Poem simplu
Pentru tiparmulți bătrâni n-au părăsit satul niciodată;
s-au mulțumit cu liniștea bârnelor ancestrale,
au mâncat din același blid de lut cu strămoșii,
au băut aceeași apă din vad cu luna,
au vorbit același grai ce miroase
a pământ prășit și a tămâie
și cu toate acestea au fost foarte fericiți
primăvara moșnegii noștri
înmuguresc deodată cu pomii,
apoi înfloresc cu flori fragede de cais,
unii vara chiar rodesc melancolii risipite în nori,
iar toamna dorm sub frunza cimitirului
visând că totuși și-au dorit odată
o portocală amărâtă să o dea nepoților
când va fi iarnă
Psalm
sunt o furnică într-un labirint de dumnezeire
caut cerul cu umbre spectrale
să desfac de timp visul magnetic
ce se plămădește în mine
în ape embrionare cuvintele
se spală de păcatul rostirii
și-n universuri psalmodice
ele nasc temple pavate cu smirnă
aici unde îngerii plesnesc de lumină
ochii mei eterici
deschid eternitatea
cu o neîncetată rugăciune
Artă culinară
În bucătărie Marilyn Monroe
prăjește niște vinete în tigaia violet,
apoi fierbe ceai verde pe ochiul ruginit de la aragaz;
înfățișarea poetului se opărește
cu aburul cuvintelor futuriste,
vorbele se rumenesc până la inimă printre vinete
și simbolul face o reacție vicleană
cu bicarbonatul de sodiu.
Îmi amintesc ca într-o ceață estompată
că am fost odată chelner la Masa tăcerii
și am turnat nimicul în paharele divelor nefericite,
le-am făcut vânt cu o frunză diafană de canabis,
apoi le-am aprins țigara în sobă, căci fetița cu chibrituri
a dat ortul popii anapoda
sub ușa indiferenței;
și totuși mi-e așa de teamă
că fumul tutunului va lăsa în urma lui
niște vise tolănite în imperfecțiuni limfatice.
Unde ești Marilyn Monroe? Iar visezi?
Vezi că ți se ard vinetele!
Iar ceaiul ți-a ieșit pe aragaz de 15 minute!
Contemporan
dorm în aceeași cameră cu osama bin laden
barack obama și pamela anderson
în est totul e bine în vest e superb
și băieții noștri drăguții de ei se joacă
când candy crush saga pe tabletă
când cu mitraliere kalașnikov la graniță
2014
știam din 14 august 1993
că m-am născut contemporan cu osama bin laden
și barack obama și toți trei locuim sub același
cer cu găuri de schweizer
și mâncam liniștea oligofrenă din
groapa marianelor
de revoluții răscoale și războaie
nu mă mai interesează de când am terminat
cu bacul ăla de 2 lei
îi cer pamelei o pereche de bikini albi
să-i agăț cu mătura pe candelabru
în semn de pace pentru toate popoarele
acestei lumi scoase din icoanele
sfinte ale apocalipsei
barack obama & osama bin laden
mă aplaudă frenetic și mă îmbrățișează
ca pe un fiu ce a luat 9,81 la examanul de bacalaureat
iar cei de la nobel m-au anunțat
prin cuptorul cu microunde în timp ce făceam
pop corn că îmi vor acorda premiul pentru pace
pe anul 7318
le spun să dea premiul cui vor
și să-mi dea urgent 20 de lei să iau
o sticlă de mr. muscle, niște cârpe, un mop
și o găleată de la magazinul 39
să pot curăța sângele și paradisul
din camera mea
contemporană
Poem esențial
gata am scris titlul
mai am de scris doar poemul
drumul a rămas o firmitură de pâine
uitată aseară în farfuria în care am mâncat ciuperci
soarele înghite aerul mumificat în oglindă
eu sper că dimineața va înceta să-mi pună
aceeași întrebare inutilă și insuportabilă:
„Ubi sunt qui ante nos?”
și eu nu o să-i mai răspund că s-au dus
toți „in regressus ad uterum”
stau înfășurat în plapuma umplută cu indiferență
privind pe geam cum natura
se îmbracă cu haine galbene
cumpărate de la second hand
tac și schimb atmosfera
cumpăr grade mai mici pentru termometru
și-mi reinventez ființa
insesizabilă
Stewardesă
în acest moment sunt stewardesă
pe avionul de hârtie făcut din ziarul New York Times
nu știu engleză că nu mi-a plăcut de regina Angliei,
nu mi-au plăcut verbele neregulate și nici past perfect continuous,
dar totuși mă descurc cu limba poeziei:
toate cuvintele sunt rugate
să-și pună centurile de siguranță!
urmează un zbor lung și cu denivelări aeriene
țineți-vă bine de punctul semnului de exclamare,
așezați-vă teama sub peruca lui Barack Obama
ce am desenat-o prostește în timp ce mă uitam la filmul
Gone With the Wind
și strigați: nebunie, nebunie, nebunie!
ne spargem ca nucile în gheața de la Polul Nord
și grațioasa cădere
ne zidește în iarbă
poemul epitaf
Poem simplu
sunt doar o nucă viscerală
cu miezul locvace
în mâna nimicului,
nu am cunoscut altă credință
decât respingerea regulei
trăiesc ca un zeu în propriul meu
altar de cuvinte
cioplit în visul diurn
și-ascult neîncetat psalmul
fără regrete al lui Édith Piaf
parcă prind un contur mai uman
când umbra versurilor neșlefuite
de dalta metaforei își găsește
mormântul într-un tipar