Terminologia machiajului din perspectiva antropologiei culturale
Pentru tiparThe make-up terminology in Romanian from the perspective of the cultural anthropology. The goal of this research paper is to analyse the make-up terminology in Romanian from the perspective of the cultural anthropology. The starting point was to identify Romanian words related to this issue, formed by means of the Latin basic word stock. We also studied relevant words, borrowed from different languages. The use of these terms in literary texts is a proof of the contact of the Romanians with other cultures during the ages.
A studia terminologia unei limbi, ca ansamblu de semne lexicale aflate în relație cu un anumit domeniu, înseamnă a recurge întotdeauna la cultură. Prin limbaj, se oglindește actualitatea culturii. Din punct de vedere stratigrafic, terminologia machiajului în limba română prezintă o serie de termeni proveniți în urma contactului poporului român cu unele popoare migratoare. Astfel, sunt formate pe teren românesc, pornind de la cuvinte de origine latină, nume denumind termeni generici: albeală „cosmetice de culoare albă” [albi (de la alb, din lat. albus) + suf. -eală], dres „fard, cosmetic, suliman” (participiul verbului a drege (lat. dirigere), roșeață „rumeneală” (roșu (lat. rosus) + suf -eață), pulbere „pudră” (sens derivat al substantivului moştenit din lat. pulvis). Tot nume generice reprezentând categorii de produse ale machiajului sunt şi termenii carmin „colorant roșu, de origine vegetală sau animală, folosit în cosmetică”(cu etimologie multiplă, lat. sav. carminium sau it. carmin), precum şi unguent „pomadă” (lat. sav. unguentum) şi unsoare „preparat cosmetic sub formă de pastă sau de emulsie” [uns (part. lat. ungere) + suf. -oare].
Din slavă, au fost împrumutați termeni din câmpul semantic al machiajului precum: rumen „(despre obraz sau buze) de o culoare care bate în roșu” (sl. rumenă), praf (sl. prachũ), a se spoi (sl. supojiti), mireasmă „uleiuri sau substanțe aromatice plăcut mirositoare, cu care se unge corpul; balsam” (sl. mirizma). Pornind de la aceste cuvinte, s-au format următoarele substantive pe teritoriul românesc: rumeneală, spoială.
Din maghiară provine substantivul ce denumește un produs de îngrijire a feței: ir (magh. ir „alifie pe care o prepară femeile la țară, din diferite grăsimi, plante).
Din neogreacă în terminologia românească a machiajului s-au reținut nume de produse pentru față – alifie (ngr. alifi „unsoare”), nume de produse pentru ochi – condei (ngr. kondíli „creion pentru înnegrirea sprâncenelor”).
O adevărată cultură industrială ia naștere în perioada fanariotă. Prezentăm, în cele ce urmează, numele produselor de machiaj care aparțin fondului lexical de origine turcească, organizându-le pe categorii de termeni: nume de produse pentru față: benghi (var. benchi, zbenghi; din turc. benek „mic semn negru (natural sau artificial) pe obraz sau pe trup”), băcan (turc. bakan „roșul cu care femeile își dreg fața”), boia (turc. boya „produs cosmetic care se aplică în special pe față pentru a-i modifica aspectul natural”), pembe (turc. pembe „culoare roșu-deschis sau roz”), ristic (turc. rastik, ngr. rastiki), suliman (turc. sülümen„fard; sulimeneală”).
Odată cu influența franceză, o parte din termenii turcești au fost înlocuiți. Astfel, în lexicul limbii române s-au păstrat împrumuturile franţuzeşti ce denumesc produse pentru față: cremă (fr. créme), fard (fr. farde), lanolină (fr. lanoline „substanță grasă obținută prin prelucrarea lânii brute de oi și întrebuințată în industrie, în medicină și în cosmetică”), mască (fr. masque), pomadă (fr. pommade „preparat cosmetic parfumat, obținut din substanțe grase, cu care se unge părul, barba, mustățile, pielea”), pudră (fr. poudre), vaselină (fr. vaseline), fond (fr. fond), machiaj (fr. maquillage); nume de acţiuni: machia (fr. maquiller), grima (fr. grimer „a se machia pentru scenă sau pentru film”); nume de produse pentru strălucirea părului: briantină (fr. brillantine „produs cosmetic gras, lichid sau de consistența unei paste, care serveşte pentru a da strălucire părului”); rezultate ale machiajului: emolient (fr. émollient „care are proprietatea de a muia țesuturile congestionate sau înăsprite”), muiant (fr. mouillant „care face să devină elastic, moale, suplu; emolient”); produse pentru ochi: rimel (fr. rimmel), dermatograf (fr. dermatographe „creion colorat care are o compoziție specială și servește la machiaj”); produse pentru colorarea buzelor: ruj (fr. rouge); efectele așteptate de pe urma folosirii unui anumit produs: a revigora (fr. revigorer), a revitaliza (fr. revitaliser), a uniformiza (fr. uniformiser). Numele general al produselor de machiaj, cosmetice, e şi el de origine franceză (< cosmétique).
Termenii de origine engleză ce se regăsesc în terminologia machiajului sunt: make-up („înfrumusețare cosmetică a feței; machiaj; denumire pentru anumite produse cosmetice”), blush („fard”, nu este intrat în limbajul standard), lifting („intervenție chirurgical-estetică de redresare a structurilor cutanate lăsate”), gloss („luciu pentru buze”).
În literatura de specialitate, se întâlnesc și termeni a căror origine dicționarele nu o specifică: almán (în est, suliman lichid de albit obrazul), olman (în sud), albeală sau stambă (Scriban: 1939); mursă (semn mic și negru pus pe obraz pentru a imita o aluniță; aluniță artificială).
Iată câteva exemple din literatura română:
Personajul feminin din opera lui N. Filimon, Chera Duduca, țiitoarea postelnicului Andronache Tuzluc, „se ungea pe obraz cu alifie vânătă; dimineața se ștergea cu albuș de ou, se aburea cu cărămizi încălzite în foc și stropite cu apă de salcâm, apoi se spăla cu apă de pelin. Acestea le făcea ca să întindă pielea obrazului și să dispară zbârciturile; apoi se ștergea cu un burete muiat în apă de castraveți, ca să scoată petele, și se spoia cu dres, ca să dea pieliței o culoare mai albă” (N. Filimon, Ciocoii vechi și noi).
În Moș Nichifor Coțcariul, de I. Creangă, Moș Nichifor este un negustor de băcan, iruri, ghileală, sulimeneală, boia de păr, chiclazuri, piatră-vânătă, piatra sulimanului sau piatră bună pentru făcut alifie de obraz, salcie, fumuri și alte otrăvuri.
Gheorghe Dem Teodorescu (1849-1900) amintește de gătirea unei țărănci, fată mare, într-o poezie populară: „Iar cutare fată mare / Cu cofița pe spinare / Băgă fața la nălbeală, / Buze moi la rumeneală, / Sprâncenele la negrelă, / Și de horă se gătea, / Și la horă se ducea.” Iar în altă parte, moș Ionică strigă la baba sa: „Cere mai cu inimă, babo, cere, / Că-ți trebuie ristic pentru sprâncene... / Îți mai trebuie câte un ban, / Ca să-ți cumperi suliman...”.
Mircea Cărtărescu subliniază un contur obscur al obrazului femeii: fața era fardată excesiv, iar ochii „năclăiți de rimel” (M. Cărtărescu, De ce iubim femeile?).
În balada populară culeasă de Vasile Alecsandri, Badiul, atunci când se vede atacat de turci, bărbatul o roagă pe băduleasa să meargă să se sulimenească, cu gândul că poate în așa mod va scăpa de turci: „Băduleasa mea frumoasă! / Cu ochi mari de puică-aleasă, / Mergi degrabă în cea casă; / Pune față la ghileală, / Buze moi la rumeneală / Și sprâncene la cerneală; / Apoi vină-aice-n casă, / Doar or vrea ca să mă lasă!” (V. Alecsandri, Badiul). Substantivul ghileală, format prin derivare cu sufixul „-eală” de la verbul a ghili (ucr. biliti), este un regionalism moldovenesc folosit și cu varianta bileală, ce semnifică sulimanul, dresul de culoare albă. A pune buzele la rumeneală semnifică „a se înroși pe buze, a roși buzele”. Cerneala fiind de culoare neagră, se folosea înainte pentru a vopsi sprâncenele.
Femeile meșteșugăresc cu ușurință cele necesare pentru arta machiajului, așa cum vedem în textul lui I. H. Rădulescu, Bată-te Dumnezeu (Cuconița Drăgana): „Ştie de minune a-și încondeia și îmbina sprâncenele și, când voiește, se face albă ca peretele și roșie ca racul (și nu știu cum se întâmplă, că dumneaei mai totdeauna este astfel) și e frumoasă de minune”. La căsătorie, ca la orice fată, ea își ia zestrea de acasă, printre care nu este uitat dresul, denumit și stricat, instrumentul cu care se dădea cu dres, pămătuful și alte ingrediente ce folosesc la realizarea machiajului feței: „Ninecuță-sa iară i-a dichisit bisahteaua și i-a pus înăuntru, cu toată rânduiala și cu toată dragostea părintească, felurimi de sculișoare: sticlulița cu stricat, pe care dumneaei îl numește dres, pămătuful, alune arse îndestule, făcălețe mititele de paie de mătură alese, firele de ibrișim, hârtiuțele cu stiubeci, pudră, făioară, rumeneală ș.a., strânse, rânduite foarte binișor”. Observăm elementele de origine turcească pentru produsele de machiaj: termenulștiubéci (tc. istübec) „alb de plumb”; ibrișín (tc. ibrișim) „fir de ață albă sau colorată, răsucită, din bumbac sau din mătase, înfășurat pe un sul subțire de carton și întrebuințat la cusut, la brodat sau la împletit”; făioară, diminutiv al lui făină (lat. farina), folosit pentru a se făina (a se pudra); rumeneală, un produs cosmetic de culoare roşie.
În prezent, terminologia machiajului este de origine franceză și engleză. Este foarte probabil ca în viitorul apropiat să se accepte doar termeni de origine engleză, dată fiind influența foarte mare a limbii engleze din ultima vreme. Se va opera, de asemenea, în dicționare, pentru a se introduce termenii noi de origine engleză, pornind de la premisa că limbajul standard conține termeni asimilați mai întâi de popor și abia apoi introduși drept normă.
Bibliografie
1. Vasile Alecsandri, Badiul, în http://ro.wikisource.org/wiki/Badiul.
2. Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile, în http://gawrylyta.files.wordpress.com/2011/11/mircea_20 cartarescu_20-_20de_20ce_20iubim_20femeile.pdf.
3. Eugeniu Coșeriu, Lingvistica din perspectivă spațială și antropologică. Trei studii, Editura Știința, Chișinău, 1994.
4. Ion Creangă, Moș Nichifor Coțcariul, în http://ro.wikisource.org/wiki/Mo%C8%99_Nichifor_Co%C8%9Bcariul.
5. Dicționarul explicativ al limbii române, Editura Academiei Române, București, 1998.
6. Nicolae Filimon, Ciocoii vechi și noi, în http://ro.wikisource.org/wiki/Ciocoii_vechi_%C8%99i_noi
7. Theodor Hristea (coord.), Sinteze de limba română, Editura Albatros, București, 1984.
8. D. Macrea, Probleme ale structurii și evoluției limbii române, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982.
9. Sextil Pușcariu, Limba română. I. Privire generală, Editura Minerva, București, 1976.
10. Marius Sala, Introducere în etimologia limbii române, Editura Univers Enciclopedic, București, 1999.
11. Mircea Seche, Luiza Seche, Dicționar de sinonime, Editura Litera International, București, 2002.
12. Emil Suciu, Cuvinte românești de origine turcă, Editura Academiei Române, București, 2006.
13. Lazăr Șăineanu, Influența orientală asupra limbei și culturei române, vol. I, Editura Librăriei Socecu & Comp, București, 1900.