Problema eficientizării procesului instructiv
Pentru tiparForumul de faţă este o expresie relevantă a concentrării eforturilor filologilor din republică pentru a face faţă unui stringent imperativ al timpului: asigurarea funcţionalităţii limbii române ca factor dominant al vitalităţii noastre spirituale. Timpul actual, cu toate semnele de discontinuitate inerentă unei evoluţii moderne, este timpul marilor sinteze, în care omul nu mai poate fi încadrat naiv şi spontan în existenţă, ci din unghiul comprehensiv al diverselor forme de cultură şi modele spirituale, materializate şi transmise printr-o limbă istorică, fapt menţionat de C. Noica. Ceea ce caracterizează momentul istoric pe care-l trăim este intenţia de a ne face un serios examen de conştiinţă şi de a pune în valoare ce s-a realizat şi ce s-a trişat pe parcursul acestui ultim deceniu, dacă mai râvnim să întronăm măria-sa adevărul în tot ce facem pentru a dăinui în prosperitate prin valorile limbii române. Că este un adevăr general-valabil o confirmă luările de atitudine şi argumentele elocvente ale marilor personalităţi culturale româneşti în numeroase studii şi tratate ştiinţifice de la Nicolaus Olahus până la renumitul lingvist al contemporaneităţii Eugeniu Coşeriu.
Opţiunile enunţate aici demonstrează că suntem perfect angajaţi în condiţia noastră de filolog, fapt pe care diriguitorii statului nostru şi ai organizaţiilor de resort ar trebui să-l ia în calcul atunci când vor lua decizii referitoare la problemele lingvistice sau, în general, la cele ale spiritualităţii româneşti – coloana noastră vertebrală. Amintindu-ne că A. Russo califica filologul drept “ostaş al propăşirii chemat a ridica o zidire” pe domeniul spiritualităţii, e de datoria noastră să ne însuşim astăzi perfect misiunea de arhitecţi şi constructori permanenţi ai acţiunilor de asigurare a funcţionalităţii limbii române de jure şi de facto în perimetrul republicii noastre. Dintre toţi filologii, întâietatea pe deplin justificată în această privinţă o are profesorul învăţământului preuniversitar. Ni se impune prin asociaţie imaginea arhetipală a Meşterului Manole, modelul conţinând un obiectiv major: acea minunată zidire reprezentată de cuvintele esenţiale ale limbii române. Construirea frumosului prin intermediul limbii noastre este opera ce-o realizăm fiecare fie la ore, fie în alt gen de activitate educaţională. Ana pe care o sacrificăm de fiecare dată, parte cu parte, este străduinţa şi viaţa noastră în definitiv. Căci adevărul ştiinţific despre originea, denumirea corectă şi statutul limbii române ca limbă de stat este astăzi cunoscut fiecărui profesor, am depăşit la acest capitol de mult nivelul anului 1990. pe umerii nedreptăţiţilor profesori, în ce priveşte starea lor socială, economică, se află acum marea problemă de a-şi instrui astfel elevii ca, începând din clasa întâi (dacă nu chiar de la grădiniţă), să însuşească, prin tehnologii accesibile, adevărul ştiinţific şi să fie în frumoasa casă a limbii române reali constructori în miezul cuvintelor.
Modelul mitic are implicaţii semnificative în modelul motivaţional al activităţii noastre, în domeniul educaţiei, în cheia corelării elementelor particulare cu cele generale. Aplicat cu perseverenţă şi creativ, modelul poate contribui la eficientizarea procesului instructiv.
Em. Cioran menţiona că existenţa unei probleme impune găsirea formei adecvate care să-i permită rezolvarea. Judecând în formula acestei afirmaţii, problema denumirii corecte a limbii române şi definirea rolului ei în stat nu poate fi readusă în discuţie de vreme ce acesta-i adevărul ştiinţific, demonstrat de ştiinţa lingvistică în genere şi de evoluţia mentalităţii culturale româneşti în particular. În asemenea situaţii M. Heidegger concluziona: “Acesta-i adevărul esenţial a ceea ce este adevărat”. Deci problema este cea a acţiunilor prioritare ce trebuie întreprinse pentru a nu se mai întâmpla tergiversări ruşinoase sau regrese nefaste în politica lingvistică desfăşurată în republică. Modelul motivaţional, reperându-se pe un ansamblu de factori dinamici, trebuie să determine activitatea eficientă a persoanelor implicate în procesul predării-învăţării limbii române, asigurând o stimulare şi susţinere energică în vederea realizării scopului scontat. Structura complexă a motivaţiei învăţării, precum şi funcţiile ei în dependenţă de circumstanţe, factori socio-organizaţionali şi temporali, ne-au condus spre includerea în modelul configurat de noi doar a componentelor dominante, ceea ce conferă modelului o anumită flexibilitate şi aplicabilitate creatoare.
Astfel, criteriul valorii ştiinţifice şi cel al valorii social-morale a motivelor impune necesitatea stringentă de a fixa în articolul 13 al Constituţiei Republicii Moldova glotonimul “limba română”, acesta fiind un component esenţial al motivaţiei intrinsece al învăţării eficiente a tuturor disciplinelor în şcolile naţionale şi, mai ales, alolingve, dat fiind că limba română este codul – limba transmiţător al tuturor cunoştinţelor şi valorilor în învăţământ. Acest fapt ar anula tensiunile artificial create în şcolile alolingve, unde îndeosebi în ultimii doi ani şefii de departamente şi directorii de şcoli şi licee sfidează şi ignoră cu impertinenţă legea despre funcţionalitatea limbilor pe teritoriul republicii, diminuându-se astfel importanţa studierii limbii şi literaturii române, prin intermediul cărora elevii alolingvi pot însuşi valorile morale, culturale şi artistice ale poporului în mijlocul căruia ei îşi vor exercita activitatea.
Această realitate s-a creat în primul rând din cauza faptului că însuşi statul nu-şi reprezintă condiţia pertinentă a fiinţării sale – ţinută lingvistică şi culturală întemeiate pe adevăr ştiinţific. Şi, în definitiv, e absurd să se studieze în şcoală, în calitate de disciplină ştiinţifică în contextul celorlalte discipline, nu limba literară, ci un subdialect. Acest lucru îl au în vedere, în mod tăinuit, toţi cei ce susţin acceptarea denumirii actuale din articolul 13, absolvindu-se astfel şi de necesitatea învăţării ei, motivaţia diminuându-se şi ea până la cea mai slabă cotă.
Un alt compartiment major al modelului motivaţional structurat este condiţionat de rolul comunicării interpersonale în contextul interferenţelor culturale intensive, care trebuie să se producă în vederea dobândirii unităţii şi siguranţei întregii populaţii. Realizatorii în fapt ai acestui proces de durată sunt anume elevii de astăzi: din şcolile naţionale şi alolingve. Această finalitate se va obţine dacă limba română în funcţia ei de limbă de stat va deveni canalul propice de transmitere a valorilor umane, etice, estetice, în a căror bază se pot construi relaţiile de colaborare şi prietenie între cetăţenii republicii, fapt ce le va asigura o adevărată socializare. Paşi concreţi în această privinţă s-au făcut. Curriculumul naţional al disciplinei (atât pentru şcoala naţională, cât şi pentru cea alolingvă) are la bază valori artistice incontestabile din literatura română şi universală. Obiectivul principal al zilei de azi este transpunerea acestora în modalităţi şi tehnologii eficiente de învăţare, care să etaleze un comportament educaţional de valoare al profesorului de limba şi literatura română. Personalitatea acestuia este un vector sensibil al succesului şcolar, pentru că el asigură motivaţia pozitivă, afectivă, cognitivă şi, în parte, cea individuală şi socială. Astfel ea devine condiţie şi sens major al necesităţii şi eficienţei studierii limbii şi literaturii române în şcoală, fapt ce solicită evident conştientizarea şi definirea statutului susţinut al profesorului, în primul rând în şcoală, apoi în societate: profesorul de limba română fiind învăţătorul colegilor săi, iar limba română – o disciplină integratoare.
Orizonturile de aşteptare ale societăţii şi, îndeosebi, ale învăţăceilor noştri se schimbă continuu şi, respectiv, comportamentul nostru educaţional trebuie să fie unul de valoare şi foarte flexibil: profesorul trebuie să meargă, în toate, cu un pas înaintea elevilor săi, să fie un arsenal de judecăţi de valoare acoperite de fapte de valoare. Timpul euforiei şi sentimentelor lăcrimoase a trecut ireversibil, trebuie să învăţăm bine lecţia istoriei şi să ne dăm seama că trăim într-un timp dur, ce ne cere o ţinută şi o faptă riguroasă.