A locui azi în limba română
Pentru tiparE bine acasă, dar e nevoie să mai şi plecăm de-acasă
Te simţi bine acasă, dar dacă nu mai ieşi deloc din casă, ceva nu este în regulă. Sănătatea ta va fi în primejdie. Aşa este şi cu limba, azi mai mult decât ieri. E important să găsim o plăcere în exerciţiul limbii române, să nu rămânem numai la aspectul ei strict utilitar, ci să-i sesizăm comorile de cultură şi de istorie pe care le ascunde. Dar în acelaşi timp, ca oameni de cultură, ca intelectuali, ca profesionişti ai unui domeniu care se dezvoltă într-un ritm necunoscut anterior şi care practică un metabolism tot mai accentuat cu întreaga cunoaştere, este necesar să alternăm această locuinţă cu aceea oferită de alte idiomuri, şi în primul rând de limba engleză. Trăim într-o lume globalizată, trebuie să învăţăm s-o înţelegem, să ne facem înţeleşi de ea, să convieţuim cu ea, să interacţionăm cu ea. În această privinţă, internetul poate avea un rol esenţial, pe care trebuie să învăţăm a ni-l asuma. Din adversar, cum este el acum pentru unii, trebuie să-l transformăm în aliat.
Chişinău, ca loc al limbii române în sărbătoare
La sfârşitul lunii august mă aflam invitat la Chişinău. Ce loc mai potrivit îmi puteam imagina pentru a marca Sărbătoarea Limbii Române? Acolo unde limba română a trebuit mereu să facă faţă unor forţe adverse. De la Ilya Prigogine (laureat Nobel în chimie) am învăţat că un sistem are o şansă în plus de a dobândi o stare superioară atunci când întâmpină o rezistenţă. „Tot răul spre bine”, cum aflăm şi din înţelepciunea populară. După o vizită în piaţa centrală din Chişinău, te vezi copleşit de dulceaţa moldovenească a limbii române. Românii din stânga Prutului au simţit tot timpul că limba română este marca identităţii lor, deci mult mai mult decât un simplu mijloc de comunicare, ei au putut înţelege, privind şi întreaga lor istorie, că limba română contează nu doar şi nu în primul rând prin funcţia ei utilitară, instrumentală, ci prin valoarea ei istorică, naţională, culturală.
Dar în dreapta Prutului ce s-a întâmplat?
Aici, în absenţa forţelor adverse din stânga Prutului, atenţia este reţinută de un fenomen care, într-o măsură mai mică sau mai mare, afectează probabil orice limbă. Avem în vedere incapacitatea masei vorbitorilor de a avea acces la complexitatea crescândă a limbii lor, la bogăţia ei de subtilităţi şi nuanţe fonetice, fonologice, morfologice, sintactice, semantice, prozodice, etimologice, la metabolismul ei cu alte idiomuri, cu alte compartimente ale diferitelor competenţe umane, de la cele logice şi psihologice la cele sociale şi artistice. În particular, noi, cei care ne-am născut şi am crescut în şi cu limba română, pentru care această limbă ne oferă modul optim de a ne exprima, de a ne identifica, noi, cei pentru care nevoia de limba română este la fel de fundamentală ca nevoia de supravieţuire, simţim că această limbă a atins un nivel de complexitate, de subtilitate inaccesibil masei vorbitorilor ei. Mai mult, capcanele, surprizele, spectacolele culturale şi intelectuale pe care le oferă ea par a fi fără sfârşit. Numai o elită intelectuală are acces la aceste bogăţii, dar nici această elită nu se bucură de întreaga comoară pe care limba română o ascunde. Da, acesta este cuvântul: bijuteriile lingvistice se ascund, pretind un efort intelectual pentru a ajunge la ele, un nivel cultural pe care puţini îl ating.
Un decalaj inevitabil, dar prea mare
Admiţând că decalajul la care ne-am referit, dintre aspectul elitar şi cel popular al limbii române, este inevitabil, trebuie să observăm totuşi că amploarea acestui decalaj ar fi putut fi considerabil redusă dacă nu se comiteau greşeli grave în educaţie. Cu ce fel de limbă română se întâlneşte un copil la el acasă? Dar la şcoală? Standardizarea excesivă a vocabularului, sărăcia sa, stereotipia exprimărilor, folosirea exagerată a abrevierilor, evitarea în educaţie a stărilor, atitudinilor interogative, de căutare, de îndoială, de mirare, de nedumerire, de contemplare, de extaz, de disponibilitate la glumă, humor şi ironie, inclusiv autoironie, de transgresare a unei viziuni binare, în termeni de da sau nu, de stimulare a imaginaţiei şi visului se reflectă nemijlocit în sărăcia practicii vorbirii şi scrierii.
Limba, dincolo de gramatică
Modul în care vorbim şi scriem în limba română trădează în bună măsură relaţia noastră cu logica, gradul de ordine care există în mintea noastră, relaţia noastră cu morala, cu adevărul, cu frumosul. Toate aceste implicaţii ale însuşirii limbii române ar trebui să fie în atenţia educatorilor. Orice educator, indiferent de nivel şi de specialitate, are şi un grad de răspundere la însuşirea limbii române; deci ea nu este numai a profesorului de limba şi literatura română, ci a tuturor învăţătorilor şi profesorilor, de la grădiniţă până la universitate.
O dramă a limbii române
Am în vedere faptul că tocmai manifestările ei cele mai grandioase nu pot fi arătate lumii. Iată trei exemple: M. Eminescu, T. Arghezi, I. Barbu. Creaţia şi comunicarea, două deziderate naturale atunci când sunt considerate separat, se dovedesc uneori incompatibile. Trei creatori care au îmbogăţit în mod substanţial limba română au contribuit chiar prin aceasta la imposibilitatea de a-i scoate din limba română, pentru a-i arăta lumii. Mereu trebuie să ne amintim ce se pierde când ceva se câştigă. Tensiunea dintre cercetare şi creaţie, pe de o parte, şi comunicare cu lumea, pe de altă parte, se manifestă puternic şi la alte două provocări majore la adresa limbii române. Acestea vin din două direcţii aparent foarte diferite, dar care, de fapt, sunt strâns legate: internetul şi limba engleză.
Realitatea zilei de azi: globalizarea
Internetul şi engleza sunt organic asociate cu procesele de globalizare, deci ating nu numai limba română, ci toate limbile care nu sunt de circulaţie internaţională, iar în momentul de faţă singura limbă care s-a impus la nivel internaţional, deci în toate întâlnirile ştiinţifice internaţionale, este engleza (cu excepţiile de rigoare, pe care nu le discutăm aici). Pentru a se înţelege amploarea şi gravitatea problemei, trebuie să ţinem seama de un fapt deseori neglijat: globalizarea nu se referă numai la economie, finanţe, politică, informaţie şi comunicare; ea include în mod esenţial şi cunoaşterea, cercetarea, creaţia de orice fel, întreaga cultură. În unele domenii într-o măsură mai mare, în altele într-o măsură mai mică, dar chiar în acestea, deloc neglijabilă, globalizarea se manifestă în toate etapele muncii intelectuale.
Engleza: mai mult decât am crezut
Am crezut că engleza e numai pentru comunicare cu lumea, rămânând ca elaborarea creatoare să se desfăşoare exclusiv sub umbrela limbii noastre materne. Dar după o practică mai îndelungată a englezei vorbite şi scrise, pentru a ne documenta, pentru a ţine pasul cu progresele domeniului nostru de interes, pentru a interacţiona cu lumea şi pentru a ne afirma în lume, simţim cum treptat engleza devine o parte a modului nostru de a gândi şi ne trezim întrebându-ne: oare cum s-ar spune în româneşte cutare lucru din engleză (după ce mai tot timpul preocuparea noastră era opusă: cum să exprimăm în engleză cutare expresie românească)? Comunicările ştiinţifice în limba română, în domenii ca matematica, informatica, fizica, chimia, biologia, economia şi atâtea altele, dar şi didactica acestor domenii, par uneori elaborate într-un idiom hibrid, un fel de romgleză, care „strică” şi româna, şi engleza şi despre care este greu de spus unde va duce. Tot felul de cuvinte englezeşti devin peste noapte româneşti. Cine poate contesta cuvântul românesc laptop? Dar facebook? Dar blog? Dar fractal? Acum şi iPad, twitter. Cu internet şi cu feedback ne-am obişnuit demult. Şi nu e vorba numai de vocabular. Un singur exemplu: tendinţa tot mai accentuată de a face verbe din substantive (a dializa pentru „a face dializă”) este şi ea stimulată de limba engleză, unde cumularea funcţiilor nominale şi verbale este la ea acasă.
Probleme de strategie lingvistică
Pe de o parte, trebuie să ieşim din limba română, pentru ca să fim în legătură cu lumea; pe de altă parte, după fiecare aventură globală, trebuie să ne întoarcem în limba română, s-o îmbogăţim cu experienţa ultimei ieşiri din ea. O navetă permanentă în şi din limba română devine inevitabilă. Să înveţi să trăieşti plăcerea locuirii în ea, dar şi plăcerea de a ieşi din ea, pentru a trăi în lume şi pentru a duce acolo creativitatea de la locul tău, apoi, cu această experienţă câştigată, să te întorci îmbogăţit, trăind plăcerea revenirii. N-aţi observat cum limba română vi se dezvăluie mai proaspătă după o absenţă din ea? Cultura, ştiinţa nu pot renunţa la limba română, aici e locul lor organic de viaţă, facem educaţia noilor generaţii în limba română, fie că este vorba de matematică, fizică sau chimie, fie că ne referim la economie, psihologie sau filozofie. Dar procedând în acest fel, nu putem ignora realitatea zilelor noastre, care ne obligă să practicăm o limbă română deschisă la schimbările pe care viaţa le impune.
La bani mărunţi, asta înseamnă o dinamică permanentă, un metabolism fără precedent al limbii române cu celelalte idiomuri şi, în mod special, cu engleza; dar şi un metabolism cu întreaga cultură, în cadrul căruia frontierele dintre discipline aproape că dispar. Să nu ne temem de schimbare, identitatea nu se apără prin închistare în forme fixe. Tocmai deschiderea către lume oferă proba de foc a unui idiom de a ţine ritmul cu viaţa.
Consecinţele lingvistice ale amestecului de populaţii
Dacă mai luăm în considerare şi procesul tot mai intens de amestec de populaţii, având drept urmare faptul că tot mai mulţi români se află într-un context lingvistic în care altă limbă este dominantă (din cele aproximativ 30 de milioane de vorbitori de limba română existenţi în lume, cam o treime se află în afara României) şi tot mai mulţi străini vin în România pentru perioade lungi, în care deprind o limbă română care merită şi ea atenţie, ne dăm seama de complexitatea problemei. Sanda Golopenţia, profesor la Brown University (SUA), a publicat în urmă cu vreo zece ani cartea Româna globală (Fundaţia Secolul 21, Bucureşti) în care analizează limba română vorbită de românii din afara României, iar acum continuă această cercetare într-un studiu aflat sub tipar în revista de la Iaşi Philologica Jassyensia.
Româna învăţată ca limbă străină
Iată un fenomen foarte interesant şi trebuie să mărturisesc interesul unor observaţii venite din partea unor universitari care, având altă limbă maternă, s-au apropiat de limba română cu un ochi proaspăt. Nu pot uita întrebarea profesorului Barron Brainerd, de la Universitatea din Toronto (Canada), care a studiat sistemul numelor de numere în limba română: „De ce acordaţi în limba română un statut special numărului 19?”. Văzând perplexitatea mea, mi-a explicat la ce anume se referă: de la 1 până la 19 nu se foloseşte prepoziţia de: un măr, două mere, ... 19 mere, dar 20 de mere, 21 de mere etc.
Dar întrebările surprinzătoare ale cehului J. Felix, care mi-a tradus unele lucrări în limba cehă? Dar cele ale traducătoarei mele în franceză, Helene Combes?
Aflându-mă în interiorul limbii române, unele fapte interesante îmi trecuseră neobservate, lucru constatat şi la alţi vorbitori nativi ai românei. Înţelegem astfel mai bine de ce unii mari romanişti au fost germani.
Internetul şi telefonul mobil
Nu cumva acestea au devenit sau sunt pe cale să devină unul din modurile cele mai frecvente de folosire a limbii române? Am pornit a le considera simple instrumente, proteze ca oricare altele: ochelarii, bastonul etc. Treptat însă ne-am dat seama că aceste proteze devin un adevărat cui al lui Pepelea, ele se insinuează în identitatea noastră şi devin parte a mentalului nostru, a comportamentului nostru, nu ne mai putem despărţi de ele nici pentru perioade scurte de timp. Problema este: o facem mai degrabă în scopuri anodine sau, în primul rând, pentru a ne manifesta ca fiinţe inteligente şi, tot mai frecvent, ca cetăţeni ai societăţii globale? Nu dispunem încă de o informaţie cât de cât semnificativă despre limba română practicată pe internet şi în convorbirile telefonice. L-am întrebat pe Liviu P. Dinu, specialist în structura limbii române sub aspect computaţional şi statistic, în ce relaţie se află limba română de pe internet cu limba română din DEX. Am aflat astfel că o proporţie însemnată de cuvinte care apar în Wikipedia sunt absente din DEX. Iată numai câteva exemple: trend, mimetici, muha, tabrizi, rascal, centromerul, hajongard, talo-fibular, caragialeolog, seismologicul.
Globalizarea nu este o opţiune
Atâta propagandă s-a făcut împotriva globalizării, încât mă simt nevoit să-i invit pe cititori să facă efortul necesar pentru a înţelege că globalizarea de toate felurile nu este o opţiune, ci o condiţie inevitabilă a lumii în care trăim. Nu i-am acordat atenţie în educaţie, pregătirea noilor generaţii pentru a trăi în mod normal într-o lume globalizată nu beneficiază de atenţia cuvenită. Pentru foarte mulţi oameni internetul a apărut prea devreme, deoarece nu li s-a format nevoia de comunicare cu lumea, nevoia de a intra în legătură cu potenţialele fiinţe umane cu care au interese comune. Identitatea culturală, naţională include, pe lângă componenta ei istorică, şi o componentă în plină desfăşurare, constând în interacţiunea cu lumea, tot aşa cum identitatea corpului uman nu se reduce la alcătuirea sa internă, ci include esenţial şi metabolismul cu exteriorul. Neînţelegerea acestui dublu aspect al identităţii are efecte vizibile în primul rând în educaţie, unde s-a acordat o atenţie insuficientă înţelegerii alterităţii, nevoii de a comunica, de a convieţui cu alteritatea. De aici până la conflicte de tot felul nu-i decât un pas.
De la o întrebare de ieri la una de azi
Rândurile de mai sus constituie dezvoltarea intervenţiei mele la dezbaterea care a avut loc la Chişinău, în ziua de 1 septembrie 2013, pe tema Limba română, limbă a integrării europene. Dar am simţit şi nevoia unor continuări, completări şi accente faţă de cele prezentate la Chişinău, la 3 septembrie 2013, sub titlul Limba română, între infern şi paradis. Cât de important este să înţelegem că limba română nu se dezvoltă într-o seră în care controlăm totul, ea se schimbă sub acţiunea unor influenţe atât de variate, încât este imposibil să-i anticipăm evoluţia. Dar putem, printr-o inteligentă şi realistă acţiune culturală, cu accent pe latura educaţională, să reducem, dacă nu să anihilăm, efectul nociv al numeroaselor agresiuni care au loc sub ochii noştri la adresa limbii române.
În urmă cu două sute de ani, exista îndoiala în ceea ce priveşte capacitatea limbii române de a depăşi comunicarea între ciobani, pentru a da expresie unor idei, concepte şi raţionamente din ştiinţă. Gheorghe Lazăr, în Ţara Românească, şi Gheorghe Asachi, în Moldova, au înlăturat aceasta îndoială, înlocuind-o cu un puternic răspuns afirmativ. Acum apare o altă întrebare: va fi limba română capabilă să facă faţă interacţiunii crescânde cu alte idiomuri, nu dizolvându-se în acestea, ci descoperindu-şi şi manifestându-şi mereu şi mereu o nouă identitate? Dar aşa cum întrebarea de acum 200 de ani se punea pentru orice idiom uman şi numai unele idiomuri au trecut cu succes proba respectivă, întrebarea de azi nu este numai pentru limba română, ci pentru toate limbile lumii civilizate.