Prin limba română mă identific cu oamenii care îmi sunt dragi
Pentru tiparInterviu cu dl Vincent Morabito, director general al Centrului de reformă a Businessului Privat
“Domnule american”, aşa i se adresează în glumă ţăranii din Nisporeni, localitate unde în 1995 a efectuat primul experiment de privatizare în domeniul agrar din Republica Moldova. sufleteşte s-au apropiat de la bun început, cucerindu-l de la prima întâlnire şi schimbându-i, poate, astfel, destinul.
Născut în Cuba, a fost educat în puternicele tradiţii şi obiceiuri latine, care l-au marcat şi i-au modelat felul de a fi.
Spiritul de aventură, dornic de cunoaştere, caracteristic unui Don Quijote al timpurilor moderne, l-a mânat dintr-un capăt al lumii în altul. “Viaţa mea este un lanţ de întâmplări şi oportunităţi pe care le-am trăit, le trăiesc şi le accept în continuare aşa cum sunt – bune sau rele – ne mărturiseşte dumnealui. A vorbi despre toate într-un simplu interviu este imposibil. Ar fi, mai curând, un subiect de roman.”
Acum locuieşte şi activează în Moldova, simţindu-se acasă prin tot ce face şi gândeşte.
– Domnule Vincent Morabito, când şi în ce împrejurări aţi ajuns în Europa?
– Mă aflam în Republica Dominicană, când în 1987 Guvernul american mi-a oferit un post de diplomat în Corpul diplomatic din Washington. Foarte mândru, am acceptat. Dar mare mi-a fost dezamăgirea. Cred că a fost cel mai neplăcut serviciu pe care l-am avut vreodată. Nu m-am putut adapta la acea ambianţă distructivă pe care o creau minciuna şi birocraţia, eu fiind un om de acţiune şi nu de birou. Am “fugit” de acolo la o Companie de consultanţă. A fost o altă eroare, deoarece toate Companiile din Washington colaborează cu Guvernul american.
– Aţi ajuns, prin urmare, în punctul din care aţi plecat.
– Da. În 1989, când a căzut zidul ce despărţea Germania şi a apărut o speranţă de schimbare în Europa Centrală şi de Est, m-am gândit că experienţa mea poate fi utilă acolo. Mi-am luat liber de la Companie şi am făcut o călătorie prin Polonia, Cehoslovacia, Ungaria cu ţelul de a găsi posibilităţi de extindere a relaţiilor Companiei de Consultanţă din Washington în domeniul economic, al relaţiilor de piaţă din aceste ţări. În perioada respectivă fusese adoptată o Lege cu privire la stabilirea unui fond pentru susţinerea economiei în tranziţie din Europa Centrală şi de Est.
Astfel, m-am angajat în Ungaria ca expert în reorganizarea gospodăriilor agricole, pentru împroprietărirea ţăranilor. Am cunoscut un preşedinte de sovhoz dispus să organizeze privatizarea şi am pregătit un Proiect de privatizare pe care l-am înaintat ministrului Agriculturii. N-a fost acceptat, mai mult decât atât, preşedintele sovhozului a fost destituit. A fost o perioadă confuză în toată ţara, un conflict între Guvern şi Ministerul Agriculturii. După câteva luni însă, Guvernul Ungariei mi-a propus să continuu reorganizarea începută. Tot în acea perioadă ministrul privatizării de la Moscova a cerut omologului său din Ungaria un expert pentru colaborare cu Rusia. În felul acesta am lucrat la Moscova împreună cu un grup la elaborarea unei Legi cu privire la reorganizarea gospodăriilor agricole. Şef al grupului era moldoveanul Vasile Uzun, cel mai bun economist agricol din Rusia.
Unul dintre primele experimente în domeniu era legat de Nijni Novgorod. La puţin timp după aceea, au început să vină experţi de la Banca Mondială şi de la alte organisme internaţionale care aveau drept obiectiv privatizarea. Eu însă am revenit în Ungaria, ocupându-mă de privatizarea companiilor industriale, fără a dispune de investiţii străine. Mă aflam acolo când m-au telefonat de la Organizaţia Soros care, împreună cu Guvernul american, aveau un Program de reorganizare a şaisprezece companii industriale din Moldova. Am acceptat oferta. Nu eram expert în industrie, dar aveam reputaţia de expert. Era vorba de un contract de şapte luni. În felul acesta, la 4 noiembrie 1995 am ajuns în Moldova.
– Ce ştiaţi despre Moldova până la acea dată şi ce v-a determinat să rămâneţi aici după expirarea contractului?
– N-aveam idee de existenţa Moldovei. Nu ştiam ce vrea această ţară. Ştiam ce vreau eu. Să fie clar. Am venit cu gândul de a face bani (pe bază de contract) fără a mă implica prea mult. Printre cele şaisprezece companii industriale propuse pentru privatizare trebuia să existe şi o gospodărie agricolă. Pentru experiment, a fost propus colhozul “Maiac” din Nisporeni. N-am acceptat domeniul agricol, pentru că nu vroiam să-mi complic viaţa, situaţia din Republica Moldova fiind destul de grea. În primul rând, nu exista o lege care să permită privatizarea în agricultură, în al doilea rând, Banca Mondială, TACIS (Organizaţia Europeană de Asistenţă Tehnică şi Economică) se opuneau acestui experiment. La insistenţa lui Ceslav Ciobanu, pe atunci ministru al privatizării, am mers la Nisporeni să discut cu oamenii, dar în sinea mea mă gândeam să le spun “nu”.
– Înţeleg că planurile Dvs. au suportat o modificare?
– Într-adevăr. După această întâlnire planurile mele s-au răsturnat . Oamenii m-au cucerit prin simplitatea şi sinceritatea lor. Le-am explicat proiectul meu şi, ca rezultat, 1500 de ţărani au vrut pământ. Cu un mic sprijin din partea A.I.D. (Agenţia Internaţională de Dezvoltare) din America am început să lucrăm.
Programul Naţional Pământ elaborat de Parlamentul Republicii Moldova şi finanţat de Guvernul american, s-a încheiat pe 31 decembrie 2000. Obiectivul acestui program era schimbarea structurii social-economice a satului. Astăzi, în Republica Moldova sunt 1 mln. de oameni proprietari de pământ, care au nevoie de multă informaţie. În acest scop am creat 10 oficii în diferite localităţi ale republicii care oferă servicii: legea şi responsabilitatea legală a proprietarului, a arendaşului, servicii juridice, de contabilitate, taxe ş.a.
– Împroprietărirea ţăranilor este de o importanţă indubitabilă şi totuşi ţăranul nostru, care deţine o adevărată comoară în mâinile sale, pământul, a ajuns într-o situaţie umilitoare. Cum credeţi, care sunt cauzele acestui rău şi, totodată, cum se profilează posibilităţile de ridicare şi de preţuire a plugarului la justa lui valoare?
– După colectivizarea din 1948-1952 oamenii au pierdut legătura cu pământul, responsabilitatea ca proprietari.
– Forma comunistă de lucru a distrus scânteia de libertate şi de iniţiativă a individului.
– Tocmai de aceea unul dintre obiectivele Programului nostru este schimbarea mentalităţii ţăranului. Prin crearea cooperativelor ce prestează diferite servicii, prin publicarea informaţiei (avem un ziar special pentru agricultori şi fermieri) vrem să trezim instinctul natural al ţăranului de legătură cu pământul, simţul practic şi încrederea în propriile forţe. Ţăranul trebuie să şi gândească, nu numai să muncească. Din afară nimeni n-o să-l ajute.
– Mulţi dintre cetăţenii străini care activează în Republica Moldova îi consideră pe băştinaşi nişte fiinţe docile, incapabile de a lua decizii, de a-şi modela şi organiza o viaţă demnă în stat. Credeţi că există în Moldova rezerve umane care ar permite redresarea ei?
– Nu cred că oamenii sunt docili. Sunt mai mult decât inteligenţi, au fost şi sunt capabili de a supravieţui tuturor intemperiilor. Dacă America ar fi avut istoria Moldovei, n-ar mai fi existat. N-am văzut un popor mai rezistent. A supravieţuit foametei organizate, a căutat şi caută forma de viaţă adaptată realităţii istorice. Cred că Moldova e o fântână adâncă de rezerve umane. Dar este săracă sub aspect politic. Mai bine de 50 de ani, aici n-a existat o libertate în sens politic. Politicienii de azi ar putea să nu fie comunişti, dar au fost educaţi într-o societate care a respins alte idei. Astăzi este nevoie de o şcoală ce ar permite dezvoltarea atitudinii în viaţa politică. În ţările cu o tradiţie democratică, politicienii sunt formaţi în universităţi, unde se discută şi se dezbat problemele importante ale societăţii, unde ideile circulă liber.
Mulţi tineri moldoveni lucrează cu mine. Discutăm despre toate, numai despre politică nu, fiindcă nu îi interesează. De unde vor veni în Moldova liderii noii generaţii? Mass-media ar trebui să încurajeze discuţiile libere despre politică, ea însă slujeşte vechiul regim. Cert este că Moldova dispune de energii care nu trebuie canalizate exclusiv spre economie. Se consideră că problemele existente sunt doar de natură economică. Situaţia este mult mai complexă. Fostul sistem a distrus psihicul şi morala poporului. Or, aceasta e mai mult decât a distruge economia. Sigur, economia este baza şi avem suficiente temeiuri pentru o economie naţională, unde factorului uman îi revine un rol extrem de important. Drept exemplu poate servi Japonia, Elveţia care nu au alte resurse decât cele umane, intelectuale. Moldova are însă suficiente resurse naturale.
– Aţi făcut referinţă la tinerii moldoveni cu care colaboraţi. După ce criterii vă alegeţi echipa? Consideraţi că pregătirea lor profesională corespunde standardelor internaţionale?
– Am un criteriu obligatoriu în alegerea colaboratorilor. Fiecare angajat, fără excepţie, trebuie să cunoască foarte bine limba română. Oamenii trebuie să creadă în filozofia centrului nostru care militează pentru o societate deschisă şi pentru învestirea oamenilor cu putere şi libertate de acţiune. Evident, e necesar să fie inteligenţi şi energici. Deoarece lucrăm foarte mult în teren, fiecare colaborator trebuie să fie comunicativ şi convingător. nu în ultimul rând, să-l intereseze destinul republicii.
Fără dubii, tinerii angajaţi de instituţia noastră pot lucra în Occident. Sunt disciplinaţi. Îşi îndeplinesc întotdeauna misiunile. Sunt tineri capabili, care au plecat cu ajutorul nostru în Anglia, Irlanda, Franţa, Olanda, Spania, au făcut masteratul şi s-au întors pentru a lucra în continuare cu noi. Drept exemplu poate servi Programul Naţional Pământ. Centrul de Reformă a Businessului Privat nu e o mişcare politică. Obiectivul lui este dezvoltarea economiei şi a societăţii rurale, iar echipa noastră este dedată ideii şi muncii pe care o face.
– Veniţi din Vest, cunoaşteţi o lume cu altă mentalitate, alte valori, viziuni. Care este mobilul şi natura relaţiilor Vest-Est?
– Comunismul a fost pentru Occident un fel de antihrist, duşmanul libertăţii, democraţiei, al valorilor creştine. Iar extinderea acestui flagel era un pericol permanent.
Cândva eram un simpatizant al comunismului. Consideram că în Europa comunismul e la fel cu cel din America Latină. M-am înşelat. Diferenţa am realizat-o în Vietnam, pe parcursul anilor 1978-1979. Căderea comunismului în estul Europei a întărit convingerea ţărilor capitaliste că merg pe calea cea bună, firească. Se credea şi poate se mai crede şi acum că regimul comunist a distrus în oameni individualitatea. Cunoscând mai apoi realităţile din această parte de lume, mi-am dat seama că aceşti oameni şi-au păstrat individualitatea, deşi comunismul a avut un impact distructiv asupra lor.
Impresia cea mare pe care mi-a lăsat-o Estul a fost lipsa pretenţiilor materiale. Aici contează în primul rând omenia, au valoare calităţile omului, faptele lui.
americanul, de exemplu, s-a transformat într-o maşină de făcut bani. Economicul are un mare rol în viaţa copilului american. Acesta merge la şcoală nu pentru îmbogăţirea minţii, ci pentru a învăţa o profesie care i-ar aduce mulţi bani. Baza vieţii este valoarea economică. Din cauza aceasta societatea americană a pierdut mult şi a devenit superficială.
– Totuşi, care este interesul Vestului pentru Republica Moldova, de ce investeşte masiv în economia ei, dar şi în economia altor state est-europene?
– Cred că Vestului îi mai este frică de reîntoarcerea comunismului şi de războiul rece. O altă cauză ar putea fi invadarea ţărilor capitaliste de către populaţia statelor sărace. Aceasta ar declanşa o concurenţă şi o creştere a şomajului în ţările date. Prin urmare, a da bani unui stat sărac înseamnă a-i dezvolta economia, a crea locuri de muncă şi a opri valul migrator.
Oamenii sunt o forţă care poate fi şi periculoasă pentru Vest. Un muncitor occidental de la o fabrică Mercedes, de exemplu, cere 40$/ora de muncă. Un muncitor din Est, care poate fi la fel de calificat, lucrează pentru 5$/oră. Alt pericol este tehnologia ieftină din Est. Un program de computer SOFT poate fi produs aici la 10% din costul din Vest.
Relaţiile economice dintre ţări sunt complicate. Consider că astăzi frica de ordin economic este mai puternică decât cea de natură militară. Se spune că Vestul vrea să ajute Estul în economia de piaţă. O face prin împrumuturi. Există însă şi o altă realitate. Un produs manufacturat în Moldova nu poate fi exportat în ţările dezvoltate, pentru că fiecare ţară îşi protejează produsele locale. Occidentul trebuie să deschidă piaţa pentru Est dacă vrea să-l ajute. Taxele în Vest sunt mari pentru import ca formă de protecţie împotriva concurenţei. Altfel stau lucrurile cu materia primă. Cui îi pasă că mâine în România nu va mai exista un copac? se taie păduri întregi şi se exportă lemn. Doar o integrare economică Vest-Est poate salva economia din Est.
cele două tabere, cândva antagoniste, s-au cunoscut acum. Diferenţa nu e atât de mare. Occidentalii nu înţeleg de ce este atât de rău şi de greu în est. Este explicabilă mizeria din Africa, unde predomină o cultură primitivă, rudimentară, dar nimeni nu înţelege penuria din Moldova, cu un pământ bogat şi oameni inteligenţi. Se credea că, o dată cu prăbuşirea comunismului, societatea se va dezvolta şi că economia de piaţă, democraţia vor da rezultate rapide. Lucrurile au evoluat însă altfel.
– Sunt cunoscute problemele grave ce ne tracasează pe noi, am vrea să ştim care este “călcâiul lui Ahile” al societăţii occidentale, societate care provoacă atâtea nostalgii oamenilor noştri aflaţi în disperare?
– Toate instituţiile democratice din Vest depind de economie. Populaţia pune mare preţ pe starea materială. O casă mare, frumoasă, o maşină luxoasă, călătorii, vacanţe sunt de neînlocuit. Prevalează factorul material, educaţia pragmatică în detrimentul celei intelectuale. Valorile reale din Est, să zicem din Moldova, se bazează pe familie, obiceiuri, cultură, religie. Aceste legături sunt destul de slabe “dincolo”.
– Ciudat, dar toate acestea s-au păstrat în ţările unde totalitarismul făcea ravagii şi lupta împotriva acestor valori. Şi cu cât presiunea era mai cruntă, cu atât oamenii le apărau mai mult, devenind pentru ei o motivaţie a rezistenţei, un “modus vivendi”. S-a produs efectul invers.
– Probabil, lumea occidentală a devenit superficială, orientându-se aproape exclusiv spre asigurarea unui trai mai bun, neglijând astfel un aspect mult mai important al vieţii.
Populaţia ţărilor ex-comuniste, trăind într-o societate închisă, s-a interiorizat, a trăit mai aproape de propriul eu, de tradiţii, de obiceiuri.
– Trăiţi de aproape şase ani în Moldova. Ce v-a impresionat în mod special?
– Bineînţeles că ospitalitatea. Când am ajuns prima oară în Moldova, m-a uimit felul de a fi al oamenilor – spontani, fireşti, calzi. M-au primit în casele lor cu inima deschisă. În Ungaria am trăit cinci ani şi nu mi-am făcut atâţia prieteni câţi mi-am făcut în Moldova timp de şase luni. Îmi place caracterul moldovenilor. Cât priveşte istoria Basarabiei, am citit câte ceva. M-a zguduit evenimentul din 1940, când regele României a făcut un Pact cu Hitler, cedând Basarabia Uniunii Sovietice fără lupte, fără nici un glonţ. Acest act este simbolic pentru mine, îmi aminteşte de povestea unui copil orfan care bătea din poartă în poartă şi căuta un cămin. În final, n-a găsit nimic...
– Vă rog să faceţi o paralelă între cultura latino-americană în care v-aţi născut, cea americană în care aţi trăit o parte din viaţa Dvs. şi cea românească pe care o cunoaşteţi acum.
– Există o mare asemănare între cultura latinoamericană şi cea românească, sub mai multe aspecte.
Mă voi referi doar la unul, destul de important – relaţia în familie şi dintre familii. Şi aici, şi dincolo există un mare respect şi responsabilitate între membrii familiei. Ştiu că nu este un concept perfect nici în Moldova, nici în România, nici în America Latină, dar legăturile de familie sunt puternice, ceea ce oferă echilibru şi siguranţă.
America este însă un conglomerat de culturi, cea latină având o contribuţie uriaşă în dezvoltarea societăţii americane. În S.U.A. nu există conceptul de familie. Copiii nu mai au, de exemplu, responsabilitate pentru părinţii în vârstă. Aceste legături se pierd, cred, şi din cauza emigraţiei sau din cauza presiunii economice, unul dintre soţi lăsându-şi familia şi căutându-şi un serviciu mai bun în altă parte.
– Din păcate, acest lucru devine tot mai obişnuit şi pentru Moldova, unde cetăţenii, mânaţi de sărăcie, sunt nevoiţi să ia calea străiniei pentru a-şi întreţine familia.
– Da, dar în Moldova, unde lumea e săracă, există o bogăţie pe care nu o întâlneşti în Vest – sufletul. Acesta nu are nici o legătură cu politica sau economia.
În Occident sărbătorile mari – Crăciunul, Paştele ş.a. – s-au transformat în sărbători comerciale. Toţi cumpără cadouri. Gradul de bine sau de rău la Crăciun se măsoară în numărul de cadouri. Sărbătorile religioase şi-au pierdut semnificaţia iniţială. În cultura americană, care se zice că este avansată, s-au pierdut adevăratele valori şi continuă să se piardă. M-am născut într-o lume unde le-am cunoscut, dar n-aş vrea să fiu martorul dispariţiei lor.
– Studiaţi cu insistenţă limba română. Deja vorbiţi bine. Este o necesitate sau...?
– Am lucrat aici mai mult de patru ani fără să simt nevoia de a învăţa limba română, am înţeles însă că Moldova are un dar pentru mine şi eu vreau să-l primesc. Pentru aceasta e necesar să învăţ limba română. Prin limba română mă identific cu oamenii care îmi sunt dragi şi pot să primesc ceea ce-mi oferă ei în fiecare zi doar prin limba română.
Toţi aceşti ani am investit aici fiind străin ca origine. Probabil că voi fi considerat un străin şi în viitor, dar nu în totalitate, pentru că am recunoscut că în Moldova există ceea ce eu am pierdut. Simt aici sufletul demn şi drept al bunicului meu, descopăr ceea ce m-a învăţat, când eram foarte tânăr, din marea şi inepuizabila şcoală a vieţii.
Viitorul meu este aici, sărac sau bogat. Nu mai trăiesc în trecut. Am nevoie de o identitate, poate parţială, pe care am pierdut-o demult şi pe care am regăsit-o pe acest pământ.
– Vă mulţumim.