Gândirea marcusiană
Pentru tipar;)
Fără îndoială, primul șoc pe care îl poți avea la o întâlnire cu Solomon Marcus este unul afectiv, psihoemoțional, datorat mai întâi faimei pe care o poartă personajul, susținută desigur de unele lecturi „pe lângă care ai trecut” (spun „pe lângă care ai trecut”, deoarece, dacă le recitești, insistând pe text, descoperi noi sensuri și subtilități) și care ți se par revelatoare. În al doilea rând, pe același palier emoțional, te uimește modestia și simplitatea marelui om, abordarea directă a conversației fără aluzii prefăcute, comunicând direct ce are de spus. Dar acestea nu sunt singurele însușiri care te pot uimi.
Într-o seară de toamnă, la sfârșitul unei conferințe susținute de împricinat, un grup de studenți m-au invitat la o plimbare în sus, pe dealul Copoului. Am plecat împreună, tăcuți, încă sub vraja prezentării la care asistasem. Pe Copou coborau la vale grupuri de studenți gălăgioși, tineri și veseli, fără de griji. În dreptul Universității, unul dintre companionii mei a rupt tăcerea: „Ne-a cam pus neuronii în alertă!”. Cu toții am izbucnit în râs, iar discuția a început aproape instantaneu. Întrebarea care se punea era: Ce anume v-a plăcut din conferința domnului academician și, mai cu seamă, care sunt calitățile cu care prezentatorul câștigă sala și în general publicul?
S-au înșiruit nenumărate calități cum ar fi modestia, bunul simț, franchețea, simplitatea, înțelepciunea, sensibilitatea etc., fiecare aducând argumentele potrivite. Nemulțumit de turnura pe care o luase discuția, unul dintre studenți a făcut observația precum că toate acestea sunt însușiri comune pe care le putem întâlni la mulți dintre oamenii cu care interacționăm, dar, în cazul în speță, trebuie să găsim ce anume îl face mai deosebit de ceilalți oameni? Și brusc mi-a cerut opinia. Am stabilit împreună că toate însușirile umane pot constitui criterii de departajare prin nuanțe, asociere și niveluri calitative. Însă criteriul principal după care trebuie apreciat un om de știință de talia lui Marcus este gândirea sa, care, prin profunzime, originalitate și rezultate, este cu totul particulară, mai mult decât atât, reprezintă tot atâtea fațete ale aceluiași personaj, proiectate către public ca printr-un miraculos cristal, astfel încât nu știi care latură să o consideri dominantă.
Ne aflam într-un labirint cu nenumărate căi de acces și se impunea să operăm o selecție. Am hotărât să formulăm zece direcții ale gândirii marcusiene care profilează zece ipostaze, cele mai pregnante ale aceluiași personaj. Cele ce urmează reprezintă rezultatul acestui seminar ad hoc având drept obiect producția gânditorului Solomon Marcus. Ne-am oprit la zece dintr-un motiv inexplicabil: sunt cele zece porunci, zece degete la mână, numărul zece era preferatul lui Pitagora, vechii greci îl considerau sfânt etc. Ordinea lor nu este și una valorică.
1. Gândirea omului de știință. Plecând de la îndoieli (dar fără echivocuri), formulări clare, precizie, conciziune plină de îndrăzneală, explorând mereu dincolo de orizonturi, este curajoasă în ipoteze și ingenioasă în soluții. „Am fost de mic bolnav de mirare”, „...obsedat dar de lucruri care se aflau dincolo de locul în care mă aflam”, spune Solomon Marcus însuși.
2. Gândirea omului de cultură. Informația culturală este folosită ca pat germinativ al ideilor originale, conferă lejeritate în comunicare, în formularea și transmiterea mesajului, contribuind substanțial la „estetica” prezentărilor.
3. Gândirea umanistului. Are drept fundament o imensă dragoste față de oameni. Deși în biografia sa găsim evenimente care l-au nedreptățit până la oprimare. Prin educație, cultură și înțelepciune a știut să-și păstreze încrederea și optimismul în capacitatea cunoașterii umane, a știut să fie tolerant, a clamat „vremurile”, dar niciodată nu a implicat oamenii.
4. Gândirea matematicianului. „Pașaportul meu spre universalitate a fost matematica”. „Matematica trebuie învățată ca a doua limbă naturală”. „A te pretinde matematician este o cutezanță”. A excelat prin studii asupra limbajului matematic, a fundamentat poetica matematică, „funcțiile urâte”, matematica comunicării etc.
5. Gândirea lingvistului. Din câte am dedus, datorăm această aplecare a matematicianului către lingvistică unei etape definitorii din biografia sa. Dar câți alții au trecut pe lângă domeniu fără să-l aprofundeze în măsura în care a făcut-o Solomon Marcus, căruia semiotica structuralistă i-a devenit instrument la îndemână pentru a explora teritorii necunoscute, într-o multitudine de contribuții științifice de lingvistică matematică, poetică, metaforă etc.
6. Gândirea interdisciplinară. Apanajul minților cu adevărat profunde constă, în genere, în a reține și analiza apropieri și similitudini acolo unde alții constată doar elemente disjunctive. Solomon Marcus a apropiat domenii considerate, deseori, adverse. Astfel s-a născut poetica matematică, dintr-un efort de a constata ce trăsături comune au limbajul poetic și limbajul științific. Alteori, mergând pe căi cunoscute, a adus contribuții prin abordări originale, așa cum s-a întâmplat în logica matematică.
7. Gândirea transdisciplinară. Solomon Marcus a avut intuiția de a crea practic domeniul poeticii matematice, dar a depășit acest stadiu aplicând conceptele sale în terțe domenii cum ar fi științele comunicării, artele vizuale, folclorul etc., afirmând foarte clar că matematica reprezintă „pașaportul pentru universalitate”.
8. Gândirea unui filozof al științelor. În Singurătatea matematicianului, Solomon Marcus propune resetarea cunoștințelor acumulate într-un domeniu atât de elitist cum este matematica și o reașezare a științei interpretată prin prisma filozofului, căutând resorturile care o coagulează, precum și contribuția acesteia pe paliere interdisciplinare sau transdisciplinare, dar totdeauna fundamentale beneficiarilor. Demersurile sale cum ar fi matematica, tragedia și comedia la vechii greci, narativitate și dramatism în demonstrația matematică, miturile, literatura și matematica, paradigmele universale, au trezit reacții contradictorii, dar au sfârșit prin a fi acceptate cu un entuziasm, am putea spune, general.
9. Gândirea enciclopedică. Deși unii consideră că timpul gândirii enciclopedice s-a încheiat prin imposibilitatea de a ingurgita noianul de cunoștințe care ne colmatează memoria, Solomon Marcus este dovada vie că enciclopedismul nu numai că există, dar că este și necesar. Gândirea enciclopedică la Solomon Marcus pleacă de la o cultură enciclopedică, suplimentată de performanțele intelectuale individuale în a apropia, selecta elemente semnificative și a le intersecta original, generând noi clasificări, metodologii, concepte.
10. Unicitatea gândirii. Mi se pare că la Solomon Marcus unicitatea gândirii derivă tocmai din armonizarea alchimiei celorlalte nouă trăsături, în aceeași mirifică retortă, la care se adaugă factorii psihoemoționali și comportamentali de care am vorbit la începutul scurtei noastre pledoarii, în același personaj, împreună cu harul lui Dumnezeu. Motivele de mai sus ne-au determinat să-i dedicăm un poem, publicat, de altfel, în volumul de poeme Rendez-vous sideral și pe care, cu modestie, îl reluăm mai jos. Acesta nu întâmplător se intitulează Unu:
UNU
Domnului acad. Solomon Marcus
În Număr este totul, a spus-o filozoful
Și a-ncrustat în piatră un adevăr cumplit,
Căci Unu este Unic și Unu este totul,
Iar Unu și cu Unu se duc în infinit.
E cărămida lumii, monadă-n univers
Îl regăsim în astre, în flori și în atom,
Multiplicat în toate, îl regăsim dispers
În piatra de sub munte, în spiralele din om.
Prin sumă face totul, când e la îndemână,
Din picătură-i marea, talazul când prăvale,
Adunând cu bobul aflăm recolta bună
Și măsurând cu pasul străbat întreaga cale.
Dar mai cu seamă Unu devine-a lumii roată
Când e cuplat cu zero, pitagoreii zic,
Și ne mirăm cu toții cum forța lumii, toată,
Rezidă-n Unitatea cuplată cu Nimic.
Decadă sau tetraktys în sumă descompus,
Triunghi de jurăminte și gamă muzicală,
Coborâtor din îngeri, cu forță de nespus,
E-n armonia lumii și-n muzica astrală.
Când sori în Hiperspații spre Asfințit coboară
Și obosiți se culcă în Marele Amurg,
Din nou spre Unitate descompunând spre seară
Și sori și constelații, a câta oară curg?!
Atuncea e momentul când Unu se cuplează
Din nou cu Infinitul, cu Zero Absolut,
Și scânteind în Haos din nou el guvernează
Recompunând iar lumea din nou de la început.
Din goluri Universuri reduse iar la Unu
Se reclădesc în Cosmos ca de la Început
Ca și într-un miracol, când totul este într-unu
Se recompun galactic cum Numărul a vrut.