Domnului Profesor, cu dragoste
Pentru tiparProfesorul Solomon Marcus împlinește 90 de ani!
Imaginea Domniei Sale este legată de o perioadă magică a vieții mele – studenția. În primul an de facultate am avut onoarea să îmi fie profesor la cursul de logică. Facultatea de matematică a Universității București a fost pentru mine un loc minunat, o lume a raționamentului perfect, a demonstrației fără cusur, o lume în care erai ajutat să găsești adevărul matematic și să te bucuri de faptul că l-ai găsit. Și mai ales, era o lume în care, deși student începător, erai tratat cu deferență de către profesori, erai ascultat și încurajat să progresezi. Profesorii noștri ne sprijineau, așteptând ca din fiecare cocon să iasă un fluture!
Profesorul Marcus mă intimida. Cursurile sale erau extrem de interesante din punct de vedere matematic, dar spuneau întotdeauna mai mult, treceau dincolo de definiții și teoreme, ne cereau să ne uităm dincolo de forme și structuri. Zvonurile, confirmate de altfel, spuneau că este extrem de exigent la examen și că este foarte greu, aproape imposibil, să te ridici la înălțimea așteptărilor sale. Ulterior am înțeles că ceea ce pretindea de la noi era extrem de simplu și natural: să înțelegem ceea ce spunem și să spunem ceea ce am înțeles într-un mod logic și coerent. Dragostea pentru matematică, respectul pentru logică erau întregite la profesorul Marcus de o dragoste la fel de mare pentru cuvinte: cum ar fi putut să accepte să le folosim într-un mod incorect? Cred însă că ceea ce mă intimida nu era teama de rezultatul examenului, ci faptul că aștepta, i se părea extrem de normal ca fiecare dintre noi să se străduie să fie cât se poate de bun. Știam că ar fi fost extrem de dezamăgit dacă nu am fi răspuns acestei așteptări.
După ani, l-am reîntâlnit în paginile „Tribunei învățământului”, și nu numai, cu articole despre școala românească, lucru rar pentru un profesor universitar. După ce am început să lucrez la Ministerul Educației, am avut bucuria de a discuta de multe ori. De fiecare dată, m-a interpelat în legătură cu chestiuni arzătoare, dificile ale școlii românești și ale educației, în general. Întrebările erau, ca și la curs, extrem de pertinente, iar soluțiile sugerate la obiect și, uneori, dezarmant de simple.
La finalul anului 2014, domnul profesor mi-a trimis un material pe care l-a scris la solicitarea unor tineri care l-au rugat să le spună ceva esențial. Articolul se numește Zece nevoi umane de care educația ar trebui să țină seama. Este o reflecție profundă, care ar trebui cunoscută și dezbătută, despre nevoile umane esențiale și despre nevoia de a reconstrui educația astfel încât să poată răspunde acestora.
Dincolo de satisfacția intelectuală provocată de această lectură, am avut revelația faptului că tinerețea spirituală a profesorului Marcus se datorează faptului că a manifestat din plin aceste nevoi și a făcut din ele combustibilul propriei vieți: nevoia de întrebare și mirare, transformată în capacitatea de a se uimi în fiecare zi, de a se lăsa fermecat de lume, nevoia de a arunca o privire proaspătă asupra a tot ceea ce ne înconjoară sunt un modus vivendi și te impresionează și acum la profesorul Marcus. În aceeași măsură te uimește capacitatea de analiză, de a pune sub semnul îndoielii orice idee.
Domnul profesor ne amintește că școala ar trebui să pornească de la nevoia de joc, văzută ca o cale fundamentală de cunoaștere și înțelegere a lumii, un drum pe care este nevoie de greșeală și eșec, ca preț plătit pentru învățare, dar și ca sursă de dezvoltare personală și progres.
Școala trebuie să răspundă nevoii de a construi identitatea, dar și de a o raporta la alteritate, la minunata diversitate, conducând la omenie și solidaritate. Mai presus de toate, ne spune acest decalog, școala ar trebui să se întemeieze pe nevoia de a da un sens vieții, atât la nivel elementar, cât și la nivelul superior, transcendental.
E oare nevoie de alt program de reformă a educației?
Vă mulțumim, domnule profesor! La mulți ani!