Matematica altfel
Pentru tipar;)
A te pretinde matematician este o cutezanță
pe care puține persoane în cunoștință de cauză
şi-o pot permite.
pe care puține persoane în cunoștință de cauză
şi-o pot permite.
Solomon Marcus
Dacă într-un anumit interval al vieții ai șansa să cunoști persoane deosebite de la care poți să înveți lucruri speciale, te poți considera un om norocos. Pornind de la această „axiomă” (mă raportez doar la anii studenției), pot afirma că sunt alesul norocului. De la domnul profesor Eugen Soos – erudit prin excelență – am învățat să predau scriind cât mai explicit, cât mai sintetic, cât mai ordonat; de la domnul profesor George Dincă am preluat eleganța expunerii, a dialogului și a ținutei; de la domnul profesor Nicolae Șandru am împrumutat calmul și modul uman în care poți explica lucruri complicate; în fine, de la doamna profesor Galina Camenschi am reținut că timpul necesar unui elev pentru a rezolva subiectele unei lucrări trebuie să fie de 10 ori mai mare decât timpul necesar profesorului pentru aceeași rezolvare. Ce oameni deosebiți am putut cunoaște în studenția mea „matematică”!
Ceea ce a lăsat însă urme adânci și a marcat într-un mod definitiv cariera mea didactică a fost întâlnirea cu domnul profesor Solomon Marcus. Cursul de analiză matematică pe care Domnia Sa ni l-a ținut pe tot parcursul anului întâi a fost atipic și, poate tocmai de aceea, a rămas ca un reper la care mă întorc an de an spre a lua porția de metodică necesară pentru a-i învăța pe elevi cum să învețe matematică.
Era toamna anului 1978. Începeam studenția pentru care mă pregătisem încă de când îi promisesem tatălui meu, profesor de matematică și el, că îi voi urma cariera didactică. Mergeam conștiincios la cursuri și eram tare mândru de ceea ce făceam. Toate păreau a fi pe făgașul normal, mai puțin cursul de analiză matematică la care ascultam fascinat ceea ce domnul profesor Solomon Marcus explica, fără să pot nota ceva. Pe tablă erau diagrame care se intersectau și fiecare porțiune reprezenta o anumită clasă de funcții. Profesorul, cu o vervă deosebită, le caracteriza, dădea exemple și contraexemple, comenta, concluziona... Era polul opus a ceea ce mentorul meu din liceu, profesorul Ionel Atanasiu, făcuse timp de patru ani la orele de matematică. Evident că nu am rezistat și, făcându-mi curaj, l-am abordat pe domnul profesor Solomon Marcus pentru a-i cere ajutorul, fiindcă, deși înțelegeam tot ceea ce dumnealui explica, nu puteam nota nimic pe foile mele care să mă ajute să fixez cele expuse anterior. Spre surprinderea mea, profesorul a zâmbit îngăduitor și m-a sfătuit să consult la bibliotecă Tratatul de analiză matematică a lui Miron Nicolescu, ba chiar să citesc înaintea predării, astfel încât fixarea să se producă din timpul expunerii. Ce lucru extraordinar! Descoperisem roata!
Pentru că orice lucru fabulos trebuie să se termine undeva sus, așa încât să ai în față toată splendoarea urcușului, a venit și examenul. Surpriza a fost totală atunci când am fost anunțați că putem veni în sala de examen cu „valiza cu cărți” și că putem să ne documentăm din ele pentru a rezolva subiectele de pe bilet. Deruta noastră era totală! Îmi amintesc faptul că examenul a durat ore întregi. Am scris pe tablă toate demonstrațiile cerute. Profesorul a trecut cu atenție peste tot ce înșirasem, după care a început interogatoriul: dacă în ipoteza teoremei schimbăm asta cu asta, mai rămâne concluzia adevărată? Dar dacă am cere asta, ce lucru ai pune în plus în ipoteză? Atunci am înțeles neînțelesul: Profesorul voia să vadă cum gândim, cum legăm fiecare verigă a raționamentului, cum încadrăm rezultatul într-un anume context, cum cercetăm, cum inovăm, nicidecum modul în care reproducem niște demonstrații pe care, în lipsa Google-ului – inexistent atunci – le găseam în „valiza minune”.
Așa l-am cunoscut pe domnul Profesor și de atunci îl port în minte și în suflet. Privilegiul de a-l reîntâlni, de câțiva ani, la concursul +/- Poezia, la el acasă, aici, la Focșani, îl consider un dar divin.