Începuturile lingvisticii matematice în România
Pentru tiparÎn onoarea profesorului Solomon Marcus – la aniversare
Dedic acest articol profesorului Solomon Marcus, evocând o perioadă de glorie a lingvisticii româneşti, când, graţie, pe de o parte, şcolii de lingvistică structurală bucureşteană, patronată de profesorul Alexandru Rosetti, iar, pe de alta, studiilor de lingvistică matematică ale profesorului Solomon Marcus, lingvistica românească a traversat una dintre perioadele ei de glorie, ajungând printre primele şcoli de lingvistică din Europa. O întreagă generaţie de lingvişti, printre care mă număr şi eu, aflaţi în anii ’60-’70 în plină formaţie ştiinţifică, este recunoscătoare magiştrilor de atunci.
1. Într-o epocă apăsătoare şi constrângătoare (erau discutate, în lingvistica românească, tezele lui I. V. Stalin din Marxismul şi problemele lingvisticii şi lucrarea lui O. S. Ahmanova, Glossematica lui Louis Hjelmslev, ca manifestare a decadenţei lingvisticii burgheze contemporane, 1953), Solomon Marcus este una dintre figurile luminoase ale acelei perioade şi a celei care va urma.
Graţie unei întregi generaţii de lingvişti, cei mai mulţi foarte tineri (Emanuel Vasiliu, Valeria Guţu Romalo, Sorin Stati, Marcela Manoliu, Andrei Avram, Matilda Caragiu Marioţeanu, Ion Coteanu; nu trebuie uitată remarcabila figură a regretatei Paula Diaconescu, care va deveni în curând tovarăşa de viaţă a profesorului Marcus), în anii ’60-’70, lingvistica românească traversează o perioadă de deschidere teoretică şi metodologică spre tot ceea ce lingvistica ultimului secol produsese mai bun: curentele de orientare structuralistă. În ambianţa ştiinţifică de la Catedra de limba română, sub direcţia protectoare a profesorului Al. Rosetti, şcoala românească de lingvistică se orientează spre investigarea concepţiei şi a metodologiei structuraliste şi spre aplicarea structuralismului la descrierea sistematică a limbii române. O carte colectivă (Elemente de lingvistică structurală, EŞ, 1967), dar şi teze de doctorat (devenite cărţi) ale acelei perioade (Valeria Guţu Romalo, Morfologia structurală a limbii române, EARSR, 1968; Maria Manoliu, Sistematica substitutelor din româna contemporană, EARSR, 1968; Sorin Stati, Teorie şi metodă în sintaxă, EARSR, 1967; Paula Diaconescu, Structură şi evoluţie în morfologia substantivului românesc, EARSR, 1970) vădesc o atmosferă de efervescenţă fără egal în lingvistica românească.
Paralel şi susţinându-se reciproc, şcoala de structuralism a lingviştilor români se îngemănează cu direcţia lingvisticii matematice, ultima introdusă în România şi slujită cu performanţe ştiinţifice remarcabile de profesorul Solomon Marcus. Cercul de lingvistică matematică de la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti (din anul 1960-1961) şi Cursul de Lingvistică matematică pentru studenţii Facultăţii de Filologie din Bucureşti (din anul 1961-1962), al căror mentor a fost profesorul Marcus, strângea săptămânal elita lingviştilor şi a studenţilor din Facultatea de Litere. Ca tânără participantă la cele două evenimente (eram în anii II-III de studenţie), îmi amintesc starea de euforie intelectuală a celor prezenţi; fiecare venea cu lecturi fundamentale structuraliste / de lingvistică matematică, cu proprii întrebări şi incertitudini, iar maestrul, cu precizia şi claritatea bine cunoscute şi cu forţa de a însufleţi pe tinerii învăţăcei, dădea celor prezenţi încredere şi, în plus, construia suportul matematic pentru înţelegerea profundă a noii orientări lingvistice. Şcoala de Lingvistică Matematică şi cea de Lingvistică Structurală, care se creau în acea perioadă, au ajuns, în scurt timp, unele dintre cele mai bune din Europa, cu realizări apreciate cu mult în afara graniţelor României. Pentru a da un singur exemplu dintre multe altele, ne vom referi la lucrarea în 2 volume, totalizând aproape 1300 de pagini, a lui W. Andries van Helden Case and Gender. Concept Formation between Morphology and Syntax. Amsterdam / Atlanta. Georgia, 1993, în care, pe numeroase pagini, sunt valorificate zeci de articole ale lui Solomon Marcus şi ale discipolilor săi în domeniul lingvisticii matematice.
„Îngemănarea” celor două direcţii se materializează în cărţi fundamentale precum S. Marcus, Introduction mathématique à la linguistique structurale, Dunod, Paris, 1967, şi prin lucrări colective, rod al colaborării dintre profesorul S. Marcus şi câte un reprezentant al lingvisticii (vezi Solomon Marcus şi Sorin Stati, Informaţie şi redundanţă în limbă, în „Elemente de lingvistică structurală”, EŞ, 1967; S. Marcus şi Em. Vasiliu, Matematică şi fonologie. Teoria grafelor şi consonantismul limbii române, în „Fonetică şi dialectologie”, III, 1961), sau prin studii de graniţă, între lingvistică şi matematică, studii creatoare de disciplină în epoca respectivă (vezi Solomon Marcus, Lingvistica, ştiinţă pilot, în SCL, XX, 1969/3, sau Solomon Marcus, Aspecte matematice în studiul limbajului, în „Limbaj, logică, filozofie”, 1968).
2. Ca întemeietor al școlii de lingvistică matematică din România, profesorul Marcus a adus contribuţii remarcabile în următoarele trei direcţii, dependente una de cealaltă:
(a) direcţia modelării în general şi a modelării matematice în special (tipologia modelelor, cu distincţii semnificative precum: modele analitice vs. modele generative; modele sintagmatice vs. modele paradigmatice; modele formalizate matematic vs. formalizate logic etc.). Datorăm profesorului Marcus dezbateri asupra însemnătăţii modelării lingvistice, cu sublinierea, pe de o parte, a rolului teoretic pentru înţelegerea direcţiilor moderne de cercetare – structuraliste şi generative –, iar, pe de altă parte, a rolului aplicativ al modelării. În ce priveşte rolul aplicativ, s-a mers în două direcţii: (i) investigarea anumitor fapte de limbă (vezi articole precum Un criteriu contextual de clasificare a cuvintelor (cu aplicaţie la adjectivele din limba română, în SCL, XIII, 1962/2; Le genre grammatical et son modèle logique, în CLTA, I, 1962); (ii) impulsul dat creării de limbi artificiale.
Articolul Modelarea matematică a limbii (LR, 1963/5) şi cărţile Lingvistică matematică, 1963, ed. a II-a 1966 (autor Solomon Marcus), Introducere în lingvistica matematică, EŞ, 1966 (autori S. Marcus, Editura Nicolau, S. Stati) au pus bazele lingvisticii matematice în România, fiind accesibile conceptual şi terminologic nu numai matematicienilor, ci şi lingviştilor. Sunt cărţi în care se introduc concepte care au şi relevanţă lingvistică (precum: teoria mulţimilor, opoziţii şi tipuri de opoziţii, relaţii de echivalenţă şi clase de echivalenţă, dominare, congruenţă, distribuţie şi clase de distribuţie etc.). Noile concepte vor servi la investigarea structurii lingvistice, având aplicabilitate imediată în fonologie şi în analiza morfematică, în teoria categoriilor gramaticale, în modelarea matematică a „părţii de vorbire”, în modelarea matematică a grupurilor sintactice etc.
(b) direcţia poeticii matematice; extinderea modelării matematicii şi la alte domenii, la studiul literaturii (al poeziei şi al operei dramatice), la studiul folclorului, al artelor vizualeetc. Domenii considerate până la acea dată ca imposibil de modelat matematic (vezi domeniul poeticii) devin, graţie contribuţiei profesorului Marcus, „deschise” noii direcţii. Este semnificativă celebra carte Poetica matematică, Bucureşti, EARSR, 1970, dar şi studii de tipul Metode matematice în studiul dramei (în culegerea „Revista de istorie şi teorie literară”, 1969/4), în care noile domenii sunt investigate din perspectiva lingvisticii matematice, probându-se posibilitatea aplicării metodei, dar şi avantajele aplicării ei.
În aceste lucrări, apare distincţia dintre limbajul ştiinţific, ca manifestare a gradului stilistic „zero”, din care orice conotaţie este exclusă, şi limbajul poetic, ca manifestare a „écart”-ului, a limbajului „deviant” (cu grade diferite de deviere) faţă de cel ştiinţific. Găsim aici şi studiul figurilor poetice ca devieri de la limbajul pur denotativ.
Creată într-o epocă de mare avânt al studiilor de stilistică şi poetică (vezi cărţi fundamentale de felul Studii de poetică şi lingvistică, EPL, 1966), poetica matematică este una dintre direcţiile care vor fi repede îmbrăţişate, prin posibilitatea ei de a formaliza convingător distincţia „poetic” vs. „ştiinţific”. Deşi contradicţiile dintre limbajul poetic şi cel matematic sunt numeroase, iar, pentru mulţi cercetători, ireconciliabile, în cartea profesorului Marcus găsim acest subtitlu incitant „Şi, totuşi, studiul matematic al poeziei este posibil!” (p. 17). Profesorul demonstrează pas cu pas că un asemenea demers este nu numai posibil, dar şi, ştiinţific, profitabil.
(c) direcţia semioticii
Cărţile profesorului S. Marcus (red.) Semiotica folclorului, 1975, Semne despre semne, EŞE, 1979 şi Semiotica matematică a artelor vizuale, EŞE, 1982, sunt creatoare de şcoală pentru noua direcţie a semioticii.
3. Din studiile şi cărţile profesorului, generaţia mea a învăţat lucrurile fundamentale despre modelarea lingvistică: de la definiţie (ca metodă constând în folosirea, pe baza analogiei de structură, a unei construcţii teoretice B ca model al obiectului de studiat A), la recunoaşterea teoretică a infinităţii de modele, cu posibilitatea evaluării şi a ierarhiei lor, şi, implicit, la perspectiva perfecţionării continue a modelelor, chiar şi în cadrul aceluiaşi tip de model; a înţeles, de asemenea, ideea evaluării modelelor şi a alegerii modelului celui mai adecvat, în funcţie de capacitatea lui descriptivă şi explicativă. Graţie profesorului S. Marcus, a devenit un fapt banal acceptarea ideii de evoluţie a modelelor generative, de la modelul gramaticii cu un număr finit de stări la modelul transformaţional, de la modelul generativ standard la cel standard extins, de la modelul transformaţional la teoria legării şi guvernării şi, apoi, la programul minimalist, cu diversele lui reprezentări succesive (vezi studiul lui S. Marcus Deux types nouveaux de grammaire génerative, în CLTA, VI, 1969).
Nimeni din generaţia mea n-a mai fost surprins de recunoaşterea ideii de gramatici simultan posibile pentru aceeaşi limbă, fiecare ca rezultând din modelări de tip diferit şi oferind explicaţii pentru domenii mai restrânse sau mai extinse din structura şi funcţionarea unei limbi. Nimeni din generaţia mea nu a mai fost surprins când, la scurt interval de timp, s-au propus modele alternative pentru aceeaşi realitate lingvistică (vezi, de exemplu, pentru clasificarea adjectivelor, modelul lui S. Marcus (Un criteriu contextual de clasificare a cuvintelor. Cu aplicaţie la adjectivele din limba română, în SCL, 1962, 2), modelul Mariei Manoliu (Schiţă de clasificare structurală a adjectivelor din limba română, în Elemente de lingvistică structurală, 1967) sau modelul Valeriei Guţu Romalo din Morfologia structurală a limbii române, EARSR, 1967).
4. Dincolo de noutăţile teoretice (terminologie, tipologie, concepte, valabile şi pentru structuralism, şi pentru lingvistica matematică) pe care studiile şi cărţile profesorului le introduc, datorăm profesorului S. Marcus şi rezultate noi de descriere, obţinute prin aplicarea modelării matematice.
E suficient să amintesc aplicarea lingvisticii matematice pentru clasificarea flexionară a adjectivelor (vezi supra, §3). Pe de o parte, noua metodă, a comportamentului contextual, se dovedeşte a fi compatibilă, în mare parte, cu rezultatele ulterioare ale metodologiei structuraliste, oferind, în plus, şi suportul teoretic pentru susţinerea tipologiei, iar, pe de alta, îmbogăţeşte şi detaliază clasele şi subclasele flexionare de adjective. Astfel, şapte dintre clasele stabilite de M. Manoliu şi V. Guţu Romalo, prin procedee structuraliste, apar şi în clasificarea profesorului Marcus. Dar, în plus, la S. Marcus apar două subclase necuprinse în clasificările lingviştilor: (i) subclasa caracterizată prin Mp = Fs = Fp ≠ Ms şi (ii) subclasa caracterizată prin Mp = Fs ≠ Fp ≠ Ms; prima este reprezentată printru-un adjectiv ca nou, în realizările lui flexionar-arhaice (nouă = nouă = nouă ≠ nou); iar a doua printr-un unic adjectiv june, cuvânt cu utilizări duble, adjectivale şi substantivale(june = june ≠ juni ≠ june).
5. Am urmărit numai una dintre multiplele faţete ale omului de ştiinţă, creator de disciplină şi de şcoală, Solomon Marcus, direcţia care m-a marcat pe mine în formaţia ca lingvist. Dar sunt nenumărate altele pentru care trebuie să fim recunoscători profesorului aici omagiat.
În numele generaţiei de lingvişti formaţi în anii ’60-’70, urez profesorului Solomon Marcus, la această zi omagială, sănătate, viaţă lungă şi păstrarea spiritului tânăr, veşnic căutător şi descoperitor, pe care i-l cunoaştem dintotdeauna. La mulți ani, domnule profesor!