Patria pe verticală
Pentru tipar... Patria pe verticală sau în timp se alcătuieşte, mai înainte de toate, în curcubeul fiecărui cuvânt. Noi nu putem exista decât în cuprinsul limbii române, cea adânc sprijinită-n Istorie, martirizată, dar neînfrântă, scăldată în sângele nostru, al grâului şi-al unui lung, îngândurat şi neisprăvit şir de nedreptăţi. O limbă, ca să nu-şi încheie destinul cu mult înainte de urgisirea ce-o paşte pe fiecare fiinţă, trebuie păstrată cu toate cuvintele întregi, nealterate, nevândute, netrădate şi nelăsate uitării – prin ignoranţă, incultură, ignominie, frică, nepăsare, dispreţ, lene, suficienţă, retragere în afara timpului, îmbuibare, sastisire, îngenunchere, cap plecat, abdicare – şi câtă negură se mai ascunde în furtunile sau în fundul unui veac, cel mai adesea abominabil!
Lupta pentru limba română ca temelie de voievozi, Dunăre, Marea Neagră şi Munţii Carpaţi este raţiunea de-a învinge...
Limba e un fenomen de împotrivire la prostie, la împilare, la detenţie, strangulare sau hăituire; dar e, spre slava şi nemurirea ei, complice cu trecutul, cu marii ei slujitori şi mai cu seamă cu viitorul. Timpul ne aparţine fiecăruia în parte într-o proporţie infimă, el se dilată imens în vatra vorbirii, de acolo luăm puterea de dăinuire şi, luând, trebuie să aruncăm în vatră sau în şuvoiul de aur lichid un nou butuc, un vrej de iederă sau măcar o crenguţă…
Limba noastră-i o comoară. În noaptea de sânziene ard flăcări de comori. Nu ştiu cât aur ni se prefiră printre degete într-un an sau într-o viaţă de om. Dar intuiesc şi aş fi în stare să vă fac socoteala cât aur din istoria neamului românesc vom pierde în viitor dacă vom continua să răstignim limba română pe scânduri adormite în nămolul prostiei, ignoranţei, dispreţului, îngenuncherii...