Un Socrate contemporan
Pentru tiparÎn ultimii ani, la Focşani primăverile au devenit mai frumoase. Desfăşurarea Olimpiadei de lingvistică (secţiunea pentru elevii claselor a V-a şi a VI-a) a dat aici un alt sens relaţiei provincie-centru.
Tot de atâta vreme, la Focşani trăim în metaforă, pentru că această competiţie, dincolo de intenţia nobilă de a valorifica performanţelor înalte ale elevilor şi profesorilor participanţi, ajută la crearea unui sens nou al devenirii.
S-ar putea crede că toate acestea se datorează organizatorilor sau copiilor deştepţi şi dornici să-şi măsoare puterea spiritului într-un concurs ce depăşeşte canoanele programelor şcolare, sau părinţilor care trăiesc alături de ei emoţia primelor victorii. E şi câte ceva din acestea, dar, dincolo de orice, totul devine posibil, în primul rând, datorită prezenţei la Focşani, în fiecare dintre aceste primăveri, a domnului academician Solomon Marcus.
Coborât de la pupitrul catedrei universitare sau de la tribuna academică, zâmbind oricui nu din obligaţie profesională, ci cu sinceritatea omului căruia îi place să dăruiască, domnul Solomon Marcus oferă prin dialogurile şi tăcerile sale lecţii paradigmatice.
Înconjurat veşnic de copii, observi inevitabil cum comportamentul său public prezintă o dimensiune ludică, despre care nu poţi spune cu certitudine câtă inocenţă şi câtă strategie ascunde. Despre ce vorbesc? De exemplu, despre fotbal. Pentru că fotbalul este o metaforă prin care îşi retrăieşte propriile pasiuni sau pentru că în energia copiilor, când discută despre „regele sportului”, vede capacitatea acestora de a construi strategii. Mai vorbesc, de asemenea, despre joc, internet şi şcoală, greu de separat în semnificaţia lor de adâncime, aceea care ar trebui să dea roade pe tărâmul educaţiei. Mulţi n-ar înţelege, poate, legătura dintre cele trei domenii. Dar domnul academician şi copiii deja o ştiu. Jocul oferă libertatea de a crea; internetul este „metafora oceanului informaţional şi comunicaţional” (pe care domnului academician îl „cucereşte” sistematic, „val” cu „val”), este un spaţiu care, explorat strategic, oferă noi dimensiuni devenirii; şcoala, educaţia în general, chiar dacă în prezent nu reuşeşte să integreze aceste componente într-un mod profund, oricum nu va putea să le ignore multă vreme de aici încolo.
În relaţia cu „oamenii mari”, domnul academician păstrează aceeaşi dimensiune socratică a discursului. Se minunează cu acea prospeţime cu care un copil vede prima dată soarele, se întristează când înţelege (pentru a câta oară?) dificultatea de a depăşi baremele axiomatice ale evaluării şcolare, crede cu convingere în globalizarea cunoaşterii şi, fără să-şi propună măcar, reuşeşte să catalizeze energiile celor din jur, învăţându-i să creadă într-o lume a performanţelor autentice. Spirit dinamic, realist şi critic, maestrul poartă în sine ceva din substanţa publicistului Eminescu, convingându-ne cât de stricăcioase sunt notele, că acestea mai mult deformează imaginea asupra capacităţilor elevilor şi că mai potrivit ar fi să se evalueze ce şi cât ştiu să facă sau nu aceştia.
În ultimii ani, la Focşani s-a demonstrat că literatura şi matematica sunt ţinute artificial la distanţă şi că timpul este transfinit. Tocmai de aceea, poate, fiecare întâlnire cu maestrul Solomon Marcus este sinonimă (sau congruentă!) bucuriei absolute de a descoperi noi teritorii ale spiritului. Şi câtă vreme ne vom revedea aici, la Focşani, jocul nu se va sfârşi, vom construi împreună noi metafore, vom cuteza să ne desprindem de contingent, cu încrederea că lumea pe care încearcă să ne-o descrie maestrul poate exista.