de noi, pământenii. Se considera aproape de miracol, dând explicaţii plauzibile despre cunoaşterea lui. Am siguranţa că este acum mai aproape de infinit, decât oricare dintre noi.
În cadrul relaţiei om-infinit, l-am întrebat dacă moartea aparţine vieţii. Nu a vorbit cu mine o săptămână, ba chiar m-a evitat. A răspuns la început că da, apoi s-a îndoit, ca la urmă să spună că nu. A motivat că timpul nu lasă omul să moară trăind. Sufletul părăseşte trupul doar dacă viaţa nu mai există. Ceasul poetului poate lămuri multe dintre aceste lucruri, deoarece el merge.
Opera scrisă şi publicată în timpul vieţii, precum şi cea pe care ne-a lăsat-o în manuscrise, va întoarce acest ceas.
Operele lui vor fi “fagure de miere” pentru limba română şi literatura universală. Cred că ceasul va hotărî introducerea, din nou, în manualele şcolare a operei lui.
Toată dragostea prietenului care a fost, Victor Teleucă.