Poezie și ecuație
Pentru tiparTot ce simți să se restrângă într-o clipă, într-un singur moment, de care stă prinsă, într-un fir de ață, întreaga alegorie a bucuriei, a mulțumirii, a mândriei și chiar a temerii de a dezamăgi. Aveam sentimentul că mâinile îmi sunt făcute din fum, din abur... Ușoare și nefolositoare, tremurânde. Așezându-le pe genunchi, puteam simți cum vor trece prin ei, imateriale, cu doar conceptul existenței lor care să ducă la contradicția unui corp solid trecând prin altul. Aplauze – mâinile mele condensează, apoi îngheață și se împing în brațele scaunului, ajutându-mă să mă ridic. Iar eu mă zbat între vis și realitate, între râset și lacrimi, între a crede sau nu, înecată de un val prea mare și prea puternic al primei clipe de viață de după un somn adânc.
Lucrarea mea, simpla mea părere scrisă pe hârtie, la început nesigură și, mai apoi, transformată involuntar într-o fâșie fluturândă de speranță, unduindu-se după adierea unui cuvânt de încurajare, era citită de profesorul Solomon Marcus, în sala Ateneului din Focșani. Am văzut cu ochi lăuntrici cum priviri, una câte una, se întorc spre mine şi cum zâmbete, unul câte unul, îmi dau curaj. Am avut, astfel, ocazia și onoarea de a-mi fi împărtășită părerea unei minți complexe, a celui ce a curbat spațiul, aparent imens, dintre limba româna și matematică, apropiindu-le la o distanță de la care să poată comunica, demonstrând, atât uman, cât și tehnic, cum cele două pot trăi în armonie, talere ale unei balanțe echilibrate.
Atunci, am auzit clar și răspicat un „Evrika!” răsunător, risipitor al propriei dileme: am predilecţie pentru matematică și limba română, și am înțeles că nu trebuie să aleg între ele, că nu trebuie să dau curs continuelor manevre de luptă din războiul de poziție în care le-a împins abordarea actuală a celor două, ci trebuie să le unesc într-o relație naturală, firească, de simbioză, în care ele se hrănesc reciproc și merg mână în mână spre punctul de referință al cunoașterii: polivalența.
Astfel, profesorul Solomon Marcus a reușit, după cum el însuși a spus, „să citească matematica prin ochelarii poeziei”, dând viață convingerii că, după două mii de ani de la moartea lui Aristotel, a lui Socrate sau a lui Pitagora, filozofia Greciei antice poate reveni, puternică, împrospătată, pregătită să devină un curent al descoperirii, o sursă deșteptătoare de lumină, un izvor al ambiției de a nu renunța, de a nu da uitării stânca din care ambele au izvorât, ca surori gemene.
În această nouă eră a unei noi Renașteri, privesc ideea primară a conceptului de relaționare dintre poezie și ecuație ca pe cea dintâi operă de artă. Marea sursă a inspirației mele și a dorinței mele de a lupta pentru ca acești doi poli antagonizați să se poată apropia, sfidând legile fizicii, o voi privi deci ca pornită din vocea academicianului Solomon Marcus, profesorul de matematică pasionat de poezie.