Criza constituţională din Republica Moldova (II)
Pentru tiparApelul preşedintelui Nicolae Timofti, din anul 2012, privind revizuirea Constituţiei în sensul schimbării mecanismului de alegere a şefului statului de către Parlament, a rămas, timp de doi ani şi jumătate, fără niciun ecou în rândul liderilor partidelor parlamentare de la Chişinău.
Lipsa de voinţă politică a acestora a fost sesizată inclusiv de unii demnitari europeni, care urmăresc criza regimului parlamentar din Republica Moldova, cum ar fi Gianni Buquicchio, președintele Comisiei de la Veneția, care afirma, într-un interviu oferit unei publicaţii de la Chişinău, următoarele: „Nu vreau să vă descurajez, dar aveţi multe probleme în ţară. Prima este instabilitatea politică şi a democraţiei. Şi aici mă refer la ultimul impas – alegerile prezidenţiale – care au fost responsabile de trei ani pierduţi în defavoarea ţării și a societăţii. Atât la sfârșitul crizei, cât şi pe durata ei, noi am recomandat de multe ori autorităţilor moldoveneşti să revizuiască Constituţia, cel puţin în ceea ce priveşte alegerea preşedintelui, pentru că nu este un lucru dificil. Era nevoie doar de dorință...”1.
Demnitarul european declara, totodată, că „...pentru noi, cel mai important lucru este revizuirea Constituţiei, legea fundamentală a statului. Constituţia nu este rea şi poate fi în continuare astfel, dar sunt câteva probleme care trebuie rezolvate – cum ar fi modul de desfășurare a alegerilor prezidenţiale. În trecut, am făcut mai multe propuneri în ceea ce privește alegerea președintelui, dar au fost uitate. Trebuie evitate asemenea blocaje şi apoi sunt o mulţime de exemple în alte ţări, începând cu Italia, unde majoritatea se reduce după fiecare alegere, până când se ajunge la un compromis şi preşedintele este ales”2.
Problema a revenit în atenţia politicienilor abia în preajma alegerilor parlamentare din luna noiembrie 2014. Astfel, la 16 septembrie 2014, un grup de 37 de deputaţi, aparţinând PLDM şi Partidului Liberal Reformator (PLR), a depus Sesizarea nr. 48c la Curtea Constituţională, prin care se solicita avizarea iniţiativei de revizuire a articolelor 78, 85, 89, 91 şi 135 din Constituţia Republicii Moldova prin referendum naţional3.
Iniţiativa prevedea organizarea, în data de 30 noiembrie 2014, în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare, a referendumului, căruia urma să i se supună spre validare un proiect de Lege vizând modificarea Constituţiei Republicii Moldova, exprimat prin întrebarea: „Sunteţi pentru modificarea Constituţiei care să permită alegerea şi demiterea preşedintelui Republicii Moldova de către întreg poporul?”.
Sesizarea a fost judecată de Curtea Constituţională, la 22 septembrie 2014, care a pronunţat următoarele concluzii:
Iniţiativa de revizuire a Constituţiei prin referendum încalcă procedura de revizuire a Constituţiei, deoarece nu respectă exigenţele constituţionale privind limitele temporale ale revizuirii Constituţiei şi de validitate în sens formal a textelor supuse referendumului.
Legea Supremă nu conţine prevederi speciale privind revizuirea Constituţiei prin referendum. O altă procedură decât votarea în Parlament nu este prevăzută expres în Constituţie.
Din acest motiv, odată cu Hotărârea nr. 22, din 23 septembrie 2010, cu privire la confirmarea rezultatelor referendumului constituţional, din 5 septembrie 2010, Curtea a adoptat o Adresă, prin care a semnalat Parlamentului existenţa lacunelor în legislaţia electorală cu referire la referendumurile democratice, în particular în partea ce ţine de libera formare a voinţei electoratului şi efectele referendumului.
Drept consecinţă, Curtea Constituţională a respins iniţiativa legislativă a celor 37 de deputaţi privind organizarea, la 30 noiembrie 2014, a unui referendum de revizuire a Constituţiei Republicii Moldova.
Trebuie precizat că demersul deputaţilor liberal-democraţi şi liberal-reformatori a avut îndeosebi o conotaţie electorală, deoarece aceştia urmăreau să obţină capital politic în confruntarea cu adversarii lor în apropiata campanie pentru alegerile parlamentare.
La scurt timp după alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, câştigătorul acestora, Partidul Socialiştilor (PSRM), s-a pronunţat pentru alegerea preşedintelui ţării prin votul direct al cetăţenilor. În acest sens, Igor Dodon, liderul partidului, a anunţat că formaţiunea sa politică va introduce în Parlament o iniţiativă legislativă în acest sens4.
Pe de altă parte, în cadrul negocierilor vizând crearea unei coaliţii politice majoritare, în urma alegerilor parlamentare, reprezentantul Partidului Liberal, prim-vicepreşedintele Anatol Şalaru, a propus înfiinţarea unui mecanism menit să permită alegerea preşedintelui Republicii Moldova, evitând blocajele care au apărut după scrutinul parlamentar anterior, urmat de o criză constituţională care a durat mai mult de trei ani. Propunerea liberalilor viza, în esenţă, alegerea şefului statului cu majoritatea simplă de voturi, respectiv 51, în loc de 61, cum prevede legea în prezent5.
Însuşi Mihai Ghimpu, liderul partidului, a declarat că „În conducerea ţării sunt trei funcţii – Preşedinte al ţării, Preşedinte al Parlamentului şi Prim-ministru. Înseamnă că acestea trebuie partajate între cele trei partide. Dacă partidul care a acumulat cele mai multe mandate în coaliţie a ales funcţia de Prim-ministru, celelalte două partide au dreptul să pretindă la postul de Preşedinte al Parlamentului şi Preşedinte al ţării”6.
Având poziţii diametral opuse în această problemă, celelalte două partide participante la negocieri, Partidul Liberal Democrat din Moldova şi Partidul Democrat, au dat o interpretare speculativă propunerii liberalilor, afirmând că, de fapt, cei din urmă doreau să obţină funcţia de preşedinte al ţării în structura noii puteri, în condiţiile în care liberal-democraţii şi democraţii optaseră pentru poziţiile de prim-ministru, respectiv, preşedinte al Parlamentului.
În acest context, președintele în exerciţiu, Nicolae Timofti, atrăgea din nou atenţia deputaţilor, la 29 decembrie 2014, cu ocazia ședinței constitutive a noului Parlament, „...asupra necesității modernizării Constituției sau chiar a adoptării unei noi Legi Supreme. În noul text trebuie să se regăsească formule moderne și corecte privind procedura de alegere a șefului statului”7.
În cursul negocierilor pentru formarea noii majorităţi parlamentare, PLDM şi PD au avansat o soluţie pentru evitarea unui nou obstacol în alegerea şefului statului. Aceasta nu este inedită, ci reprezintă o reiterare a modalităţii de alegere a actualului preşedinte în anul 2012. Astfel, potrivit declaraţiei deputatului Valeriu Streleţ, vicepreşedinte al PLDM, „viitorul preşedinte al Republicii Moldova nu va fi afiliat politic şi va fi ales în urma unui consens realizat între forţele politice din Parlament. Mai mult, Streleţ şi-a exprimat îndoiala că, până la expirarea mandatului actualului preşedinte al ţării, care va avea loc în martie 2016, Constituţia va fi amendată, fie în sensul alegerii simplificate în Parlament, fie în mod direct prin votul cetăţenilor”8.
Problema alegerii şefului statului a fost inclusă şi în Acordul privind constituirea şi funcţionarea Alianţei Politice pentru Moldova Europeană (APME), formată de PLDM şi PD, care reprezintă minoritatea parlamentară, sprijinită de grupul deputaţilor comunişti, aflată la conducerea Republicii Moldova din 26 ianuarie 2015. Cele două formaţiuni politice constitutive ale APME au stabilit că funcţia de şef de stat nu este partajabilă, în Acord specificându-se că „părţile vor constitui, în termen de 30 de zile după crearea Alianţei, o comisie de experţi cu participarea reprezentanţilor delegaţi de partenerii europeni, care să elaboreze recomandări şi soluţii în vederea alegerii noului Preşedinte al Republicii Moldova”9.
Înfiinţarea comisiei respective nu reprezintă însă o garanţie certă că problema constituţională privind alegerea şefului statului va fi rezolvată. Criza constituţională, care s-a manifestat periodic, odată cu revenirea Republicii Moldova la regimul parlamentar democratic, precum şi pasivitatea decidenţilor politici pe parcursul celor trei ani ai mandatului actualului preşedinte, instalată după o instabilitate politică de tot atâţia ani, sunt argumente solide care ne permit să conchidem că prevederile constituţionale în materie nu vor fi modificate, iar ţara va fi confruntată cu un nou blocaj instituţional, în 2016. La acestea se adaugă timpul scurt rămas din mandatul preşedintelui în exerciţiu şi inexistenţa unei majorităţi parlamentare consistente, care să asigure obţinerea celor 61 de voturi necesare alegerii noului şef al statului. Experienţa istorică a ultimilor cincisprezece ani a arătat că alegerea preşedintelui de către Parlament a fost posibilă fie în condiţiile unei majorităţi de 2/3 dintre deputaţi, cum s-a întâmplat doar o singură dată, în anul 2001, fie în urma realizării unui compromis între majoritate şi unii deputaţi ai opoziţiei asupra alegerii în funcţia de preşedinte a unei persoane din afara spectrului politic, cum a fost cazul lui Nicolae Timofti. Această ultimă variantă ar putea fi folosită şi în anul 2016, dacă actualul sprijin acordat de deputaţii comunişti minorităţii parlamentare se va menţine, iar personalitatea aleasă va fi acceptată de cei dintâi. Altfel, regimul parlamentar din Republica Moldova va intra din nou în criză constituţională.
Note
1 „Timpul”, 14 septembrie 2014.
2 Ibidem.
3 Avizul Nr. 1 al Curţii Constituţionale privind referendumul de revizuire a Constituţiei Republicii Moldova, 22 septembrie 2014.
4 Agenţia „Infotag”, 17 decembrie 2014.
5 Agenţia „Unimedia”, 17 decembrie 2014.
6 Site www.pd.md, 12 decembrie 2014.
7 Agenţia „Interlic”, 29 decembrie 2014.
8 Agenţia „Unimedia”, 22 ianuarie 2015.
9 Agenţia „Moldpres”, 26 ianuarie 2015.
* Continuare. Partea I în nr. 1-4, 2013, p. 212-218.