Drumul spre excepţional
Pentru tiparRealitatea nu are granițe sau elemente despărțitoare, nu urmărește un singur fir, un domeniu unic, o singură cale de evoluție. Viaţa conține un amalgam de experiențe, revelații, întrebări, răspunsuri a căror profunzime trebuie descoperită în urma unui lung proces de cunoaștere, pentru că misterul lumii este infinit. Astfel, o diviziune foarte riguroasă nu ar însemna altceva decât o vulgarizare a tot ceea ce presupune lumea înconjurătoare. Particularizând, consider că nu există concepte de sine stătătoare. Unificare ar putea fi cuvântul „ce exprimă adevărul”, descriind viaţa (şi cultura) în multitudinea ei de varietăți convergente. Acolo unde matematica întâlnește arta nu ne putem desprinde de un mare nume: Solomon Marcus.
Am avut deosebita șansă de a-l asculta în cadrul a trei evenimente importante: la Olimpiada Națională de Lingvistică (atât cea desfășurată în 2013, cât şi cea din 2014) şi la deschiderea Concursului Interdisciplinar „Ion Barbu – Dan Barbilian”, 2013. Toate au asigurat mediul perfect atât pentru exprimarea, cât şi pentru receptarea ideilor ilustre ale academicianului. La cel din urmă, a fost chiar autorul unuia dintre subiecte („Consideri că afirmația lui Ion Barbu Desenul corupe raționamentul este adevărată sau falsă? Motivează”), prin intermediul căruia a dorit să spargă tiparele obișnuitului, ale cotidianului şi să provoace elevii la meditație, la gândire proprie, la a-şi pune întrebări. Nu a urmărit asimilarea şi repetarea lucrurilor care vin din altă parte şi care au început să îmbrace, din păcate, forma învățatului mecanic, fiind de părere că secretul cunoașterii constă în acumularea a cât mai multă informație, dar care se impune a fi transfigurată prin viziunea personală. La cei 90 de ani, demonstrează faptul că pasiunea, cultura, educația nu au vârstă, orientând mentalitatea elevilor din întreaga ţară. Ţine discursuri, prezentări, participă la congrese științifice, depășind de cele mai multe ori timpul alocat inițial, dar fără a plictisi audienţa, ba din contra, o desprinde din cotidian şi o proiectează într-o altă lume, a paradoxurilor de tot felul, într-un univers de ficțiune. Un spirit, un suflet şi o minte etern tinere.
Am considerat că o persoană de 90 de ani, care şi-a dus viața în lumea educației, a cărților şi a culturii ar putea să manifeste atitudini conservatoare, de salvare a unor practici şi valori consacrate. Dar, dimpotrivă, academicianul Solomon Marcus nu consideră suficient de întemeiată direcția în care s-a dezvoltat şi se dezvolta învățământul românesc, cu toate practicile sale educaționale. Domnia Sa susține că, în vremea când era elev, mult mai puternică s-a dovedit a fi atracția pentru literatură şi filozofie, şi nici acestea nu îl pasionau în felul în care erau predate, ci așa cum erau prezentate în lecturile sale individuale, în intimitatea casei. A descoperit adevărata esență a matematicii de-abia la vârsta bacalaureatului, când a citit despre geometriile neeuclidiene. A urmat cursurile Facultății de Matematică, Universitatea Bucureşti, conștient de riscul pe care şi-l asumă, alegându-şi această disciplină dintr-un motiv mai puțin obișnuit: l-a fascinat denumirea disciplinelor afișate la avizier. Nu a fost nevoie însă să-şi schimbe specializarea. Domnia Sa considera că se produce un decalaj între matematica de la școală („falsa matematică”) şi ceea ce reprezintă ea în profunzime, căci prima, deși utilă până la un anumit punct, dezvoltând simțul ordinii, nu este orientată spre idee şi viziune şi degenerează de multe ori într-o serie de stereotipuri, într-o colecție de calcule şi formule, fiind confiscată de procedee mecanice care îi fac pe elevi să fie sceptici şi să nutrească o anumită repulsie faţă de aceasta.
Adesea, matematica este asociată cel mai mult cu fizica, prin anumite conexiuni. Însă domnul Solomon Marcus este unul dintre cei care au încercat să stabilească puncte de contact între matematică şi (poate surprinzător pentru unii) arte, în general, poezie, în particular. Văzută şi gândită astfel, matematica se integrează într-o vastă țesătură care include elemente tot mai diverse:
„Dacă elevii ar afla, din manualele după care învață, despre bazele pitagoreice ale muzicii, despre rolul geometriei în descoperirea perspectivei în pictură şi despre regularitățile aritmetice care guvernează deopotrivă ritmurile naturii şi pe cele ale existenţei umane, atunci legătura nu ar mai părea singulară, ci în firea lucrurilor. Arta de calculator, rolul geometriei fractale în știință şi în artă deopotrivă, legăturile cu știința haosului nu ar mai părea bizarerii la modă, ci fenomene care se aşază în mod firesc într-o istorie milenară”. „Am analizat câteva zeci de opoziții între poezie şi matematică. Este însă de la sine înțeles că opozițiile sunt interesante numai atunci când se exercită între entități care au un puternic numitor comun: pe nimeni nu interesează opoziția dintre un scaun şi o piersică. Oare acest numitor comun nu merită şi el să fie explicitat?”.
„Este de neimaginat traducerea în limbajul comun a unui text poetic sau a unei formule matematice. Atunci când se încearcă așa ceva, constatăm imediat că toată vraja poetică se destramă. Dacă unele formule mai simple, cum ar fi pătratul unui binom, pot fi totuși enunțate în cuvinte (așa s-a şi întâmplat într-o perioadă timpurie de dezvoltare a matematicii), acest lucru se face cu prețul unei diluări care reduce, dacă nu cumva compromite total, forța de sugestie a formulei”.
Prin acest citat final, ni se relevă şi un alt exemplu de analogie între cele doua tipuri de limbaj (poetic şi matematic): tendința lor comună de a realiza o anumită concentrare şi densitate a expresiei, superioară limbajului cotidian. Cum menționam şi mai sus, ceea ce mi-a rămas cel mai bine impregnat în minte din ideile marelui academician este faptul că nu trebuie să ne permitem cantonarea într-un singur domeniu de cunoaștere, ci să coroborăm idei, să privim un lucru din mai multe unghiuri până să afirmăm că i-am cunoscut „miezul”. Să ne cultivăm o gândire transdisciplinară, pentru ca din fiecare element să se ramifice firele asociative în două sau mai multe direcții şi fiecare situație să fie legată de două sau mai multe impresii.
E de la sine înțeles că cel mai mult m-au atras teoriile sale privind relația indisolubilă dintre lingvistică şi alte domenii. De altfel, ne-a împărtășit constatarea conform căreia, pentru mulți, reprezentarea lingvisticii era derizorie, „nu-şi imaginau că această știință are şi altceva de făcut decât stabilirea normelor de vorbire şi scriere corectă”. Ne-a vorbit despre „Lingvistica matematică” (inclusiv variantele ei: computaţională, cantitativă, inginerească), ca rezultat al evoluției mai multor discipline: lingvistica, matematica, logica, biologia şi tehnica de calcul. A legat această disciplină de mari nume precum Leibniz şi Newton, afirmând că aceștia au studiat, de asemenea, limbajul. Astfel, deși s-a accentuat cu precădere doar o faţă a limbajului şi a lingvisticii, cea asociată cu științele umaniste, nu putem face abstracție de componenta lor matematică.
Îmi amintesc cu plăcere de tot ceea ce am citit sau am auzit de la domnul Solomon Marcus: teatralitatea şi componentele limbajului matematic, interesul pentru funcțiile şi mulțimile urâte, legătura dintre limbajul natural şi cel artificial, formele creativității umane, poeticitatea matematicii.