Conceptul de bibliotecă naţională: idei în circulaţie
Pentru tiparStandardul UNESCO şi recomandările Consiliului Europei
Înregistrat şi publicat sub numărul PGI-87/WS/17, documentul intitulat „Bibliothéques nationales: principes directeurs” (Paris, 1997) serveşte de mulţi ani ca standard internaţional de organizare şi funcţionare a bibliotecilor naţionale. Bazat pe studiul efectuat pe parcursul mai multor ani de către UNESCO asupra evoluţiei în timp şi spaţiu a conceptului de bibliotecă naţională, standardul cuprinde principii de bază referitoare la: colecţiile BN, agenţia bibliografică naţională, prestarea de servicii pentru utilizatori, conservare şi prezervare, relaţiile interioare, relaţiile internaţionale, statutul şi gestiunea BN, imobile şi echipament, corelaţia dintre centralizare şi descentralizare în biblioteconomiile naţionale. BN e abordată nu ca o instituţie în sine, ci ca verigă nodală a sistemului naţional de biblioteci. Sunt prefigurate mijloacele şi instrumentele organizatorice, conceptuale şi manageriale menite să servească la transpunerea în fapt a determinantelor istoriceşte constituite ale conceptului de bibliotecă naţională: conservare a memoriei naţionale conţinută în documentele imprimate, comunicarea colecţiilor, impactul asupra teritoriului orientarea la normele, tehnologiile şi metodicile internaţionale, controlul bibliografic naţional şi depozitul legal, conformarea la rigorile Accesului Universal la Informaţie; catalogul naţional colectiv; sistemul împrumutului interbibliotecar; structura organizatorică (departamente – servicii – birouri – oficii) şi sistemul de management etc. Un element de noutate în ceea ce priveşte evoluţia conceptului de BN îl constituie legiferarea pe plan internaţional a bibliotecilor cu statut funcţional dublu. Astfel, Biblioteca Congresului din SUA şi naţionala din Tokyo sunt concomitent şi biblioteci legislativ-parlamentare. Bibliotecile universitare din Helsinki şi Ierusalim acoperă în acelaşi timp şi funcţiile de biblioteci naţionale. Biblioteca Regală din Stockholm îndeplineşte şi funcţiile de agenţie bibliografică naţională, iar Biblioteca Parlamentului suedez este concomitent şi bibliotecă publică. Se atrage atenţia, însă, că aceste „abateri” ţin de respectarea unei experienţe istoriceşte constituite şi nicidecum nu sunt o recomandare pentru alte ţări, în special pentru cele nou întemeiate şi primite în ONU. Nu este trecută cu vederea nici existenţa unor agenţii bibliografice autonome (camerele cărţii din fostele republici ale URSS, de pildă), subliniindu-se necesitatea cooperării şi integrării lor cu bibliotecile naţionale, cu atât mai mult că bazele acestor agenţii au fost puse chiar de BN. De altfel, şi Camera Cărţii din RSSM a fost întemeiată în baza dubletelor scoase din colecţiile BNRM şi ale Bibliotecii Naţionale a Ucrainei.
În ultimul deceniu al sec. XX chestiunea referitoare la conceptul şi la statutul BN europene a fost pusă în discuţie în cadrul mai multor reuniuni organizate de Consiliul Europei (la Strasbourg, Viena, Budapesta) vizând reforma legislaţiei bibliotecare. În recomandările CE publicate în volumul de sinteză „Reforma legislaţiei bibliotecare în Europa Centrală” se atrage atenţia asupra necesităţii de a conferi bibliotecilor naţionale un statut de instituţii de importanţă deosebită şi de a elabora legi aparte pentru acestea. Parlamentele mai multor ţări au adoptat deja legea bibliotecii naţionale, faptul acesta contribuind la soluţionarea unui şir de probleme de ordin juridic, economic şi financiar cu care se confruntă aceste instituţii.
Momentul 1990-1992 şi BNRM
În debutul reformei bibliotecare, demarată după adoptarea de către Parlament a Declaraţiei de Independenţă şi Suveranitate a Republicii Moldova, s-a afirmat mereu că am scăpat de subordonarea faţă de Moscova (în domeniul nostru – faţă de biblioteca unională V.I.Lenin), de politizarea şi ideologizarea activităţii bibliotecare. Dar acesta nu constituia adevărul deplin. Partea cea mai mare de adevăr, rămasă oarecum într-un con de umbră, constă în faptul că din acel moment nu mai aveam de unde primi soluţii şi recomandări conceptuale, organizatorice, metodologice şi manageriale. trebuia să elaborăm singuri concepţii şi soluţii, responsabilitatea era cu atât mai mare, cu cât, puse în situaţia de a-şi regândi activitatea, centrele biblioteconomice aşteptau de la noi recomandări de moment şi strategice, uneori chiar şi în cazurile când acestea ţineau de competenţa lor.
Actul de elaborare a noii concepţii a BNRM se producea după ce am trecut printr-o experienţă neordinară, aceea de creare a modelului strategic al sistemului naţional de biblioteci, în timpul căreia am suportat o mutaţie epistemologică, de cunoaştere bibliologică ce m-a marcat pentru totdeauna. Până atunci în munca de pronosticare şi de programare strategică dominante erau metodele inductive, în special aceea a extrapolării, prin care, în baza unor măsurări şi calcule exacte (cu aplicarea de formule şi integrale) se aflau tendinţele, legităţile de evoluţie a bibliotecii în ultimii, să zicem, zece ani pentru a le transfera în viitorii zece ani. În cazul modelului SNB, în acel moment, extrapolarea nu mai putea fi aplicată, pentru că intram într-o ordine socio-politică şi biblioteconomică cu totul diferită de aceea din care ieşeam. Am recurs, aşadar, la metodele deductive, la modelare în special şi aceasta a însemnat punerea la contribuţie a inteligenţei, imaginaţiei, intuiţiei, logicii. Cunoaşterea deductivă se caracterizează, însă, prin faptul că judecăţile şi enunţurile ce le realizezi urmează a fi confirmate de experienţă, adică sunt relative. Fără să ne dăm seama la început, o luaserăm pe o cale a relativităţii, una similară cu acelea deschise de Einstein în ştiinţele naturii şi de Eugen Coşeriu în lingvistică. Iar relativitatea, în esenţa ei, este un pseudonim al schimbării. Documentele ce au rezultat dintr-o gândire aşezată pe astfel de coordonate conţineau în ele potenţialitatea schimbării care apoi s-a actualizat, dând, în decursul acelui deceniu de căutări, rezultate care au schimbat bibliotecile de la noi.
Şi dacă în biblioteconomie, ca şi în lume în general, totul este relativ, totul urmează a fi evaluat în funcţie de coordonatele spaţio-temporale în continuă schimbare, atunci centralismul, sistemul de indicaţii, precepte şi orientări „de sus” nu mai are sorţi de izbândă. Structurile socio-economice trebuie să treacă la autodirijare, interacţionând cu mediul şi adaptându-se la el sau influenţându-l. Înţelegerea acestui adevăr ne-a făcut să apelăm la ideile cibernetice. De fapt, în acel moment am descoperit cibernetica. Până atunci, această disciplină se asocia pentru noi cu tehnica şi matematica, dar mai mult cu ordinatoare şi cu roboţi, imagine ce se datora interpretărilor din literatura sovietică, aproape singura accesibilă pe atunci, excepţie făcând doar câteva texte de Norbert Wiener, două traduse în limba rusă şi trei în engleză. Graţie revistei Academica, însă, care a publicat un ciclu de texte de şi despre Ştefan Odobleja, am aflat cine este părintele adevărat al ciberneticii şi că aceasta înseamnă, de fapt, studierea legităţilor şi mecanismelor de funcţionare şi autoreglare a organismelor vii, în perspectiva aplicării lor în câmpul structurilor sociale. Ideile de bază ale doctrinei odoblejene, plus câteva legităţi importante descoperite de W. Aeshby şi A. Bery (referitor la temelia informaţională a managementului), K. Shanon şi R. Harttly (privind calcularea în biţi a limitelor informaţionale în care poate funcţiona o substructură), Şt. Byr (principiul completării exterioare) ş. a. au fost luate ca platformă pentru noua concepţie a BNRM, aşa încât conceptul de BN se constituia, atunci, într-un model cibernetic. Studiul despre această viziune, pe care am avut onoarea să-l scriu la câţiva ani după demararea reformei, a fost pus în discuţie, în versiune engleză, în cadrul unei mese rotunde la Washington şi apoi publicat pe web-site-ul Ala. Hermina Anghelescu, cunoscutul biblioteconomist român care s-a stabilit în SUA, îmi povestea, în timpul vizitei sale la Chişinău, că studiul despre modelul cibernetic a fost, în contextul pragmatismului american, o adevărată provocare şi că, în atmosfera interesului general suscitat de lucrare, apărea temerea că un astfel de concept poate fi realizat pe deplin doar de o echipă de oameni ideali. Şi totuşi, zicea dânsa, conceptul era atractiv tocmai prin faptul că prezenta un ideal, o motivaţie superioară.
În sfârşit, o a treia experienţă spiritual-cognitivă care mi-a marcat puternic mentalitatea şi a avut, dimpreună cu cele două amintite mai sus, un impact decisiv asupra felului meu de a gândi lucrurile în bibliologie şi nu numai, a fost desluşirea teoretică a noţiunii de reformă şi a fazelor unui act reformator, în special ale reformei bibliotecare în Moldova. Nu ştiu exact de ce natură a fost impulsul ce m-a făcut să apelez, atunci, la înţelepciunea biblică şi, mai ales, la actul reformator al lui Hristos. Însă revelaţiile ce le-am avut au fost cu adevărat fascinante şi remodelatoare, lăsându-mi pentru tot restul vieţii convingerea că procesul de cunoaştere, şi mai ales rezultatele acestuia, nu vor valora prea mult dacă nu au fost trecute printr-o dimensionare creştină sau, în sens mai larg, dacă nu au fost alimentate de un sentiment de credinţă şi de adevăr.
Toate acestea, fie într-o expresie scriptică, fie într-o formă subliminară sau prezente doar în exerciţiile mintale atunci când se elabora conceptul-modelul cibernetic de BN, au prefigurat formula ideatică a acestuia, iar apoi şi-au găsit o reflectare mai largă şi mai inteligibilă în documentele reglementatoare pe baza cărora noua concepţie a fost pusă în aplicare. În linii mari, organigrama de atunci (şi, într-o mare măsură, cea de astăzi) prevedea câte un bloc funcţional pentru fiecare din cele patru determinante istoriceşte constituite ale conceptului de BN. În plus, fiindcă orice model-concept cibernetic presupune ca el să fie abordat ca un organism, iar organismul, precum se ştie, se află în stare optimă şi poate să se autoregleze doar atunci când toate funcţiile sale vitale se află în exerciţiu, am elaborat un detaliat desfăşurător de subfuncţii pentru fiecare dintre cele patru blocuri funcţionale, care a stat la baza structurii programului de activitate al BNRM (şi se află până astăzi), aşa încât pentru fiecare subfuncţie să fie programate şi îndeplinite cel puţin câteva lucrări/activităţi. Desfăşurătorul acela a fost oferit, în cadrul primei ediţii a Seminarului Naţional al directorilor de biblioteci şi colegilor noştri din teritoriu. Şi cum structura centrelor biblioteconomice teritoriale era similară cu cea a BN, la fel stând lucrurile şi în ceea ce priveşte structura programelor de activitate şi tipologia activităţilor, BNRM era concepută şi era de facto o inimă a reţelei naţionale de biblioteci, fiecare departament al BN avându-şi, în mod obligatoriu, impactul său în teritoriu (prin serviciile corespondente). Criza economică a afectat mult noua structură (este suficient să amintesc aici de reducerea personalului BN cu 72 de unităţi) aşa încât se va căuta, iminent, momentul pentru o a doua respiraţie.
Conceptul nou nu se aplica pe un loc gol, ci într-o structură deja existentă, fiind vorba nu de instruire ci de reorganizare, lucru care a făcut dificil procesul de implementare. Pe de o parte, trebuia să păstrăm ceea ce am moştenit mai bun de la generaţiile de bibliotecari care au muncit în această instituţie până la noi, pe de alta – să aducem partea de noutate necesară pentru a fi în pas cu timpul şi a produce schimbarea întregului SNB. În biblioteconomia europeană (tonul dându-l, desigur, Dominique Lahary) s-a conturat orientarea de a proceda, în asemenea situaţii, la o analiză managerială în baza celor „cinci piloni” pe care se ţine o bibliotecă modernă: colecţiile, timpul, locul, instituţia (politica instituţională) şi normele – lucru pe care l-am făcut şi noi, rezultatele lui găsindu-şi reflectare într-un şir de documente care alcătuiesc cadrul de reglementare al instituţiei.
Sigur că cel mai greu de soluţionat au fost şi rămân problemele legate de colecţii. Ceea ce am moştenit mai rău în acest sens a fost structurarea colecţiilor pe criteriul lingvistic, fapt care transformă, deseori biblioteca într-un ostatic al politicului şi al politizării, iar pe de altă parte, le creează mari incomodităţi beneficiarilor, nevoiţi să apeleze la mai multe servicii pentru a-şi întocmi o bibliografie deplină asupra temei sau domeniului de cercetate. Orientarea spre organizarea domenială a fondurilor urmăreşte scopul depăşirii acestei situaţii. Apoi, a fost necesar să reformulăm politica de achiziţii în condiţiile limitelor financiare în care am fost puşi în anii de tranziţie, având mereu în memorie parabola aceea a lui Lahary, care ne spune că trebuie să transformăm biblioteca într-o fereastră deschisă spre oceanul informaţional, dar să nu uităm că oceanul nu poate să încapă într-un pahar. Convingerea noastră este că, în această situaţie, la baza politicii de achiziţii ar putea fi pusă nu mai puţin plastica parabolă a lui Constantin Noica în care se spune că oceanul este mai mic decât izvorul, deoarece oceanul este limitat, iar izvorul este infinit, pentru că el curge încontinuu. Este indicat, deci, ca, în condiţiile de criză, şi nu numai (pentru că resursele financiare sunt limitate chiar şi în cele mai bogate ţări), biblioteca să ofere acces la surse de informaţie iar nu să risipească mijloacele pe acumularea / stocarea de informaţii. De aceea ne preocupă în special, la acest capitol, ceea ce ţine de DL şi de memoria Moldovei.
Cercetare şi dezvoltare. Circuitul de idei
În celebrul său tratat de istorie a comunităţii umane, William McNeill ne demonstrează că, de-a lungul secolelor şi mileniilor, la baza progresului a stat întotdeauna circulaţia ideilor şi că efortul principal a fost îndreptat nu atât spre a produce mereu idei noi, pentru că, vorba lui Eminescu, „toate-s vechi şi nouă toate”, ci spre a crea noi mijloace tehnologice de propulsare şi asigurare a vitezei de circulaţie a ideilor existente. Tehnologia genială de circulaţie a fost şi rămâne scrierea, alfabetul, după care vin mijloacele de comunicaţie, fiecare din ele producând, în momentul apariţiei, câte un val, câte o „explozie” tehnologică (calul, vaporul, trenul şi automobilul, telefonul şi telegraful, radioTV-ul, avionul, INTERNET-ul). Cât priveşte noua concepţie a BNRM, ea prevede ca această instituţie să fie, pe de o parte, o sursă generatoare de idei biblioteconomice şi bibliologice în general, în special prin activităţile de cercetare şi dezvoltare, iar pe de alta – un centru motrice care să întreţină circulaţia ideilor biblioteconomice în teritoriul ţării. Am început, acum câţiva ani, implementarea aşa-zisului regim inovaţional în instituţie, care prevede, în pofida marilor dificultăţi financiare cu care ne confruntăm, remunerarea cu titlu de onorar a salariaţilor care furnizează sau implementează idei noi şi eficiente în activităţile BN.
Pentru a ne achita de această sarcină complexă, am încercat mai multe mijloace şi formule, o mare parte din care au prins şi se bucură de audienţă în comunitatea bibliotecară (revista „Magazin bibliologic”, Buletinul bibliologic” şi simpozioanele „Anul bibliologic” şi „Valori bibliofile”, „Seminarul Naţional al directorilor de biblioteci” ş. a.)
Prin studiu şi cercetare, am acumulat şi am produs o sumă de idei ştiinţifice care au jucat şi vor juca în continuare un rol important în dezvoltarea domeniului, prefigurând orientările vectoriale ale evoluţiei lui. Începutul l-a marcat, se pare, regândirea statutului funcţional al institutului de bibliotecă. Formularea a patru funcţii de bază (în loc de 11-12 câte figurau până atunci în literatura de specialitate) rămâne o realizare unicală pe plan european, importanţa ideii rezidând, desigur, nu în numărul de funcţii ca atare, ci în deducerea lor din determinantele istoriceşte constituite ale conceptului de bibliotecă, în general, şi de BN, în special. Abordarea multidisciplinară a unor teme, probleme şi concepte, infuzia în biblioteconomie a unor idei cibernetice, epistemologice, matematice, psihologice, sociologice i-au conferit domeniului nostru profunzime, prospeţime şi originalitate şi au condus la rezultate demne de remarcat.
Din chiar debutul reformei, ne-am pus drept scop desfăşurarea unor activităţi de cercetare ştiinţifică care să acopere toate disciplinele ciclului bibliologic (s-au efectuat studii şi cercetări şi s-au realizat diferite genuri de publicaţii ce ţin de istoria scrisului şi cărţii, istoria bibliotecilor, bibliografonomie, biblioteconomie, bibliopsihologie, bibliofilie, ex-libris şi grafica de carte, bibliometrie, bibliotehnică ş. a.) şi, nu în ultimul rând, tematica legată de cei „ cinci piloni” ai institutului de bibliotecă (colecţiile – cele mai importante rezultate ale activităţilor noastre de investigare, documentare şi elaborare în acest sens sunt vol. 3 al catalogului general „Cartea Moldovei” şi programul naţional de salvgardare a patrimoniului imprimat; locul – este acumulat un volum considerabil de informaţii referitoare la evoluţia biblioarhitecturii din cele mai vechi timpuri până în prezent; timpul – aş remarca, în primul rând, desluşirile de ordin istorico-filozofic la tema „Categoria de Ordine şi institutul de bibliotecă”, ceea ce ne-a permis să înţelegem altfel esenţa biblioteconomiei şi, printre altele, să descifrăm motivele subiacente ale asociaţiei borgesiene referitoare la bibliotecă şi paradis; instituţia – la modelul cibernetic s-au adăugat idei importante ce ţin de ordinea şi resursele manageriale şi de politica instituţională; normele – am încercat să abordăm acest „pilon” prin prisma categoriilor de limită, potenţializare şi actualizare şi să reinterpretăm noţiunile de standard şi standardizare din punctul de vedere al sociologiei, deontologiei şi al cooperării, având în atenţie de asemenea tema corelaţiei dintre fiinţă şi măsurătorile de performanţă).
O preocupare permanentă a noastră în deceniul de referinţă şi în continuare a fost şi rămâne filozofia biblioteconomiei. Sintagma aceasta a fost folosită şi de alţii. Este bine cunoscută, de pildă, monografia „Filozofia biblioteconomiei în SUA”, ajunsă şi la noi, în versiune rusească. Dar după ce o citeşti, constaţi că, de fapt, după conţinutul său, ea nu este altceva decât un fel de biblioteconomie generală. Filozofia, însă, nu are nimic în comun cu teoria şi cu teoretizarea. Pe când teoria, ştiinţa în general, abordează lucrurile din afară, dinspre natură şi univers spre interiorul uman, filozofia, dimpotrivă, interpretează lucrurile pornind din interiorul fiinţei umane. Întrebările la care ar căuta nişte răspunsuri filozofia biblioteconomiei ar fi, de pildă : când, cum şi ce s-a întâmplat în interiorul omului, în fiinţa lui atunci când a început să scrie? Ce se întâmplă acolo, în interiorul fiinţei, în timpul actului lecturii? Ce impact are asupra fiinţei biblioarhitectura? Materialul acumulat până acum ne demonstrează că majoritatea categoriilor filozofice (timp, spaţiu, ordine, existenţă, memorie, cunoaştere şi adevăr, libertate, fericire, limbă şi limbaj etc.) se regăsesc în câmpul bibliologiei şi al biblioteconomiei şi, sistematizate şi interpretate adecvat, s-ar constitui într-o disciplină aparte care, pe de o parte, ar oferi nişte baze şi principii unificatoare pentru ramurile ciclului bibliologic (aşa cum este teoria relativităţii în ştiinţele naturii), pe de alta – ne-ar învăţa cum să procedăm cu înţelepciune în diferite situaţii biblioteconomice şi să interpretăm corect şi în adevăr fenomenologia domeniului nostru, ceea ce ne-ar permite să facem alegerea unor soluţii oportune şi să luăm decizii cumpănite. Desluşirile făcute până acum ne sugerează că multe aspecte ale bibliologiei şi ale biblioteconomiei vor trebui regândite şi reaşezate. În lumina interpretărilor heideggeriene asupra categoriilor de loc şi fiinţă, de exemplu, cu totul altfel trebuie să fie concepută arhitectura clădirilor de bibliotecă (în Europa există deja modele remarcabile de abordare filozofică a acestui aspect, cum ar fi proiectul de reconstrucţie a bibliotecii din Alexandria, noul edificiu al BNF, proiectul bibliotecii municipale din Viena şi, mai ales, proiectul noului edificiu al bibliotecii naţionale din Riga, cel mai valoros până în acest moment, dovada făcând-o şi decizia UNESCO de a finanţa realizarea lui). În domeniul teoriei lecturii, se va produce, iminent, o schimbare de optică atunci când se vor valorifica interpretările lui Kierkegaard (lectura ca reamintire, în opoziţie cu linia de interpretare Platon-Bergson, conform căreia actul de lectură este o amintire; apoi – legea contrastului în ceea ce priveşte crearea atmosferei necesare pentru diferite feluri de lectură-reamintire, lege de care va trebui să se ţină cont şi în biblioarhitectură) şi când aceasta va fi privită, abordată prin prisma interpretărilor filozofice (cele ale lui Heidegger în primul rând), ale Fiinţei.
O bună parte din aceste idei îşi vor găsi aplicarea în cadrul preconizatei cercetări sociologice „Timpul şi spaţiul lecturii în Moldova”, programul căreia urmează a fi elaborat până la sfârşitul acestui an.
În fine, pentru că e vorba despre circulaţia ideilor, aş încerca să propun aici o scurtă listă a unor idei de anvergură, unele produse în cadrul BNRM, dar duse la bună împlinire, în virtutea mai multor circumstanţe, în alte instituţii, majoritatea covârşitoare constituind-o, însă, acelea care au fost produse şi realizate în cadrul bibliotecii noastre :
1. Statutul funcţional al institutului de bibliotecă dedus din determinantele conceptului istoriceşte constituit al acesteia
2. Fundamentarea teoretică a reformei bibliotecare
3. Modelul cibernetic în managementul de bibliotecă
4. Asociaţia bibliotecarilor
5. CBN
6. Programul Naţional „Memoria Moldovei”
7. Salonul Naţional de Carte
8. Şcoala de Biblioteconomie din Moldova
9. Centrul tehnic de conservare şi restaurare
10. Biblioteca de Drept
11. Filozofia biblioteconomiei
12. Noile criterii valorice de evaluare în cadrul topului bibliotecarilor
13. Concursul naţional pentru cele mai bune lucrări în bibliologie
14. Prima revistă de specialitate de la noi – „Magazin bibliologic”
15. Gazeta bibliotecarului
16. Prima variantă a legii bibliotecilor
17. Polipticul cultural-istoric şi ştiinţific „Basarabenii în lume”
18. Ateneul „Moldova”
19. Simpozioanele „Anul bibliologic” şi „Valori bibliofile”
20. Arta activităţii expoziţionale
21. Cafeneaua filozofică
22. TQM în bibliotecă
23. Onorariu pentru lansarea şi implementarea de idei biblioteconomice
24. Clubul biblioteconomiştilor...
Şi lista nu este nici pe departe încheiată.