Limba moldovenească: revenirea la anormalitate
Pentru tiparNu bunul Dumnezeu a rânduit lucrurile astfel ca o parte considerabilă din viaţa intelectualului basarabean să fie dedicată luptei pentru limba maternă – expresie a conştiinţei naţionale…
În diverse perioade, pledoaria pentru această componentă fundamentală a naţiunii s-a manifestat diferit: uneori, destul de pronunţat, alteori, tacit.
Spaţiul rezervat nu ne permite să facem o trecere în revistă a etapelor de cristalizare în conştiinţa unei bune părţi a cetăţenilor din actuala Republică Moldova a glotonimului limba română, precum şi a cauzelor de neacceptare de către alţii a denumirii ştiinţifice a limbii noastre. Ar fi, credem, şi un lucru inutil, dacă pornim de la premisa că numeroasele argumente invocate de savanţi notorii în domeniul lingvisticii (a se vedea: Limba română este Patria mea. Studii. Comunicări. Documente. Chişinău, 1996) nu au fost luate în considerare, uneori fiind chiar desconsiderate, de unii politicieni, aflaţi, în diferite timpuri, la cârma statului cu numele Republica Moldova.
Revenind la anii 90 ai secolului trecut, când mişcarea de eliberare naţională a culminat cu desprinderea Republicii Moldova din componenţa imperiului sovietic, putem conchide că declararea suveranităţii şi a independenţei a fost posibilă şi ca rezultat al luptei începute de intelectualitatea basarabeană pentru limbă, alfabet latin şi tricolor.
Ce a urmat însă după aceasta? Multe şi de toate!
În anul 1994 ne-am ales cu o nouă Constituţie, lege fundamentală, în al cărei articol 13 (cifră ce aduce ghinion!) au fost consfinţite următoarele:
Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine.
Să analizăm detaliat componentele acestui articol şi să încercăm să desprindem mesajele incluse aici.
Când politicieni de cel mai înalt rang ne cer respectarea Constituţiei la capitolul denumirea limbii, apare o întrebare firească: în ce ţară Constituţia reprezintă un tratat ştiinţific obligatoriu pentru toţi, inclusiv pentru filologi?
Deoarece nu avem deocamdată răspuns la această întrebare şi pentru a fi mai expliciţi în discursul nostru, vom apela la unele noţiuni din teoria textului, amintind că orice enunţ conţine un mesaj cu o încărcătură semantică (conţinutul enunţului), redat prin mijloace concrete de exprimare (forma enunţului). Aceeaşi teorie solicită crearea unei unităţi între conţinut şi formă.
Pornind de la conţinutul mesajului inclus în art. 13 din Constituţia Republicii Moldova, deducem o primă concluzie, şi anume: limba de stat (corect: oficială) a Republicii Moldova nu este rusa, nici engleza, nici franceza, nici germana, nici spaniola, nici chineza, în consecinţă, nici una din limbile de circulaţie internaţională. Pe de altă parte, limba oficială a statului nostru nu poate fi ucraineana, găgăuza, bulgara, în sfârşit, rusa, adică nici una din limbile vorbite de minorităţile naţionale conlocuitoare.
Mesajul de bază inclus în articolul 13 al Constituţiei este următorul: limba oficială a Republicii Moldova este limba vorbită de populaţia majoritară a acestui stat, şi nicidecum o altă limbă.
Chiar dacă pentru unii există o altă limbă mai importantă în viziunea lor, statul e obligat (şi aceasta este o obligaţiune morală, dar şi politică) să protejeze, în primul rând, limba oficială (în pofida faptului că denumirea ştiinţifică nu coincide cu denumirea, să-i zicem, ideologică, inclusă în Constituţie).
Dacă guvernanţii înţeleg clar conţinutul articolului 13, ei sunt datori să ceară să fie promovată, pe toate căile, anume această limbă, în orice domeniu de activitate publică din Republica Moldova. Or, situaţia actuală e cu totul alta. Din acest considerent, guvernanţii de azi trebuie apreciaţi la capitolul promovarea limbii oficiale cu o notă nesatisfăcătoare, iar, în plan juridic, li se poate incrimina nerespectarea articolului 13 din Constituţie.
Referitor la denumirea “limba moldovenească”, asupra căreia insistă factorii de decizie din Republica Moldova, vom aminti că în Constituţie ea a fost inclusă contrar opiniilor savanţilor în domeniu, de aceea răspunsul la întrebarea pusă de noi mai sus privitor la faptul în ce ţară Constituţia reprezintă un tratat ştiinţific obligatoriu pentru toţi, inclusiv pentru filologi, poate să şi-l dea fiecare, în funcţie de nivelul de pregătire generală.
În articolul 13, alineatul 1, mai este stipulat că limba oficială funcţionează pe baza grafiei latine. Ceea ce putem deduce din această prevedere constituţională este că aici e vorba totuşi de limba română, deoarece aşa-zisa limba moldovenească era scrisă, în perioada sovietică, cu litere ruseşti (nu chirilice, nici latine).
Dacă e să tragem o concluzie favorabilă nouă, specialiştilor în domeniul filologiei, dar şi guvernanţilor, aceştia din urmă trebuie să înţeleagă necesitatea imperioasă de schimbare a controversatului articol din Constituţie în următoarea redacţie:
Articolul 13. Limba oficială a statului, funcţionarea celorlalte limbi
(1) Limba oficială a statului Republica Moldova este limba vorbită de populaţia majoritară a ţării. Limba oficială funcţionează, în variantă scrisă, pe baza grafiei latine.
Se impun, credem, nişte comentarii.
1. Acceptarea, în această redacţie, a alineatului întâi din articolul 13 ar pune capăt controverselor generate de denumirea limbii.
2. Pornind de la premisa că pentru ambele tabere această problemă reprezintă ceva mai mult decât presupune logica normală a înţelegerii lucrurilor (moldoveneasca, nu româna şi, invers, româna, nu moldoveneasca), excluderea denumirii limbii din Constituţie şi operarea cu noţiunea de limbă oficială ar constitui un prim pas în direcţia concilierii istorice a părţilor ireconciliabile în aparenţă.
3. Constituţia, nefiind un tratat ştiinţific, nu trebuie să includă noţiuni neacceptate, din varia motive, de toţi cetăţenii ţării. Iar denumirea ştiinţifică a limbii, precum e şi firesc, e stabilită de forul ştiinţific superior – Academia de Ştiinţe.
4. Odată exclusă din Constituţie denumirea limbii, se creează o situaţie nouă, favorabilă promovării limbii oficiale a statului.
5. Noua situaţie creată îi va permite “moldovanului” să folosească glotonimul drag sufletului său şi el nu va avea dreptul să-l atace pe “românul basarabean” atunci când acesta va utiliza denumirea ştiinţifică a limbii oficiale a statului.
6. În lucrările ştiinţifice, didactice şi de altă natură, în şcolile de toate gradele se va opera cu denumirea ştiinţifică a limbii noastre, ea fiind o disciplină de studiu, bazată pe realizările ştiinţei, nu un instrument de ideologizare primitivă.
7. În consecinţă, va dispărea denumirea impusă din motive politice, va triumfa raţiunea, bunul-simţ, iar lucrurile vor reveni la normalitate.
Nu bunul Dumnezeu a vrut ca o parte considerabilă din viaţa intelectualului basarabean să fie dedicată luptei pentru limba maternă…