Raymund Piotrowski, un veritabil iubitor şi susţinător al culturii române
Pentru tiparPersonalitate marcantă a lingvisticii ruse şi europene, Raymund Piotrowski merită respectul nostru deosebit nu numai pentru apreciabilele-i împliniri pe ogorul cercetărilor ştiinţifice, dar şi pentru atenţia aparte pe care i-a acordat-o limbii române. Merită şi sincera noastră recunoştinţă pentru implicarea-i plenară şi dezinteresată, cu întreaga-i autoritate de savant, la punerea pe piedestalul Adevărului a unor aspecte “spinoase”, premeditat falsificate la nivel de stat, ale unităţii lingvistice şi general spirituale a românilor din Ţară şi a celor înstrăinaţi, cu deosebire a basarabenilor şi nord-bucovinenilor. Devotamentul pentru probitate în studiu şi cercetarea ştiinţifică, dar, incontestabil, şi o rarisimă onestitate lăuntrică l-au determinat pe R.Piotrowski să se distanţeze de tabăra – numeroasă şi agresivă – a lingviştilor aserviţi şovinismului rusesc, care decenii la rând au făcut din minciună o politică de stat în URSS – ţară supranumită, nu întâmplător, şi “imperiu al tuturor relelor”.
Onorabila aniversare – a 80-a de la naşterea lui R. Piotrowski – constituie un prilej în plus pentru a aduce cel mai sincer şi emoţionant omagiu al preţuirii şi gratitudinii acestui distins învăţat, doctor profesor universitar, specialist de vază în lingvistica structurală, aplicată şi matematică, de asemenea – în romanistică, unde s-a prezentat ca un fin cunoscător şi fidel prieten al limbii române, un veritabil “iubitor şi susţinător al culturii române” (O. Vinţeler).
Raymund Piotrowski s-a născut la 17 august 1922, în localitatea Rubejnaia, reg. Donbas (actualmente – Ucraina), în familia unui inginer-chimist, de origine polonă, de la care a moştenit numele (pe care şi l-a ortografiat întotdeauna de manieră polonă) şi a învăţat limba strămoşească. De la mama, cu rădăcini din Basarabia, a deprins dragostea pentru limba română şi pentru valorile spirituale româneşti.
După absolvirea şcolii medii de cultură generală la Sankt-Petersburg (în 1939, pe atunci Leningrad), dă admiterea la Facultatea de Filologie a Universităţii din acest oraş, pe care o urmează cu intermitenţe (în anii 1941-1942 a fost mobilizat în batalionul universitarilor-apărători ai capitalei nordice a Rusiei, aflată în blocadă ca urmare a războiului germano-sovietic). Terminând în 1944 studiile universitare, face doctorantura la catedra de filologie romanică de pe lângă Alma Mater. Sub îndrumarea unor reputaţi specialişti în domeniu ca acad. V.F. Şişmariov (1874-1957) şi prof. R.A. Budagov (1910-2000) îşi ia cu brio doctoratul în filologie, având ca subiect “Limba şi stilul “Confesiunilor” lui J.-J. Rousseau” (1947).
În 1957 îşi ia teza de doctor habilitat, în cadrul Institutului de Lingvistică al A.Ş. a U.R.S.S., abordând tema “Formarea articolului în limbile romanice”. În 1965 i se acordă titlul de profesor universitar. Devine, astfel, a treia oară (după 1947 şi 1957) unul dintre cei mai tineri cercetători din fosta U.R.S.S., titraţi la cota maximă în domeniu.
În anii 1958-1966 este colaborator ştiinţific superior la Institutul de lingvistică al A.Ş. a U.R.S.S. (secţia din Leningrad), iar din 1966 până în prezent deţine funcţia de şef al catedrei de filologie romanică la Institutul Pedagogic “A.I. Herzen” (actualmente – Universitatea Pedagogică Rusă de Stat “A. Herzen”) din Sankt-Petersburg, este conducător al secţiei de lingvistică aplicată şi coordonator al grupului de investigaţie din cadrul aceleiaşi prestigioase instituţii petersburgheze.
A semnat 22 de cărţi (unele în colab.), circa 400 de studii şi articole, numeroase cronici, recenzii, comunicări la congrese, colocvii, simpozioane şi seminarii de lingvistică zonale, naţionale şi internaţionale.
Preocupările de cercetător ale lui R. Piotrowski au vizat, de-a lungul a mai bine de cinci decenii, cele mai diverse domenii ale lingvisticii: dialectologia, gramatica, fonetica, lexicologia şi stilistica limbilor romanice (savantul cunoscându-le pe toate, ca, de altfel, şi majoritatea idiomurilor slave, germanice şi clasice), lingvistica generală, structurală, aplicată, fiind în imperiul sovietic şi unul dintre pionierii lingvisticii matematice. Deopotrivă cu metodele tradiţionale, pune în aplicare şi metodele dialectologiei structurale (studiul “Structuralism şi practica lingvistică (Este oare posibilă dialectologia structurală?)”, 1957).
A cercetat în plan comparativ evoluţia articolului în limbile neolatine (monografia “Formarea articolului în limbile romanice. Alegerea formei”, Leningrad, 1960; studiile “Folosirea articolului hotărât şi nehotărât de către scriitorii români”, Bucureşti, 1965; “Cum a apărut articolul hotărât în limbile romanice”, Moscova-Petersburg, 1990 ş.a.). A consacrat două monografii stilisticii limbii franceze (Moscova, 1956; Leningrad, 1960), studii disparate/stilisticii limbii române (“Întrebuinţarea artistică a articolului la scriitorii români”, Bucureşti, 1960; “Notiţe cu privire la stilistica moldovenească”, Chişinău, 1972 etc.).
Abordează, prin prisma realizărilor de ultimă oră ale lingvisticii, diverse aspecte ale foneticii şi gramaticii şi tipologiei unor limbi romanice (studiile: “L’entropie du français écrit, Paris, 1964; “El cuestionario fonológico en el studio de los dialectos latinoamericanos”, Bogota, 1964; “Experimentul de predicţie şi entropia limbii române”, “Les evalutions statistiques et informationnels de la typologie des langues romanes”, Bucureşti, 1968; monografia “Modelirovanie fonologičeskih sistem i metody ih sravnenia”, Leningrad, 1966 etc.). “Tematica neolatină” (adeseori conjugată cu studiul interferenţelor lingvistice, cu deosebire – romanice şi balcanice; romanice şi slave) în viziunea lingvistică a lui R. Piotrowski a fost pe merit apreciată de redutabili romanişti ca S.B. Bernstein (Rusia), O. Duchaček (Ceho-Slovacia), I. Gălăbov (Bulgaria), I. Iordan, Al. Rosetti, Al. Graur (România) ş.a.
Încă din anii ’60 – printre primii în lingvistica din U.R.S.S. – R. Piotrowski este pasionat de lingvostatistică, iar ulterior, până la momentul de faţă, îşi face ca obiecte de studiu: concepţia informaţională şi probabilistică a textului, tratarea lingvistico-inginerească a semnului lingvistic, aplicarea maşinilor electronice la analiza şi redactarea textului, traducerea automată dintr-o limbă în alta, elaborarea programelor pentru analiză informaţională, probleme ale intelectului artificial şi lingvistica psihiatrică etc. Abordarea unui cerc atât de larg de probleme a avut o importanţă aparte pentru elaborarea concepţiei de automat lingvistic, de modelare pe calculator a activităţii de vorbire a omului. Aceste preocupări şi-au găsit reflectarea în mai bine de 10 volume (inclusiv câteva manuale pentru universităţi): “Tekst, mašina, čelovek” (1975), “Matematičeskaia lingvistika” (1977, în colab.), “Inženernaia lingvistika i teoria iazyka” (1979), “Beiträge zur Sprachstatistik” (1979, în colab.), “Sistemnoe issledovanie leksiki naučnogo teksta” (1981, în colab.), “Vvedenie v matematičeskuiu lingvistiku” (1982, în colab.), “Text - Computer - Mensch” (1984, în colab.), “Metody avtomatičeskogo analiza i sinteza teksta” (1985, în colab.), “Automatische Wortschatzanalyse” (1985, în colab.), “Komp’uterizaţia prepodavania iazykov” (1988), “Introduction of Elements of Mathematics to Linguistics” (1990, în colab.). A mai semnat numeroase studii şi articole despre sinergetica lingvistică şi lingvodidactica computerizată, tipărite în ultimul deceniu al sec. XX, inclusiv în formă de teze, în limbile rusă, germană, engleză, franceză, spaniolă, română la Moscova şi Sankt-Petersburg, Minsk (Bielorusia), Berlin, Leipzig, Bochum, Trier, Tübingen (Germania), Amsterdam (Olanda), Nantes (Franţa), Lvov (Ucraina), Samarkand (Uzbekistan), Almatî şi Cimkent (Kazahstan), Chişinău, Bucureşti etc. Colectivul “Statistica vorbirii”, condus de R. Piotrowski, numără peste 200 de specialişti, care îşi desfăşoară activitatea în centre universitare şi academice atât la Petersburg, cât şi în Bielorusia, Kazahstan, Georgia, Lituania, R. Moldova, Marea Britanie, Israel, Germania, S.U.A.
În vasta-i activitate lingvistică, R.Piotrowski a găsit loc şi pentru studiul limbii materne a tatălui său (de ex., studiul despre repolonizarea lingvistică şi istoriografică a polonezilor în Rusia post-comunistă), precum şi despre raporturile filologice şi literare polono-ruse (prin exemplul unor personalităţi ca A. Mickiewicz).
După cum s-a menţionat deja, savantul din Petersburg a acordat o atenţie aparte limbii române, pe care a studiat-o temeinic din anul III de facultate (1941). Preocupat de lingvistica balcano-romanică şi de dialectologia română, în 1946 participă la o expediţie dialectologică în Transnistria şi în Basarabia. Între 1956 şi 1958 deţine funcţia de şef al sectorului de dialectologie la Institutul de Limbă şi Literatură al A.Ş.M. (pe atunci – filială a A.Ş. din Moscova). În aceeaşi perioadă ţine prelegeri de lingvistică teoretică la Institutul Pedagogic (actualmente – Universitatea Pedagogică “Alecu Russo” din Bălţi).
Ca dialectolog, s-a impus în calitate de conducător al grupului de lucru pentru elaborarea Atlasului graiurilor româneşti de pe teritoriul fostei U.R.S.S. A participat la întocmirea chestionarului şi a principiilor de alcătuire a Atlasului lingvistic moldovenesc în mai multe volume. Într-o serie de monografii, studii şi articole (parte amintite deja), învăţatul din Petersburg cercetează din unghiuri de vedere originale, exclusiv sau tangenţial, diverse fenomene ale limbii române.
Lui R. Piotrowski îi revine meritul de a fi îndrumat mai mulţi specialişti romanişti din R.Moldova. Astfel, sub conducerea sa şi-au susţinut doctoratele cercetători şi profesori universitari din Chişinău, Bălţi, Tiraspol: I. Ciornâi, V. Cijacovschi, Z. Camenev, Gr. Grinco, L. Ieşanu, M. Ioniţă, N. Mătcaş, L. Novac, A. Popescu, N. Rahubo, A. Rotaru; E. Dobruskin (stabilită în Chicago), T. Ştirbu (în California), A. Ceaplea, E. Cleibman, M. Zoref (în Israel), M. Hajinschi (în Germania) ş.a. – în total 14 doctori şi 2 doctori habilitaţi. Aceste cifre devin şi mai elocvente dacă e să le raportăm la numărul total de cercetători ai lingvisticii din fosta U.R.S.S., pe care i-a îndrumat R. Piotrowski – 94 doctori şi 14 doctori habilitaţi. Pe aceeaşi linie a ataşamentului pentru limba, literatura şi cultura noastră se înscriu şi strânsele relaţii pe care le-a avut sau le are R. Piotrowski cu numeroşi lingvişti şi filologi români (E. Petrovici, Al. Rosetti, Al. Graur, Gh. Mihăilă, I. Pătruţ, N. Corlăteanu, S. Berejan, Gh. Bogaci, V. Cijacovschi, Ion Ciocanu ş.a.).
Un capitol aparte în activitatea savantului R.Piotrowski îl formează surprinzătoarea sa implicare în mişcarea noastră de eliberare naţională, în lupta pentru recunoaşterea dreptului băştinaşilor din stânga Prutului la limba română. Această adeziune a fost cu adevărat surprinzătoare – pentru noi, cei care “ne-am deşteptat”, parcă, “din somnul cel de moarte”, după 1988-1989; dar a fost de-a dreptul şocantă pentru partocraţia retrogradă şi autorităţile cvasidemocratice, pentru “partida” rusofonă şi mankurtă de la noi, teleghidată de către căpeteniile din Kremlin ale forţelor şovine, proimperiale. Datorită acestei atitudini, R. Piotrowski s-a situat pe linia unor marcante personalităţi, sensibile la problemele de ordin naţional-spiritual ale românilor de la est de Prut, ca Alf Lombard, Carlo Tagliavini sau Klauss Heitmann, cu o importantă diferenţă că R. Piotrowski a trecut de partea dreptăţii aflându-se în chiar “cazanul clocotind” al nedreptăţii noastre. Nu vom uita că încă la mijlocul anilor ’50 ai sec. XX, două somităţi ale lingvisticii sovietice, S. Bernstein şi R. Budagov, au abordat în termenii adevărului ştiinţific problema unităţii lingvistice a românilor de pe ambele maluri ale Prutului, dar, din păcate, la acel moment studiul semnat de ei a rămas cumva de “uz intern”, putând fi efectiv revalorificat abia când “colosul pe picioare de lut” se prăbuşea văzând cu ochii, astfel oferindu-ne o şansă unică de emancipare. Tocmai atunci R. Piotrowski “ne-a susţinut cu înflăcărare, ca romanist notoriu, în momentele cruciale de renaştere naţională, de revenire la valorile autentice, prin articole, luări de cuvânt la radio şi TV, la conferinţe şi la întrevederile cu potentaţii care puteau fi convinşi numai de la Moscova şi Leningrad” (S. Berejan).
O impresionantă pledoarie pentru revenirea noastră la alfabetul latin, cu un impact benefic asupra schimbării situaţiei lingvistice de la noi, în 1989, l-a constituit apariţia încă în 1988, în rev. “Nistru”, a articolului lui R. Piotrowski “Limba literară şi alfabetul”, care nu numai că s-a înscris perfect între alte opţiuni similare din mass-media, dar a avut un câştig de cauză în plus graţie faptului că venea din partea unui prestigios învăţat din metropolă. Este greu de preţuit aportul lui R. Piotrowski la elucidarea adevărului despre idiomul vorbit în spaţiul pruto-nistrean, în recunoaşterea/afirmarea la nivel oficial a denumirii corecte a limbii noastre (amintim, în context, studiul “O limbă cu două denumiri?”). Prezent la conferinţa ştiinţifică “Limba română este numele corect al limbii noastre” (Chişinău, 20-21 iulie 1995), lingvistul rus a formulat pentru publicul larg, dar mai ales pentru oficialităţi, nişte adevăruri pe cât de evidente, pe atât de incontestabile, dar sfidate încă de mai-marii acestor vremuri tulburi. Astfel, zis-a R.Piotrowski:
“(...) Termenul “limba moldovenească” are o istorie mai veche pe teritoriul Basarabiei. Acest termen a fost un instrument al politicii imperiale ţariste, iar apoi al politicii imperiale stalinist-bolşevice. Menirea acestui instrument era de a izola Basarabia, iar mai târziu – R.Moldova, de arealul românesc.
Oamenii de ştiinţă au conştientizat întotdeauna acest adevăr, reliefat cu pregnanţă în special după evenimentele din ’88-’90. (...) Fenomenul lingvistic pe care îl marcăm prin expresia “limba moldovenească” sau, mai exact, “graiul moldovenesc”, este forma vorbită a idiomului romanic de pe teritoriul R. Moldova. A doua formă a acestui idiom este limba standard, care e identică – în ceea ce priveşte gramatica, vocabularul, alfabetul şi ortografia – cu limba standard de la vest de Prut, adică limba română. Din aceste motive nu putem utiliza, deci, două sintagme pentru marcarea unei singure noţiuni (...) – limba română. Unii întreabă de ce continuă aceste discuţii interminabile despre denumirea limbii. Răspund: mulţi dintre cetăţenii Moldovei – eu am lucrat aici şi cunosc situaţia – mai judecă după calapoadele propagandei staliniste, când se făcea tot posibilul pentru a-i contrapune pe moldoveni şi români. Îmi amintesc de anii ’50, după moartea lui Stalin, când se vehicula ideea că cel mai temut duşman al “poporului moldovenesc” şi al R.S.S.M. este România (...). Din păcate, această mentalitate, cultivată premeditat decenii în şir, este încă vie şi continuă să influenţeze negativ societatea. E important să avem în vedere (...) că unitatea limbii standard implică şi unitatea procesului cultural şi literar al statelor care au aceeaşi cultură. În cazul nostru, limba română are rolul de integrare şi cimentare a întregii culturi româneşti. În cazul limbii lucrurile sunt limpezi: limba literară, scrisă, oficială, este una – limba română. Introducerea în Constituţia R. Moldova a modificărilor de rigoare privind denumirea corectă a limbii de stat ar înlesni funcţionarea nestingherită a acesteia”. Ideile respective sunt continuate în studiile “Sinergetica şi ocrotirea limbii române în Republica Moldova” (1997) şi “Cu privire la aparatul terminologic al semioticii şi al psihosistematicii” (1998).
Ca o recunoaştere a meritelor sale deosebite în studiul lingvisticii contemporane, R. Piotrowski a fost ales membru a numeroase foruri academice din lume: Academia de Ştiinţe Umanistice, Academia Internaţională de Informatizare (Rusia), Academia de Cibernetică “Odobleja” (Milano – Locarno – Bucureşti); este membru plin al Institutului de studii orientale al Universităţii din Poznan (Polonia), al societăţilor ştiinţifice “Lingvistica computerizată”, “Computerul şi omenirea”, “Asociaţia de analiză conceptuală” din S.U.A. Doctor Honoris causa al mai multor universităţi din capitalele fostelor republici sovietice, inclusiv al Universităţii Libere Internaţionale din Moldova (ULIM) (1997). Deţinător al diplomei şi medaliei “Personalitate eminentă a ştiinţei din Rusia” (1995), R. Piotrowski este unicul lingvist rus care a fost onorat (în 1990) cu o audienţă la Sfântul Scaun din Vatican, întreţinându-se cu Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul II, şi el polonez de origine , pe numele de mirean Karol Wojtyla.
Bibliografie selectivă:
a) volume de autor
PIOTROWSKI, RAYMUND. Formirovanie artiklia v romanskih iazykah. (Vubor formy). – Moskva – Leningrad: Izd-vo AN SSSR, 1960. – 163 p.
PIOTROWSKI, RAYMUND. Informaţionnye izmerenia iazyka. – Leningrad: Nauka, 1968. – 116 p.
PIOTROWSKI, RAYMUND. Inženernaia lingvistika i teoria iazyka. – Leningrad: Nauka, 1979. – 112 p.
PIOTROWSKI, RAYMUND. Komputerizaţia prepodavania iazykov: Učebnoe posobie po speckursu/ Leningr. pos. ped. in-t im. A.I. Gercena. – Leningrad, 1988. – 74 p., il.
PIOTROWSKI, RAYMUND. Lingvističeskoe obespečenie avtomatizirovannyh sistem upravlenia informacionno-poiskovyh sistem. Kratkoe soderž. dokl. nauč.-tehn. konf. 29- 31 maia 1974 g. – Tumen’, 1994. – 142 p.
PIOTROWSKI, RAYMUND. Matematičeskaia lingvistika: (Posobie dlia ped. in-tov)/ R.G. Piotrowski, K.B. Bektaev, A.A. Piotrowska. – Moskva: Vyssaia skola, 1977. – 383 p.: il.
PIOTROWSKI, RAYMUND. Matematičeskie metody v iazykoznanii: (Učeb. posobie)/Bektaev K.B., Piotrowski R.G. – Alma-Ata, 1974. – 334 p.: il., 16 planşe.
PIOTROWSKI, RAYMUND. Metody avtomatičeskogo analiza i sinteza teksta: (Učebn. posobie dlia in-tov i fak-tov inostr. iazykov)/ R.G. Piotrowski, V.N. Bilan, N.N. Borkun, V.N. Bobkov. Metody avtomatičeskogo analiza i sinteza teksta. – Minsk: Vyšeišaia skola, 1985. – 222 p., il.
PIOTROWSKI, RAYMUND. Očerki po grammaticeskoj stilistike francuzkogo iazyka. Morfologia. – Moskva: Izd-vo lit-ry na inostr. iazykah, 1956. - 199 p. – (B-ka filologa).
PIOTROWSKI, RAYMUND. Očerki po stilistike francuzskogo iazyka. Morfologia i sintaksis. Izd. 2-e, pererabot. i dop. – Leningrad: Ucpedgiz, 1960. – 224.
PIOTROWSKI, RAYMUND. O palatalizacii balkanoromanskih soglasnyh. – Moskva, 1966. – 22 p.
PIOTROWSKI, RAYMUND. Sinergetika i lingvodidaktika // Novye komp’uternye tehnologii v obucenii iazykov: Tezisy dokladov meždunradnoi nauč. konf., 24-25 iun. 1997. – Minsk, 1997. – 178 p.
PIOTROWSKI, RAYMUND. Sistemnoe issledovanie leksiki naučnogo teksta/ R. Piotrowski, N.P. Rahubo, M.S. Hazinskaâ. – Chişinău: Ştiinţa, 1981. – 157 p.
PIOTROWSKI, RAYMUND. Tekst, mašina, čelovek. – Leningrad, Nauka, 1975. – 327 p., il.
PIOTROWSKI, RAYMUND. Vvedenie v matematičeskuiu lingvistiku. – Minsk: Nauka i tehnika, 1982. – 263 p., 20 planşe.
b) articole, studii în română
PIOTROWSKI, RAYMUND. Cu privire la aparatul terminologic al semioticii şi al psihositematicii/Piotrowski, raymund, Zaiţeva, Natalia// Revistă de lingvistică şi ştiinţă literară. - 1998. – Nr. 3. – p. 113-114.
PIOTROWSKI, RAYMUND. Limba literară şi alfabetul: [pledoarie pentru revenirea la grafia latină a populaţiei băştinaşe a R.S.S. Moldoveneşti] //Povară sau tezaur sfânt? – Chişinău: Cartea Moldovenească, 1989. – p. 261-269; Nistru. – 1988. – nr. 9. – p. 121-125; Limba Română (Chişinău). – 1995. – nr. 4 (22). – p. 25-28.
PIOTROWSKI, RAYMUND. O limbă cu două denumiri?//Limba Română este Patria mea: St., comunic., doc. – Chişinău: Revista “Limba Română” – Fundaţia Culturală “Grai şi Suflet”, 1996. – p. 139-142. – (Biblioteca rev. “Limba Română”).
PIOTROWSKI, RAYMUND. Sinergetica şi ocrotirea limbii române în Republica Moldova//Revistă de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1997. – nr. 3. – p. 88-95.
c) lucrări în limbi străine
PIOTROWSKI, RAYMUND. J. Baudouin de Courtenay a Peterburska szkola lingwisticzna//Pol’skaia duhovnost’ v kontekste kul’turnoj i naucnoj zizni Sankt-Peterburga. – Sankt-Petersburg, 1994.
PIOTROWSKI, RAYMUND. Litva - geonazvanie s uskol’zaušej semantikoj: (A. Mickiewicz – J. Mackiewicz)//A.Mickiewicz v istorii Rossii i Evropy. – Sankt-Petersburg, 1994.
PIOTROWSKI, RAYMUND. Methode cognitive de l’apprentissage du francais//Francuzski iazyk v Rossii. Franc.-russk. naucn-metod. seminar. – Moskva, 1993.
PIOTROWSKI, RAYMUND. Machine Translation in New Russia // Limbaj şi tehnologie. – Bucureşti, 1996.
PIOTROWSKI, RAYMUND. Mathematical Linguistics and Linguistic Automation//Mathematical linguistics and reated topics. – Bucureşti, 1995.
PIOTROWSKI, RAYMUND. Repolonizacja jezykowa i historiograficzna w Rossji postkomunistycznej // Nauczanie jezyka polskiego a historia Polski. – Sankt-Petersburg, 1996.
PIOTROWSKI, RAYMUND. Ueber den gegenwaertigen Stand der Automatischen Textverarbeitung in der Forschungsgruppe “Sprachstatistik” (Zum Problem linguistischen Auto-maten) // Glottometrika, 14. – Trier, 1993.
d) articole, studii, medalioane despre R. Piotrowski
BEREJAN, SILVIU. Relaţiile profesorului Raymund Piotrowski cu lingviştii din Moldova //Universitas: (ziarul ULIM) – 1998 – 2 sept. – p. 7.
CIJACOVSCHI, VALENTIN. O poziţie fermă în toate timpurile: [interviu despre personalitatea şi activitatea ştiinţifică a lui R. Piotrowski; consemnare de Tatiana Corai] // Universitas. – 1998. – 2 sept. – p. 6.
CIJACOVSCHI, VALENTIN. Raymund Piotrowski. La 70 de ani/ Valentin Cijacovschi, Zinaida Kamenev, Nicolae Mătcaş, Nicolae Popescu, //Revistă de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1993. – nr. 6. – p. 93-96. – (Omagieri).
Raymund Piotrowski. La 75 de ani // Revistă de lingvistică şi ştiinţă literară. – 1997. – nr. 5. – p.103-106.– (Omagieri).
CIOCANU, ION. Defăimarea unui eminent lingvist rus: [ripostă dată unor falsificări ale crezului de lingvist romanist şi românist al lui R. Piotrowski, apărute în presa antinaţională din Chişinau] // Literatura şi arta. – 2001. – 24 mai. – p.5.
CIOCANU, ION. Raymund Piotrowski – promotor al adevărului ştiinţific // Luceafărul. – 1999. – 12 ian. – p. 6-7; Zborul frânt al limbii române. – Chişinău: Garuda-Art, 1999. – p. 266-268.
KAMENEV, ZINAIDA. On veril v nas...: [R. Piotrowski, îndrumător al doctoranzilor basarabeni] // Universitas. – 1998. – 2 sept. – p. 7.
NOVAC, LIDIA. Un nume scump: [Profesorul şi savantul R. Piotrowski] // Universitas. – 1998. – 2 sept. – p. 7.
Piotrowski, Raymund// Encicl. sov. mold. vol. 4. – p. 224.
POHILĂ, VLAD. Utilizarea cu îndărătnicie a “limbii moldoveneşti” comportă mari primejdii pentru păstrarea noastră ca naţiune: [referiri la tezele lui R. Piotrowski despre falsitatea termenului “limbă mold.” şi pericolul perpetuării lui de către oficialităţile din R. Moldova] // Mesagerul. – 2000. – 3 iun. – p. 1, 7.
VINŢELER, ONUFRIE. Raymund Piotrowski - un iubitor şi susţinător al culturii române//Tribuna (Cluj-Napoca). – 1997. – nr. 13-14 (27 mart.-9 apr.). – p. 5.