Solomon Marcus. Traiectul modern al limbii române
Pentru tipar;)
Într-un recent articol, intitulat oarecum atipic, A locui azi în limba română (o completare și nuanțare la prelegerea „Limba română, între infern și paradis”, susținută pe 1 septembrie 2013, la Chișinău*), academicianul Solomon Marcus trece în revistă unele aspecte actuale ale românei vorbite şi scrise, reflecţiile fiind, de fapt, un nou indiciu al preocupărilor pe care le are magistrul pentru această veche şi niciodată trădată iubire, limba română.
Atent observator al limbii române – la radio sau în faţa televizorului, la bibliotecă sau în tren, la o plimbare pe stradă sau la magazin, oricând –, academicianul Solomon Marcus urmăreşte cu interes invariabil acest spectacol al ființei umane. Spiritul de observaţie mereu în stare de veghe, contemplarea faptelor de limbă, depistarea și examinarea greşelilor, inexactităţilor, a inadvertențelor sunt pentru Domnia Sa un modus vivendi, adevăr probat și de caracterul limpede, concis și exact al scrierilor sale. Stilul elevat, cunoştinţele vaste ce acoperă mai multe domenii, experienţa, talentul, marcate de exigență, îl situează pe Solomon Marcus în rândul celor mai competenți și mai avizați cercetători ai traiectului modern al limbii române. „Nevoia de a mă exprima, – mărturisește profesorul, mă implică într-o continuă luptă pentru cuvântul potrivit, pentru evitarea cuvintelor parazite, revin, înlocuiesc, mereu, ca până la urmă să constat că nu am evitat pe deplin stereotipia. Mai totdeauna, când recitesc un text al meu, anterior, simt că l-aş rescrie. Exigenţele limbii române mă privesc uşor ironic, chiar dacă binevoitor.”
Indiferent de domeniul abordat – matematică, lingvistică, filozofie, istorie, critică literară, artă etc. –, Solomon Marcus reuşeşte să fie explicit, convingător, conţinutul rămânând atractiv, argumentat şi antrenant. Apelează la neologisme şi împrumuturi din alte idiomuri doar în caz de strictă necesitate. Deși vorbește și scrie în engleză și franceză, reputatul om de știință se află în elementul său doar în limba română, pe care o consideră un miracol, o împletire spectaculoasă de trăiri, impresii, evenimente, o punte de legătură între eul personal şi tot ce există în afara noastră. Or, numai în limba în care ai crescut te poţi exprima deplin. „Limba româna, mărturisește Solomon Marcus, este casa mea. Limba română există în atâtea variante câţi vorbitori ai ei există. Numitorul comun al acestor variante este suficient de puternic pentru a asigura posibilitatea comunicării măcar parţiale, dacă nu integrale. Posibile diferenţe mari de nivel cultural pot uneori diminua sensibil înţelegerea reciprocă a doi vorbitori cu aceeaşi limbă maternă”.
În ce măsură conştientizăm existenţa acestui decalaj şi ce urmează să întreprindem pentru a-l anihila – iată provocarea de cursă lungă pentru specialiştii în domeniu.
Tot mai subtilă pentru mulți dintre vorbitorii ei, având tendințe „elitare”, „de adevărată aristocrație a spiritului”, limba română, cuprinsă în vârtejul galopantelor procese transdisciplinare, își redefinește rolul „în stimularea comunicării cu lumea, comunicare ce include integrarea europeană și globalizarea în toate domeniile”. Aflată la răscruce, de altminteri ca și alte idiomuri, pentru a supraviețui în plan regional, limba română e obligată să participe nemijlocit la dialogul culturilor și să dea dovadă de susceptibilitate la rigorile zilei. „Identitatea nu se mai capătă prin închistare în forme fixe, precizează Solomon Marcus. Tocmai deschiderea către lume oferă proba de foc a unui idiom de a ține ritmul cu viața”. E contraproductiv și, în același timp, anacronic să rămânem „cantonați” într-un mediu cu granițe prestabilite. Dar propulsarea pe un traseu internațional și interdisciplinar reclamă abandonarea inerției noastre proverbiale. Or, tradițional, cultura românească este timidă în comunicarea cu lumea, inclusiv în propriul spațiu de existență și dăinuire, care nu coincide neapărat cu frontierele statale, circumstanță ce avantajează ideea unei strategii lingvistice capabile să contureze parametrii traseului modern al limbii române în ansamblu. Cine vor fi actorii decidenți în elaborarea și implementarea unui atare program național? Politicienii, comunitatea academică, oamenii de creație, cadrele didactice? Sau toți împreună?
Complexitatea și eficiența derulării unui proiect naţional de anvergură, favorabil creării premiselor de omogenizare a limbii române, vor fi determinate, bineînțeles, de capriciile politice ale timpului, centrul și marginea unui idiom având istoricește itinerare diferite de afirmare și supraviețuire, dar care, acum, în epoca globalizării, au șanse reale de a converge spre aceeași țintă – unitatea lingvistică. Mijloacele moderne de comunicare, radioul, televiziunea, mass-media scrisă, internetul și telefonia mobilă, consideră Solomon Marcus, pot dura o punte de legătură eficientă între vorbitorii aceleiași limbi, indiferent de locul lor de amplasare. Este, așadar, necesară reexaminarea politicilor socioumane, inclusiv lingvistice, care urmează a fi întemeiate și implementate în funcție de realitățile concrete, accentul punându-se pe coerență, calitate și efect scontat previzibil. Or, deși cultura română de peste fruntariile statale se află pe un teren arid, supus intemperiilor, exploziv și incendiar, după 1989, în regiunile locuite de români s-a acționat aleatoriu, fără o concepție bine definită, managementul instituțional, inclusiv cel privind presa ştiinţifică şi culturală a fost compromis, pentru că, de regulă, se afla la cheremul neprofesioniștilor. Desigur, nu vom spune nimic nou afirmând că și din aceste considerente Prutul mai continuă să fie o graniță (adevărat, acum fără sârmă ghimpată) pe harta limbii române. Și cu toate că s-au făcut progrese vizibile în reanimarea conștiinței naționale, Basarabia mai plătește tribut ideologiei inoculate de regimul țarist și cel sovietic. Bătălia pentru o nouă mentalitate și o percepție corectă a realităților continuă, fără însă a evita lamentabilele eșecuri, cele de ordin politic, tot mai vizibile în ultimul timp, generând o adevărată degringoladă în plan spiritual. Din această perspectivă este greu de înțeles de ce, deocamdată, nu există organisme permanente comune de specialişti (din România, Republica Moldova şi din alte țări), care să aibă drept obiect de cercetare probleme stringente ale culturii, ale limbii române literare, în toate formele şi zonele ei de manifestare. Investigaţii complexe (sociologice, psihologice, lingvistice etc.) se impun cu precădere în ținuturile unde limba română a fost şi mai este supusă unui proces continuu de erodare şi de claustrare faţă de matricea ei naturală, cauzat nu doar de perpetuarea bilingvismului unilateral. În această ordine de idei, de exemplu, ar trebui cercetat și explicat un fenomen doar aparent paradoxal: deși numărul tinerilor filologi cu acte în regulă sporește (implicit din rândul bursierilor statului român), în Republica Moldova este tot mai acută lipsa unor tineri cu vocație și aplecare pentru studiul limbii române practice, fapt de-a dreptul îngrijorător. Cine dar va elabora o strategie lingvistică aptă să asigure însuşirea şi promovarea limbii române standard, în condițiile extinderii fenomenelor globalizării, când limba română (din țară și din afara hotarelor ei) trăiește o dramă, care vine din două direcţii, precum menționează Solomon Marcus, internetul şi limba engleză, la Chișinău adăugându-se limba rusă, la Cernăuți – ucraineana și rusa etc.? În ce măsură și cu ce rezultate palpabile se implică în abordarea chestiunilor de acest gen societatea, școala, sistemul educațional, familia? Ce rol li se atribuie în acest caz manualelor de română și nu numai? Ce pași concreți se fac pentru ca manualele școlare, aceste cărți indispensabile pentru formarea profilului intelectual al viitorilor cetățeni, să fie elaborate de către cei mai competenți autori?
Iată doar câteva dintre problemele ce descind din tematica lingvistică marcusiană și asupra cărora suntem invitați să medităm după lectura incitantelor sale articole, studii, prelegeri, interviuri din presa scrisă și cea electronică.
Enciclopedist desăvârşit, figură proeminentă în domeniul ştiinţei, „om-instituții, cu o activitate din care puteau ieși, după cum afirmă acad. Gheorghe Păun, măcar vreo cinci cariere obișnuite”, Solomon Marcus nu se izolează în turnul de fildeş al cercetării, aşa cum procedează unii din comoditate, teamă sau din incapacitatea de a plonja în complexitatea problemelor vieţii cotidiene.
Domnia Sa este iniţiatorul unor febrile şi controversate discuţii în cele mai diverse domenii. Făcându-și cunoscută opinia și solicitând punctul de vedere al numeroșilor săi discipoli, admiratori sau simpli cititori, caută, împreună, calea de limpezire a subiectelor. Una dintre dezbaterile din 2013 a vizat situația fără precedent a revistei de știință și cultură filologică „Limba Română”, când, pentru a asigura continuitatea apariției și pentru a salva onoarea publicației, echipa redacțională, deoarece obținuse suport financiar doar pentru cheltuieli tipografice, a lucrat fără salarii pe parcursul unui an întreg.
Aici e nevoie de o scurtă precizare bibliografică: fondată în primăvara anului 1991, până la implozia Uniunii Sovietice, de către Ion Dumeniuk, Nicolae Mătcaş, Alexandru Bantoş şi un grup de oameni de ştiinţă, profesori universitari, scriitori și publiciști de pe ambele maluri ale Prutului, „Limba Română”, cu un tiraj inițial de 18 mii de exemplare, a promovat valorile autentice ale patrimoniul lingvistic, literar și cultural național, a răspândit neabătut, în satele și orașele Basarabiei, adevărul științific și istoric despre unitatea și identitatea etnolingvistică a românilor, fiind considerată cea mai dreaptă și mai accesibilă carte de învățătură pentru masele largi de cititori ai bibliotecilor școlare și publice. Cu un tiraj mai modest acum, revista, graţie internetului, își amplifică din nou aria de răspândire. După plasarea în toamna anului trecut, pe site-ul publicaţiei (www.limbaromana.md), a 228 de numere, câte au fost tipărite de la fondare până în prezent, precum şi a celor mai importante volume, apărute în colecția „Biblioteca revistei «Limba Română»”, semnate de reputați filologi (Limba română este patria mea. Antologie de studii şi texte publicate în revista „Limba Română”; Silviu Berejan, Itinerar sociolingvistic; Anatol Ciobanu, Reflecţii lingvistice; Nicolae Corlăteanu, Testament. Cred în izbânda limbii române; Ana Bantoş, Deschidere spre universalism. Literatura română din Basarabia postbelică; Nicolae Mătcaş, Calvarul limbii române din Basarabia. Studii. Articole. Comunicări ş.a.), site-ul nostru este frecventat, lunar, de circa 50.000 de vizitatori unici, ceea ce pentru o publicaţie de știință și cultură filologică nu e puţin. Și încă un detaliu: întrucât echipa nu a acceptat imixtiunea politicului în programul editorial şi pentru că a detestat spiritul de gaşcă, din 1994, când la Chișinău au revenit la guvernare neocomuniștii, revista s-a pomenit marginalizată. Fără fonduri din bugetul republican, a fost pusă în situația de a căuta sprijin la București, cea mai luminoasă perioadă fiind legată de colaborarea cu ICR, București, (2007-2012), după care au survenit incertitudinea, așteptările, indiferența. În acest deloc optimist context, surprinzătoare și încurajatoare pentru noi a fost reacţia manifestă, promptă și dezinteresată a Domnului Profesor Solomon Marcus exprimată în legătură cu destinul precar al revistei. Articolul Un semnal de alarmă: Limba Română, publicat în mass-media de la Bucureşti şi Chişinău (http://www.contributors.ro/advocacy-public-affairs/un-semnal-de-alarma-limba-romana/; http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-16213220-semnal-alarma-limba-romana.htm; http://www.jc.md/un-semnal-de-alarma-limba-romana/; http://www.timpul.md/articol/%28opinie%29-un-semnal-de-alarma-limba-romana-52807.html?action=print), a generat o discuţie extinsă, putem afirma, pe întreg spaţiul limbii române, constituind pentru echipa redacțională o sursă stimulatoare de energie şi încredere, un mobilizator îndemn de a rezista în vremi „de o cruzime existențială atroce”.
Astfel, prin gestul său salutar, academicianul Solomon Marcus a acționat tranșant, la fel ca și odinioară Ion Dumeniuk, Nicolae Mătcaş, Eugeniu Coșeriu, Grigore Vieru, Gheorghe Chivu, Constantin Ciopraga, Dumitru Irimia, Valeriu Rusu și alți reprezentanți iluștri ai culturii române, care în momente de răscruce au luat apărarea „Limbii Române”, ferind din calea dispariției publicația.
Modest, amabil, sobru, convingător, având la îndemână argumentul şi dorinţa de schimbare în bine a lumii, actor şi spectator de excepţie al realităţii în multitudinea manifestărilor ei, academicianul Solomon Marcus poartă nedezminţit mantia de cavaler al adevărului, de apărător şi promotor al dreptăţii, scrierile sale formând o adevărată zestre testamentară pentru cei care vin. Cunoscându-l pe omul Marcus, cel din cărţi şi cel din viaţa de toate zilele, ai satisfacţia descoperirii unui vechi şi devotat prieten, care te cheamă să trăieşti bucuria irepetabilă a clipei.
Cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 90 de ani, exprimăm domnului academician Solomon Marcus cele mai sincere sentimente de gratitudine, urându-i sănătate și belșug de noi roade în grădina culturii române, pe care a slujit-o întreaga viață cu inspirație și nobil devotament.
În semn de aleasă prețuire a monumentalei sale Opere, publicăm unele texte purtând semnătura lui Solomon Marcus, implicit excelentul discurs („Raport pentru ultimii cinci ani şi proiect pentru următorii”), rostit la finalul sesiunii ştiinţifice din 4 martie 2015 de la Academia Română, precum şi un grupaj de texte despre viaţa şi activitatea de creaţie a magistrului, omagiu adus de colegi, prieteni și discipoli de azi şi de mâine.
* Textul prelegerii a fost publicat în revista „Limba Română”, nr. 7-8, 2013, p. 9-29.
Comunicare (variantă de revistă) prezentată la sesiunea omagială dedicată academicianului Solomon Marcus, cu ocazia împlinirii a 90 de ani din ziua naşterii.