Leo Bordeianu: Pânzele albe ale libertăţii
Pentru tiparEditura Augusta, Timişoara, 2000
Poezia pe care ne-o propune Leo Bordeianu în cel de-al treilea volum al său nu mai este “o poezie de atmosferă cu proiecţii uşor existenţiale” (Mihai Cimpoi), ci una complementară realităţii, în care “linii[le] frânte”, “atâtea temeri şi atâta entuziasm”, “lumini[le] şi umbre[le care] se agită”, “zile[le] trase în ţeapă”, “lacrimi[le ce] se adună şi curg”, “sărăcia flămândă”, “părinţi[i care] au ieşit dintr-un război / şi noi [care] am intrat în altul”, toate împreună, adâncindu-se, au căpătat contur, un contur al esenţelor. Totodată, textele sunt impregnate de prozaisme, ironie şi intertextualism, specifice postmodernismului (Facerea poemului).
Sensibilitatea poetului, intrând “în coliziune” cu temele basarabene (lesne de identificat), dă naştere sunetelor, iar sunetele, la rândul lor, cuvintelor “între viaţă şi moarte” care ne fac “într-un fel sau în altul să suferim / ceva asemănător cu fericirea”.
E de menţionat faptul că Leo Bordeianu şi-a găsit temele şi tonalitatea adecvate structurii sale sufleteşti. Parafrazând un rând din poemul Pantoful de aur al poeziei, el extrage poezia în felul său. Poetul scrie simplu, exact şi autentic “despre lucruri / pe care le-a încercat / şi / le cunoaşte foarte bine”. Versul nepretenţios – “mai puţin tehnicizat” (V. Gârneţ) – se citeşte uşor şi, deşi lasă impresia uşurinţei scrisului, presupunem că este rezultatul unui efort constant, al unei lupte acerbe cu haosul şi inerţia. O mărturiseşte chiar el: “am ajuns până aici / cu prea mult sânge / şi / cu prea multe lacrimi” (Bilanţ) sau, în alt poem, “Poezia mea loveşte în mine”.
Transparenţa scriiturii sale vine şi din convingerea că profunzimea stă în limpezirea şi nu în complicarea discursului poetic. Strecurată prin ochi şi inimă, “viaţa în şi între cuvinte” devine sibilinică. Astfel, un poem ca Puterea ne apare, cum ar fi spus Marina Ţvetaeva, asemeni unui “muşchi contractat al poeziei”.
Teribil de liber, Leo Bordeianu scrie “un cuvânt /care / nu mai este viaţă, dar încă nu e moarte”, fără să se cramponeze într-o singură soluţie. Epurarea nebulozităţii, expresiilor clişeizate, atitudinea faţă de “istoria [ce] zvâcneşte aici la Nistru / aici unde crucea a lunecat sub gheaţă / şi nimeni nu a putut s-o scoată” (Din nou ruşii), căldura umană nealterată conferă textelor din noul volum al poetului un timbru distinct în peisajul liric românesc.
Cu “amestecul luxuriant al cuvintelor / risipite / asemeni unor trandafiri”, în cartea sa strălucitoare şi elegantă (nu doar la figurat, ci şi la propriu), poetul te invită, dragă cititorule, “să urmăreşti cu inima / ceea ce nu a mai fost / şi nu va mai fi niciodată / adică, spectacolul lumii înconjurătoare / care este şi spectacolul propriei tale vieţi”.