Globalizarea şi limba română
Pentru tiparGlobalizarea a avut şi are o componentă culturală, chiar dacă, iniţial, promotorii săi occidentali au avut în vedere, cel puţin declarativ, doar economia. Ulterior, procesul a cuprins toate domeniile vieţii sociale, iar efectele sale nedorite şi neintenţionate s-au manifestat şi în domeniul cultural, determinând reacţii de respingere din partea comunităţilor care se simt ameninţate. Relativ recent, în urma unor evenimente politice şi militare internaţionale importante, cum au fost intervențiile militare din Kosovo (1999), Afganistan (2001), Irak (2003) şi Libia (2011), anti-occidentalismul şi, în special, anti-americanismul au atins cote importante1.
Interesant, sau poate mai degrabă îngrijorător, este faptul că nu doar popoarele mai reduse numeric îşi iau măsuri de protejare împotriva ofensivei culturale anglo-saxone. Franţa este, probabil, una dintre ţările cele mai importante ale lumii care are o lege ce obligă instituţiile sale de învăţământ să desfăşoare cursurile exclusiv în limba franceză2.
Este un fapt cunoscut şi demonstrat că măsurile administrative, luate în domenii atât de sensibile cum este cel cultural, nu au avut succese prea mari, ba de multe ori au avut efecte contrarii, cum s-a întâmplat cu Legea prohibiţiei din SUA. Legea Volstead, după numele iniţiatorului ei, adoptată pe 28 octombrie 1919, avea ca obiectiv reducerea consumului de alcool şi prevenirea alterării conţinutului băuturilor răcoritoare cu substanţe periculoase. După adoptare, în societatea americană s-a mărit numărul infracţiunilor determinate de producţia ilegală de alcool: crima organizată, corupţia politicienilor, violenţe, abuzuri ale poliţiei etc.3
Ne place sau nu, limbile evoluează prin adăugarea unor noţiuni, datorită noilor descoperiri ale ştiinţei, dar şi prin influenţele altor culturi. Dacă în trecut acest proces era mai lent şi începea la „frontiera” dintre două culturi („noi toţi cucerim fără să vrem şi suntem cuceriţi fără să ne dăm seama”4), urmând a se propaga, sau nu, în interiorul spaţiului (spaţiilor) culturale vecine, în prezent globalizarea forţează şi amplifică procesul de omogenizare, având drept „vârf de lance” „cultura popcorn”5.
Au existat şi, din păcate, încă mai există oameni care împart culturile în mari şi mici şi cărora li se pare firească lupta „culturilor minore”6 pentru supravieţuire şi pentru a încerca să se impună în raport cu ceea ce ei numesc „culturi mari”. În opinia mea, culturile nu sunt mari sau mici, ci diferite, iar cultura este liantul care transformă o sumă de indivizi într-o societate.
Poporul român a trebuit să lupte pentru supravieţuire de-a lungul întregii sale existenţe din cauza plasării geografice la intersecţia intereselor a trei mari imperii – ţarist, otoman şi habsburgic. Stăpânirea şi tutelarea, prin intermediul vasalităţii sau a protectoratului, a principatelor române a lăsat urme în cultura noastră, dar nu i-a afectat esenţa atât de mult încât să nu mai ştim cine suntem. În prezent însă deschiderea fără precedent către lume, sub influenţa globalizării, potenţată de integrarea în NATO şi UE are efecte importante asupra culturii noastre. Limba română se modifică atât natural, dar mai ales artificial prin împrumuturi nenecesare din alte limbi, în special din engleză. Tinerii care studiază în statele occidentale devin „germeni ai schimbării.” Ei, şi nu numai ei, folosesc din ce în ce mai frecvent cuvinte şi expresii străine care au echivalente în limba română. Cuvinte ca business, weekend, stylist, cool, play, news, manager (şi barbarismul „a manageria”), leader, leadership, entertainment, show, smart, stick, desktop etc. sunt folosite cotidian nu doar de adolescenţii dornici de a epata, ci şi de jurnalişti în emisiuni televizate de maximă audienţă. Mai mult decât atât, titlul unor asemenea emisiuni este chiar News, Breaking news sau Biziday,iar câteva cotidiene şi reviste mioritice se numesc „Hotnews”, „DCnews”, „SmartFinancial”, „Computer Arena” etc. Din domeniul audiovizualului menţionăm posturile de radio RadioCrazy, RadioCatch 22, iar televiziunea Money Chanel se vrea a fi o subsidiară a postului cu acelaşi nume de peste ocean.
Admit că unii slujitori ai mass-mediei pot fi „pseudojurnalişti”, aşa cum îi caracterizează Brânduşa Armanca, din cauza cărora, afirmă dânsa, „meseria de jurnalist se devalorizează văzând cu ochii”7. Este posibil, de asemenea, ca unii jurnalişti să fie subordonaţi trup şi suflet intereselor politice şi de afaceri ale mogulilor din presă, aşa cum aprecia Ioana Ene8. Situaţii precum cele de mai sus l-au determinat pe fostul preşedinte al Uniunii Ziariştilor din România – Cristian Tudor Popescu – să afirme că „deontologia profesiei de jurnalist a ajuns obiect de batjocură”9.
Mass-media are, după cum se ştie, o mare influenţă asupra cititorilor, ascultătorilor, dar mai ales a telespectatorilor. Mă întreb cum să nu se lase influenţat un adolescent de modul cum vorbesc şi se poartă „star-urile” de la televiziuni şi invitaţii lor – oameni cu notorietate şi poziţii importante în stat şi în mediul de afaceri? Dacă un fost ministru cu background de fost cadru didactic la prestigioasa Universitate Harvard din SUA îşi caută cuvintele pentru a se exprima în limba română şi le înlocuieşte cu cele englezeşti, atunci ce să mai cerem unor elevi şi studenţi care nu se prea îndeamnă la studiu sau unor cadre didactice suplinitoare care nu au obţinut nota minimă pentru a deveni titulare?
Trăind în lumea reală, care este urâtă10, după cum se justifică unii jurnalişti occidentali, constat cu îngrijorare efectele nedorite ale „promovării” la emisiunile de televiziune a ceea ce Cornel Nistorescu numea „şuvoaie verbale de canal subteran, (...provenite de la) tot felul de impostori, cretini, guguştiuci şi paparude, fufe şi neşcolite (...care) au năvălit în studiouri şi s-au dat în stambă pe orice chestiune, socotind că asta reprezintă dreptul lor la exprimare liberă”11.
Mă mir şi mă întreb: oare de ce mulţi concetăţeni de pe la noi poartă cu mândrie obiecte de vestimentaţie cu drapelul altor state pe ele? În periplul meu prin lume nu am văzut un comportament similar de o asemenea amploare la alte popoare. Dimpotrivă, cetăţenii statelor prin care m-au purtat paşii arborau cu mândrie drapelul național în faţa casei sau îl purtau la fel de mândri pe obiecte de îmbrăcămine şi încălţăminte.
În statele occidentale educaţia patriotică este la mare cinste, iar la noi este considerată expresie a naţionalismului, ba chiar a naţionalismului extremist uneori.
Destul de mulţi concetăţeni declară că se tem sau se simt jenaţi să îşi declare adevărata etnie din cauza altor concetăţeni, majoritatea de altă etnie decât cea română, care au produs fapte reprobabile în statele Europei Occidentale, afectând astfel pentru mult timp renumele ţării şi al românilor. Efectele negative sunt amplificate şi de mulţi jurnalişti, în special de televiziune care, din comoditate, din cauza că nu înţeleg diferenţa între cetăţenie şi etnie ori poate chiar cu rea intenţie numesc români pe toţi cei care săvârşesc infracţiuni în alte state şi ne pătează bunul nume. Prin comparaţie, emisiunile dedicate câştigătorilor de medalii şi locuri fruntaşe la saloanele internaţionale de invenție şi la olimpiadele de chimie, matematică, fizică, informatică etc. sunt mai rare şi li se alocă un timp mai redus decât emisiunilor cu impact negativ. În acest fel nu se respectă Rezoluţia 1003 din 1993 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, referitoare la etica jurnaliştilor12, prin care se recomandă evitarea ştirilor şi a imaginilor despre acţiuni violente, ce pot provoca influenţe negative asupra copiilor şi a tinerilor, fără suficient discernământ pentru a face distincţia între bine şi rău, între just şi injust, respectiv între ficţiune şi realitate, şi ar putea să contribuie la formarea unor deprinderi comportamentale indezirabile (agresivitate, ignorarea normelor legale şi morale, limbaj indecent etc.). Acest fenomen a stat la baza „teoriei învăţării sociale”13. Excesul de violenţă în mass-media, în special în televiziune, are efecte şi asupra adulţilor care devin mai pesimişti, încep să fie dominaţi de teamă şi să creadă că lumea este mult mai periculoasă decât în realitate. De asemenea, unii adulţi ar putea să aibă păreri preconcepute despre unele etnii, rase şi grupuri sociale pe care-i etichetează ca fiind criminali sau violenţi, elemente pe care se bazează „teoria cultivării”14.
Educaţia poate rezolva multe dintre problemele existente la nivel naţional, regional şi mondial. Un om bine educat este mai puţin vulnerabil la manipulare şi va găsi resurse interne pentru a rezista presiunilor de tot felul ce se fac asupra sa prin metode subtile, insidioase sau brutale. Lărgirea orizontului cunoaşterii prin educaţie va permite oricărui om să înţeleagă efectele comportamentului său şi al celorlalţi semeni asupra relaţiilor interumane şi a celor intercomunitare. Îndeplinirea acestui obiectiv este posibilă numai prin concentrarea resurselor comunităţii mondiale pentru realizarea şi implementarea unor programe viabile de eradicare a sărăciei, a analfabetismului şi a subdezvoltării. În caz contrar, discrepanţele existente între statele bogate şi cele sărace ale lumii se vor adânci, iar „democraţia nu poate prinde rădăcini, dacă nu există un standard minim de instituţii şi de viaţă”15.
Prin educaţie, oamenii îşi vor realiza şi dezvolta personalitatea şi, pe această bază, îşi vor construi suportul moral necesar pentru a lupta cu greutăţile şi a le învinge. Un om bine educat trebuie să aibă nu doar cunoştinţe şi deprinderi de bun profesionist, ci şi calităţi morale de om de echipă, care nu dă bir cu fugiţii la întâmpinarea unor obstacole inerente existenţei cotidiene şi nu îşi părăseşte comunitatea în situaţii dificile spunând sau gândind „Unde e bine, acolo e patria”16 ori „după mine potopul”17, aşa cum, din păcate, procedează mulţi concetăţeni de ai noştri, educaţi pe resursele bugetare ale României şi care aleg să producă bunuri şi servicii pentru alte state.
Globalizarea nu trebuie să fie doar o afacere în care cei pregătiţi câştigă, iar cei mai puţin pregătiţi pierd18. Globalizarea trebuie să aibă la bază conceptul de înţelegere a celuilalt, şi nu „dezbină şi stăpâneşte”19.În acest fel se poate realiza o cultură a bunei înţelegeri între oameni şi se poate ajunge la unitate în diversitate. Acest concept, destul de vechi, poate fi considerat de unii perimat şi utopic, dar este calea de a realiza convergenţa civilizaţiilor prin convieţuire paşnică şi acceptarea unui set comun de valori ale umanităţii.
Prin educaţie permanentă, nu doar prin cea desfăşurată în instituţii specializate, oamenii, indiferent de vârstă, vor reuşi să înţeleagă că multe dintre acţiunile lor necugetate de astăzi vor produce, în viitor, efecte dezastruoase asupra celor care le-au iniţiat şi a urmaşilor lor. Educaţia permanentă şi responsabilă trebuie să se materializeze în conştientizarea responsabilităţilor prezente şi viitoare ce revin fiecărui membru al naţiunii române pentru sine, pentru membrii familiei şi ai comunităţii din care face parte.
Note
1 Neil Gross, The many stripes of anti-Americanism-Americas-International Herald Tribune, publicat de „The New York Times”, pe 15.01.2007, postat pe http://www.nytimes.com/2007/01/15/world/americas/15iht-web.0115americanism.4210470.html?pagewanted=all&_r=0 (consultat pe 03.02.2015).
2 Carol A. F. Umhoefer, Farid Bouguettaya and Maruschka Graham, „Toubon law” 20 years on: the cyber economy and the French’s law on mandatory use of the French language, publicat de Lexology pe 01.02.2015 pe http://www.lexology.com/library/detail.aspx?g=38cb0ee1-ed46-49fc-acff-678f9eb57e11 (consultat pe 03.02.2015).
3 Mark Thornton, Alcohol Prohibition Was a Failure, publicat de Cato Institute pe 17.07.1991 pe http://www.cato.org/pubs/pas/pa-157.html, consultat pe 03.02.2015.
4 Nicolae Iorga, apud Ilie Bădescu şi Dan Dungaciu, Geopolitica frontierei, Editura Floare Albastră, Bucureşti, 1995, p. 131-132.
5 Barry Divola, Popcorn culture, Four decades after a hit, an electronic novelty song still inspires young musicians, publicat de „The Sydney Morning Herald”, pe 24.03.2012 pe http://www.smh.com.au/entertainment/music/popcorn-culture-20120322-1vkue.html, consultat pe 04.02.2015, vezi și https://popcornculture1.wordpress.com/ (consultat pe 03.02.2015).
6 Emil Cioran, România subterană, în volumul Singurătate şi destin, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, p. 302.
7 Brînduşa Armanca, Jurnalişti sub jurământ de onestitate, „Revista 22”, 16.07.2013, postat pe http://www.revista22.ro/jurnali537ti-sub-juramant-de-onestitate-28900.html/ (consultat pe 27.01.2015).
8 Ioana Ene, Tumoarea primară şi metastazele presei, articol publicat de „Revista 22”, pe 11.07.2013, postat pe http://www.revista22.ro/tumoarea-primara-si-metastazele-presei-28734.html (consultat pe 27.01.2015).
9 Cristian TudorPopescu, Evazionistul Popescu, „Gândul”, 10.12.2014, postat pe http://www.gandul.info/puterea-gandului/evazionistul-popescu-13714271 (consultat pe 27.01.2015).
10 Sue O’Brien, Mary Ann Shake and Mark Nolan, A picture of controversy, Journalism Ethics Cases Online, Indiana University, School of Journalism, postat pe http://journalism.indiana.edu/resources/ethics/controversial-photos/a-picture-of-controversy/ (consultat pe 26.01.2015).
11 Cornel Nistorescu, Televiziuni şi proşti în vacanţă, publicat de „Cotidianul Transilvan”, pe 05.01.2015, postat pe http://www.cotidiantr.ro/televiziuni-si-prosti-in-vacanta-76783.php#.VNB_mV_n6M8 (consultat pe 01.02.2015).
12 Resolution 1003(1993) on the ethics of journalism, Parliamentary Assembly, 01.07.1993, publicat pe adresa http://assembly.coe.int/main.asp?link=http://assembly.coe.int/documents/adoptedext/ta93/ERES1003.HTM/.
13 Heidi Denler, Christopher Wolters, Maria Benzon, Social Cognitive Theory, Education.com, 28.01.2014, http://www.education.com/reference/article/social-cognitive-theory/ (consultat pe 31.10.2014).
14 Gavin Davie, Cultivation Theory: How Violence Might Affect Us, Mass Communication Theory, March 12, 2010, http://masscommtheory.com/2010/03/12/cultivation-theory-how-violence-might-affect-us/ (consultat pe 17.10.2014).
15 Boutros Boutros Ghali, apud Robin Wright în The Gap Between Haves and Have-Nots Is Growing, apud David Bender, Bruno Leone, editors, 21st Century Earth. Opposing Viewpoints, Greenhaven Press. Inc., San Diego, California, 1996, 21st Century Earth. Opposing Viewpoints, p. 35.
16 Expresie cu doi autori: autorul grec Aristofan şi poetul latin Pacuvius, apud I. Berg, Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, Editura Vestala, 2004, Colecţia Lexicon, p. 333.
17 Expresie atribuită lui Ludovic al XV-lea, în realitate aparţinând marchizei de Pompadour, Apud Francois Bluche, De la Cezar la Churchill, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 100.
18 De la Guillermo Dehesa, Învingători şi învinşi în globalizare, Editura Historia, Bucureşti, 2007, p. 12-13.
19 I. Berg, Dicţionar de cuvinte, expresii, citate celebre, p. 100.