Educație pentru dezvoltarea durabilă
Pentru tiparThe crisis has adverse effects on villages and on farmer’s level of living, but also provides opportunities. It is necessary to identify and develop new methods and practices for the preservation of natural, human and social resources, for the creation of jobs. Social intervention contributes to the exercise of the right to free speech, as the basis of the real nationality in concrete communities. Community development wants underline the necessity to support communities to progress using their own resources. Residents must make their voice heard, not to wait «helpers» hand stretched, «subsidies», not to sell at ridiculous prices natural and human resources, nor to steal themselves. Education for sustainable development means the respect and recognition of the value of wealth of the past of all communities, the formation of a systemic vision of the development of the communities. The success of education for sustainable development is the key to the effectiveness of the national sustainable development policy.
1. Modelul creşterii intrat în criză în 2008 agravează dezechilibrele aflate la originea crizei, în detrimentul dezvoltării durabile. Guvernele au răspuns crizei adoptând planuri de salvare a... băncilor, în timp ce populaţiei i-au fost impuse noi planuri de austeritate severă. Prosperitatea economică nu poate fi durabilă dacă e bazată pe practici speculative, pe furt, pe epuizarea iresponsabilă a resurselor naturale, pe crearea continuă de probleme economice, sociale și ecologice.
Criza are efecte nefaste asupra satelor şi asupra nivelului de trai al agricultorilor (care au mai rămas în comunităţile lor1). Asistăm la depopularea satelor, la migrația tinerilor și „fuga creierelor”2. Suntem țara cu cea mai mare populaţie rurală din UE, cu cel mai mare procent de persoane ocupate în agricultură, dar agricultura românească înseamnă „subzistenţă” şi câțiva „noi latifundiari”. În majoritatea lor, sătenii sunt ţărani ai subzistenţei (mănâncă ceea ce produc), puțini mijlocaşi (care au ceva produse excedentare, dar sunt afectați de normele impuse de UE după integrare) și puțini înstăriţi (numiți acum „fermieri”, care intră în „sistemul de piaţă” supus normelor europene)3.
Fiecare criză oferă și oportunităţi. Guvernele nu pot veni cu răspunsuri gata făcute la întrebări care nu s-au mai pus. Este necesară identificarea şi dezvoltarea unor noi metode şi practici de conservare a resurselor naturale, sociale și umane, de creare a unor locuri de muncă, a unor ferme şi întreprinderi în zonele rurale în condițiile dezindustrializării şi terțiarizării precare.
2. După schimbările din 1989, învățământul produce la sate și tineri care nu-și continuă studiile, au ocupații sezoniere care nu cer calificare, „fac agricultură” cu unii dintre membrii familiei. Mulți dintre cei care revin la sat trec prin „perioade de depresie”, consumă alcool şi apoi migrează haotic. Accesul la formare nu pare să se adreseze acestor categorii afectate de schimbările actuale. Sunt cvasiabsente posibilităţile de formare şi cursurile de calificare pentru tineri și pentru adulți în agricultura biologică, în servicii, în servicii la domiciliu etc.
Formareatinerilor activi poate folosi principiile „pedagogiei active”, ceea ce ar putea reduce impresia că tinerii sunt „pierduți în masă”, că trec prin viață neobservați. Formarea în vederea dezvoltării durabile a comunităților teritoriale poate crea legături între ei, poate facilita schimburi pe marginea cunoştinţelor dobândite, dezbateri și activități de transfer ale competențelor.
Montessori4, Decroly5, Claparède6, Cousinet7, Freinet8, Piaget9 ș.a. au propus metode active de învăţare, fundamentând pedagogia activă. Ceea ce descoperim noi înșine nu uităm niciodată. Cei care se formează pot fi actori conştienți ai propriei formări, pot învăța mai bine ceea ce fac ei înșiși, nu primind cunoştinţe „de-a gata”. Cunoaşterea și cunoștinţele pot fi construite în și prin activitate, în cadrul unui demers de autosocio-construcție, de descoperire lucidă a complexității lumii și comunităților în care trăiesc. Freinet cerea să se ofere celui care se formează oportunităţi pentru a-și face reguli de viață, atitudini și comportamente proactive. Cunoaşterea nu înseamnă copierea realului, ci transformarea lui pentru a-l înţelege, spunea Piaget. Cunoşterea vine din acțiunea liber asumată care permite situarea în timp şi spaţiu real, asumarea de responsabilităţi ca locuitori. În loc să fie „deținători de autoritate” în materie de cunoștințe prestabilite, formatorii pot deveni facilitatori, ocupându-se de conţinuturile pe care le predau, dar și de nevoile celor care se formează. Pedagogia activă cere folosirea potenţialului de învăţare al grupului (care tinde să influenţeze durabil comportamentele membrilor și să faciliteze învăţarea socializantă). Pedagogia activă implicată în educația pentru dezvoltare durabilă invită participanţii la experimentare, creație, activitate, la punerea lucrurilor și evenimentelor în relaţie, îi invită să se exprime, să emită ipoteze, să le testeze, să analizeze rezultatele, să le discute împreună, să le disemineze într-un mediu sociocultural în care-şi asumă responsabilități şi iau angajamente în comun.
Metodele cooperative10 îi pun pe cei care se formează în situația de a elabora propriile sarcini și de a afla soluții la problemele cu care se confruntă. Deoarece între „rătăcirile” societății noastre actuale se numără și incapacitatea de a ne bucura de viața pe care o trăim, de a ne bucura de normalitate, una dintre mizele pedagogiei cooperative este aceea de a reda celor care se formează puterea de a se bucura, puterea creatoare. Cetățenia nu se învață doar citind principiile fundamentale ale Declarației Drepturilor Omului și Cetățeanului... Trebuie ca oamenii să o poată exercita activ, ca actori responsabili de toate aspectele vieții comunității în care trăiesc. Respectul, solidaritatea, sprijinul reciproc sunt esențiale, ca și valorizarea succesului tuturor datorită activității fiecăruia. Cooperarea / colaborarea reprezintă, deopotrivă, pârghii importante pentru democrație, nu numai concurența / competiția.
Pedagogia empatiei cereeducatorului să faciliteze atașamentul și angajamentul față de ceea ce se învață. Empatia este abilitatea de a simți și de a înțelege ce se întâmplă cu ceilalți. Un educator bun este capabil de o relație empatică cu cei care se formează. Aceștia sunt sensibili la interesul manifestat față de ei, de pașii făcuți către o comunicare reală. Educatorul trebuie să-și reprezinte starea, reacțiile posibile, trăitul fiecărui educat. Empatie înseamnă „a se pune în pielea altora”. În relația pedagogică11 educatorii trebuie să se deschidă către educați, să fie atenți la destăinuirile lor, inclusiv la cele referitoare la trăirile personale. Trebuie privilegiate întâlnirile sociale, schimburile, feedback-urile rapide și clare, detaliate și personalizate.
3. Comunitatea este grupul de oameni care împărtășesc valori asemănătoare, care au interese comune, relații de proximitate. Termenul comunitate are conotație pozitivă: solidaritate, cooperare, sprijin, suport reciproc. Reuniunea semantică dezvoltare comunitară vrea să sublinieze necesitatea sprijinirii comunităților să se dezvolte folosind resurse proprii. Organizarea comunitară, acțiunea comunitară, asistența comunitară, servicii comunitare, creștere economică cu finalitate socială, dezvoltare durabilă sunt expresii care au intrat în vocabularul celor care vor să dezvolte un spațiu democratic în care să exercite drepturi fundamentale, să se producă empowerment-ul (împuternicirea) membrilor comunității. Intervenția socială contribuie la exercitarea dreptului la cuvânt, la exprimare liberă ca fundamente ale cetățeniei reale în comunitățile concrete. Acest drept favorizează, poate facilita participarea, implicarea. Sociologii fac distincție între a interveni cu comunitatea (dezvoltarea comunitară) și pentru comunitate (planificarea socială, acțiunea socială). Construcția cu cetățenii a unei proximități semnificative pentru ei este un proces de punere în act a liantului comunitar în vederea dezvoltării durabile12. În contextul actual al mondializării este important să se facă distincție între profitul cu orice preț și nevoile umane, să se înțeleagă corect descentralizarea, importanța controlului național și local al resurselor naturale pentru dezvoltarea durabilă a comunităților. Locuitorii trebuie să-și facă auzită vocea cu ecou într-o traiectorie istorică specifică, să nu aștepte „ajutoare” cu mâna întinsă, „subvenții”, să nu vândă la prețuri derizorii resursele naturale și umane, nici să le prăduiască ei singuri. Dacă locuitorii nu au un cuvânt de spus în privința dezvoltării comunităților lor, dacă nu li se aude vocea, comunitățile intră în declin, societatea civilă se stinge, ca și democrația. Dar puterea publică, ONG-urile, asociațiile vor ca locuitorii să devină angajați în luarea deciziilor care-i privesc?
S-a mizat mult și la noi pe intervenţia ONG-urilor, a asociaţiilor în vederea dezvoltării comunităților. Teoretic, ele pot fi rotiţe ale vieţii democratice, rezervor de cetăţenie, fiindcă fără implicarea locuitorilor democraţia este formală, superficială. Practic ele nu înlocuiesc, nici nu dispensează puterile publice şi locuitorii de atribuţiile ce le revin. Finalitatea intervenției lor ar trebui să fie includerea persoanelor, lupta eficientă contra inegalităţilor, contra polarizării sociale, a sărăciei, favorizarea accesului la formare, la ocupare, la o viaţă culturală de calitate…
Trecerea unor indivizi de la poziţia de beneficiar la cea de donator este un indicator al impactului intervenției asociațiilor, ONG-urilor, ca și modul în care-și văd propriile vieţi – dacă au mai multă stimă de sine, dacă au altă atitudine față de viață, muncă, dacă au o nouă identitate proactivă, nu numai sentimentul neputinţei, al vulnerabilităţii și (auto)izolării.
Activitatea ONG-urilor, asociațiilor s-a suprapus la noi peste evoluţia comunităţilor săteşti în perioada dificilă a „tranziţiei” de la comunism la capitalism, de la economia planificată la economia de piaţă, de la Uniunea sovietică la Uniunea europeană. Nu trebuie neglijat nici contextul mai larg al intervenţiei lor13, fiindcă dezvoltarea durabilă a comunităților pleacă de la organizări istorice preexistente, cu credințe, valori, tradiţii, instituţii, structuri morale și suporturi spirituale aferente.
Sunt multe comunităţile românești care „nu vor să moară”? Ce au făcut și ce fac în acest sens? Au capacitatea de a accesa fonduri europene și de a le cheltui eficient în interesul dezvoltării lor durabile?
O realitate vizibilă după 1990 este înflorirea asistenţei sociale (circa 10 milioane de „asistați”, 14 prestații sociale, 5768 de servicii sociale...). Mulți părinți acceptă migrarea copiilor (mai bine să-i duc dorul, decât grija). Locuitorii satelor păstrează obiceiurile, ascultă ce le spune preotul, dar nu au foarte multă încredere în autorităţi, în politicieni (dacă nu răspund aşteptărilor lor). Cunoştinţele privind temele actuale de economie sunt reduse, experienţa depunerii și finalizării proiectelor e deficitară14. Este benefic faptul că asociațiile, ONG-urile vizează implicarea, participarea, că s-au constituit grupuri de inițiativă locale, grupuri de acțiune locală, asociaţii şi ferme agricole, dar impactul lor real nu poate fi cunoscut în lipsa diagnosticului inițial în acele comunități, dacă nu se știe cum vor fi gestionate şi întreţinute infrastructurile create, acquis-urile după încetarea eventualelor proiecte derulate. Asociațiile pot avea impact asupra dezvoltării durabile a comunităților, dar nu fără sprijinul statului, fără parteneriatul public-privat, fără planuri de acţiune transparente pentru membrii comunităţii, fără limitarea tendințelor consumatoriste, fără atragerea investitorilor, fără accesul pe pieţe bine remunerate etc.
Strategia dezvoltării comunitare constă în facilitarea reunirii locuitorilor-cetățeni plecând de la nevoile și interesele lor comune, acompanierea lor în vederea asumării colective a aflării de soluții la probleme și de satisfacere a nevoilor locale, procesul fiind la fel de important ca și rezultatele.
4. Este cunoscută definiția dată dezvoltării durabile de către Gro Harlem Brundtland, în 198715 (dezvoltarea care satisface nevoile generațiilor prezente fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a și le satisface pe ale lor). Finalitatea ei este aceea de a construi o lume viabilă, vivabilă, durabilă. Educația în vederea dezvoltării durabile înseamnă respectul și recunoașterea valorii bogăției trecutului tuturor comunităților, înseamnă a învăța cum să trăim într-o lume în care fiecare-și are locul, are hrană sănătoasă, viață productivă, are grijă de mediul înconjurător. Educația în vederea dezvoltării durabile are ca scop formarea unei viziuni sistemice a dezvoltării comunităților. Ea cere integrarea proceselor educaționale existente, a inovației pedagogice, a activităților în parteneriat și trebuie abordată și promovată de către toate disciplinele de cunoaștere, ținând cont de istoria și particularitățile culturale ale fiecărei societăți, beneficiind de experiențele multiple și bogate, de cunoștințele, experiențele, bunele practici diverse. Disciplinele de cunoaștere ar trebui să contribuie la luarea în considerare a scalelor diferite (locală, națională, internațională), iar pluri-, inter- sau transdisciplinaritatea să permită luarea în seamă a complexității aporturilor disciplinare. Succesul educației în vederea dezvoltării durabile este cheia eficienței politicii naționale de dezvoltare durabilă16. De aceea, toate resursele pot fi mobilizate să contribuie la acest efort de formare a educatorilor, a personalului auxiliar, de punere în aplicare a inițiativelor de dezvoltare durabilă în și prin instituții, așezăminte, prin activități educaționale în colaborare cu diverși parteneri. Dezvoltarea durabilă presupune înțelegerea mizelor acesteia (performanță economică, echitate socială, calitatea mediului) și a interfețelor acestora (viabililitatea, echitatea, vivabilitatea), presupune un nou mod de a gândi și a acționa. Demersul sistemic ajută la înțelegerea complexității situațiilor, a pericolelor majore (schimbări climatice), naturale (cutremure, erupții vulcanice, tornade, inundații), a importanței resurselor (energie, materii prime, apă, aer), a biodiversității etc. Educația în vederea dezvoltării durabile se bazează și pe demersul empiric ce pune cunoașterea în slujba marilor întrebări privind comunitatea și societatea, comprehensiunea acțiunii oamenilor și a impactului deciziilor lor, contextualizând acțiunile pentru a le da scopuri, obiective clare, monitorizabile. Ea cere integrarea abordării eco-responsabile de tip Agenda 21 (cu teme generale privind viața, alimentația, riscurile, sănătatea, organizarea teritoriului), de tip dezvoltare durabilă (monitorizând proiectele privind gestionarea peisajului, ecologia rurală și urbană, turismul, consecințele asupra vieții locuitorilor). Importantă rămâne formarea comunităților educative în vederea dezvoltării durabile, dezbaterea privind traiul laolaltă – egali și diferiți.
O Cartă a educației în vederea dezvoltării durabile ar avea de definit modalitățile parteneriatului, regulile concertării, pentru a asigura calitatea acțiunilor, procedurilor, certificărilor, continuității, sustenabilității.
Instrumentele și suporturile pot fi: NTIC17 și NTE18 (un portal național și site-uri diverse în domeniu), suporturi didactice multimedia adaptate publicului diferit, persoane-resursă (experți și generaliști), resurse și expertize instituționale. Este eficient să se ofere așezămintelor educaționale ghiduri și documente de punere în aplicare a educației în vederea dezvoltării durabile. Aceasta ar presupune un Comitet de pilotaj academic, concertarea actorilor implicați (autorități locale, asociații, locuitori), o Schemă națională a educației și formării în vederea dezvoltării durabile (în cadrul Planului Național al dezvoltării durabile), un program de cercetare vizând estimarea investițiilor și evaluării impactului, un calendar al evenimentelor în domeniu, un catalog al exemplelor de bune practici, sprijin pentru facilitarea comunicării, diseminării etc.
5. Temele abordate în cadruleducației pentru dezvoltarea durabilă pot începe cu noțiuni și teorii de bază privind funcționarea ecosistemelor, înțelegerea funcționării ființelor vii în mediu, dinamica populațiilor, interrelațiile lor (simbioză, parazitism), fluxurile de energie, ciclurile și circuitele materiei etc., se poate insista asupra preocupărilor actuale pentru domeniul „bio”19.
Agricultura durabilă se bazează pe fundamentele dezvoltării durabile. Principiile de bază ale acesteia sunt: conservarea resurselor de apă de calitate, protejarea biodiversității, reducerea eroziunii solului, păstrarea unui mediu sănătos, păstrarea peisajului, reducerea riscurilor naturale. Un set de practici ajută lupta împotriva bolilor și dăunătorilor, maximizând producția biologică și minimizând utilizarea îngrășămintelor chimice (nocive pentru producători, mediu, consumatori), alegerea semințelor mai puțin vulnerabile, în funcție de rezistența lor, rotația culturilor, asolamentele, asocierea și combinația culturilor, înlocuirea îngrășămintelor chimice cu cele organice, metode care simplifică lucrările solului, economisesc energie, utilizează deșeuri organice pentru a produce energie electrică sau termică, practici agricole care conservă apa (irigarea „picătură cu picătură”), creșterea animalelor în aer liber pentru a permite menținerea pășunilor, stocarea carbonului în sol, schimbarea hranei animalelor, menținerea biodiversității bogate prin asocierea dinamică a culturilor, pășunilor, animalelor, atmosferei, în interacțiune cu obiceiuri atestate și tehnici agricole validate. Agricultura durabilă în serviciul teritoriului permite menținerea relațiilor comunitare, a țesăturii sociale, revitalizarea economiei rurale, diminuarea riscurilor pentru sănătate20. Practicile de formare trebuie să permită familiarizarea sau aprofundarea know-how-ului simplu și de bun-simț, care propune o agricultura la scară umană, legată de pământ, de mijloace de producție care nu dăunează mediului sau sănătății oamenilor.
Cererile consumatorilor de astăzi pot stimula dezvoltarea agriculturii biologice. Microprogramele în agricultura biologicăpot fi concepute pentru a permite consilierilor agricoli (agronomi, tehnicieni, medici veterinari, biologi etc.), producătorilor și altor persoane interesate să aprofundeze cunoștințe, aptitudini și abilități (de exemplu, proiectul vizând Instruirea formatorilor de orientare socioeconomică pentru populația din agricultură21). Un proiect își poate propune instruirea persoanelor care lucrează în agricultura biologică, oferindu-le o formare care să conțină: o introducere în teoria și constrângerile agriculturii biologice, principiile de bază ale agronomiei, diversele cerințe ale trecerii la agricultura biologică, principiile de bază ale formării composturilor22, metode biologice de producție a alimentelor vegetale și animaliere etc.
O universitate virtuală privind dezvoltarea durabilă ar putea reuni așezăminte de învățământ superior care produc suporturi educaționale pentru agricultura durabilă, oferind formări la distanță dedicate mediului, amenajării teritoriului etc. Numeroși operatori publici și privați pot dezvolta instrumente informatice cu aplicații pertinente în domeniu (de simulare, motoare de căutare etc.).
„Suveranitatea alimentară pune individul şi localul în centrul discursurilor, învestind agricultorul şi consumatorul cu dreptul de a opta asupra hranei pe care o produc şi consumă, în acord cu specificul natural şi cultural local [...] Suveranitatea alimentară se doreşte a fi și o formulă de încurajare a categoriilor ignorate – persoane fără pământ, femei, minorităţi etnice – să joace activ rolul de stakeholder în deciziile legate de sistemul alimentar”23. În acest context pot fi propuse stagii la fermă neplătite, iar stagiarii să aibă posibilitatea de a lucra în cele mai diverse domenii ale producției agricole (creşterea materialului săditor, pregătirea solului, plivitul, prepararea coșurilor cu produse pentru familiile cu care sunt acorduri, vânzarea produselor la piață). Stagiarii pot fi invitați să se integreze în spațiul comunitar și prin servirea mesei și prin alte activități în afara orelor de lucru. Formatorii din ferme pot fi absolvenți ai unor școli agricole (cu experiență în agricultura biologică), educatori sociali, animatori culturali.
Să revin asupra celor spuse în acest text. Nu se face prea mult pentru dezvoltarea durabilă a satelor. Guvernele au răspuns crizelor prin care trec satele adoptând planuri de salvare a băncilor, impunând sătenilor noi planuri de austeritate. Dar nu putem avea prosperitate și bunăstare dacă ne bazăm pe practici speculative, pe furt, pe epuizarea iresponsabilă a resurselor naturale. Dimpotrivă, asistăm și vom asista la depopularea satelor, la migrația tinerilor. Mulți dintre cei care revin „la țară” trec prin „perioade de depresie”, consumă alcool şi apoi migrează haotic, pentru că nu sunt locuri de muncă, ferme şi întreprinderi, ocupații nonagricole. Adesea se face agricultură cu plugul tras de cal și cu sapa. Formarea tinerilor activi din sate în vederea agriculturii biologice ar putea folosi principiile „pedagogiei active”, metodele cooperative, pedagogia empatiei, astfel încât comunitățile să fie sprijinite să se dezvolte folosind resursele proprii în interesul lor. Locuitorii satelor ar trebui să-și facă auzită vocea, să nu aștepte „ajutoare” cu mâna întinsă, „subvenții”, să nu vândă la prețuri derizorii resursele naturale și umane, nici să le prăduiască ei singuri.
Educația în vederea dezvoltării durabile înseamnă ca oamenii de la sate să învețe să trăiască într-o lume în care fiecare-și are locul, fiecare are hrană sănătoasă, o viață productivă, are grijă de mediul înconjurător. Succesul educației în vederea dezvoltării durabile este cheia eficienței politicii naționale de dezvoltare durabilă. Ea poate duce la un nou mod de a gândi și a acționa, dar pentru aceasta oamenii ar trebui să învețe modalitățile parteneriatului, regulile concertării, importanța calității acțiunilor, procedurilor, certificărilor, continuității, sustenabilității. Ar trebui să învețe să nu mai amâne acțiunea, să se asocieze pe baza legală, să nu mai facă agricultură cu sapa, să nu mai accepte să fie înșelați de intermediarii care le iau recoltele pe nimic. Ar trebui să învețe să scoată satele din izolare, să mențină frumusețea intercunoaşterii şi întrajutorării, să nu se învețe să apeleze la „asistenţa socială”, ci să învețe cultura antreprenorială, să nu consume excesiv alcool și să se lase de „obiceiul violenţei împotriva femeii”.
Pentru toate acestea ar trebui să existe un Comitet de pilotaj academic, o Schemă națională a educației și formării în vederea dezvoltării durabile în cadrul unui Plan național al dezvoltării durabile, un catalog al exemplelor de bune practici etc. Așa cum am menționat, educația pentru dezvoltarea durabilă a teritoriilor rurale poate începe cu noțiuni simple privind funcționarea ecosistemelor, rolul și locul ființelor vii în mediu etc. Mai exact, oamenii să învețe să conserve resursele de apă de calitate, să protejeze biodiversitatea, să păstreze mediul sănătos, peisajul frumos. Promovarea agriculturii durabile ar permite menținerea relațiilor comunitare, a țesăturii sociale, revitalizarea economiei rurale, diminuarea riscurilor pentru sănătatea locuitorilor. Programele educaționale privind agricultura biologică pot fi concepute astfel încât să permită înțelegerea principiilor de bază ale trecerii de la agricultura convențională la agricultura biologică, conștientizarea importanței suveranității alimentare care pune individul şi comunitatea în centrul discursurilor, învestind agricultorul şi consumatorul cu dreptul de a opta pentru hrana sănătoasă pe care o produc şi o consumă.
Note
1 http://www.evz.ro/detalii/stiri/recensamant-2011-vezi-cati-locuitori-au-mai-ramas-in-fiecare-judet-din-romania-952407.html#ixzz1l3C8FE8iș; http://www.evz.ro/detalii/stiri/rezultate-recensamant-2011-suntem-prea-putini-cum-recuperam-952353.html#ixzz1cduM7C4i; http://stirileprotv.ro/stiri/social/satele-fantoma-ale-romaniei-un-fenomen-unic-pe-care-europa-nu-il-intelege.html; http://www.romania-actualitati.ro/sate_parasite_descoperite_la_recensamantul_agricol-24996; http://www.evz.ro/detalii/stiri/cernobilul-romanesc-la-pas-prin-satele-nimanui-964140.html.
2 Peste 4 milioane de români au emigrat în ultimii 25 de ani – pe timp de pace, lucru nemaiîntâlnit în istoria omenirii.
3 http://www.ziarulderoman.ro/47606/aramesti-si-liliac-sate-care-mor/; http://www.ziarulderoman.ro/30604/scolile-se-inchid-satele-mor/; http://adevarul.ro/locale/buzau/satele-buzau-imbatranesc-mor-odata-locuitorii-lor.html; http://www.viata-libera.ro/satul/44536-galati-viata-libera-sat-sate-care-mor-hantesti-buciumeni; http://www.gds.ro/Actualitate/2003-01-15/Satele+mor+incet,+dar+sigur; http://www.zoso.ro/satele-care-mor/; http://giurgiu-net.ro/2010/09/09/satele-mor/; http://protv.md/stiri/social/moldova-fara-oameni-satele-se-sting-vazand-cu-ochii-am-ramas-cu---151604.html; http://victoriaborodin.wordpress.com/2012/03/05/mor-satele/; http://totb.ro/satul-romanesc-moare-da-nu-se-transforma/ etc.
4 Idei principale: se învață acționând, exersând, fiind activ, cunoașterea vine din simțuri.
5 Educația pentru viață, prin viață (a acționa după nevoi, trebuințe).
6 Creatorul școlii experimentale. A educa înseamnă a fi responsabil.
7 Preconizează munca în echipă; educatorul pregătește activitățile mai mult decât „lecțiile”, dezvoltă motivația, angajamentul personal, inițiativa, permite lucrul în ritm propriu, încercări și erori.
8 Vizează adaptarea metodelor active la contextul real, formarea gustului pentru muncă. Școala activă favorizează educația pentru muncă.
9 Achiziția cunoștințelor se face în etape: asimilarea, acomodarea, echilibrarea. Inteligența practică este baza educației active.
10 Codul pedagogic prevede că individul se comportă în funcție de starea sa fiziologică, biologică și psihică. Nimănui nu-i place să se supună pasiv unui ordin impus, nimănui nu-i place să desfășoare o activitate care-i displace, nimănui nu-i place să fie tratat ca robot, să se plieze unor idei, mecanisme la a căror construcție nu a participat; omul vrea să reușească, eșecul fiind inhibator al entuziasmului; nu circul este natural, ci munca, ordinea și disciplina.
11 pedagogie.uquebec.ca/portail/letableau.
12 http://www.nationmetisquebec.ca/html/fr/droit/cause-powely.htm (consultat în februarie 2015).
13 După al Doilea Război Mondial: sovietizarea României, anihilarea statului de drept şi a pluralismului, anihilarea unor categorii sociale în numele „luptei de clasă”, deportarea ţăranilor care se opuneau colectivizării, exterminarea partizanilor rezistenţei anticomuniste, respingerea culturii occidentale, interzicerea avortului prin decret (Legea 36 din 1966), „alimentaţia raţională” (cozile la alimentele de bază), mentalitatea și atitudinea paternalistă. După 1989: „sindromul pluralismului ineficient”, „sindromul puterii centralizate”, „pluripartismul haotic”, întârzierea investiţiilor străine („nu ne vindem țara”), falimentarea multor bănci construite parcă anume să acorde credite neperformante (pierderile fiind transferate direct la datoria publică), involuţiile din agricultură etc.
14 http://www.soros.ro/?q=accesul-autorit%C4%83%C8%9Bilor-locale-la-fonduri-europene.
15 http://conspect.nl/pdf/Our_Common_Future-Brundtland_Report_1987.pdf.
16 Deceniul 2005-2015 este numit deceniul educației în vederea dezvoltării durabile.
17 Noi tehnologii informaționale și comunicaționale.
18 Noi tehnologii educaționale.
19 Îngrijorați de consecințele negative ale folosirii îngrășămintelor chimice după Primul Război Mondial, fermierii au solicitat sfaturi de la specialiști și au pus bazele agriculturii biodinamice. În 1946, în Marea Britanie a luat naștere mișcarea pentru agricultura ecologică (inspirată de teoriile lui Albert Howard din Testamentul agricol, 1940). În 1947, principiile agriculturii ecologice au fost introduse în Franța de către medicii și consumatorii care au incriminat substanțele chimice producătoare de cancer și boli mintale. Uniunea Europeană oferă cadru legal agriculturii biologice («An analysis of the EU organic sector», disponibil pe adresa: http://ec.europa.eu/agriculture/organic/files/eu-policy/data-statistics/facts_en.pdf; Règlement (CEE) n° 2092/91 privind modul de producție biologic și prezentarea produselor bio; Règlement (CE) n° 834/2007 referitor la producția biologică și etichetarea produselor bio; Règlement (CE) n° 66/2010 privind etichetarea bio în UE etc.
20 Numeroase directive ale Politicii Agricole Comune (PAC) a UE susțin agricultura durabilă (agricultorii nu primesc subvențiile și ajutoarele europene dacă nu respectă reguli privind mediul, sănătatea publică, sănătatea animalelor și vegetalelor). PAC susține conversia exploatațiilor convenționale în agricultura biologică etc.
21 COMPLUMENTING EU SUPPORT FOR AGRICULTURE RESTRUCTURING IBRD Loan no. 4875RO, „Training the providers of Socio-Economic Guidance Services (SEGPs) to the Agricultural Population”, Contractul C.E.S.A.R. nr. 2311/26.11.2012
22 Îngrășământ agricol natural, rezultat în urma fermentării lente a resturilor vegetale și animale, amestecate cu unele substanțe minerale.
23 http://www.ziare.com/economie/agricultura/micii-producatori-romani-si-economia-alternative-1133931.
Referinţe bibliografice
1. B. Blanc et al., Actions collectives et travail social, ESF, Paris, 1986.
2. D. Bourque et al., L’organisation communautaire. Fondements, approches et champs de pratique, PUQ, Québec, 2007.
3. J. Brégeon, S. Faucheux, C. Rochet, Rapport du groupe de travail interministeriel sur l’education au developpement durable.
4. P. Cahuc, A. Zylberberg, La formation professionnelle des adultes, 2006 (http://www.centre-inffo.info/IMG/pdf/FormationCOEFinal.pdf).
5. CNUCED, Rapport sur le commerce et le développement, Genève, 2009.
6. Commnunity Development Guide, World Vision Romania, Iași, 2012.
7. Dictionnaire encyclopédique de l’éducation et de la formation, Nathan, Paris, 1995.
8. L. Doucet, L. Favreau, Théorie et pratiques en organisation communautaire, Presses de l’Université du Québec, 1991.
9. Enquête „Forces du travail” 2003, La formation en Europe (traitement: CEREQ, 2006).
10. A. Fleuret, P. Zamora, La formation professionnelle des chômeurs, INSEE, Paris, 2004.
11. S. Frey, Lorsque la réinsertion professionnelle des femmes se joue sur la scène politique, Presses Universitaires de Rennes, 2006.
12. Ghid de dezvoltare comunitară, Editura World Vision, Iaşi, România, 2012 (ISBN 978-973-0-13338-7).
13. J. Ghosh, La crise mondiale et au-delà: modèles de croissance durable pour les pays en développement, in „Revue internationale du Travail”, vol. 149, no. 2, 2010.
14. J. Ghosh, The unnatural coupling: Food and global finance, in „Journal of Agrarian Change”, vol. 10, no. 1, 2010, p. 72-86.
15. D. Green, R. King, M. Miller-Dawkins, The global economic crisis and developing countries, Oxfam Research Report, London, 2010.
16. http://adevarul.ro/locale/buzau/satele-buzau-imbatranesc-mor-odata-locuitorii-lor-1_50ad23ee7c42d5a6638f728b/index.html.
17. http://conspect.nl/pdf/Our_Common_Future-Brundtland_Report_1987.pdf.
18. http://ec.europa.eu/agriculture/organic/files/eu-policy/data-statistics/facts_en.pdf; http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2009:0153:FIN:fr:PDF.
19. http://giurgiu-net.ro/2010/09/09/satele-mor/.
20. http://media.education.gouv.fr/file/2008/27/0/Strategie_pour_l_EDD_23270.pdf.
21. http://protv.md/stiri/social/moldova-fara-oameni-satele-se-sting-vazand-cu-ochii-am-ramas-cu---151604.html.
22. http://stirileprotv.ro/stiri/social/satele-fantoma-ale-romaniei-un-fenomen-unic-pe-care-europa-nu-il-intelege.html.
23. http://totb.ro/satul-romanesc-moare-da-nu-se-transforma/.
24. http://victoriaborodin.wordpress.com/2012/03/05/mor-satele/.
25. http://www.evz.ro/detalii/stiri/cernobilul-romanesc-la-pas-prin-satele-nimanui- 964140.html.
26. http://www.evz.ro/detalii/stiri/recensamant-2011-vezi-cati-locuitori-au-mai-ramas-in-fiecare-judet-din-romania-952407.html#ixzz1l3C8FE8i.
27. http://www.evz.ro/detalii/stiri/rezultate-recensamant-2011-suntem-prea-putini-cum-recuperam-952353.html#ixzz1cduM7C4i.
28. http://www.gds.ro/Actualitate/2003-01-15/Satele+mor+incet,+dar+sigur.
29. http://www.nationmetisquebec.ca/html/fr/droit/cause-powely.htm (consulté février 2011).
30. http://www.romania-actualitati.ro/sate_parasite_descoperite_la_recensamantul_agricol-24996.
31. http://www.soros.ro/?q=accesul-autorit%C4%83%C8%9Bilor-locale-la-fonduri-europene.
32. http://www.ziare.com/economie/agricultura/micii-producatori-romani-si-economia-alternative-1133931.
33. http://www.ziarulderoman.ro/30604/scolile-se-inchid-satele-mor/.
34. http://www.zoso.ro/satele-care-mor/.
35. R. Legendre, Dictionnaire actuel de l’éducation, Guérin, Montréal, 2005.
36. I. Motoi, L’intervention collective facilite-elle la participation des citoyens dans la société par leur positionnement critique?, Université du Québec, 2013 (http://www.atps.uqam.ca/numero/n4/pdf/ATPS_Motoi_2013.pdf).
37. pedagogie.uquebec.ca/portail/letableau
38. E. Pernigotti, La formation à l’épreuve de la désindustrialisation: une question de genre et de classe?, in „Espaces et Sociétés”, 1-2 (no. 136-137), 2009, p. 136-137.
39. H. Pourtois, P. Reman, Les transformations de l’action collective, in „La Revue Nouvelle”, mars 2004, no. 3, Bruxelles.
40. P. Wahl, Food speculation: The main factor of the price bubble in 2008, 2009, www.weed-on-line.org/uploads/weed_food_speculation.pdf