Revista „Limba Română”: contribuţii la un profil de formator
Pentru tiparÎnregistrând o longevitate respectabilă, în contextul labil al publicisticii noastre, revista de știință și cultură „Limba Română”, căreia însuși lingvistul Eugeniu Coșeriu îi atribuia meritul „cultivării limbii române”, își continuă traiectul existențial într-o deplină consecvență cu sine însăși, rămânând fidelă dezideratelor sale de început, în condițiile unei aspre tranziții. Înfruntând vicisitudinile contextului social-politic, revista „Limba Română” a reușit performanța rară de a se menține de-a lungul timpului, devenind mai competitivă și mai performantă.
Fondată în anul 1991, la Chișinău, revista a cultivat, de-a lungul anilor, cu perseverență știința și arta autentică, a respins categoric falsurile lingvistice, istoriografice și de altă natură. A publicat articole, studii, sinteze, comentarii privind practica de interpretare a fenomenului lingvistic, cititorului fiindu-i prezentate numeroase și consistente argumente de ordin filologic, istoric, juridic etc. cu privire la denumirea corectă a limbii noastre și necesitatea utilizării ei în toate domeniile societății.
Ajunsă la ora bilanţului, primul lucru care se impune să fie remarcat, așa cum observa și reputatul lingvist Eugen Munteanu, este vigoarea revistei: „într-un peisaj cultural publicistic zbuciumat și contradictoriu, într-o societate angrenată în schimbări masive și într-o epocă în care publicațiile efemere reprezintă mai degrabă regula, iar unele dintre marile publicații periodice de cultură, în România, ca și în Basarabia, apar adesea cu mari întârzieri și sincope, mica echipă condusă de Alexandru Bantoș reușește să scoată, în aparență fără mari eforturi, unul după altul, cele șase numere duble anuale ale revistei”1. Simpla ei apariție, într-un ritm susținut, constituie, așadar, un succes în sine, un succes care nu se poate explica decât prin pasiune, prin dăruire și prin conștiința legitimității scopurilor asumate.
Primul număr (ianuarie-martie 1991) anunța statutul de revistă trimestrială, pe care și l-a menținut consecvent de-a lungul timpului, cu mici derogări impuse de problemele financiare. La debut, revista apărea editată cu suportul Ministerului Științei și Învățământului din Republica Moldova cu concursul societății „Limba noastră cea Română”, denumiri temerare pentru acea etapă de început a deșteptării noastre naționale. În 1991 se punea, așadar, temelia unei instituții ce urma „să lupte pentru adevărul științific în domeniul filologiei române”, menționa, în cuvântul de salut adresat revistei, R. Budagov, membru corespondent al A.Ș. a U.R.S.S., doctor în filologie, profesor la Universitatea „M. Lomonosov” din Moscova. „Și când spun «adevăr științific» mă gândesc, în primul rând, – sublinia reputatul om de știință rus – la unitatea limbii pe care o vorbesc muntenii, moldovenii, bucovinenii, oltenii, bănățenii etc. – limba română”2.
Primul număr anunța rubrici consistente, care au fost perpetuate, în mare parte, de-a lungul existenței revistei: Opinii și atitudini, Analize și interpretări, Eminesciana, Permanența clasicilor, Gramatică, Sociolingvistică, Ortografie pentru toți, Cum vorbim, cum scriem, Avanpremiere editoriale etc.
Abordarea consecventă și cu discernământ a unor teme de mare actualitate, implicit cu referință la denumirea corectă a limbii, la istoria noastră adevărată, la integrarea culturală a Basarabiei în spațiul românesc și european, au contribuit la limpezirea multor aspecte legate de identitatea națională a populației majoritare din Republica Moldova.
Găzduind în paginile sale articole și studii de pe întreg teritoriul de limbă românească, de la creatori și cărturari de toate categoriile, studii din care se desprinde nu numai ideea directoare sub semnul căreia acționează fiecare autor, ci și modul cum îi bate inima, revista „Limba Română” calcă, după cum remarca Gavril Istrate, pe „urmele publicației dirijată de Kogălniceanu”4. Suntem, cu alte cuvinte, pe urmele brașovenilor lui Bariț.
Obiectivul programatic central pe care revista și l-a propus încă din primul an, în urmă cu două decenii, este acela de a contribui la afirmarea conștiinței identitare românești unice și de a cultiva limba română literară la cel mai înalt nivel. Revista a constituit în timp una dintre tribunele cele mai eficace și mai credibile ale „luptei pentru limbă și ortografie”, purtate de intelectualitatea basarabeană luminată în ultimele două decenii. „Date fiind posibilele derapaje și abateri de la ceea ce, în genere, se consideră astăzi în Europa o gândire „political correct”, este cu atât mai admirabilă știința cu care editorii au reușit să evite tonalitățile strident-naționaliste sau populiste, în favoarea unui discurs de afirmare a identității culturale românești decent și nuanțat, dar nu lipsit de fermitate. Veritabil reper și organ de exprimare a convingerilor și speranțelor identitare la un nivel intelectual elevat, revista pare să își fi atras și asigurat un public instruit, în special din mediile universitare, atât în România, cât și în Republica Moldova”5.
Unul dintre obiectivele esențiale ale revistei este susținerea și promovarea, în ascensiunea lor profesională, a celor mai talentați tineri cercetători în domeniile umanistice: lingvistica, științele literare, istoria și etnologia, filozofia, studiul artelor, teologia ș.a., prin aceasta realizând unul dintre rosturile fundamentale ale unei reviste de cultură.
Evitând o specializare prea strictă, revista este deopotrivă literară, ca și lingvistic-filologică; în plus, constatăm o deschidere constantă spre alte sfere ale culturii, de la istoria artei și până la didactica limbii, prin aceasta justificându-și plenar statutul de revistă de cultură. „«Limba Română» este o publicație care se adresează deopotrivă minții și inimii cititorilor. În paginile ei nu sunt urmărite numai problemele de strictă specialitate, ca în revista cu același nume de la București; se deosebește de aceasta prin preocupări mai largi, de istorie literară și de istorie propriu-zisă, de etnografie și folclor. Urmărește mișcarea literară și culturală de pe tot cuprinsul pământului pe care se vorbește românește”6.
Destinată unui cerc larg de cititori, și, în primul rând, profesorilor de română, studenților de la facultățile de litere, liceenilor și elevilor, „Limba Română” a fost concepută ca o publicație de sinteză (limbă, literatură, folclor, estetică, istorie, artă etc.), având rolul de a-i aduna împreună pe toți cei care, sfidând captivitatea vechilor dogme imperial-bolșevice, doreau să-și exercite nestingherit și cu demnitate dreptul de a-și afirma autentica lor identitate națională.
Fidelă conturului său cultural, revista găzduiește poezie tânără, în paginile ei se recenzează publicațiile periodice, se dau informații asupra spectacolelor teatrale. Numeroasele informații de natură istorică duc la convingerea că studiul limbii materne nu poate fi separat de cel al istoriei naționale. Să ne aducem aminte că „Astra” ardeleană și-a fundamentat programul tocmai pe ideea acestei conviețuiri. Cuvintele lui Timotei Cipariu, referitoare la rolul limbii, și cele ale lui Bariț, privitoare la rostul istoriei, s-au constituit în adevărate table ale legii și au căpătat valoarea unor adevărate testamente.
„Emblemă a românismului și a ideii culturale” (Arcadie Suceveanu), revista „Limba Română”se înscrie tot mai temeinic în tradiția publicisticii românești, fiind „o demnă succesoare a «Daciei literare», a «Familiei» și a «Convorbirilor literare», chiar dacă i-a lipsit o «Junime» de propensiune nucleară sau un Luceafăr inedit în paginile sale”7.
Note
1 Eugen Munteanu, Vigoare și tenacitate, în „Limba Română”, 2011, nr. 3-6, p. 14.
2 Cf. „Limba Română”, 1991, nr. 1, 1991, p. 5.
3 A se vedea în acest sens: http://www.contributors.ro/
4 Gavril Istrate, De la „Dacia literară” la „Limba Română”, în „Limba Română”, 2011, nr. 3-6, p. 36.
5 Eugen Munteanu, Vigoare și tenacitate, în „Limba Română”, 2011, nr. 3-6, p. 14.
6 Gavril Istrate, De la „Dacia literară” la „Limba Română”, art. cit., p. 37.
7 Ion Hadârcă, Descinderi spre tipare, deschideri spre universalism, în „Limba Română”, 2011, nr. 3-6, p. 28.