Un sfert de veac împreună
Pentru tipar;)
1. Acest număr al revistei noastre încheie cel de-al XXV-lea an editorial. Iniţiată ca un proiect educaţional naţional, având ca punct de reper concepţia lingvistică şi cea culturală axate pe adevărul ştiinţific şi istoric, „Limba Română”, ca şi alte publicaţii culturale din Republica Moldova, a parcurs itinerarul complicat al afirmării, cu dificultăţi şi obstacole, inerente perioadei de tranziţie în care noile paradigme de abordare a realităţii erau blocate de mentalitatea tributară unei vechi ideologii. De aici şi prefigurarea, în timp, a unui traiect publicistic, cu sinuozităţi imprevizibile, trecut acum, desigur, la capitolul istorie.
Ajunşi la ceas aniversar, gândul se îndreaptă în viitor, adică, de fapt, spre ziua de azi, când despre presa culturală se discută fără prea mult optimism, date fiind condiţiile financiare tot mai precare şi mai sufocante de existenţă a lor, dar şi „aplecarea” omului modern spre alte mijloace de comunicare decât „cetitul” tradiţional. Această „de folos zăbavă”, vorba cronicarului, nu mai este la modă. Interesul material, graba şi ritmul galopant al vieţii avantajează, fireşte, televiziunea, internetul, telefonia mobilă, înlocuind cu nepăsare preocuparea de a sta aplecat îndelung deasupra foii tipărite (de carte sau de revistă) cu şansa, la îndemâna oricui, de a „naviga” lesne lumi şi orizonturi de mare diversitate, pe cât de numeroase şi spectaculoase, pe atât de incomplet înţelese, condiţionândastfel suficienţa şi superficialul în conduită şi în felul de a trata cuvântul scris. Alarmaţi, experţii constată că presa de calitate, în special cea tipărită, are în spaţiul limbii române un public în continuă descreştere: se citeşte puţin, repede, fără prea mult discernământ, genul scurt, informativ, de cancan, captând, de cele mai dese ori, atenţia consumatorului pentru care contează nu esenţa mesajului, ci conectarea la fluxul cotidian al evenimentelor, efemere, de regulă, dar care dau impresia că eşti „în pas cu vremea”. E cam devreme totuși să afirmăm că presa tipărită, implicit cea culturală, „îşi trăieşte apusul”, anumite fenomene însă ne pun în gardă. Or, micşorarea catastrofală a tirajelor, incapacitatea publicaţiilor de a-şi asigura existenţa, deficitul de jurnalişti competenţi, deprofesionalizarea presei „ce ridică bârfa la rang de adevăr” (C. T. Popescu), neglijarea rolului pe care îl au revistele de cultură „ca instanţă de veghe şi de reflecţie socială liberă de orice constrângeri şi de influenţe partizane” (Memoriul revistelor de cultură din Transilvania, Braşov, 1991), blocajele de ordin economic generând îngrădirea libertăţii de expresie şi a spiritului critic etc., etc. sunt semne care indică asupra necesităţii de a întreprinde urgent acţiuni cu finalitate previzibilă, având menirea de a stăvili procesul de degradare şi chiar de dispariţie a unor instituţii fără de care impasul, şi nu numai moral, ne pândeşte omniprezent în efervescentul proces al globalizării.
O pertinentă şi bine documentată radiografie a presei culturale actuale din Republica Moldova face recent cunoscuta poetă şi ziaristă Irina Nechit (http://media-azi.md/ro/stiri/revistele-de-cultur%C4%83-trimise-la-plimbare). În studiul său, intitulat „Revistele de cultură, trimise la plimbare” (motiv de reflecţie pentru factorii decidenţi!), examinează soarta celor mai importante publicaţii de la noi („Contrafort”, „Sud-Est cultural”, „Semn”, „Destin Românesc”, „Clipa” şi „Limba Română”) care sunt pe cale de a-şi da obştescul sfârşit. Din motive financiare, „firul câtorva reviste de cultură din Republica Moldova, constată autoarea, s-a rupt deja. Au sucombat revistele «Semn», «Clipa», «Starea de urgenţă», cele care au coagulat producţia artistică şi spiritul critic al generaţiei 2000. [...] Indiferenţa criminală a autorităţilor faţă de publicaţiile de cultură are un efect păgubitor asupra mediului nostru cultural, afectând în special generaţia tânără. Cei mai talentaţi tineri scriitori, publicişti, jurnalişti culturali pur şi simplu nu au locuri de muncă în presa culturală autohtonă. Pierdem o generaţie de autori, peste câţiva ani nu va avea cine să scrie despre cultură...”.
„Căderea culturii” prin dispariţia revistelor de profil, semnalată încă la începutul anilor ’90, e o stare de lucruri îngrijorătoare caracteristică pentru presa de pe întreg spaţiul limbii române. Cu referinţă la acest fenomen, cunoscutul critic şi istoric literar Alexandru Cistelican spunea într-o emisiune televizată: „La 100 de ani dela Reîntregirea României vom avea o cultură în care revistele de patrimoniu vor fi pe cale de a pieri”. Se impune, aşadar, crededistinsul profesor, elaborarea unei legislaţii (la Bucureşti, dar şi la Chişinău, sau de comun acord – adăugăm noi!), a unui proiect naţional cu bătaie lungă („care să vadă departe, măcar până în 2050”), în măsură să asigure „un viitor oarecum garantat acestor reviste, fără amestecuri politice, fără târguri politice”. Revistele literare, de cultură nu mai pot supravieţui, fiecare descurcându-se pe cont propriu. Improvizaţia în asemenea domeniu devine inevitabil contraproductivă.
2. Atare situaţie este familiară şi echipei revistei „Limba Română”, care în acest an, aniversar, din lipsă de mijloace financiare, pentru prima dată de la fondare, nu a reușit să scoată de sub tipar un număr de revistă (din doar cele trei, duble, programate să apară în 2015) dedicat Zilei Limbii Române. Altminteri, era pe cale de a fi contramandată şi ediția a IV-a a Colocviilor cu tema „Limba română ca entitate culturală în școală și societate”, dacă nu aveam îndemnul și susținerea morală a unor remarcabili intelectuali, din România şi din Republica Moldova, care conștientizează misiunea excepţională a unor întruniri știinţifice pentru circuitul ideilor și al valorilor. Mărturisesc, sunt onorat să recunosc: evenimentul s-a produs în primul rând graţie ilustrului om de știință și de cultură Solomon Marcus, protagonistul Colocviilor din acest an, prezent la Casa Limbii Române împreună cu unul dintre cei mai de seamă discipoli ai săi, academicianul Gheorghe Păun, om de știință și scriitor, redactor-șef al prestigioasei reviste „Curtea de la Argeș”, publicaţie ce apare cu regularitate de invidiat (se pare că pe Argeș autoritățile locale înțeleg însemnătatea unei reviste ca instituție culturală și îi acordă sprijinul necesar!).
Ne-a bucurat, de asemenea, implicarea energică în organizarea întrunirii a unor distinse personalităţi, vechi şi de bună credinţă prieteni ai „Limbii Române”, membri ai colegiului de redacție și autori ai revistei: conf. univ. dr. Mina-Maria Rusu (Inspector general de limba şi literatura română, limbi clasice şi neogreacă în cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Știinţifice din România), conf. univ. dr. Georgel Rusu (Universitatea Apollonia, Iaşi), prof. univ. dr. Ion I. Ionescu (Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași), conf. univ. dr. Gh. M. Bârlea (Universitatea de Nord, Baia Mare), prof. univ. dr. hab. Ion Ciocanu (A.Ș.M.), Andrei Strâmbeanu (poet, prozator, dramaturg), conf. univ. dr. Petru Butuc (Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă”, Chişinău), prof. univ. dr. hab. Anatol Petrencu (Universitatea de Stat din Moldova) şi alţii.
Remarcăm faptul că la Colocviile din acest an au participat doamna Corina Fusu, Ministrul Educaţiei din Republica Moldova, şi Sebastian Hotca, Secretar de Stat la Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, care, înainte de începerea sesiunii de comunicări, au avut o întâlnire cu echipa redacţiei şi o discuție la obiect despre soarta revistei „Limba Română”, precum şi a proiectelor ce urmează a fi derulate la centrul de cultură şi asistență Casa Limbii Române „Nichita Stănescu”.
Cea de-a IV-a ediţie a Colocviilor revistei „Limba Română” din 30 august 2015, moderată de conf. univ. dr. hab. Ana Bantoș, a debutat cu mesajele de salut ale doamnei Corina Fusu, Ministru al Educaţiei, domnului Angel Tîlvăr, Ministru delegat pentru Relaţiile cu Românii de peste hotare, domnului Vasile Şalaru, Secretar de Stat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, România, instituţie care a acordat Casei Limbii Române „Nichita Stănescu” şi revistei „Limba Română” o DIPLOMĂ ANIVERSARĂ „La 25 de ani de temeinică susţinere a identităţii lingvistice şi culturale a românismului de pretutindeni”, distincţie înmânată de doamna Inspector general Mina-Maria Rusu. A urmat Scrisoarea deschisă adresată conducerii Republicii Moldova, semnată de domnul Nicolae Mătcaş, Ministru al Ştiinţei şi Învăţământului din Republica Moldova în anii 1990-1994. În acest context festiv, pe de o parte, trist, pe de alte (multe) părţi, s-a declanşat o discuție percutantă asupra situaţiei românei de azi. Lucru firesc, deoarece demult e timpul să aflam: cum și cine predă limba română în scoală și , ulterior, ce modificări suportă ea în societate, de ce elevul, liceanul, studentul nu ştie a vorbi şi a scrie corect? În ce măsură textele din manualele şcolare sunt reprezentative pentru limba română literară standard? Sensibilizează oare acestea interesul pentru limbă, pentru literatură, pentru cultură în general? Cine e la pupitrul elaborării manualelor de şcoală? De ce avem tot mai puţini specialişti în domeniul cultivării limbii române? De ce facultăţile de litere au o prestaţie cu randament tot mai mic și sunt pe cale de a-și înceta existența?
De asemenea, e greu de înțeles de ce, având o limbă, o literatură, o cultură, ROMÂNĂ, trebuie să alcătuim manuale diferite, la București și la Chișinău? De ce nu ar exista, de exemplu, un colectiv de autori, format din rândul celor mai avizaţi specialişti, capabili să ofere material didactic calitativ pentru toţi românii, aşa cum procedează, în cazul lor, rușii, francezii, ungurii...
Prelegerea excepţională a domnului academician Solomon Marcus, „Limba română şi şcoala – la Bucureşti şi la Chişinău”, o investigaţie de pionierat în lumea manualelor, elaborate în România şi Republica Moldova, schimbul larg de opinii făcut, în prezenţa înalţilor demnitari de stat, vor conta, presupunem, în procesul de formulare / reformulare a strategiei în domeniul editării manualelor și, prin urmare, și de reașezare a limbii române pe un nou făgaș, cel al extinderii utilizării ei și al îmbunătățirii calității limbii vorbite şi scrise.
Evident, toţi oratorii, fără excepţie, s-au referit şi la soarta ingrată a revistei „Limba Română” (în acest an echipa redacţională, ca şi în 2013, a făcut voluntariat!), remarcând necesitatea de a crea condiţii decente pentru apariția ei. Au fost propuse mai multe sugestii, între care evidenţiem:
1. editarea publicației sub egida Ministerului Educației din Republica Moldova, instituţie ce a fondat-o acum 25 de ani;
2. editarea revistei de către cele două ministere de resort, de la Chișinău și București, ca element aplicativ coagulant al strategiei de sincronizare şi unificare a învăţământului românesc;
3. schimbarea atitudinii Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni faţă de revista „Limba Română”, finanţarea acesteia urmând a fi inclusă în categoria proiectelor prioritare de însemnătate naţională.
Or, în contextul numeroaselor declaraţii privind perspectiva tot mai roză a colaborării multilaterale moldo-române, e greu de înţeles de ce sunt lăsate în voia sorții proiecte de anvergură unanim recunoscute, cu indiscutabilă eficienţă practică?
...Un sfert de veac am fost împreună: echipa redacţiei, autorii şi cititorii revistei, școala și societatea. Păşind în alt pătrar de secol (imprevizibil şi mult mai complicat decât precedentul), vom găsi oare sprijinul necesar pentru a persevera întru „Creşterea limbii româneşti / şi-a patriei cinstire”?!