Manualul de Limba română: constrângeri şi deschideri

Problematica manualului şcolar este una actuală şi incitantă în mediul educaţional, continuând să polarizeze publicul larg. Pe de o parte, sunt majoritatea elevilor, profesorilor şi părinţilor, care văd în manual un panaceu şi un mijloc universal pentru educaţia copilului şcolar, pe de altă parte, sunt cei care, alcătuind minoritatea oarecum avangardistă, susţin că manualul este doar unul dintre numeroasele mijloace de informare şi formare în epoca internetului.

Aşa cum se reiterează în literatura de specialitate, manualul şcolar este documentul oficial de politică a educaţiei, care concretizează curricula şcolară într-o formă ce vizează prezentarea cunoştinţelor şi a capacităţilor la nivel sistemic, prin diferite unităţi didactice, în special din perspectiva elevului, fiind unul dintre instrumentele de lucru, poate cel mai important, care detaliază temele şi contribuie la organizarea procesului de învăţământ. Conceput astfel, manualul urmează să fie mai puţin un depozitar de informaţii şi să conţină într-o măsură mai mare modalităţi de lucru, explicate în logica expunerii didactice, contribuind la dezvoltarea gândirii şi a altor capacităţi intelectuale, voliţionale, morale, estetice, la realizarea transferului de la un învăţământ axat pe acumulare de cunoştinţe şi capacităţi spre un învăţământ bazat mai mult pe acumulare de competenţe [2, p. 242]. Manualul „mai cuprinde şi diferite mijloace didactice ajutătoare (planşe, hărţi, scheme, texte ilustrative, teme aplicative, probe de control, glosare etc.), care stimulează şi facilitează studiul independent al elevului; permite repetarea şi completarea cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite în clasă. El nu este totuşi un simplu suport al procesului de învăţământ din clasă, ci un instrument de lucru, care îl iniţiază pe elev în tehnicile învăţării independente şi-i dezvoltă gustul pentru studiu, de aceea reprezintă şi un instrument de autoinstruire” [6, p. 204-205].

În ultimul deceniu, manualul digital se impune ca o abordare nouă în implementarea componentei TIC în  procesul de predare-învăţare-evaluare, venind să îmbogăţească procesul educaţional cu activităţi multimedia interactive şi putând să cuprindă integral conţinutul manualului tipărit, având  în plus (sau în locul ilustraţiilor de pe hârtie) elemente specifice precum: exerciţii interactive,  jocuri educaţionale, animaţii, filme şi simulări care, prin utilizare, aduc un plus de profit  cognitiv/formativ. 

Alte produse curriculare auxiliare, care completează şi sprijină implementarea eficientă a manualelor, destinate, în mod prioritar,  cadrelor didactice, sunt ghidurile metodologice, care asigură implementarea curriculară, dar şi cea de operaţionalizare metodică a conţinuturilor de manuale, sprijinind prestația profesorului, de obicei cu statut de recomandare şi orientare. La acelaşi capitol se înscriu şi seturile multimedia, care  includ lecţii virtuale, în corespundere cu curriculumul naţional, acoperind dificultăţile de învăţare, care apar, de regulă, când lecţia este predată în mod tradiţional, urmărind să suscite şi să menţină interesul elevilor, să faciliteze înţelegerea fenomenelor etc. Softul educaţional, proiectat pentru a fi utilizat în procesul de învăţare, este conceput pentru a învăța şi trebuie să asigure interacțiunea flexibilă elev – computer sau computer – profesor, adaptându-se în funcție de caracteristicile individuale ale utilizatorului, concurând şi el cu tradiţionalul manual.

Oricât de revoluţionare ar fi unele tendinţe, recunoaştem că, în condiţiile socioculturale şi economice actuale, manualul şcolar are un rol foarte important şi, conform Articolului 41 din Codul Educaţiei al Republicii Moldova, „Manualele şcolare”, atestăm următoarele: (1) În instituţiile de învăţământ general se utilizează manuale şcolare, elaborate în baza curriculumului naţional, selectate şi editate prin concurs, în baza unui regulament aprobat de Ministerul Educaţiei. (2) În instituţiile de învăţământ general se pot utiliza şi manuale alternative, elaborate în baza curriculumului naţional, selectate pe bază de concurs şi recomandate de Ministerul Educaţiei. (3) Elevii din învăţământul primar sunt asiguraţi cu manuale şcolare în mod gratuit. (4) Elevii claselor V–XII sunt asiguraţi cu manuale şcolare conform schemei de închiriere aprobate de Ministerul Educaţiei. (5) Elevii din familiile social-vulnerabile beneficiază de facilităţi la închirierea manualelor şcolare, în condiţiile stabilite de Guvern [7]. Este evidentă atenţia acordată curriculei, care are misiunea de a asigura calitatea implementării programului naţional la nivel de elev şi profesor, ca actori primordiali ai actului educaţional. În Strategia sectorială Educaţia 2020, în analiza SWOT a învăţământului general la puncte forte se menţionează, de asemenea, „asigurarea tuturor elevilor din învăţământul general-obligatoriu cu manuale prin intermediul Schemei de închiriere” [8], – aspect important în condiţiile actuale, dar care totuşi plafonează oarecum şi nu este deloc suficient în  situaţia în care multitudinea de resurse educaţionale a invadat piaţa educaţională şi provoacă din multiple perspective beneficiarii educaţiei.

Manualul de Limba română îşi păstrează în contextul abordat de noi o misiune specială, pe lângă cea de asigurare a minimului obligatoriu de implementare a curriculumului, ca ghid de cultură şi civilizaţie românească, relevantă vârstei şi contextului elevului. Dacă în resursele educaţionale multiple care apar on-line se pot produce ambiguităţi şi echivocuri, se întâlnesc chiar inadvertenţe şi neclarităţi, în manual lucrurile trebuie să fie clare, univoce şi accesibile copiilor. Prin intermediul manualului, ajutați de profesor, elevii trebuie să studieze şi să folosească cu plăcere limba și literatura, comunicând oral, vizual sau în scris. Paradigma comunicativ-funcțională de învățare a limbilor transformă domeniile tradiţionale (literatura şi gramatica) din scopuri în sine în mijloace care permit integrarea cu succes în societate prin vehicularea limbii. În continuare, vom exemplifica selectiv răspunsul la rigorile actuale pentru manualul şcolar, prin exemple de actualizări şi modificări la ediţia 2015 a manulului de Limba şi literatura română, clasa a V-a.

Axarea pe competenţe şi încurajarea evaluărilor intermediare, cu evidenţierea componentelor funcţionale ale acestora, este una dintre cerinţele curriculare primordiale. La capitolul Autoevaluare, care include itemi integraţi de evaluare sumativă, pe câmpul cu notiţe-atenţionări la rubrica „Este important”, pentru prima dată am propus următorul mesaj educaţional, pe care dorim să îl conştientizeze elevii, dar şi cadrele didactice şi părinţii: „Este important: să fac probe de evaluare, să mă evalueze profesorul şi colegii, dar şi să mă autoevaluez, ca să constat ce cunosc cu adevărat din ce am învăţat, să ştiu ce pot face, aplica şi cum sunt, ce atitudini am faţă de diferite idei, opinii, fenomene. Adică să ştiu cât de competent sunt.” [3, p. 24]. În acest sens, e important ca elevii să exerseze cât mai mult în baza exerciţiilor din manual, să simtă propriul progres, permiţându-le şi să greşească, de ce nu? Or, este atât de important ca elevul să fie deprins „a se simţi confortabil când face greşeli. Prin cunoaşterea a ceea ce nu ştim, putem învăţa; dacă nu am face greşeli, am fi mai puţin predispuşi spre învăţare (sau chiar spre a simţi nevoia de a învăţa – şi, probabil, nu ne-am implica într-o activitate, dacă nu ar exista riscul de a greşi, de a nu reuşi” [5, p. 149]. Competenţele literare şi lingvistice, ca şi toate celelalte (sociale, culturale etc.), se învaţă / se dezvoltă prin exerciţiu, dar şi prin greşeli. Din aceste considerente practica pedagogică de a da note la fiecare răspuns şi a pretinde doar excelenţă nu este deloc încurajatoare şi relevantă pentru asigurarea progresului elevilor.

Promovarea culturii comunicării. Pentru educaţia lingvistică de calitate în arealul nostru, am optat în manual să introducem şi rubrica Scrieţi corect, unele dintre acestea repetă regulile însuşite în clasele primare, altele comportă un caracter de noutate mai vădit. De exemplu: Scrieţi corect! Cuvintele ce au prefixul în- şi a căror rădăcină începe cu litera n se scriu cu doi de n: înnămolit, înnegrit, înnorat, înnoroiat [3, p. 29]; sau delimitarea scrierii împreună de scrierea cu cratimă: la izvor, l-a ascultat, ia creionul, i-a dat pixul [3, p. 85]; sau „nu-i place deloc cafeaua; acesta este un adverb de loc; de şapte ori măsoară şi o dată taie; odată, când eram la grădiniţă...” etc. Explicaţiile morfologice de rigoare cu argumente de ordin ştiinţific se vor face în mod explicit de către cadrul didactic, cu ajutorul elevilor, bineînţeles. Nu ni se par deloc redundante aceste reiterări, căci deprinderile ortografice însușite în mod profund şi conştient în şcoală devin o zestre intelectuală valoroasă pentru tot restul vieţii. Extinderea informaţiilor despre cultura şi civilizaţia românească la rubrica Este bine să mai ştii este de asemenea o noutate a manualului nostru,  ediţia 2015. Astfel, regăsim atât explicaţii ale cuvintelor şi expresiilor: „măsliniu – (despre faţa şi pielea oamenilor) de culoarea măslinei: bătând în negru, smead; prăzuliu – de culoarea prazului, verde-deschis; vernil – verde-deschis” [3, p. 31], cât şi alte mesaje de ordin literar şi cultural. Dicţionarul cultural, ca rubrică, apare  şi el mai frecvent, enunţând înformaţii de cultură generală despre personaje mitologice, edificii culturale, scriitori, poeţi, pictori şi alţi oameni de cultură.

Promovarea lecturii ca ocupaţie vitală pentru dezvoltarea personalităţii elevului. Paginile de câmp ale manualului abundă în coperte de cărţi, cu texte recomandate pentru lectura suplimentară a elevilor, la fiecare unitate de învăţare. Împărtăşim îngrijorarea multor părinţi şi profesori că lectura nu mai figurează printre ocupaţiile prioritare din timpul liber al elevilor şi credem că manualul de Limba şi literatura română are misiunea nobilă de a încuraja elevii să citească, de a le stimula motivaţia pentru munca intelectuală şi lecturi, în general.

Prin ediţia de faţă a manuaului, am răspuns cererii multor cadre didactice de a introduce mai multe texte ale scriitorilor români basarabeni, oferind ca text pentru lectură analitică o poezie antologică a lui Dumitru Matcovschi „Bate vânt”[3, p. 225], care completează în mod fericit, după noi, tematica unităţii de învăţare, dictată de „Ce te legeni...” de Mihai Eminescu. De asemenea, am introdus poezia lui Ion Hadârcă „Cartea-Om şi Omul-Carte” [3, p. 228],  „Ghicitoare fără sfârşit” de Grigore Vieru [3, p. 243] etc. Toate aceste texte au fost însoţite de diverse sarcini didactice, promovând cele patru forme de lucru la lecţie: individual, în perechi, în grup şi frontal. Astfel, exerciţiile cu genericul „Lucraţi în echipă / grup” şi „Lucraţi în pereche” sunt mai numeroase, diversificându-se sarcinile de învăţare. De exemplu: „Ex. 23, p. 227 „Lucraţi în grup. Creaţi un poster în care să ilustraţi relaţia omului cu pomul în baza poeziei lui D. Matcovschi, dar şi a altor opere.”  sau: Ex. 5, p. 37: ,,Lucraţi în pereche. Comentaţi şi încadraţi într-un context de viaţă povaţa: «... Du-te la furnică şi vezi povara ei», Traian Dorz, Învaţă de la toate”.

Dezvoltarea creativităţii elevilor prin genericele „Creaţi”, „Jocuri de rol” a fost introdusă în mod extensiv pe paginile manualului nostru, de exemplu: „Scrieţi un eseu pe tema «Toamna copilăriei mele», folosind mai multe cuvinte derivate”, ex. 25 [3, p. 29] sau „Realizaţi în 5-7 rânduri un minicomentariu în care să arătaţi semnificaţia enumeraţiilor şi a repetiţiei” [3, p. 105], „Creaţi un poster «Crăciunul în familia noastră»” [3, p. 126] şi altele.

Atelierele de scriere şi de lectură reprezintă şi ele o inovaţie a manualului, ţintind spre diverse obiective ce ţin de dezvoltarea competenţelor de lectură, comunicare şi scriere. Fragmentele oferite pentru lectură provoacă elevii la lecturi, dezbateri şi scrieri reflexive, stimulând  creativitatea şi diversitatea de exprimare/abordare a subiectelor de cultură şi civilizaţie românească şi universală. Conform definiţiei sale clasice, avantajul atelierului provenit din engl. workshop „asigură participarea tuturor membrilor grupului la dezbatere şi decizie, chiar şi atunci când timpul este limitat, or, grupurile mici, chiar formate ocazional, încurajează exprimarea liberă” [6, p. 28]. Nu putem să nu menţionăm că aspectul grafic şi imagistic al manualului a fost îmbunătăţit / actualizat pentru a-l face mai atractiv şi mai interesant.

Oricâte ameliorări de conţinut şi design ar cunoaşte manualul, o problemă mare este că la noi acesta nu are varianta electronică plasată on-line, accesibilă, aşa încât utilizatorii să intervină şi, provocaţi de această sursă, să îşi creeze/adapteze într-o manieră originală propriul manual, eventual, într-o reţea cu cadrul didactic şi cu ceilalaţi colegi. Ghidul şi Caietul elevului ca următoarele piese curriculare nu acoperă nici ele deficitul informativ şi formativ resimţit de cei cu acces restricţionat la internet, de exemplu. Oricât de versaţi şi de supradotaţi ar fi autorii şi oricât de extinsă ar fi colaborarea acestora cu cadrele didactice, manualul elaborat de ei nu va putea să răspundă în mod exhaustiv solicitărilor şi aşteptărilor elevilor şi adulţilor care supraveghează / ghidează învăţarea în baza lui. De aceea, recomandăm cu insistenţă şi în mod repetat ca manualul să fie abordat ca una dintre resursele educaţionale, dar nicidecum unica. Or, astăzi este atât de important ca elevul şi profesorul să beneficieze de multiple deschideri şi provocări în utilzarea resurselor formative şi informative. Nu ştim dacă vom ajunge vreodată la situaţia Coreei de Sud, care, începând cu 2013, a trecut total la manualele electronice [cf. 4, p. 14-20], dar tendinţa crescândă spre digitalizarea resurselor educaţionale ar fi bine să ne mobilizeze mai mult pe noi, cei care încă „tânjim” după lucrul cu cartea, caietul şi tabla, căci resursele educaţionale deschise, cu posibilităţile sale, oferite de licenţele libere, „pentru că orice material poate fi uşor distribuit, reutilizat şi îmbunătăţit, astfel contribuind, în mod participativ, la optimizarea şi perfecţionarea procedurilor, activităţilor, conceptelor” [1, p. 30] , dar şi de rezolvarea problemei costurilor şi accesibilităţii pentru oricine – devin o realitate.

În încheiere, susţinem că manualul şcolar, în formă tradiţională, sau digitală, rămâne o resursă educaţională valoroasă şi oprimizarea lui continuă  trebuie sporită şi direcţionată în funcție de schimbările generate de epoca informaţiei pe care o parcurgem, dar şi de aşteptările beneficiarilor, conştienţi de marile lui deschideri, dar şi de inerentele constrângeri.

Bibliografie

1. R. Bezede, Promovarea educaţiei deschise şi a resurselor educaţionale libere. În: „Didactica Pro...”, nr. 1 (89), 2015, p. 29-33.
2. S. Cristea, Dicţionar de pedagogie, Chişinău – Bucureşti, Grupul Editorial Litera. Litera Internaţional, 2000, 398 p.
3. Al. Crişan, S. Dobra, Fl. Sâmihăian, V. Bolocan, V. Goraş-Postică Limba şi literatura română. Manual pentru clasa a V-a, Editura Ştiinţa, Chişinău, Editura Humanitas, Bucureşti, 2015, 248 p.
4. V. Goraş-Postică, Meridiane educaţionale. Eseuri de pedagogie comparată, Chişinău, CEP USM, 2016, 126 p.
5. J. Hattie Învăţarea vizibilă. Ghid pentru porofesori, Editura Trei, Bucureşti, 2014, 408 p.
6. M. Ştefan, Lexicon de pedagogie, Editura Aramis, Bucureşti, 2006, 384 p.
7. http://lex.justice.md/md/355156/
8. http://particip.gov.md/public/documente/137/ro_427_Proiectul-Strategiei-Sectoriale-de-Dezvoltare-Educatia-2020.pdf