Zece ani de propagare a limbii române şi a culturii româneşti
Pentru tiparÎn a doua jumătate a anului 1991 începe să apară (şi până la sfârşitul anului ies de sub tipar toate cele patru numere preconizate) revista trimestrială “Limba Română” (prima şi singura revistă cu acest nume sacru în Republica Moldova!), editată de Ministerul Ştiinţei şi Învăţământului, în funcţie de redactor-şef fiind mult regretatul nostru coleg, universitarul Ion Dumeniuk, şi avându-i ca secundanţi pe Alexandru Bantoş, în calitate de redactor-şef adjunct, şi pe Leo Bordeianu, în calitate de secretar de redacţie. Tirajul iniţial era de 18.000 de exemplare.
Realizarea acestei importante iniţiative a fost un act de curaj civic din partea celui care şi-a asumat această grea, dar necesară răspundere. Practic peste un an, numărul 4/1992 al revistei “Limba Română” apare deja fără redactorul-şef: la 3 noiembrie 1992 Ion Dumeniuk ne părăseşte pentru totdeauna. Revista apare un an întreg fără redactor-şef (sub conducerea redactorului-şef adjunct Alexandru Bantoş, care devine redactor-şef începând cu numărul 1/1994), avându-l de atunci mereu alături pe Leo Bordeianu.
În 1994, după adoptarea Constituţiei Republicii Moldova şi oficializarea glotonimului limba “moldovenească”, revista rămâne fără finanţare din partea Guvernului R. Moldova şi, în consecinţă, colectivul redacţiei îşi asumă drepturile de editor, publicaţia devenind independentă.
Până în prezent au ieşit de sub tipar 69 de numere (la început câte 4 pe an, apoi, din 1994, câte 6, iar din 1999 câte 12, dintre care unele comasate). Au apărut astfel 46 de volume de revistă (ce e drept, tirajul a coborât în ultimii ani până la 5000-6000 de exemplare din cauza mijloacelor financiare precare).
În “Cuvânt înainte” (nr. 1; 1991) colegiul de redacţie subliniază că, deşi au fost adoptate istoricele legi despre limbă, marile probleme rămân fără soluţiile corespunzătoare. Din aceste considerente “publicaţia noastră îşi propune să readucă în prim-plan obiectivele şi finalităţile pentru care am militat fără preget ani şi decenii în şir” (p. 3) în speranţa de “a ieşi din infernul lingvistic ai cărui captivi mai suntem” (p. 4).
Apariţia revistei “Limba Română” a fost salutată cu entuziasm şi speranţă nu numai de intelectuali, ci şi de alte pături sociale şi se difuza în tiraj mare, fiind mult solicitată de cititori.
De asemenea şi-au exprimat bucuria Elsa Lüder şi Paul Miron de la Secţia română a Universităţii din Freiburg: “De aici, de la izvoarele Dunării, vă trimitem cu apele bătrânului fluviu... cele mai calde gânduri şi doriri de izbândă...” (p. 5), Dan Mănucă de la Institutul de Filologie Română “A. Philippide” din Iaşi: “Îi doresc noii reviste “Limba Română” mult succes în realizarea idealurilor înălţătoare pe care şi le propune – cultivarea limbii naţionale şi afirmarea sentimentului de românitate” (p. 6), R. Budagov de la Universitatea din Moscova, membru corespondent al A.R.Ş.: “Vreau să sper că “Limba Română” va deveni un adevărat vademecum pentru toţi cei care doresc să vorbească şi să scrie într-o limbă ridicată pe înălţimi nebănuite de iluştrii predecesori...” (p. 5), colaboratorii şi membrii colegiului de redacţie ai revistei “Russkoie slovo”: “Suntem siguri că prin cuvântul tipărit vom putea contribui la apropierea spirituală şi la înţelegerea reciprocă a trăitorilor Moldovei suverane” (p. 6), Boris Sandler, copreşedinte al Societăţii culturii evreieşti din Moldova, Alexandr Brodski, redactor-şef al gazetei “Naş golos”: “Vedem cu toţii cum cauza salvării limbii naţionale a devenit, de fapt, o cauză a salvării poporului însuşi” (p. 6).
* * *
În toţi aceşti ani revista a găzduit în paginile sale multe materiale de lingvistică, sociolingvistică, cultivare a limbii, ştiinţă şi critică literară, istorie şi cultură, semnate de diferiţi autori – academicieni, profesori, scriitori, doctoranzi, învăţători, studenţi etc.
Din multitudinea de probleme abordate le menţionăm pe cele de lingvistică, de importanţă majoră pentru starea de lucruri existentă în republică până la perioada de trezire a conştiinţei naţionale şi cea care s-a constituit după evenimentele revoluţionare din anii 1988-1991.
Deci expunerea ce urmează nu este exhaustivă, ci selectivă, trierea materialelor fiind şi ea subiectivă şi realizată după probleme (nu după autori).
În ordine cronologică aş începe cu articolul de sociolingvistică al cercetătorului-psiholog Aurelian Silvestru din nr. 1/1991, considerând că el ar trebui reluat peste 10 ani ca unul ce fixează o situaţie lingvistică în Republica Moldova, ale cărei repercusiuni le urmărim şi astăzi în societatea actuală. Studiul Victime ale bilingvismului: copiii complexaţi abordează, de pe poziţiile ştiinţei psihologice, o problemă deosebit de dureroasă a realităţii noastre nu numai lingvistice, şi anume cea a complexelor de inferioritate ale vorbitorilor de limba română (numită acum un deceniu “moldovenească”!), mulţi dintre care din copilărie s-au simţit şi se mai simt complexaţi pentru că au fost puşi în condiţii dificile de evoluţie.
“Din punct de vedere psihologic, – afirmă autorul –, complexele constituie un ansamblu (inconştient) de reprezentări şi stări afective, cu încărcătură distructivă, care macină moralitatea omului din interior” (p. 119).
“Un copil complexat ajunge de cele mai dese ori o personalitate ratată”, căci “complexele ridică obstacole de netrecut în comunicarea lui cu alţi oameni, îi menţin constant o stare interioară apăsătoare ce îl împovărează, îl împiedică să se desăvârşească, să se simtă liber în exprimare”.
Aceasta este explicaţia că în mediul băştinaşilor am avut ani în şir şi mai avem atâţia “bâlbâiţi”, cum li se spunea, atâţia retardaţi psihic, atâţia taciturni, atâţia retraşi, ce preferă să tacă în loc să se exprime liber şi dezinvolt ca cei de limba rusă sau ca cei de limba română din Ţară – lucru pe care îl observă oricine e mai atent la modul de a vorbi al basarabenilor. Abia din anii 1990 încoace a început să apară şi în mediul băştinaşilor dezinvoltura firească în vorbirea celor neîmpovăraţi de bilingvismul obligatoriu cu caracter frustrant pentru voinţa oricărei persoane umane. Urmările acestei stări de lucruri au fost catastrofale pentru psihicul mai multor generaţii de moldoveni “bilingvi”. Este o tragedie naţională de care n-am scăpat. Căci bilingvismul unilateral naţional-rus (acesta este mai degrabă un “semilingvism” şi duce la “semiintelect”) a fost făcut “parcă anume pentru a împiedica accesul naţionalilor din fostul imperiu sovietic la circuitul universal al valorilor umane...”, se afirmă în încheierea articolului semnat de A. Silvestru.
Problema dată rămâne actuală şi sunt toate motivele să fie reluată în paginile revistei “Limba Română”.
* * *
Foarte multe dintre opiniile expuse la începutul existenţei revistei şi-au găsit continuarea şi dezvoltarea în multe alte studii de interes general pentru cultura lingvistică de la noi. Unele dintre acestea au fost ulterior adunate sub genericul “Adevărul despre noi” în cărţi de tip antologic din seria Biblioteca revistei “Limba Română”. E vorba, în primul rând, de lucrarea de amploare Limba Română este patria mea Studii. Comunicări. Documente, culegere de texte publicate în revista “Limba Română” (Chişinău, 1991-1996), editată în anul 1996. Selecţia textelor şi prefaţa aparţin redactorului-şef Alexandru Bantoş, avându-i drept coordonatori pe lingviştii S. Berejan, A. Ciobanu şi N. Mătcaş. Între copertele cărţii în discuţie regăsim studiile celor mai reprezentativi autori publicaţi în decurs de cinci ani de “Limba Română”. Antologia e dedicată ilustrului nostru conaţional Eugen Coşeriu.
Limba română definită de Nichita Stănescu ca “patria mea” nu poate fi hotar între fraţi, iar “cei ce vor să facă forţat din limbă o mânioasă graniţă, conform spuselor lui Grigore Vieru, vor rămâne ruşinaţi pururi în faţa lui Dumnezeu şi înaintea Istoriei” (p. 6).
O antologie similară este şi cea semnată de cunoscutul luptător pentru promovarea adevărului despre limbă Nicolae Mătcaş, editată în anul 1998 sub expresivul titlu Român mi-e neamul, românesc mi-e graiul. Singura deosebire dintre prima şi a doua lucrare constă în faptul că textele incluse aparţin unui autor, care a adăugat la materialele extrase din revistă şi câteva articole şi recenzii ce au văzut lumina tiparului în altă parte. În rest, ea este realizată în aceleaşi condiţii ca şi antologia precedentă: în seria Biblioteca revistei “Limba Română”.
Cartea cuprinde multe argumente incontestabile şi fapte ce infirmă “teoriile” inventate ale unor impostori care concep existenţa moldovenilor aparte de cea a neamului românesc şi a graiului moldovenesc aparte de limba română.
* * *
Continuăm prezentarea revistei “Limba Română” referindu-ne la nr. 3/1994 (pe copertă, o hartă foarte sugestivă uneşte printr-un arc tricolor Bucureştiul cu Chişinăul), care este dedicat Congresului al V-lea al Filologilor Români ce a avut loc la Iaşi şi la Chişinău între 6 şi 9 iunie 1994. Numărul dat cuprinde, în fond, rapoarte, comunicări, date şi documente (rezoluţia Congresului, un apel către Parlament şi un memoriu cu privire la sprijinirea revistei “Limba Română”). După cuvântul de deschidere rostit de regretatul Ion Coteanu, academician, Preşedintele Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, urmează toate rapoartele de la şedinţa în plen (E. Coşeriu, Ş. Munteanu, S. Berejan, D. Irimia, M. Avram, Al. Crişan, A. Ciobanu, I. Hangiu, M. Zamfir, P. Cornea), apoi o parte din comunicările ţinute la Iaşi (celelalte sunt incluse, cum se anunţase la sfârşitul sumarului numărului 3, în numărul următor – al patrulea).
Nr. 4/1994 este unul reprezentativ din mai multe puncte de vedere. În primul rând, anume aici se consemnează (v. şi nr. 4, 1992) marea pierdere pe care a suportat-o revista – trecerea în nefiinţă a iniţiatorului şi fondatorului ei, redactorul-şef Ion Dumeniuk: se publică materiale şi fotografii ce evocă amintirea marelui luptător pentru unitatea limbii şi culturii româneşti.
Tot în numărul dat sunt inserate materialele anunţate pe coperta revistei în felul următor: Parlamentul întreabă, Academia răspunde şi Congresul al V-lea al Filologilor Români. În cel dintâi caz e vorba de o expunere amplă (p. 4-10) a “Şedinţei lărgite a Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova pentru discutarea şi aprobarea răspunsului solicitat de Parlamentul R. Moldova” (la decizia adoptată de Prezidiul A.Ş. pe data de 9.09.94 se referă şi Nicolae Mătcaş în P.S.-ul său din “Scrisoare dincolo de moarte”, adresată nedespărţitului său prieten de luptă Ion Dumeniuk). Urmează “Răspunsul la solicitarea Parlamentului R.M. privind istoria şi folosirea glotonimului “Limba moldovenească” (Opinia specialiştilor-filologi ai Academiei acceptată la Şedinţa lărgită a Prezidiului A.Ş.M.)” (p.11-13), “Declaraţia de protest a Academiei Americano-Române privitor la introducerea, în noua Constituţie a R.M., a denumirii de “limba moldovenească” pentru realitatea lingvistică a vorbitorilor de limba română de la est de Prut” (p.14) şi “Declaraţia Consiliului Uniunii Scriitorilor din Moldova” în legătură cu aceasta, adoptată la şedinţa Consiliului din 10 octombrie 1994 (p.15).
În cel de-al doilea caz e vorba de continuarea publicării comunicărilor prezentate la Iaşi şi Chişinău în cadrul Congresului al V-lea al Filologilor Români.
Materiale ale altei întruniri a lingviştilor români inserează şi nr. 5-6 din 1994 la rubrica “Starea de veghe”. Sunt publicate toate luările de cuvânt de la Sesiunea ştiinţifică “Limba română şi varietăţile ei locale”, ce a avut loc la Bucureşti în 31 octombrie a anului în curs (participanţi: E. Simion, M. Caragiu-Marioţeanu, G. Ţepelea, S. Berejan, V. Guţu-Romalo, E. Vasiliu, Gr. Brâncuş, Gh. Mihăilă, V. Pavel, E. Beltechi, A. Turculeţ, M. Sala, N. Saramandu, N. Mătcaş).
În nr. 5 al anului următor (1995) la mai multe rubrici (prima fiind “Coordonate spirituale”) revista publică un grupaj de materiale despre activitatea ştiinţifică (filologică) a marelui centru cultural-ştiinţific Cluj (conferinţa “Muzeul Limbii Române”, despre Sextil Puşcariu,fondatorul instituţiei, Nicolae Drăganu, cunoscut om de ştiinţă ş.a.).
* * *
Un spaţiu larg în revistă îl ocupă materialele despre ortografie şi punctuaţie.
Articole numeroase consacrate ortografiei în ansamblu sau unor aspecte le întâlnim chiar în anii de început ai revistei: vezi nr. 1/1991 (M. Avram, K sau C, Ch, Ck, Q), nr. 2/1991 (F. Şuteu. Sinonimia î=â în evoluţie istorică), nr. 3-4/1991 (Ortografia limbii române: trecut, prezent, viitor. Moţiune adresată conducerii A.R. de participanţii la masa rotundă cu acelaşi nume din cadrul “Zilelor academice ieşene” din 7-8 noiembrie 1991), nr. 1/1992, nr. 2-3/1992, nr. 1/1993 (D.N. Uritescu, Flagrant delict... ortografic).
La rubrica “Controverse” s-a publicat un set de materiale cu această temă în trei numere consecutive (2/1993, 3-4/1993 şi 1/1994: opiniile, prezentate pe larg, ale partizanilor noii reforme ortografice (Probe pro şi contra şi Hotărârea Adunării Generale a A.R. din 17.02.1993, Raportul Preşedintelui de atunci al A.R., M. Drăgănescu, Ortografia limbii române. Cu Hasdeu, Maiorescu, Puşcariu şi Rosetti, studiul prof. Gh. Mihăilă, Câteva reflecţii privind ortografia limbii române), opiniile adversarilor reformei preconizate (C.-G. Pamfil, Pe marginea unui raport academic sau Ce nu ştie domnul preşedinte al Academiei Române; I. Oprea, Titu Maiorescu şi ortografia limbii române cu litere latine; Gh. Chivu, Propunerile de modificare a ortografiei şi cerinţele cercetării filologice; S. Dumistrăcel, Caesar asupra grammaticos?; recenzia aprobativă a Luminiţei Fassel la cartea lui S. Dumistrăcel Lupta în jurul literei â şi demnitatea Academiei Române) şi opţiunea pentru a păstra statu-quo a cunoscutului romanist suedez Alf Lombard: Despre folosirea literelor â şi î.
Cât priveşte punctuaţia, s-a evidenţiat în mod special prof. Anatol Ciobanu. Domnia sa, începând cu primul număr al noii reviste, expune în serie şi in extenso (unele sub acelaşi titlu chiar) Normele de punctuaţie în vigoare (vezi nr. 1/1991, 2/1991, 3-4/1991, 1/1992) după studiile sale anterioare, trecând apoi la generalizări (Caracterul informativ al punctuaţiei, 2/1993; Punctuaţia şi cultura scrisului, 3-4/1993). Toate aceste materiale au intrat şi în volumul Punctuaţia limbii române (Chişinău, “Lumina”, 1993, 252 p.), apărut ulterior şi recenzat amănunţit de Petru Butuc în acelaşi număr 3-4 (p.45-47).
* * *
În 1998 are loc un eveniment cultural deosebit pentru filologii din Republica Moldova: este inaugurat un important centru de ştiinţă şi cultură – Casa Limbii Române. Evenimentului îi este dedicată o parte din nr. 4 al anului în curs, în continuare publicându-se, tot la rubrica “Mari filologi români”, exegezele consacrate lui Sextil Puşcariu (începute anterior).
Numărul 6 din 1998 consemnează vizita marelui lingvist al contemporaneităţii, Eugeniu Coşeriu, în Republica Moldova şi manifestările ştiinţifice şi culturale, realizate cu acest prilej (cu prezentarea pe copertă a momentului festiv, în care oaspetelui nostru îi este acordat Ordinul Republicii). Un grupaj de materiale despre viaţa şi opera celebrului nostru compatriot anticipează acest eveniment în nr. 3-4/1996, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la naştere.
Nr. 9 din 1999 este dedicat în întregime Săptămânii poeziei româneşti basarabene în Franţa (ce a avut loc la începutul lunii mai 1999) organizată de Departamentul de Lingvistică Comparată şi Română de la Universitatea Provence din Aix-en-Provence, în fruntea căruia se află neobositul nostru compatriot, prof. Valeriu Rusu, care ţine de mulţi ani prelegeri de limbă, literatură şi civilizaţie românească frecventate de mii de studenţi din Franţa şi din alte ţări (vezi şi nr. 6/1997).
Pe lângă impresiile de călătorie sunt incluse spicuiri din poezia basarabeană în traducerea franceză a discipolilor profesorului V. Rusu, precum şi câteva referinţe despre activitatea soţilor Aurelia şi Valeriu Rusu (memorii şi confesiuni), un dialog cu naistul Gheorghe Zamfir şi alte materiale privind limba, cultura şi civilizaţia franceză prin prisma limbii şi literaturii române (din Basarabia, în primul rând).
* * *
Un proiect de ultimă oră al colegiului redacţional al revistei “Limba Română” poartă genericul Itinerare ale identităţii noastre. Obiectivul acestui proiect este redescoperirea şi readucerea, pentru cititorul basarabean, a neasemuitelor valori culturale de pe malul drept al Prutului. În felul acesta au apărut nr. 11, 1999, dedicat judeţului Călăraşi, nr. 3-5, 2000, dedicat Maramureşului, vatră de istorie românească cu Ţara Oaşului, Sighetu Marmaţiei, Baia Mare şi alte centre maramureşene.
Cel mai recent, nr. 1-3, 2001 consacrat judeţului Suceava, sau Bucovinei – oază de spiritualitate românească pentru basarabeni, căci acolo, în Ţara de Sus, care e aura nordică a românităţii, se află salba de localităţi cu nume răscolitoare pentru toţi cei ce simt româneşte: Putna, Voroneţ, Suceava, Cernăuţi, Vatra Dornei, Rădăuţi, Dragomirna, Gura Humorului, Moldoviţa, Suceviţa, Rarău ş.a.
Această incursiune în istoria şi cultura strămoşească deschide noi orizonturi tinerelor generaţii basarabene, care au posibilitatea şi datoria de a cunoaşte mirifica realitate culturală românească.
* * *
Întrucât aniversarea a 10-a a revistei “Limba Română” a coincis cu aniversarea a 80-a a renumitului lingvist de talie universală Eugeniu Coşeriu, trebuie amintit şi faptul că începutul apariţiei revistei noastre a coincis şi cu perioada revenirii la baştină (după jumătate de secol) a ilustrului savant pornit din Mihăilenii Basarabiei pentru a ajunge pe culmile ştiinţei lingvistice mondiale. Şi în toţi anii de apariţie a revistei prof. E. Coşeriu a fost mereu prezent, într-o formă sau alta, în paginile ei şi a volumelor din colecţia Biblioteca revistei “Limba Română”. Au fost publicate materiale diverse legate de cele trei aniversări ale maestrului ce au avut loc în ultimul deceniu, de vizitele Domniei sale în Ţară şi în Republica Moldova cu alte ocazii, de prezentarea publicaţiilor din opera sa în limba română, precum şi cu prilejul altor evenimente neordinare cu participarea sărbătoritului nostru.
* Prezentăm cu preponderenţă problematica limbii şi cea culturală în măsura în care tangentează cu prima. Problematica literară, istorică, sociologică ş.a. nu sunt luate în discuţie.