Un răsărit ce nu se va mai termina
Pentru tiparDrumul parcurs spre izvoarele devenirii întotdeauna mi s-a părut un gest demn de numele unor înaintaşi care au trăit cu toate fibrele sufletului drama risipirii noastre, au plâns cu lacrimă de rugă pe altarul împlinirilor întru realizarea actului de integritate spirituală a fiinţei neamului.
Dacă nivelul de cultură este măsura supremă a activităţii umane, atunci, prin limbă, cultura unui popor îşi deschide larg porţile spre orizonturile universale.
Istoria ne oferă suficiente modele de rezistenţă a popoarelor prin cultură. Anul 1989 a însemnat pentru noi, românii din Basarabia, nu doar o revenire la istoria adevărată, dar şi o reîntoarcere firească spre actul de reconsiderare a fiinţei verbului românesc.
Mai bine de un deceniu, în Republica Moldova se realizează un parcurs deosebit de important în contextul reactualizării valorii limbii şi al renovării modelului educaţional.
Studiul limbii şi al literaturii române în instituţiile preuniversitare se întemeiază pe momente de istorie vie, scrisă în Piaţa Marii Adunări naţionale, şi pe adevărate gesturi de curaj de care au dat dovadă profesorii noştri. Până la implementarea, în 1992 – 1994, a primelor programe de studiu, pedagogii au efectuat o adevărată muncă de defrişare, fiind mereu în căutare de literatură reprezentativă şi modele didactice. A urmat, mai apoi, elaborarea programelor de limba şi literatura română, ediţia 1996-1998, moment definitoriu ce au fortificat şi direcţionat activitatea dascălilor de română. Contextul fiind, de fapt, şi o probă că avem în republică profesori foarte buni, care, indiferent de conjunctură, ştiu să susţină cu demnitate adevărul istoric şi ştiinţific. Respectivele programe s-au întregit mai apoi într-un document reglator şi normativ de standard european – Curriculum naţional. Programe pentru învăţământul liceal, aria curriculară “Limbă şi comunicare”. Aceasta a presupus încadrarea profesorilor în dezideratele învăţământului formativ – model european racordat la condiţiile de implementare în sistemul educaţional din republica Moldova – prin activizarea cursurilor de instruire continuă la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă”, Chişinău, Universitatea Pedagogică de Stat “Alecu Russo” din Bălţi şi în Centrul Educaţional Pro Didactica. Profesorii au acceptat inovaţia şi, în ultimă instanţă, elevii au reuşit să dobândească competenţe şi cunoştinţe care să-i etaleze ca factori activi, buni cunoscători în materie de limba şi literatura română.
O dominantă a învăţământului formativ ar fi construirea unui mediu adecvat în susţinerea elevului pentru a învăţa mai bine şi, concomitent, pentru a obţine competenţele necesare ce i-ar asigura o bună inserţie socială. Or, aşa cum susţine distinsul pedagog G. Scallon, “multe din lucrurile necesare omului în viaţă pot aştepta. Nu şi elevul însă. Numele lui este azi”.
În virtutea unor tradiţii frumoase, se organizează, la Chişinău şi în toate judeţele republicii, o activitate extracurriculară foarte importantă pentru elevii cu vocaţie. Concursul Naţional de literatură “Vreau să ştiu”, ediţie radiofonică, concursul de creaţie al generaţiei preuniversitare “Ars adolescentina” sunt acţiuni educative şi culturale ce sporesc interesul elevilor antrenaţi în proba performanţelor. Aceste activităţi constituie forme de evaluare superioare examenului, la care elevii participă din proprie iniţiativă.
Concursul cel mai important, cu tradiţii cristalizate într-un parcurs impresionant, rămâne a fi olimpiada republicană la limba şi literatura română. În ultimii ani această competiţie este tot mai dorită şi mai aşteptată. Nivelul ei de organizare şi desfăşurare a devenit susţinut şi graţie unor subiecte serioase propuse spre realizare. Ele oferă şanse egale tuturor concurenţilor care urmează să demonstreze un mod de gândire matur şi original, capacitate de sinteză a fenomenelor literare studiate, abilitate de construire a unor concepte şi viziuni pertinente.
Ultimele ediţii ale concursului au fost consacrate anului Eminescu, – “Locuim în continentul poetic eminescian şi avem dreptul să credem în noi înşine” (Nicolae Iorga) – şi Anului European al Limbilor cu genericul “Limba este casa fiinţei noastre”. Ceremoniile de inaugurare au fost concepute astfel încât să introducă actanţii într-o atmosferă reflexivă angajantă. Concursul s-a constituit din câteva momente ce au cadrat total cu intenţia participanţilor de a iniţia discuţii pe marginea temelor actuale, vitale, cum ar fi condiţia tinerei generaţii, perspectivele tineretului studios, istoria şi cultura naţională în diferite epoci etc.
Subiectul propus se pretează unei sinteze în deplina înţelegere a noţiunii ca o modalitate reuşită de selecţie şi ierarhizare a materialului studiat. De asemenea se verifică abilitatea de a rezuma şi a concluziona demersul propriu construit: Pornind de la afirmaţia lui Lucian Blaga că “existenţa e pentru români “dor”, aspiraţie trans-orizontică”, realizaţi un eseu cu tema: “ipostazele dorului în lirica românească” (În baza operelor poeţilor M. Eminescu, L. Blaga, N. Stănescu şi Gr. Vieru).
Tema vizează un aspect al existenţei ontologice, ceea ce solicită implicaţii în filozofia existenţialistă sau formarea unor judecăţi de valoare în ce priveşte frumuseţea sufletului uman, relevarea consistenţei omului în raport cu sentimentele ce-l definesc: dragostea, receptivitatea, adevărul, libertatea etc. Acest obiectiv a fost realizat de majoritatea participanţilor, care au preferat o abordare din perspectivă filozofică şi au racordat stările proprii de spirit cu deziderate, modele umane cunoscute din culturile şi literaturile popoarelor lumii. Au impresionat, în acest sens, sintezele elevilor Olga Voloşciuc, Liceul “B. P. Hasdeu”, Bălţi (profesor Galina Mostovic); Viorica Vântu, Liceul teoretic Călăraşi, (profesor Liliana Prunici); Cristina Ţurcanu, Liceul “Gheorghe Asachi”, Chişinău, (profesor Elena Furtună); Diana Hriplivâi, Liceul “Basarabia”, Soroca, (profesor Svetlana Păunescu) Mariana Martalog, Colegiul “Socrate”, Chişinău, (profesor Ion Iachim).
O impresie deosebită au lăsat lucrările, foarte reuşite de altfel, ale elevilor Rodica Codjebaş, Liceul “Ştefan Vodă”, judeţul Tighina (profesor ion Dombrov); Andrei Corniciuc, Liceul “Gheorghe Asachi”, Chişinău (profesor Natalia Bulat); Victor Rusu, Liceul “Boris Cazacu”, Nisporeni, judeţul Ungheni (profesor Maria Ciobanu). Aceştia nu doar au realizat complex temele, ci au construit un concept propriu şi au propus modele de sinteză a unui material faptic foarte divers şi bine argumentat, depăşind creaţia scriitorilor propuşi şi narând într-un stil adecvat condiţiei de realizare, coerent, fluent, cu o abilitate de a scrie bine conturată. Candidaţii au reuşit, într-o formulă personală, să abordeze aspecte ale textelor literare ce promovează şi susţin idealuri umane cum ar fi cele de iubire, sacrificiu, dor, cumsecădenie etc., exprimate în nişte simboluri arhetipale: steaua, luna, copacii (sacri), pământul etc.
Meditând asupra acestor entităţi existenţiale, elevii au reuşit să măsoare cu propria judecată şi simţire dimensiunea spirituală a fiinţei româneşti. sunt consistente, plenare, bine închegate încercările de a da o formulă cuprinzătoare conceptului de dor: “am putea spune că dorul e o genă ereditară ce se transmite numai românimii. Astfel suntem un popor binecuvântat de cel de sus cu dor”, “Dorul e atotstăpânitor. E demiurgul poetic ce se naşte în orice suflet demn. Nimeni şi nimic nu rezistă dorului: nici stelele, nici timpul” sau “E greu să concepi dorul ca pe o dimensiune existenţială, fiindcă el trece pragul orizontului raţiunii umane, el “sapă” adâncind subconştientul nostru”.
Deşi experienţa de viaţă a candidaţilor este încă insuficientă pentru a crea viziuni plenare, lecturile profunde, seriozitatea atitudinii şi judecata analitică, le-au permis totuşi să pună în lumină faţetele acestui sentiment complex, depistând în creaţia unor scriitori de referinţă ipostazele fundamentale ale dorului ca mod de existenţă, punându-l sub semnul perenităţii. Fireşte, participanţii şi-au întemeiat constatările pe exemple elocvente din creaţia poeţilor Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Grigore Vieru, dar au apelat şi la Alexandru Macedonski, Octavian Goga, Nicolae Labiş, Dumitru Matcovschi, Vasile Romanciuc, Ion Hadârcă etc. – semn al interesului pentru lectură, al unui gust artistic şi al unei simţiri rafinate.
Compoziţiile au demonstrat abilitatea concurenţilor de a desprinde contexte relevante. Astfel, dorul eminescian este interpretat ca o realitate trans-orizontică, care “hoinăreşte prin univers, scrutând imaginile absolute ale divinului spre a-şi găsi idealul”. Autoarea observă că dorul eminescian este plin de gravitate, “se simte înlănţuit de ideal, îl strânge lanţul transparent al raţiunii, căci idealul se îndepărtează nepăsător şi imperturbabil, iar el, Poetul, e aici, pe pământ. El plânge şi lacrimile i se transpun în mişcătoare versuri”.
Dorul blagian este relevat prin ipostaza misterului, care creează un univers jinduit, dorit, căutat, conturat de poet în pânza atâtor opere de valoare. Dorul apare ca o axă de lumină a întregii lui creaţii. unul dintre candidaţi, de exemplu, consemnează că “semnificaţia aspiraţiei poetului la mister este abia palpabilă printre vocabulele pline de sens ascuns. Vraja universului ne plasează pe noi toţi în sferele valorilor înalte, “corola de minuni a lumii” stă de veghe asupra minţii umane spre a-i conferi un suflu cosmic, de vrajă, ce-l implică în hora vieţii şi a morţii”.
Interpretată din perspective diferite, a fost pe deplin dezghiocată şi formula poetică stănesciană. Ea a oferit sugestii noi, poate mai aproape de orizontul de aşteptare al elevilor: dorul ca realizare devoratoare a iubirii. E vorba, bineînţeles, de cea mai adevărată trăire, de un dor neaşteptat ce pune stăpânire pe om, înaripându-l şi ne-murindu-l: “Dorul de iubire întruchipează valori şi aspiraţii ce nasc din sine tendinţa spre o dragoste pură, inocentă, însă viguroasă. Dorul lui Nichita Stănescu se preschimbă, luând un alt trup.”
În lirica poeţilor basarabeni, ipostazele dorului obţin alte accente, mai particulare, în concordanţă cu realităţile istorice ale unui destin dramatic. Mistuit de dorul Ţării, poetul – lacrimă a Basarabiei – crucifică, în viziunea candidaţilor citaţi, pe realitatea timpului, destinul său propriu ca dor de împlinire, de realizare: “Chiar propria soartă l-a marcat pe Grigore Vieru şi, ca rezultat, apare sugestiva poezie “formular”, cu interogaţiile ce au un ecou universal”. Expresie a dorului general uman este, în poezia viereană, însăşi mama – proiecţie feminină înveşnicită printr-o eternă aşteptare. “Mama”, susţine unul dintre elevi, simbolizează dorul ca impact al timpului asupra fiinţei care ne apare în dimensiuni impresioniste.”
Aria lecturilor adevereşte prezenţa în compoziţii a unor texte de o certă valoare, semnate de şaptezecişti, optzecişti etc., dovadă că un text de calitate, o poezie bună este savurată prin imagini sugestive şi subtext profund. referinţele cele mai frecvente trimit la poezia lui V. Romanciuc, I. Hadârcă şi L. Lari.
În viziunea unui adolescent avizat, ipostazele dorului în versurile celui numit “cumintele nostru poet”, Vasile Romanciuc, implică semnificaţia simbolurilor: limba, casa părintească, mama, busuiocul – floare emblematică. Ele reprezintă, de altfel, gama particulară de trăiri fundamentale ale basarabenilor – suflete vibrânde de atâta dor de frumuseţe, de dragoste, de viaţă în definitiv: “Limba e dorul de liberă exprimare. Casa e dorul de eternitate. Mama rămâne un veşnic dor de copii, iar poetul – un suflet pendulând în încercarea de a cuprinde dorul de viaţă între cele două fire de busuioc”.
E de menţionat intenţia lăudabilă a olimpicilor de a nu fi doar buni călători prin variatele spaţii ale operelor diverse ca factură şi mesaj, ci, supunând fragmentele propriilor judecăţi de valoare, de a cerne totul prin grila simţirilor personale şi a obţine imagini surprinzătoare. Încercând să contureze un concept al dorului, al esenţei spiritualităţii româneşti, – în una dintre lucrări se face o geneză a sentimentului, printr-o suită de imagini convingătoare: “Frânturi de suflet inundă universul... Spintecă valurile tulburi ale existenţei. Se scufundă în adâncurile ei, se zbat în vâltoarea ameţitoare a zilelor nebune, se sufocă, vânează bulbuci rătăciţi de stele. Sălbatic sufletul îi soarbe şi simte aromă de stea. Mai simte cum se lasă liniştea printre aştri şi cum amorţesc clipele în zborul etern. Atunci aude un glas de melodie ce se apropie, se rupe din mrejele cosmosului şi străbate orizontul sufletului în uimire”.
“Sunete hoinare... aleargă, rup hainele sufletului, îl dezbracă, îl alintă, îi toarnă dulce venin pe pleoape, îl leagănă în iureşul vocalelor, ce-l inundă, îl înaripează, îl ridică în apogeul cosmic şi... îl lasă. E dorul...”.
În concluzie, remarcăm faptul că, în pofida unor timpuri mai puţin prielnice pentru ei, tinerii văd în sentimentul de dor, în această stare ascensională a sufletului românesc, virtualitatea vieţii. Gând ce vorbeşte de la sine că elevii se află sub imperiul frumosului, pe care-l urmează, ghidaţi de profesorii lor consacraţi, cu perseverenţă şi devotament: “Dorul face să-l urmezi, te slăveşte sau te îngenunchează, te face să trăieşti şi să mori... Îţi pune pe pleoape greul raţiunii şi te îngroapă în noianul patimilor eterne. E condiţia supremă umană de a exista în doruri şi de a nu şti a le opri”.
Precum ne-au convins şi compoziţiile realizate de olimpici, un dor plurivalent ce ţine întreagă fiinţa umană, zidind-o între valori.
Să fie un blestem? Să fie un har divin? doar poetul le ştie pe toate: “Poetul suferă. El ştie că nu e blestem: blestemul e un pretext al nefericirii. E dorul...
Solie a vântului stelar, însoţitor fidel al inimii de geniu, dorul supune cerul şi pământul, gândul şi cuvântul...”.
Dorul de cuvântul împlinit expresiv mai persistă şi acum în conştiinţa noastră, deşi am traversat un deceniu de realizări şi mutaţii în mentalitate şi atitudini fundamentale faţă de valorile spirituale. Cu toate acesta, contextul zilei de azi ne mai obligă să conştientizăm importanţa limbii române – partea noastră de cer şi cheia de boltă a existenţei noastre în cetatea timpului.