Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide” – la 75 de ani de la întemeiere
Pentru tiparPagini de istorie şi actualitate
Oraş cu îndelungată tradiţie culturală şi ştiinţifică, Iaşul şi-a propus să o resusciteze şi să o amplifice îndată după realizarea Unirii din 1918, adică după surmontarea celor mai multe din dificultăţile create de anii de război şi de refugiu. Aflaţi, încă de la fundarea, în 1860, a Universităţii “Al. I. Cuza”, printre protagoniştii vieţii academice româneşti, filologii ieşeni s-au gândit să înfiinţeze un institut specializat, care să fie ataşat de Alma Mater Iasiensis. Astfel, în 1926, profesorul universitar G. Pascu, un bun organizator, a început să agite ideea înfiinţării unui institut de filologie, echivalentul unor instituţii asemănătoare din Bucureşti şi Cluj. A fost susţinut de colegul său, profesorul Iorgu Iordan, precum şi de acela care era considerat şeful şcolii filologice ieşene, profesorul Alexandru Philippide. Demersurile făcute, în acel an, pe lângă ministerul de profil au dat roade, astfel încât, în 1928, sunt consemnate cele dintâi activităţi ale nou înfiinţatului Institut de Filologie Română. Un buget, firav, oferit de Ministerul Instrucţiunii Publice, susţinea cu dificultate tentativele de întreţinere a unui climat orientat îndeosebi către probleme de filologie, înţeleasă ca studiul gramaticii şi al romanisticii. În 1932, G. Pascu demisionează din funcţia de director, în locul lui consiliul profesoral al Facultăţii de Litere şi Filosofie numindu-l pe Iorgu Iordan. În semn de omagiu faţă de personalitatea ştiinţifică a lui Alexandru Philippide, mort la 12 august 1933, Facultatea de Litere şi Filosofie decide, la 6 decembrie 1933, ca Institutul de Filologie Română să îi poarte numele. Iorgu Iordan redactează şi un proiect de Statut, aprobat de consiliul profesoral în anul următor.
Institutul îşi propunea să coaguleze activitatea filologică ieşeană, cu deosebire pe aceea universitară. Întrunirile aveau loc la sediul Institutului, aflat, mai întâi, în spaţiul Seminarului de limba română. I s-a repartizat, ulterior, o încăpere proprie, tot în clădirea Universităţii “Al. I. Cuza”. La întrunirile ştiinţifice, unde se dezbăteau chestiuni de filologie română, de onomastică şi de romanistică, apoi de literatură română şi de folclor, participau nu numai cadre didactice universitare, ci şi studenţi. Activitatea era consemnată în “Buletinul Institutului de Filologie Română «Alexandru Philippide»”, apărut din 1934.
Începutul celui de al doilea război mondial a întrerupt activitatea institutului, până în 1945. Circumstanţele sociale tot atât de tulburi de după încheierea războiului, apoi instaurarea regimului dictatorial bolşevic au dus la întreruperea activităţii Institutului de Filologie Română “Alexandru Philippide”.
Dar, la Universitatea ieşeană, preocupările de filologie nu au fost abandonate, în pofida vicisitudinilor şi a persecuţiilor politice la care erau supuşi cei mai mulţi din foştii membri. De aceea, când, în 1949, Academia Română a înfiinţat, în cadrul Filialei ieşene, Institutul de Istorie şi Filologie, acesta a preluat, tacit, şi o parte a preocupărilor dispărutului Institut “A. Philippide”. Secţiile erau conduse de Nicolae I. Popa (istorie literară) şi Gavril Istrate (lingvistică), ambii profesori la Facultatea de Litere. Profesorul Gavril Istrate fusese, la finele anilor ’30, şi membru al Institutului “Philippide”.
Noul institut era conceput ca o unitate de cercetare a Academiei Române, legătura cu facultatea de profil fiind menţinută prin câteva cadre didactice care cumulau şi funcţia de cercetător. Treptat, au fost angajaţi tineri absolvenţi, cele două departamente, unul de lingvistică şi altul de istorie literară, lărgindu-şi componenţa şi diversificându-şi preocupările. Din 1956, a început să apară “Studii şi cercetări ştiinţifice”, publicaţie a Filialei ieşene a Academiei, cu o serie specializată de Filologie. În 1963, prin separare de Secţia de istorie, a luat fiinţă, condus de profesorul universitar Alexandru Dima, membru corespondent al Academiei Române, Centrul de Lingvistică, Istorie Literară şi Folclor, cu trei departamente distincte şi cu un număr crescut de cercetători, cărora li s-au adăugat, cu timpul, numeroşi alţii. Acest fapt a creat un climat de stabilitate profesională, mai ales după 1967, când, director fiind cercetătorul ştiinţific principal doctor Neculai A. Ursu, a avut loc o reaşezare a departamentelor Centrului în conformitate cu proiectele prioritare de cercetare ale Academiei Române: Dicţionarul limbii române, Noul Atlas lingvistic român, pe regiuni. Moldova şi Bucovina, Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Tezaurul toponimic al României. Moldova, Arhiva de Folclor a Moldovei şi Bucovinei.
Tot din 1963, publicaţia Centrului şi-a modificat numele în “Anuar de lingvistică şi istorie literară”. Trimisă în mai toate centrele specializate de renume din toată lumea, aduce la schimb numeroase publicaţii de profil. I s-a adăugat, din 2000, o nouă serie din “Buletinul Institutului de Filologie Română «Alexandru Philippide»”, cu apariţie trimestrială, destinat să-i informeze periodic pe specialiştii din ţară şi din străinătate asupra activităţii desfăşurate de cercetători.
Între 1974 şi 1990, Centrul de Lingvistică, Istorie Literară şi Folclor a trecut sub tutela Ministerului Învăţământului, iar din martie 1990, a revenit printre institutele coordonate de Academia Română. Din 1963 până în 1976, institutul a funcţionat în imobilul construit, în 1842, de Mihail Kogălniceanu şi care, între 1918 şi 1950, a fost proprietatea lui Mihail Sadoveanu. În 1976, s-a mutat în imobilul construit, între 1835 şi 1840, de Gheorghe Asachi, căruia i s-a adăugat o foarte încăpătoare aripă nouă.
Institutul a fost condus de următorii directori: Giorge Pascu (1927-1932), Iorgu Iordan (1932-1946), Alexandru Dima (1949-1966), Nicolae I. Popa (1966-1967), Neculai A. Ursu (1967-1970), Alexandru Teodorescu (1970-1975), Vasile Arvinte (1975-1976), Silvia Buţureanu (1976-1984), Stelian Dumistrăcel (director adjunct, 1975-1984), Alexandru Andriescu (1984-1990) şi Dan Mănucă (din 1990). În anul 1994, prof. univ. dr. doc. Constantin Ciopraga, membru de onoare al Academiei Române, a fost numit director onorific.
Interesat, în perioada 1927-1947, îndeosebi de relaţia didactică şi formativă, Institutul de Filologie Română “Alexandru Philippide” a publicat relativ puţine cercetări proprii, cele mai multe fiind incluse în “Buletinul” amintit. Aici au apărut, între altele, studiul fundamental al lui Gh. Ivănescu intitulat Problemele capitale ale vechii române literare, precum şi numeroase articole şi recenzii semnate de tineri colaboratori.
Din 1963, proiectele de cercetare au avut în vedere exclusiv realizarea marilor lucrări prioritare ale Academiei Române, unele dintre acestea în colaborare cu institutele similare din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara. Elaborarea lucrărilor a fost precedată de alcătuirea unor chestionare specializate, precum: Chestionar dialectal (în 1968, de Ion A. Florea, Zamfira Mihail, Dragoş Moldovanu şi Ion Nuţă); Chestionar folcloric şi etnografic general (în 1970, de Ion H. Ciubotaru); Chestionar toponimic şi entopic general, cu un Glosar de entopice onomasiologic (în 1976, de Dragoş Moldovanu); Ancheta toponimică (în 1976, de Dragoş Moldovanu).
Primele rezultate nu au întârziat să se producă, astfel încât, în 1978, a apărut Dicţionarul limbii române, Serie nouă, tomul XI, partea I, Litera Ş (Bucureşti, Editura Academiei Române). A fost urmat, în 1997, detomul XIII, partea 1, Litera V (v – veni) (Bucureşti, Editura Academiei). Sub tipar se află tomul XIII, partea a doua (venial – vizurină). În curs de finalizare se află tomul XIII, partea a III-a, Literele V, W, X, Y(vîclă – yucca). Tot în curs de finalizare se află şi tomurile corespunzătoare din Literele L şi E.
În 1979, a apărut Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900 (Bucureşti, Editura Academiei Române); reeditat în 2002, cu acelaşi titlu (Bucureşti, Editura Academiei Române – Chişinău, Editura Gunivas). Din lucrările la proiectul Dicţionarul literaturii române de la 1900 la 1950 s-a realizat numai volumul I (Literele A – B), pregătit parţial pentru tipar. Din anul 1997, s-a trecut la colaborarea (prin operaţii de redactare şi revizie) la Dicţionarul general al literaturii române, ale cărui prime două volume se află sub tipar.
În 1987, a apărut Noul Atlas lingvistic român, pe regiuni. Moldova şi Bucovina, volum introductiv, Date despre localităţi şi informatori, şi vol. I de hărţi şi material necartografiat (Bucureşti, Editura Academiei Române); a fost urmat, în 1997, de vol. II, hărţi şi material necartografiat (Iaşi, Editura Academiei Române); în 1993 şi 1995, de Texte dialectale, vol. I, părţile 1 şi 2 (Bucureşti şi Iaşi, Editura Academiei Române); în 2002, de Texte dialectale, partea 1 (Iaşi, Editura Academiei Române). De asemenea, în 1997, a apărut volumul Ancheta dialectală ca formă de comunicare (Iaşi, Editura Academiei Române).
În 1991 şi 1992, a apărut Tezaurul toponimic al României. Moldova. Volumul I. Repertoriul istoric al unităţilor administrativ-teritoriale. Partea 1. A. Unităţi simple (Localităţi şi moşii), A – O; partea a 2-a, P – 30 Decembrie; B. Unităţi complexe (Bucureşti, Editura Academiei Române). Sub tipar se află Tezaurul toponimic al României. Moldova. Volumul I. Partea a 3-a: Toponimia Moldovei în documente scrise în limbi străine (exclusiv slavona). 1332-1850. Se aflăîn curs de finalizare Tezaurul toponimic al României. Moldova. Volumul I. Partea a 4-a: Toponimia Moldovei în cartografia europeană veche (sec. XIV – 1790), precum şi Partea a 5-a: Introducere în cercetarea toponimiei româneşti.
În 1979, a apărut primul volum din seria intitulată Caietele Arhivei de folclor a Moldovei şi Bucovinei. Timp de peste un deceniu au văzut, pe rând, lumina tiparului studii şi culegeri etnofolclorice despre “Bătrâneasca”. Doine, bocete, cântece şi jocuri din ţinutul Rădăuţilor, despre Descântece din Moldova, despre Strigături din Moldova, despre Colinde din Moldova, despre Balade din Moldova, despre Folclorul obiceiurilor familiale din Moldova (Marea Trecere), despre Ornamente populare tradiţionale din Moldova (Cusături, ţesături), despre Melodii de joc din Moldova, despre Valea Şomuzului Mare (Monografie folclorică). Sub tipar sau în curs de finalizare se află studii despre Folclorul medical din Moldova, despre Zona Tecuciului (Monografie folclorică), despre Obiceiuri şi ceremonialuri calendaristice din ciclul riturilor de trecere.
Au fost distinse cu premii academice lucrările Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900 (Premiul “Timotei Cipariu”, 1979) şi Tezaurul toponimic al României. Moldova, vol. I (Premiul “Timotei Cipariu”).
Pentru lucrări individuale au fost distinşi cu premii academice Alexandru Dima (Premiul “Bogdan Petriceicu Hasdeu”, 1956), Neculai A. Ursu (Premiul “Timotei Cipariu”, 1962), Dan Mănucă (Premiul “Bogdan Petriceicu Hasdeu”, 1975), Stelian Dumistrăcel (Premiul “Timotei Cipariu”, 1978) şi Ioan Oprea (Premiul “Timotei Cipariu”, 1996).
Alţi numeroşi cercetători au primit premii acordate de Uniunea Scriitorilor din România, de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru, de diferite publicaţii prestigioase de specialitate.
Institutul de Filologie Română “A. Philippide” organizează, de peste un sfert de secol, şedinţe de comunicări lunare şi sesiuni ştiinţifice anuale, la care participă ca invitaţi, de regulă, şi colegi de la Facultatea de Litere. Institutul a organizat, de asemenea, câteva simpozioane internaţionale, precum Interferenţe româno-germane (1992 ), B. Fundoianu – Benjamin Fondane (1994 şi 1998), Identitatea limbii şi literaturii române în perspectiva globalizării (2002), la care au participat specialişti din Anglia, Austria, Franţa, Germania, Israel, Italia, Iugoslavia, Republica Moldova, Statele Unite, Ucraina. În mod curent, institutul a efectuat schimburi de specialişti cu centrele de profil ale Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova şi cu Institut für donauschwäbische Geschichte und Landeskunde, din Tübingen, cu care a încheiat şi un protocol de colaborare.
Numeroşi cercetători au prezentat intervenţii la congrese din Austria, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Republica Moldova, Ucraina şi publică în revistele din aceleaşi ţări, precum şi din Statele Unite sau Cehia.
În afara angajării în elaborarea proiectelor de cercetare ale Academiei Române, cei mai mulţi cercetători au semnat, individual, aproape o sută de volume de specialitate, în domeniile lexicografiei, istoriei limbii, istoriei limbii literare, stilisticii, dialectologiei, toponimiei, etnolingvisticii, antroponimiei, istoriei literare, literaturii comparate, criticii dramatice şi de text, naratologiei, poeticii, semioticii, editării de texte vechi, hermeneuticii, folcloristicii şi etnologiei.
Formată în decursul celor trei sferturi de secol de la înfiinţare, biblioteca numără peste 60.000 de volume (cărţi şi periodice), printre care se află multe rarităţi bibliografice (începând cu secolul al XVII-lea), ediţii princeps, volume cu ex libris sau cu autografe.