Transplant
Pentru tiparCât e rana deschisă
uitaţi-vă şi vedeţi
ce e înăuntru,
ce arde,
ce ţine
în mine
vrerea să mai ies
de sub bisturiu,
cusut,
înnoit,
să mai fiu
ce n-am fost –
cu inima altuia...
Dar dacă
şi la cap
tot astfel se umblă?
Cu inima
şi mintea străină
cum să ţi se pară
că tot tu revii la viaţă?
Cum se mai ţine
Vai, Doamne, cum se mai ţine
pământul de rădăcina
copacului prăbuşit!
Golul imens,
groapa zdrelită
parcă-i o gură larg deschisă,
un strigăt mut disperat
spre ceruri...
Chiar dacă se îndură
careva de pe acolo,
chiar dacă se mai dă
în plâns careva,
chiar dacă plouă,
strigătul acelei gropi
rămase
după prăbuşirea copacului
nu se domoleşte...
...Sădeşte cineva,
se întâmplă un puiet
în rana deschisă
şi... se trece?..
disperarea trece?..
...............................
...Cum se mai ţin gândurile
de urmele
celui plecat!..
29 noiembrie 2001
De faţă cu două lumânări
Bună ziua, tăcuto... Nu te-am visat demult –
te-am gândit îndurerat-luminos în fiece zi.
De pretutindeni te auzi, de peste tot te ascult.
Parcă-ai mai fi. Ori... parcă n-aş fi...
Spărgător
Mi-s toate buzunarele pline de chei.
Totuna: mai multe-s lacătele.
Nedesluşite-or rămâne şi peste anii mei,
precum mi-s păcatele –
iertatele... neiertatele…
Tu-u?..
Mi-ai dăruit
un perete-nflorit,
pe care sufletul meu
îşi trage sufletul...
Ai deşteptat culorile amorţite,
strivite de zidul lung
de-a lungul căruia
nu am plâns,
nu tot drumul am plâns...
Pur şi simplu ochii îmi erau
tot pe negru-roşul
mustind dintre pietrele
clăditei în zid,
dar nu mănăstire-a lăsat –
un zid lung,
de-a lungul căruia
se merge,
se tot merge,
dar se şi plânge...
Nu s-a terminat zidul
nici negru-roşul
mustind dintre pietrele
despărţitoare
de cea care altfel trece
acum...
Dar,
ca nişte muguri
într-o frântură de primăvară,
s-au desfăcut culorile uitate,
iar între toate –
mărul...
Din nou?..
Mi-l întinzi
sângerând de muşcătura ta
şi mai vreau
să fiu,
mai vreau să citesc
dulce-amarul
seminţelor mărului,
mărului
împlinit-împărţit
deodată
într-un crâmpei de primăvară
la încheiatul toamnei...
Nu te grăbi să o-nchei:
iarna-i alături...
Pe urmă
urmează
primăvara
în tot largul ei,
în tot largul tău –
precum ţi se cuvine.
27 noiembrie 2001
MĂRUL AMEŢIT
1. Gură de măr
Gură de măr împărţită la doi...
Dulcele-dulce unde ne duce?
Gura de măr, făcătoarea de noi...
Dulcele-amar, amarul cel dulce...
Gură în gură-ntr-o gură de măr,
lângă-o sămânţă dulce rotire.
Gură în gură-ntr-o poală de cer,
lângă un măr uşoară-ameţire...
Gură de măr împărţită la doi,
gură de măr ce ne adună –
noi pe sub mere, în miez de măr noi...
Cât măr ajunge să fim împreună?
..........................................................
Ne-ntâlnim într-un măr
sub un cer rotitor
ameţiţi într-un dulce
ce nu mai sfârşeşte –
ce frumos e prin cer
să pluteşti lin, uşor
şi s-aduni, şi să-mparţi
du-mne-ze-ieşte!
Cât o fi şi-o fi să fim
..........................................................
într-un măr, ce nu-i cât lumea,
încercăm să ne iubim
ca-ne-lu-mea ori ca lumea...
15 noiembrie 2001
2. Gura lumii pe gura de măr
E viermele,
traversând mărul
pe dinăuntru,
săpând dulci tuneluri
ameţitoare!
Pe lângă tuneluri dulci
buzele tale
taie cărare de foc...
E şarpele,
înconjurând mărul
în toată afara!
Dinţii mei retează
durut
crestele sângerânde-ale
flăcărilor...
Doar gura lumii e cea
care otrăveşte
tot ce se poate-ntâmpla
înăuntrul dulcelui,
în afara întrebării...
20 noiembrie 2001
3. Bibelou fragil întrebător
Cum ţi-i
să ştii
ce dor mi-i
de tine?..
Mi-i teamă de răspunsul tău...
Dar... oricum...
spulberase-vor toate...
Totuşi...
cum ţi-i
să ştii
ce dor mi-i
de tine?
23 noiembrie 2001
Răspuns
Bine-e-e-e...