Scrisoare deschisă
Pentru tiparCătre domnii
Nicolae TIMOFTI, președinte al Republicii Moldova
Andrian CANDU, președinte al Parlamentului Republicii Moldova
Valeriu STRELEȚ, prim-ministru al Republicii Moldova
Corina FUSU, ministru al Educației din Republica Moldova
Stimați conducători ai republicii,
Ziua de 31 august a devenit o sărbătoare națională ca semn de profundă admirație și respect din partea poporului nostru față de importantul şi miraculosul mijloc de comunicare, definitoriu în păstrarea identităţii sale autentice de-a lungul zbuciumatei istorii. În ziua de 31 August 1989, la istorica sesiune a 13-a a fostului Soviet Suprem al R.S.S.M., limba noastră a revenit la scrisul său latin, haina cea mai firească pentru redarea specificului ei de limbă romanică, și și-a câștigat dreptul de a fi luată sub protecția statului în condițiile de atunci ale unui iminent pericol de dispariție ca limbă națională sub influența limbii ruse. Odată cu Declarația de Suveranitate (1990) și cea de Independență (1991) ale Republicii Moldova, limba română, ca limbă oficială a unui stat suveran și independent, și-a recăpătat dreptul la numele său științific corect, având şansa de a-și extinde, totodată, sferele de utilizare, în calitate de mijloc de comunicare oficial real pe teritoriul Republicii Moldova.
Ca persoană implicată direct în Mișcarea de eliberare națională din anii 1985-1989 (în calitate de secretar al Comisiei Interdepartamentale pentru problemele istoriei și perspectivele dezvoltării limbii moldovenești de pe lângă fostul Prezidiu al Sovietului Suprem al R.S.S.M. [1988-1989], am participat, în cadrul celor două grupuri de lucru – pentru elaborarea proiectului privind revenirea la grafia latină și, respectiv, a proiectelor privind statutul de limbă de stat și relațiile dintre limba de stat, limba rusă și alte limbi vorbite pe teritoriul republicii – ale Comisiei pentru știință și învățământ a Sovietului Suprem, la elaborarea legislației lingvistice, precum și, ca expert, alături de Ion Dumeniuk, la sesiunea a 13-a a Sovietului Suprem, iar după adoptarea acesteia – la elaborarea Programului complex de măsuri ale Guvernului pentru implementarea prevederilor legislației lingvistice) și care, în perioada iunie 1990 – aprilie 1994, ca ministru al Științei și Învățământului, a întreprins tot ce s-a putut atunci pentru dezrădăcinarea sistemului de învățământ sovietic anchilozat și reorganizarea lui pe principiile sănătoase ale tradiției școlii naționale interbelice și ale didacticii moderne, cu tot entuziasmul și micile-mari bucurii ale revenirii la normalitate, trebuie să constat, deși îmi e nespus de greu, că totuși, în diverse domenii, în cazul nostru, în cel al funcționării limbii de stat, nu există încă prilej de sărbătorire, cu atât mai mult de jubilare.
Astfel, deşi ne considerăm stat suveran și independent, numai de independență și suveranitate reală nu poate fi vorba. Avem părți din teritoriu care, manifestând tendințe separatiste și ostile, de ani de zile își promovează autonomia, nu se subordonează legilor statului, nu pot fi administrate oficial de stat. Avem armament și trupe străine rusești pe teritoriul republicii, care nu se supun deciziilor forurilor internaționale de a-l elibera. Şi astăzi unii conducători de diferite ranguri, factori de influență și de decizie, membri ai diferitor partide și orientări politice, parlamentari ş.a. se opun politicii oficiale a statului, orientării clare a majorității populației spre vectorul european. Limba română nu a devenit nici pe departe mijloc de comunicare oficial în toate instituțiile statului. După desființarea fără niciun temei a Departamentului de Stat al Limbilor cu prerogative de supraveghere, control și sancțiuni privind nerespectarea legislației în domeniul limbilor, nu s-a mai revenit la reînființarea lui. Nimeni nu mai răspunde și nu se ocupă serios de punerea în aplicare a Programului complex de realizare a legislației lingvistice. Contrar opiniei savanților, deciziilor Prezidiului A.Ș.M., hotărârii Curții Constituționale din 05.12.2013 privind numele corect al limbii noastre, art. 13 din Constituție continuă să ne discrediteze în fața lumii.
Stimați conducători ai republicii, activiști de stat și de partide, membri ai Parlamentului! Dacă în anii ’90 ai secolului trecut pentru a promova limba română a fost nevoie de mult curaj și chiar de sacrificii, acum pentru a repune în drepturi limba oficială a statului cred că este nevoie numai de voință, mai exact, de bunăvoință. În condiţiile când avem o fragilă majoritate și unitate în coaliția guvernamentală și în Parlament, nu e, oare, momentul, în numele viitorului poporului pe care-l păstoriți, să tăiați nodul gordian cel puțin aici, dacă celelalte probleme, cu adevărat spinoase, vă împovărează atât de greu? Adică să puneți de acord Legea fundamentală a statului cu prevederile actului de proclamare a independenței acestui stat, conformându-vă deciziei Curții Constituționale. Să reînființați arhinecesarul Departament de Stat al Limbilor cu statutul lui inițial. Să înaintați de urgență pe ordinea de zi a Parlamentului chestiunea modificării legislației lingvistice din 1989, adoptată în cadrul unui stat azi inexistent și în condiții istorice și lingvistice diferite de cele actuale, legislație conformă cu condițiile de funcționare a limbilor într-un stat suveran și independent. Să solicitați, imediat sau concomitent cu aprobarea, reactualizarea și punerea în aplicare măcar în cel de-al n-lea ceas a Programului complex de măsuri ale Guvernului privind implementarea de facto a legislației lingvistice. Adică, în sfârșit, să creați climatul și condițiile necesare ca renumita cerință de cunoaștere a limbii oficiale să devină normă pentru orice pretendent la un portofoliu de conducere în stat, pentru orice lucrător din sfera deservirii populației; în definitiv, să devină normă de respect și bună conduită pentru orice cetățean, indiferent de etnie, rasă, culoare, sex, confesiune etc., care și-a ales ca loc de muncă și trai Republica Moldova. Numai după realizarea unor asemenea sarcini am fi îndreptățiți să sărbătorim, la 31 august a fiecărui an, toți cetățenii republicii, nu ziua „Limba noastră”, ci sfânta Zi a Limbii Române.
Și, tot în legătură cu promovarea limbii oficiale a statului nostru, permiteți-mi să vă aduc în atenție o altă problemă, a cărei rezolvare favorabilă ține de asemenea de puterile, dorința și bunăvoința Domniilor Voastre: e vorba de soarta revistei de filologie, cultură şi educaţie „Limba Română”. Ministerul Științei și Învățământului, pe care am avut onoarea și răspunderea să-l conduc timp de aproape 4 ani, animat de acțiunile de reformare a sistemului de învățământ sovietic anchilozat și de reașezare a lui pe principii naționale sănătoase, având stringentă nevoie de un instrument material de sprijinire a acestor orientări mai ales în domeniul predării în școală a limbii, literaturii, culturii și istoriei naționale în întregul lor românesc, a fondat revista cu un titlu curajos și emblematic pentru spațiul, timpul și condițiile în care activa, dar mai ales pentru cele care urmau să vină: „Limba Română”. Revistei îi revine meritul de a fi readus acasă, în circuitul școlar basarabean, operele literare, scriitorii și oamenii de cultură din întreg arealul românesc, lucrări și autori nestudiați timp de jumătate de veac la facultate și în școală, precum și istoria integrală a neamului românesc, de la Nistru și de dincolo de Nistru până la Tisa și dincolo de Tisa, indiferent de vitregiile timpurilor și de rapturile teritoriale care s-au întâmplat pe parcurs. Revista periodică și fondatorul acesteia au avut de înfruntat numeroase ostilități atât din partea unor românofobi declarați, cât și din partea unor mancurți deghizați în democrați. O iminentă „detronare” a ministrului „românizator”, care plana de mult timp în mințile adepților moldovenismului primitiv, și înlocuirea lui cu unul așa-numit democrat-agrar ar fi pus în pericol, indiscutabil, și existența revistei, astfel încât, în martie 1994, pentru a nu fi lichidată de guvernanţii românofobi, „Limba Română” a fost scoasă de sub auspiciile ministerului, fără a mai fi finanțată de acesta, obținând statutul de publicație independentă. De atunci și până la ora actuală, fără o asigurare materială necesară și permanentă pentru funcționare normală, fără un colectiv redacțional retribuit la timp și onorabil, revista, în special în anii de la urmă, de abia reușește să se mai mențină pe linia de plutire. Supusă, după cum spuneam, ostracizării din partea conducerilor agrariană, comunistă etc., precum și atacului din partea răuvoitorilor moldoveniști românofobi, fără mijloace sigure de existență, colectivul redacției a fost nevoit să solicite ajutor din partea Guvernului României. O perioadă cheltuielile au fost suportate de Institutul Cultural Român (Bucureşti) sau de Departamentul pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni de pe lângă Guvernul României. De la o vreme, însă, susținerea financiară de peste Prut este din ce în ce mai tardivă și nesemnificativă, revista fiind amenințată literalmente să sucombe. Asupra pericolului dispariției din circuitul revuistic a unei publicații cunoscute și apreciate de comunitatea filologică, literară, didactică etc. din republică, din România și de peste hotare care militează pe parcursul unui sfert de secol pentru adevărul istoric și științific privind identitatea noastră etno-lingvistică și culturală, revistă care a adus în școala și în conștiința noastră literatura și istoria neamului în integritatea lor, au atras cu îngrijorare atenția personalități notorii ale științei cum sunt lingvistul nr. 1 al contemporaneității, compatriotul nostru Eugeniu Coșeriu, bunul prieten al lingviștilor și matematicienilor basarabeni, matematicianul nonagenar Solomon Marcus, profesorii ieșeni Constantin Ciopraga, Dumitru Irimia, Valeriu Rusu ş.a. Ne-am adresat în repetate rânduri unor instituții decizionale de la noi, inclusiv fostului ministru al educației. Culmea impertinenței, într-un răspuns oficial de la minister, echipei redacţionale i se sugera să se adreseze după ajutor... fondatorului revistei!
Ne întrebăm și, cu îngăduința Domniilor Voastre, vă întrebăm dacă noua conducere a Ministerului Educației, care face parte din actuala coaliție majoritară proeuropeană, având drept obiectiv reîntronarea legilor statului şi a spiritului naţional în societate, inclusiv în învăţământ, n-ar putea să-și asume cheltuielile pentru apariția periodică lunară a revistei „Limba Română” (așa cum o face, de exemplu, pentru revistele „Alunelul”, „Noi”, „Florile dalbe”, „Făclia”), dat fiind că această publicație de prestigiu este destinată și imperios necesară școlii și care permanent a fost distribuită în mod gratuit bibliotecilor școlare şi publice din republică? Oare Ministerul Educației n-ar putea prevedea mijloace financiare și pentru revista menționată (de exemplu, pentru achiziționarea de literatură didactică și aprovizionare a bibliotecilor școlare)? Căci scopul suprem al revistei „Limba Română”, ca și al nostru al tuturor, este pregătirea temeinică, în spiritul adevărului istoric și științific, a generațiilor de azi și de mâine, care vor trăi și munci în marea familie a cetățenilor Europei unite.
Închei această Scrisoare deschisă citând, cu permisiunea dumneavoastră, îndemnul testamentar al marelui lingvist Eugeniu Coşeriu, care, referindu-se la destinul şi misiunea revistei „Limba Română”, accentua, în 2001, cu prilejul celei de-a zecea aniversări de la fondarea ei: „Să nu lăsăm deci să piară această revistă, să nu lăsăm să scadă şi să decadă această tribună. Ea trebuie să trăiască mai departe şi să ne ajute cum ne-a ajutat până acum la afirmarea culturii româneşti şi la cultivarea limbii române. Fiindcă, dacă dispare şi această revistă, dacă ne asumăm acest risc, atunci ne-am trădat cultura naţională, ne-am trădat identitatea spirituală, am trădat dimensiunea fundamentală a omului ca fiinţă spirituală: limbajul – dimensiune care pentru noi se prezintă sub forma limbii noastre istorice: limba română. Ceea ce înseamnă că, dacă această revistă moare – şi să nu dea Dumnezeu cumva să moară –, începem să murim cu toţii spiritualicește și nu mai suntem noi înșine”, și cu încrederea că, dacă veți întreprinde, cu puțină bunăvoință, puținele acțiuni concrete pe care le-am menționat mai sus, generațiile de azi și cele de mâine de vorbitori ai limbii române vă vor rămâne profund recunoscătoare.
Prof. univ. dr. Nicolae MĂTCAȘ,
fost ministru al Științei și Învățământului din Republica Moldova (1990-1994),
fost ministru al Științei și Învățământului din Republica Moldova (1990-1994),
fondator al revistei „Limba Română”
30 august 2015