cu alineat
Pentru tiparcu alineat
cred că mi-a rămas
identitatea acolo
în dimineaţa când soarele
îşi ascundea în nisip
pielea de şarpe
xerox
printre degetele ei urmăreşti lumea
ca un pungaş hăituit
până în lămile manichiurii încearcă
s-o cunoşti
ca o pungă de cumpărături e
fiecare seară cu ea
privirile sunt cântece de ţânţari
deasupra heleşteului
în care peşti sprinteni împroaşcă icre
sonet
ca pe bucăţi de zahăr
arunc norii în ceaşca
matinală cu ceai
din indii
în cameră
tristeţea şterge
praful de pe
autoportrete
noaptea
rumegă
insomnii
fără ţigări
la masa din bucătărie
singurătatea-şi trosneşte degetele
ibricul bolboroseşte
rugăciuni
gânduri roase până la
pământul natal de sub unghii
pereţii nasc umezi
lucrurile intră pe fereastră
somnul doarme cu genunchii la gură
februarie
venind de afară
înzăpezit
bunicul lăsa
să cadă-n uşă
pătura din zestrea
adormitei sub zăpezi
ce despărţea
singurătatea lui
de ţurţurii din streşină
return to innocence
un august
de combinat siderurgic
singur la casa cu pomii tunşi
până la piele
te bucuri că poţi lăsa
de pe tine toate hainele
pâinea e numai a ta
şi vinul
pentru orice desfătare
de taină
linişte ca nicăieri
doar telefonul –
animal flămând
te trezeşte
noaptea
îţi vine să umpli frigiderul
cu propria carne
jurnal
după baie
îmi tai unghiile
le adun cu grijă
în pumn
le arunc pe ziarul
deschis
şi citesc horoscopul
istorie
femela-şi lingea rănile
lumina îi
înşuruba durerea în zid
se auzeau bolborosind
măruntaiele nopţii
drumul se închidea
într-o cavernă
întins pe o haină
el rodea oasele aproapelui său
ei
se privesc o vreme
şi râd
se întreabă de ce râd
și tac
pe urmă râd iarăşi
în hohote
se urmăresc
prin gaura din perete
ca printr-un cordon ombilical
plâng
în spatele celuilalt
cu degetele încleștate
haiku basarabean
la masa tăcerii
scaunele-şi dau
picioare-n fund
lehuz
troleibuzul frânează
în penultima staţie
noaptea băncile
îşi plimbă scheletele
pe alei
copacii
îşi descâlcesc scutece
folosite
vânez
şoareci în biblioteca
lui borges
apel nepreluat
te cunosc cu vibraţia sângelui
într-un microbuz arhiplin
te miri că nu te poţi împotrivi
dorinţei mele de a respira reciproc
el frânează uneori brusc
sădindu-te tot mai adânc în mine
la următoarea staţie cobori
şi te pierzi printre blocuri