Sportul între artă, ştiinţă şi joc


Prima întâlnire a mea cu domnul Solomon Marcus mi-a produs o mare surpriză. Mă așteptam să fie izolat în teoriile academice ale transdisciplinarităţii, departe de lumea concretă în care ne mişcăm în fiecare zi. Şi totuşi, domnul academician m-a abordat cu o întrebare din domeniul meu – jurnalismul sportiv. Era o întrebare despre fotbal... Paradoxal! Iniţial am rămas surprins, apoi m-am repliat şi am început un dialog, ca între profesionişti, cu domnul academician Solomon Marcus. Avea informaţiile... la zi, detalii despre lumea sportului, care, de regulă, nu sunt ştiute de nespecialişti.
După această primă întâlnire cu domnul Marcus, m-am refugiat în Paradigmele universale, carte în care am găsit lămuriri pentru marea mea nedumerire: cum de ştie un savant – matematician, lingvist, specialist în semiotică, în informatică, în filozofie etc. – atâtea lucruri despre sport. În cartea domnului academician, am găsit chiar capitole întregi dedicate sportului: şahului, fotbalului, tenisului etc. Ceea ce m-a frapat a fost modul de abordare a jocului, cu aplicare în toate domeniile vieţii noastre cotidiene, deci şi în sport, şi mai ales filozofia care stă la baza tuturor argumentărilor pe care, cu profunzimea matematicianului, domnul Solomon Marcus le face pentru a lămuri cititorul că jocul este o paradigmă universală de importanţă majoră în asumarea de către orice om a unei vieţi marcate de normalitate.
La următoarele întâlniri cu domnul academician am avut ocazia să studiez cu atenţie modul de a fi al unui om genial, pentru care vârsta este o virtute, în adevăratul sens al cuvântului, probând înţelepciune, pe fondul unei culturi enciclopedice uimitoare. Se mişcă atât de natural dintr-un domeniu în altul, ştie atâtea informaţii, încât ai senzaţia că este o bibliotecă arhivată logic, într-o minte pentru care cunoaşterea complexă este modul de a fi. De regulă, lumea academică pune sportul la colţ, diminuându-i, pe nedrept, valoarea extraordinară în formarea omului armonios, echilibrat şi sănătos. Maxima latină mens sana in corpore sano confirmă că sportul este o ştiinţă extrem de complexă, a cărei înţelegere poate contribui favorabil la dezvoltarea omului ca fiinţă împlinită.
Ascultându-l pe domnul academician Solomon Marcus şi citind câte ceva din opera sa, am învăţat, pe viu, că sportul este un joc inteligent al fiinţei cu propria întâmplare de a se naşte şi biologic, şi spiritual. Şi m-am bucurat că am ales să-mi fac doctoratul în acest domeniu, cu un nume de marcă al cercetării şi excelenţei în sport, prof. univ. dr. Ioan Lador. Cu siguranţă că Paradigmele universale îmi vor modela cercetarea şi mi-o vor dirija în locurile deloc comune, în care fiinţa umană trebuie să conştientizeze complexitatea cunoaşterii, care începe cu acea cunoaştere de sine, singura producătoare certă a identităţii.
La cei 90 de ani, academicianul Solomon Marcus confirmă nu doar valoarea unică a cercetătorului cu har, ci şi faptul că, iubind sportul, şi-a asumat şi efectele benefice ale acestuia asupra corpului care, deşi împuţinat de timpul care a trecut, are vigoarea sănătăţii şi armoniei. Sunt unul dintre cei privilegiaţi că l-am cunoscut şi că am avut ocazia să învăţ ce înseamnă înţelegerea lumii prin cunoaştere complexă.