Pictura în ulei şi maturitatea concepţiei clasice
Pentru tiparUn pictor devine abil mai degrabă observând lucrurile,
decât obosindu-se să le copieze (...).
Jean-Auguste-Domenique Ingres
La începutul carierii sale de creație, Florentin Leancă a lucrat în domeniul artelor decorative, pe care le-a studiat în cadrul facultății. Tapiseria, tehnicile și genurile decorative au conturat reprezentările preponderent abstracte în opera timpurie a artistului. De fapt, limbajul decorativ se caracterizează printr-o anumită detașare de la natură, o cristalizare a specificului general al formelor care, în cadrul trecerii la pictura în ulei, i-a servit autorului foarte mult.
În prezent, evoluția limbajului plastic al lui Florentin Leancă parcurge o etapă a dezvoltării capacității de observare a naturii, pe care s-au bazat și artiştii perioadei moderne.
Se ştie că pictura modernă de șevalet s-a întemeiat pe procedeele clarobscurului izvorâte încă din arta renascentistă, atestând libertatea culorii de a se modifica după depărtarea formelor de ochi și după intensitatea și direcția luminii, ceea ce presupune o observare mai atentă a peisajului și a naturii în toate manifestările ei. Astfel, spre exemplu, reprezentantul expresionismului francez în pictură și grafică, Georges Rouault, menționa că artistul trebuie să-și dezvolte această capacitate încât să poată înmagazina formele și armoniile pe care le vede zilnic; să le deprindă și să le cunoască mai bine; să ajungă să se joace cu ele. Anume datorită acestor năzuințe, de observare a naturii, artistul devine apt să descopere și să valorifice, într-un mod spontan sau sistematic de cercetare, unele sugestii constructive sau compoziționale liniare, coloristice etc., căutate de orice spirit creator original. În acest context, pânzele în ulei ale lui Florentin Leancă reflectă maturitatea concepției sale plastice acumulate în timpul lucrului cu natura.
Compozițiile lui Florentin Leancă, cadrate deschis și, totodată, logic în plan metodologic, se apropie de exprimările picturale ale unor artiști moderni români (Gheorghe Petrașcu), francezi (Paul Cezanne, Georges Seurat ș.a.), ale celor din Europa de Vest și de Est (nişte buni regizori, fiindcă un artist plastic trebuie să gândească și ca un regizor). Un cadru frumos găsit și oprit întru eternitate datorită selecției cognitiv-analitice a autorului, în colaborare cu aplicări impresioniste, uneori aplatizate, a principiilor de redare a formelor obiectelor creează sugestii metaforice sau chiar simboliste. Aceste cadre, datorită utilizării procedeelor picturale laconice, generalizărilor tonale și cromatice, denotă o iscusință ce apare doar în procesul de lucru cu natura – acea virtuozitate când forma și vibrația tușelor reflectă atât materialitatea obiectelor, cât și atmosfera creată de prezența și corelația acestora într-o imagine.
Printre opere de diferite epoci și stiluri istorice sau de autor ce includ arhitectura vechiului nostru oraș, seria de peisaje creată recent (între anii 2011-2015) de Florentin Leancă se evidențiază prin interesul autorului mai degrabă față de iernile moldovenești, care, la fel ca și verile sudice, au un farmec topit, primăvăratic... Dar nici aceasta nu reflectă toată enigma picturii artistului. Fiindcă, cu același rafinament compozițional, autorul abordează în mod decorativist genul animalier („Urme și umbre”, 2011), apropiindu-l de simbolul vechi autohton. Însă recurgerea la forma simbolică este evidentă și în naturile statice cu o arhitectonică aparte – peisajele autumnale semnate de pictor.
Un alt specific îl formează asceza armoniilor între griuri neutre (tonuri medii), create de culorile complementare, demonstrând purificarea selectivă a paletei de culori a lui Florentin Leancă. Pauzele negrului colorat, utilizate valoric și dezinvolt, fără anumite detalii naturaliste, sau cele de împodobire formează contururi unor copaci; ancadramate de uși, geamuri, elemente ale porților, zidurilor și ale unor cărări contrastează cu nuanțe de alb colorat al zăpezii, ce acoperă pământul și asfaltul, al cerului... Crearea impresiei generale inspirate de un motiv din natură precum în „Teatru de vară. Orașul Chișinău” (2012), cortina fiind alcătuită din coroanele copacilor, atinge, de asemenea, valorile simbolice ale unei imagini artistice. Florentin Leancă nu pretinde să sugereze receptorului o denumire a unei stări sau atmosfere create, evitând anumite direcționări eronate, ci pur și simplu documentează strada sau un număr de casă, locul pe care l-a imortalizat („Chișinăul vechi. Str. Diordița”, 2013; „Curte din Chișinău. Str. Serghei Lazo 4”, 2014; „Chișinăul vechi. Str. București 77”, 2015; „Chișinăul vechi. Str. Pruncului 2”, 2015 etc.).
Aceste motive nepretențioase ne duc în atmosfera creației pictorilor din perioada basarabeană sau interbelică (August Baillayre, Dimitrie Sevastianov, Pavel Piskariov, Alexandru Klimașevsky ș.a.), o atmosferă camerală valorificată și prin creația maeștrilor contemporani Mihai Grecu și Ada Zevina, Dumitru Peicev, Elena Bontea, Maria Saca-Răcilă, Maia Cheptenaru, Ludmila Țonceva, Petru Jireghea și Sergiu Cuciuc. Creația lui Florentin Leancă continuă tradiția picturală autohtonă, păstrând farmecul unor stări lirice realizate într-un limbaj laconic, reflectate prin minimalizarea mijloacelor și principiilor coloristice de expresie, precizia cadrului compozițional, datorită cărora atinge niște niveluri și valori proprii, originale, absolut inedite.