Izbânda de a menţine “Limba Română” sub lumina tiparului şi a conştiinţelor
Pentru tiparMesaj adresat comunităţii româneşti din Republica Moldova, cu prilejul împlinirii unui deceniu de apariţie a revistei “Limba Română” din Chişinău
Stimaţi redactori şi colaboratori, realizatori ai revistei “Limba Română”,
Distins auditoriu, dragi invitaţi,
Aniversarea revistei cu un titlu precum “Limba Română” îmi oferă prilejul adresării unor gânduri către toţi cei pentru care substantivul propriu al denumirii acestei publicaţii reprezintă leagănul comun al tradiţiilor, comunicării şi aspiraţiilor celor mai lăuntrice pe care le simte, le trăieşte şi le menţine în viaţă o importantă comunitate de pe malul stâng al Prutului, ce şi-a trimis acum, în această sală, o parte dintre cei mai iluştri reprezentanţi ai săi.
Pentru că ne înţelegem, pentru că putem comunica, pentru că ne uneşte trunchiul de neclintit al unei istorii comune, pentru că ne revendicăm aceleaşi tradiţii şi obiceiuri, pentru că ne rostuim viaţa prin rostirea aceloraşi gânduri, pentru că avem nu numai acelaşi fond principal de cuvinte, ci şi acelaşi fond principal de sentimente – şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, un singur nume, li s-a spus, simplu, “limba română”; şi, mai exact, li s-a spus, simplu, Revista “Limba Română”!
Iată de ce suntem astăzi alături de Dumneavoastră, la o sărbătoare ce cred că este nu numai a revistei cu acest nume, ci şi a limbii române ca atare.
Cunosc bine ce înseamnă truda scriitorului şi stăruinţa editorului — în orice condiţii, darămite într-o perioadă atât de grea, complicată, cu vicisitudini bănuite şi nebănuite, precum a fost acest deceniu al “Limbii Române” din Chişinău şi de pe tot malul stâng al Prutului. Marea performanţă a redactorilor şi colaboratorilor, a editorilor şi realizatorilor revistei este, în aceste condiţii, tocmai izbânda de a menţine “Limba Română” sub lumina tiparului şi a conştiinţelor, de a fi reuşit să capteze, din deşertul arid al tranziţiei, seva binefăcătoare cu care şi-au putut hrăni mintea şi sufletul numeroşi dascăli, cercetători şi oameni cu nepieritoare devoţiune pentru spiritualitatea noastră comună şi ancestrală.
Nici acum, la intrarea în cel de-al treilea lustru de viaţă — cum ar fi spus George Călinescu —, soarele n-a ieşit pe deplin din nori pentru “Limba Română”. Ştiu bine dificultăţile cu care se confruntă echipa redacţională a publicaţiei — după cum ştiu şi cât de importantă este menţinerea ei pe catargul înalt al corăbiei cu idealuri şi aspiraţii ce navighează prin universul de gânduri al comunităţii româneşti de pe malul stâng al Prutului.
În general, procesele de reformă şi tranziţie pe care le-am cunoscut cu toţii au afectat, din păcate, componenta cea mai sensibilă a oricărei societăţi — cultura, viaţa literar-artistică, climatul spiritual. Dificultăţile economice s-au propagat şi au erodat nu numai dimensiunea socială — nivelul de trai al oamenilor —, ci şi dimensiunea spirituală a existenţei noastre, răscolind tablele de valori culturale tradiţionale, diminuând resursele alocate vieţii literar-artistice, îngustând porţile de acces spre cultură, fragilizând egalitatea şanselor în procesul educaţional al tinerelor generaţii.
Constrângerile economice nu sunt însă de neînvins; pe de o parte, am încredere în succesul reformelor, în stoparea declinului şi reluarea creşterii economice, astfel încât, pe această bază, societatea să-şi poată reîntoarce privirea şi atenţia către domeniile sale cele mai vulnerabile şi mai expuse — cultura, arta, literatura. Pe de altă parte însă, am aceeaşi încredere în resursele interioare — de vitalitate morală, de conştiinţă nealterată şi chiar de imaginaţie practică — pe care oamenii de cultură le au în a găsi soluţii adecvate împrejurărilor pe care le traversăm, dar şi de a triumfa asupra acestora.
Totodată, se impune — la fel de necesar — o adaptare creativă, practică şi eficientă, la condiţiile existente, a conduitei şi atitudinii tuturor celor care au responsabilităţi instituţionale şi morale faţă de “Limba Română”. Suntem conştienţi de necesitatea acestui efort de adaptare — iar angajamentul nostru, pe care-l declarăm public cu prilejul acestei adunări festive, este că-l vom face, fără nici o ezitare!
Numai astfel îi vom ajuta pe cronicarii timpurilor noastre să poată scrie că nu bietul om este sub vremi, ci vremile sunt sub oameni!
În ceea ce priveşte România, vă este cunoscută opţiunea noastră de a conferi continuitate şi mai multă substanţă colaborării multilaterale cu instituţiile de pe malul stâng al Prutului, cu Republica Moldova. În acest climat şi pe acest fundal, ce au în vedere trăsăturile perene ale relaţiilor dintre comunităţile româneşti de pe cele două maluri ale Prutului, vom stimula cu mai multă energie posibilităţile noi pe care le oferă cadrul democratic al administraţiei locale, contactele directe, sub diferite forme, între cetăţenii diferitelor localităţi din cele două ţări. Rudenia naturală a românilor de pretutindeni poate căpăta, astfel, şi forma unei “rudenii instituţionale”, în care consilii locale, organizaţii neguvernamentale, instituţii culturale şi de presă pot să stabilească acţiuni comune, cu schimburi de idei şi iniţiative şi cu firească reciprocitate, în folosul locuitorilor din aşezările respective. Alături de relaţiile politice, la nivel guvernamental şi de stat, alături de eforturile conjugate ale României şi Republicii Moldova pe multe paliere ale vieţii internaţionale, considerăm că modalitatea cea mai naturală şi cea mai eficientă de consolidare a tuturor virtuţilor istorice şi spirituale care ne unesc o reprezintă tocmai acest contact nemijlocit între oameni şi instituţii de la nivelul comunităţilor locale.
Plasată într-un asemenea context, am convingerea că “Limba Română” — atât publicaţia cu acest titlu, cât şi forma astfel definită a legăturii fundamentale şi structurale dintre noi — va găsi noi spaţii de dezvoltare şi perpetuare către conştiinţa tinerelor generaţii.
Din acest punct de vedere, vă încredinţez că iniţiativele şi proiectele editoriale pe care publicaţia Dumneavoastră le anunţă acum, la intrarea în cel de-al doilea deceniu al existenţei sale, vor găsi în România, la intelectualitatea românească şi la instituţiile statului nostru, ecoul de sensibilitate necesar şi suficient să le atragă întreaga susţinere.
Vă doresc multă sănătate şi aceeaşi seninătate sufletească, atât de pilduitoare pentru noi toţi.
La mulţi ani, în eternitate, “Limba Română”!