O carte pentru toţi
Pentru tiparDatoria noastră, a tuturor vorbitorilor de limba română, este de a ne exprima corect, frumos, elegant. Aceasta este o problemă stringentă şi permanent actuală a întregii societăţi. Pentru a ne descurca în hăţişurile limbii, generate de bilingvismul român-rus, şi pentru a depăşi agramaţia şi confuzia în exprimare, ne vin în ajutor ghidul radiofonic cotidian “În lumea cuvintelor” şi lucrările de cultivare a limbii. Recent lingvistica noastră s-a îmbogăţit cu o nouă lucrare de acest fel Norma literară şi uzul local, semnată de doamna doctor conferenţiar universitar Irina Condrea. Bună cunoscătoare a limbii literare române, înzestrată cu har de cercetător, cu un fin spirit de observaţie şi cu un stil captivant de expunere a materialului, dna Irina Condrea stă la straja corectitudinii limbii în aulele Universităţii de Stat şi activează de mai bine de două decenii în cadrul ghidului radiofonic, al emisiunii televizate “Norma literară şi uzul”; publică articole şi susţine rubrici de cultivare a limbii în reviste şi ziare. În 1994 a publicat Practicum la cultivarea limbii. În 1999 a scos de sub tipar lucrarea Traducerea din rusă în română şi numai peste un an, acum, în 2001, ne-a bucurat cu două lucrări noi şi foarte utile: Comunicarea prin traducere şi Norma literară şi uzul local, în aceasta incluzând şi prima programă a cursului Cultivarea limbii, elaborată de dumneaei în scopul instruirii cât mai eficiente a studenţilor filologi, dar foarte necesară şi profesorilor ce ţin un asemenea curs.
Cartea Norma literară şi uzul local nu este o simplă lucrare de cultivare a limbii. În ea sunt incluse o serie de studii cu un pronunţat caracter teoretic, ştiinţific: Norma lingvistică şi limbajul standard, Greşeli de recţiune, Despre unele cauze ale apariţiei calcurilor la verbe, Cuvinte – falşi prieteni, Coabitarea biculturală, teme pe care autoarea le-a cercetat pe parcursul anilor şi care, fiind prezentate la diferite foruri ştiinţifice de la Chişinău, Iaşi, Suceava, Bucureşti precum şi în unele centre de romanistică din Germania, Franţa, au fost apreciate la justa lor valoare. O problemă nouă, este Demersul metalingvistic al discursului politic, aşa-numita “limbă de lemn”, un cod lingvistic aplicat în diverse situaţii oficiale de comunicare şi ajuns la apogeu în perioada de vârf a dictaturii comuniste. Prin exemple elocvente autoarea ne demonstrează că în acest cod totul este sofisticat, abstract, atemporal, impersonal şi ne avertizează că este nedorită extinderea “limbii de lemn” asupra limbajului natural al vorbitorilor obişnuiţi.
Specificul bilingvismului în Republica Moldova, discutat în plan teoretic în prima parte a lucrării, este demonstrat în toată amploarea în partea a doua, intitulată “Perle” basarabene. Practica de comunicare cotidiană în toate sferele vieţii noastre denotă influenţa negativă a bilingvismului asupra limbajului băştinaşilor. “Perlele” selectate cu abilitate şi explicate cu argumente adecvate de către autoare sunt rezultatul calchierilor, al traducerii ad-literam ori “stupide”, cum o numeşte autoarea. De aici şi apariţia cuvintelor, a îmbinărilor şi a expresiilor nefireşti pentru limba română (lunar, sutcă, vitărit, a cadona, a oforma, a se primi, a precăuta întrebarea, a o lua drept monedă curată, a se duce după bani lungi, a da cu faţa în glod etc., etc.), precum şi folosirea nefirească, cu sens rusesc, a unor cuvinte care au acelaşi corp sonor şi în limba română (bal, baton, figură), a unor cuvinte româneşti care apar în exprimare cu sensuri pe care nu le au (atârnare, întrebare, număr, petrecere etc.) şi multe altele care constituie aşa-numitul “limbaj macaronic”.
Un alt factor care generează deficienţele de exprimare ale vorbitorilor de limba română este agramaţia, necunoaşterea scrierii şi vorbirii corecte. Autoarea analizează numeroase exemple referitoare la aşa-numitele “agramaţii” lexicale, gramaticale, stilistice, de ortoepie. Este trist că vorbitorul nu cunoaşte nişte fapte elementare de limbă (de ex. polisemantismul cuvântului cap şi formele lui corespunzătoare de plural, pluralul substantivului obraz,formele numeralului însuşi, folosirea neadecvată a pronumelui careva, confundarea adjectivelor preventiv cu prealabil, a substantivelor peisaj cu vernisaj, a verbelor a demara cu a derula), folosirea neadecvată a neologismelor (a fost inaugurată o moară în loc de a fost deschisă sau a fost dată în exploatare o moară), a expresiilor frazeologice (călătorie sprâncenată, alege până culege etc.). Agramaţiile stilistice, ambiguitatea şi echivocul în exprimare, îngrămădirea de cuvinte din câmpuri semantice diferite denaturează conţinutul enunţului (brânză de vacă degrasată “Snegurocica”). A observat foarte bine şi are dreptate autoarea că “ge”-ul a devenit un ghinion pentru vorbitorii noştri autohtoni cu veleităţi de exprimare aleasă, “mai literară”, “mai românească”, utilizându-l acolo unde nu-i este locul (negligent, sprigin, dogeni, giunglă etc., în loc de neglijent, sprijin, dojeni, junglă). Dar, adăugăm noi, sunt foarte mulţi şi acei care nu-l folosesc pe g acolo unde trebuie, înlocuindu-l greşit cu j: leje, lejislativ, bujet, alejeri, jeneraţie, enerjie, procuror jeneral etc., etc. În loc de lege, legislaţie, buget, generaţie, energie, procuror general. E şi mai trist când aceste greşeli de pronunţie sunt comise de acei pentru care cuvintele respective fac parte din terminologia specialităţii lor (jurişti, economişti, politicieni).
Lucrarea e scrisă într-un stil antrenant, atractiv, vioi, cu titluri metodologice sugestive, cu un ton zeflemitor acolo unde bizareriile de exprimare ajung până la ridicol. Exemplele sunt spicuite din presă, de la microfoanele posturilor de radio şi televiziune, de pe inscripţiile din oraş (afişe, firmele magazinelor, atelierelor, barurilor, restaurantelor etc.), de pe ambalajele şi indicatoarele de preţuri ale produselor alimentare, din limbajul studenţilor etc., etc.
Aşadar, beneficiarii acestei cărţi sunt toţi vorbitorii din societatea noastră. S-o procurăm şi s-o studiem atent, urmând sfatul autoarei: “Un limbaj frumos, corect, elegant se obţine în primul şi în primul rând prin lecturi atente şi prin grija permanentă faţă de cuvânt…” (p. 98).