Un itinerar biografic de excepţie reconstituit de Lorenzo Renzi
Pentru tiparIl traduttore-cannibale divora il testo di partenza in un rituale
il cui fine è la creazione di qualcosa di completamente nuovo1.
il cui fine è la creazione di qualcosa di completamente nuovo1.
Bassnett 1993: 5
De câte ori am în faţă un text şi o pagină albă pe care urmează să-l transpun în altă limbă (între termenii „a traduce” şi „a rescrie” îl prefer pe cel de-al doilea). De fapt eu, ca şi majoritatea colegilor mei de breaslă, sunt copleşită de frica de a fi un „traducător-trădător”. Prin transpunerea unui text într-o altă limbă i se ia viaţa acestuia, dar, în acelaşi timp, i se redă una nouă (a traduce înseamnă a scrie un text nou, original2), pentru un nou cerc de cititori, într-un nou spaţiu geografic. Este posibil să transmiţi mesajul şi conţinutul textului, dar aproape imposibil să transmiţi cu fidelitate stilul, verva şi sufletul autorului. În această ordine de idei, condiţia de „trădător” a traducătorului pare imanentă, iar rodul muncii sale – indispensabil. Referitor la această situaţie paradoxală, Franco Nasi, în Poetiche in transito, afirmă: „...să traduci e imposibil, dar necesar; să traduci e inutil, dar inevitabil”3.
Conştientă de această responsabilitate, propun atenţiei dumneavoastră un text, în posesia căruia am intrat datorită bunăvoinţei şi generozităţii profesorului Dan Octavian Cepraga de la Catedra de limba română a Universităţii din Padova. Este vorba de comunicarea venerabilului profesor Lorenzo Renzi în cadrul unei conferinţe, redactată într-un stil colocvial, relativ liber, pe alocuri interactiv, cu un pronunţat caracter al oralităţii, pe care am încercat să-l transmit nealterat, cu riscul de a suprasolicita normele punctuaţionale şi de a periclita specificul stilistic şi sintactic firesc al limbii române. Discursul a fost rostit în cadrul Conferinţei internaţionale Terra aliena. L’esilio degli intellettuali europei4, care s-a desfăşurat la Padova şi Veneţia în perioada mai-iunie 2012. Datorită susţinerii Departamentului de studii lingvistice şi literare al Universităţii din Padova şi a Institutului român de cultură şi cercetare umanistică din Veneţia a fost posibilă stabilirea unei colaborări interuniversitare (Universitatea din Padova, Universitatea „Ca’ Foscari” din Veneţia, Universitatea din Bucureşti, Universitatea Paris XII, Universitatea din Innsbruk) şi internaţionale (Italia, România, Franţa, Austria) de excepţie. În cadrul conferinţei a fost abordată, prin diverse prisme, tema exilului intelectual ca fenomen politic, cultural, dar şi ca dramă umană, cum afirmă Cepraga şi Pagliardini în introducerea la volumul care reuneşte actele conferinţei: „Din Antichitate până în secolul XX, exilul a fost nu doar o dramatică experienţă politică, cu consecinţe biografice şi existenţiale, dar şi condiţie spirituală şi filozofică...”5.
Pentru mulţi expatriaţi străinătatea s-a revelat ca un teren fertil, aducător de faimă şi recunoaştere. Cine ştie care ar fi fost destinul pământeanului nostru Eugeniu Coşeriu dacă circumstanţele nu l-ar fi aruncat pe calea pribegiei? Lorenzo Renzi reconstituie diverse pasaje ale itinerarului renumitului lingvist, care a pornit de la Mihăileni pentru a ajunge în lumea mare.
Dar această biografie ştiinţifică nu este singura contribuţie a lui Renzi la cunoaşterea şi înţelegerea lui Coşeriu. În primul număr din 2013 al revistei de istorie a limbii italiene „Lingua e stile” L. Renzi publică un studiu, înzestrat cu o amplă bibliografie, La stilistica di Eugenio Coseriu, în care abordează sub diferite aspecte patrimoniul ştiinţific lăsat de marele lingvist.
Despre autor:
Am avut ocazia să-l cunosc şi să-l ascult pe savantul şi profesorul Lorenzo Renzi la Universitatea din Padova în cadrul unor conferinţe. M-a cucerit prin cultura vastă, prin cunoştinţele consistente şi prin contribuţiile sale ştiinţifice de mare valoare în domeniul lingvisticii, literaturii, filologiei, educaţiei lingvistice, romanisticii şi românisticii.
În lunga sa carieră universitară a predat cursurile de lingvistică şi filologie romanică, teoria şi istoria retoricii, limba şi literatura română, limba şi literatura provensală etc. în universităţile italiene, dar şi în cele de peste hotarele ţării: la Viena, Innsbruck, Clermont-Ferrand, Bucureşti şi Cluj.
A deţinut funcţii importante, printre care cea de director al Institutului de filologie neolatină şi al Departamentului de romanistică, a mai fost coordonator al Cursului magistral în literatură şi filologie medievală şi modernă, preşedinte al Societăţii de lingvistică italiană şi membru al biroului Societății de lingvistică romanică.
Note
1 „Traducătorul-canibal devorează textul iniţial printr-un ritual a cărui finalitate este crearea de ceva inedit.”
2 Octavio Paz în Traduccion, letteratura e literalidad (1970) afirmă că orice text este unic şi, în acelaşi timp, traducere a unui alt text, dar în pofida acestui fapt, toate textele sunt originale, căci fiecare traducere este distinsă.
3 „...tradurre è impossibile, ma necessario; tradurre è inutile, ma non se ne può fare a meno”, în Franco Nasi, Poetiche in transito (2004: 11).
4 Pământ străin. Exilul intelectualilor europeni.
5 „Dall’Antichità al Novecento, l’esilio è stato, infatti, non solo drammatica esperienza politica, dai risvolti biografici ed esistenziali, ma anche condizione spirituale e filosofica...”, în Terra aliena. L`esilio degli intellettuali europei (2013: 7).