Iuliu Pop sau fotografia ca artă şi document
Pentru tipar;)
;)
;)
;)
În marea lui modestie, Iuliu Pop nu vorbea despre sine, considerând că este cu mult mai nimerit ca pentru el să vorbească arta sa. Acest artist al fotografiei s-a născut la Negreşti, la 6 iulie 1915, fiind unul dintre cei cinci copii ai preotului Andrei Pop, care a fost capelan la Şişeşti, în vremea când păstorea Vasile Lucaciu. În memoria copilului de atunci s-a întipărit chipul tribunului, pe care îl evoca cu veneraţie: „De câte ori se întorcea din lume îşi făcea vreme să adune copiii în jurul său, să-i întrebe de carte şi să le-mpartă bănuţi de argint”.
Iuliu Pop a urmat liceul la Satu Mare şi facultatea la Cluj, devenind jurist, profesie pe care a slujit-o cu devotament peste patru decenii.
Pasiunea pentru fotografie îşi are începuturile în anii de liceu, la Satu Mare, unde a beneficiat de îndrumările lui Ioniţă Andron, şi el oşean din Racşa, mare artist al fotografiei. În 1942 izbuteşte primele fotografii artistice, iar prima participare la o expoziţie are loc la Bucureşti, în 1964. A urmat cea de la Târgu-Mureş din 1965, apoi alta, la Bucureşti, în 1967. În anul 1968 Iuliu Pop devine membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFR), iar din 1976 devine membru al Federaţiei Internaţionale a Artiştilor Fotografi.
Începând cu 1960, lucrările sale au făcut ocolul pământului românesc, numărul expoziţiilor vernisate în oraşele mari din ţară ridicându-se la peste 40. A expus la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Târgu-Mureş, Braşov, Craiova, Ploieşti şi multe altele.
Treptat arta lui Iuliu Pop, elaborată cu trudă, a ajuns în China, Cehoslovacia, Olanda, Austria, Portugalia, Grecia, Ungaria, America, Rusia, Italia şi altele.
În discuţiile purtate, Iuliu Pop mi s-a destăinuit, împărtăşindu-mi câte ceva din culise. Am reţinut că tainele artei fotografice au fost cucerite de către artist în trepte urcate succesiv, până ce a atins perfecţiunea. Până în 1950 a lucrat ca toţi amatorii, rezultatele fiind când mai bune, când mai slabe. După ce şi-a cumpărat un aparat Rolleiflex şi-a început ucenicia. A comandat revista „Fotografia”, pe o perioadă de zece ani, şi a studiat cu atenţie toată colecţia, dobândind multiple cunoştinţe de optică, tehnică şi de laborator. A început să vadă cu alţi ochi subiectul fotografiat, realizând imagini artistice.
Vorbind de tematica creației lui Iuliu Pop, ne convingem că, în concepţia lui, fotografia nu este numai artă, ci şi document. Aşa ne putem explica varietatea conţinutului lucrărilor sale. Pe Iuliu Pop l-au atras tradiţiile, cu care era înfrăţit din copilărie, căci ele aparţineau vieţii satului în care a trăit o parte din viaţă. A imortalizat secvenţe din datini şi obiceiuri, artă populară, vestigii arheologice, documente istorice vechi, portrete de bătrâni. Multe imagini cuprind aspecte ale artei şi arhitecturii populare. Personal l-am văzut pe teren cum fotografia în casele oamenilor covoare, obiecte ornamentate de lemn, ceramică sau alte piese de textilărie populară.
Fiind un om de omenie, se apropia cu multă căldură de ţărani, mai ales de aceia ale căror case erau veritabile muzee de artă populară de familie. Era îndrăgostit pur şi simplu de bisericile de lemn şi de meşterii populari cei mai iscusiţi. Împreună i-am vizitat pe marii meşteri Ion Stan Pătraş din Săpânţa, Gheorghe Borodi din Vadu Izei, Ion Ţâplea din Fereşti, Găvrilă Utan din Călineşti.
Pentru Iuliu Pop fotografia a constituit un bun mijloc de conservare a unor aspecte ale culturii populare aflate pe drumul dispariţiei: port popular, case vechi, instalaţii ţărăneşti etc. Era ferm convins că dinamica vieţii moderne, aplicarea descoperirilor ştiinţifice se răsfrâng asupra vieţii satului şi contribuie la ştergerea şi dispariţia unor aspecte ale culturii populare. De aceea, spunea el, fotografia peste vreme poate sluji ca un preţios document.
Două zone etnofolclorice l-au atras în mod deosebit: Maramureşul şi Ţara Oaşului. „Am fost convins că în aceste zone se mai păstrează valori autentice ale folclorului şi artei populare într-o perioadă în care transformările şi drumul spre progres şi civilizaţie îşi spun cuvântul, iar schimbările din viaţa socială modifică şi imaginaţia artistică.”
Iuliu Pop a caracterizat plastic ce înseamnă a fi un bun fotograf: „el calculează ca un inginer, gândeşte ca un filozof, dar priveşte lumea ca un poet”. Era şi adeptul celor spuse de Eugen Iarovici: „Eu cred că a fi artist fotograf înseamnă că, pe lângă talent şi pasiune, trebuie să ai hărnicie, cultură generală bună, pregătire bună şi multă experienţă”.
În fotografie Iuliu Pop vedea un mijloc eficient de educaţie a semenului şi asta pentru că „ea este un mijloc de comunicare între oameni. Fotografii, de orice categorie, fie profesionişti, fie amatori, caută să stăpânească tainele artei, ale tehnicii fotografice, cumulează cunoştinţe de optică, chimie, estetică, experienţă de viaţă şi cultură generală. Ei caută să reţină, pe lângă imagini, amintiri şi impresii care să le exprime gândurile şi sentimentele filtrate prin prisma sensibilităţii lor”.
Secretele remedierii greşelilor săvârşite în arta fotografică stăteau, la acest artist, în felul cum ştia „să primească insuccesele ca o parte integrantă a succeselor. Trebuie să fii conştient că nu există drum pietruit care să te ducă la succes, iar atunci când ai greşit, prin perseverenţă şi tenacitate să ştii să iei totul de la început, până ce obţii rezultatul dorit. Mulţumirea e mai profundă decât în cazul când obţii rezultate fără greutăţi”.
Iuliu Pop a fost, printr-o activitate neobosită, un promotor al artei fotografice şi al frumosului în rândul semenilor. Formele de propagare a trudei sale în rândul iubitorilor de frumos au fost multiple. În afara expoziţiilor a folosit cu succes diaporama, diapozitivul, care au ilustrat tematica diferitor expuneri, comunicări, conferinţe etc. Activitatea lui s-a desfăşurat în şcoli, cămine culturale, universităţi. Cu fotografiile sale s-au ilustrat un număr impresionant de ziare şi reviste.
Stimularea tinerilor artişti fotografi, amatori sau profesionişti, a fost, pentru Iuliu Pop, o preocupare constantă şi captivantă. Împreună am făcut parte din diverse jurii la expoziţii, în care au expus profesionişti şi amatori. Pe toţi i-a încurajat cu o căldură părintească.
Fotografia artistică i-a descoperit lui Iuliu Pop şi alte atracții, între care dragostea pentru arta populară. Rezultatele acestei pasiuni le-a materializat în lucrările: „Ceramica de Seini”, studiu publicat în „Marmaţia”, III, 1977; „Pecetare maramureşene”, Editura Cybela, 1995; „Motive ornamentale pe ceramica din Ţara Oaşului”, rămasă în manuscris. Opera lui monumentală „Arhitectura Maramureşului”, elaborată împreună cu un colectiv de specialişti arhitecţi, în care au fost investigate peste 150 de monumente de arhitectură din mediul rural şi urban, de lemn şi zid, a rămas în manuscris. Dacă s-ar fi găsit bani să se publice, ar fi rezultat o enciclopedie a arhitecturii culte şi populare din colţul nordic de ţară.
Fototeca artistului reprezintă o comoară fără de preţ, valorificată prea puţin în timpul vieţii creatorului. Cât a trăit nu a avut bucuria să-şi vadă măcar un album publicat. O machetă a unui album, rămasă în arhiva particulară, este unica intenţie de a-şi fi valorificat, chiar şi sumar, truda sa artistică.
Acesta a fost artistul, cercetătorul şi omul de cultură Iuliu Pop, un truditor neobosit pentru cauza artei fotografice de calitate, menită a bucura inimile şi sufletele semenilor.