Manualul de literatură universală pentru clasa a x-a: constatări, observații, sugestii
Pentru tiparÎntr-un context cvasigeneral al extinderii febrile a tehnologiilor informaționale în procesul instructiv-educativ, motivat de necesitatea racordării la realitatea înconjurătoare, asaltată de un flux imens de informații ce necesită o cunoaștere promptă, completă și corectă, nimeni nu se grăbește să detroneze din arsenalul reperelor educaționale manualul școlar. Acesta rămâne în continuare un instrument necesar, îndeplinind „funcția de informare, formativă, stimulativă, de autoinstruire”.1 Sub aspectul conținutului, concretizarea prevederilor curriculare se realizează în manieră decisivă prin manualul școlar.
Adresat deopotrivă profesorilor și elevilor, acesta „deschide porțile spre fenomenele naturale, sociale și culturale, îl ajută (pe elev, n.n. – D.V.) în cercetarea, cunoașterea și transformarea lor, înregistrează rezultatele cunoașterii și, totodată, formează capacitățile de cunoaștere, dezvoltă preocupările de asimilare, deschide drumul spre autoinstruirea permanentă”2. Metoda clasică a lucrului cu manualul constă într-un „ansamblu de acțiuni prin care se urmă-rește formarea priceperilor și deprinderilor necesare în vederea utilizării corecte și eficiente a manualelor și a altor cărți ca surse de informare”3.
Plecând de la aceste constatări, ne-am propus să cercetăm profilul și conținutul manualului de literatură universală pentru clasa a X-a, autor Sergiu Pavlicencu, raportându-l la specificul disciplinei propriu-zise, dar și la noul cadru curricular modernizat.
De remarcat că disciplina Literatura universală înregistrează în continuare o poziție ingrată în contextul curricular, având în vedere că se studiază doar în ciclul liceal, exclusiv la profilul umanist şi beneficiază de un număr redus de ore:
Clasa a X-a – 1 oră / săptămână: total 34 de ore;
Clasa a XI-a – 2 ore / săptămână: total 68 de ore;
Clasa a XII-a – 2 ore / săptămână: total 68 de ore4.
Luând în considerare impactul pe care îl poate avea disciplina Literatura universală asupra culturii literar-artistice a elevilor, nutrim convingerea că ar fi binevenită și pentru profilul real, într-o încercare de formare a reprezentărilor culturale coerente asupra „dezvoltării literaturii române în raport cu progresiile paradigmatice în spațiul literaturii universale”5. Susținem ideea că studierea unor texte de literatură universală de către toți elevii ar trebui să fie obligatorie. Atâta timp cât în cadrul normativ nu este stipulată această obligativitate, ele rămân, în mare parte, în afara lecturii.
Demnă de luat în atenție este inițiativa didacticienilor din dreapta Prutului, care, în 2010, au elaborat un demers către Ministerul Educației, prin care se solicita studierea literaturii universale în școli, indiferent de profil, motivându-se de ce ar trebui predată literatura universală în mediul preuniversitar. Miza demersului era de a motiva de ce trebuie studiaţi scriitorii literaturii universale în școală, arătându-se, între altele, că, pe lângă cultivarea limbii române cu ajutorul textelor literare româneşti, care ar putea fi principalul argument în alegerea doar a textelor de literatură română, studiul limbii şi literaturii în şcoală ar trebui să conducă şi la înţelegerea şi dezbaterea unor idei, la familiarizarea cu evoluţia gândirii şi a valorilor umanităţii etc.
Autorii demersului sugerează că procentul textelor din literatura universală, în raport cu cele din literatura națională, ar trebui să fie între 20% și 30 %, atât pentru gimnaziu, cât și pentru liceu (inclusiv la profilurile real, tehnologic și vocațional). Este o practică ce ar trebui demarată și în învățământul din Republica Moldova, având în vedere contextul general al globalizării. „Obligativitatea” ar trebui să fie însă una rezonabilă. Lista autorilor / operelor, de exemplu, să fie variată, respectându-se procentul asupra căruia se va cădea de acord, în raport cu textele din literatura națională. Lista de texte din literatura universală ar trebui concepută cu multă inspirație, ținând cont de valoarea, reprezentativitatea creațiilor, având în vedere, totodată, şi practicile similare din alte ţări europene.
Textele aparținând literaturii universale ar trebui incluse și în materia pentru bacalaureat. Un asemenea pas nu trebuie să implice neapărat creșterea numărului de ore pe săptămână, având în vedere că predarea literaturii române are câteva roluri de bază: „trebuie să ducă la formarea capacității de comunicare corectă și coerentă (în scris și verbal), să dezvolte simțul estetic, să-l ajute pe elev să înțeleagă diferitele genuri literare etc.”6. Dar, mai important, ea ar trebui să-i ajute pe elevi să-și formeze o viziune și chiar să dobândească repere valorice; ambele țin de capacitatea literaturii de a forma atitudini și comportamente, ceea ce este greu de conceput în absența studierii literaturii universale.
„Studierea literaturii universale în condiţiile actuale a devenit o necesitate din mai multe considerente. Materia de studiu la literatura universală contribuie la consolidarea dimensiunii umaniste a învăţământului, la dezvoltarea culturii comunicării, la lărgirea orizontului literar al elevilor. Familiarizarea cu valorile literare universale contribuie şi la asimilarea mult mai eficientă a materiei de studiu la literatura română, care nu trebuie studiată în afara contextului literar universal, ci într-o raportare permanentă la acesta.”7
Revenind la ideea introducerii literaturii universale şi în clasele liceale cu profil real, atragem atenţia asupra faptului că tocmai specialiştii din acest domeniu (matematicienii, fizicienii, chimiştii, biologii, medicii etc.) sunt mai frecvent solicitaţi în cadrul diferitor proiecte internaţionale de perspectivă, iar integrarea lor în lumea occidentală are posibilităţi mult mai mari atunci când aceştia sunt formaţi în spiritul culturii europene şi universale. Tinerii cetăţeni ai Republicii Moldova trebuie să fie şi adevăraţi cetăţeni europeni, iar studierea literaturii universale ar contribui esenţial la adaptabilitatea lor în spaţiul diversităţii culturale a lumii moderne.
În conformitate cu noul Curriculum la literatura universală, obiectul se studiază în clasele X-XII cu profil umanist dintr-o dublă perspectivă: diacronică, în clasele a X-a şi a XI-a, şi tematică, în clasa a XII-a. Pornind de la această nouă realitate, și manualul elaborat la literatura universală, clasa a X-a, autor Sergiu Pavlicencu, este structurat diacronic, începând cu Antichitatea, unde este inclusă și Mitologia, traversând Evul Mediu, Renașterea, Clasicismul și încheind cu literatura Iluminismului. Prin urmare, manualul conține cinci unități, fiecare demarând cu o pagină dedicată obiectivelor și competențelor, după modelul: veți cunoaște, veți fi capabili, veți fi în stare, formulări ușor ambigui. Anunțarea obiectivelor și competențelor în antetul discuțiilor literare este salutabilă, cu condiția ca ele să fie structurate în mod clar și edificator. Or, expresiile pentru care optează autorul: a fi capabil și a fi în stare se situează într-o vecinătate sinonimică, generatoare de confuzii. DEX, 1996, atestă pentru expresia a fi în stare echivalentele a putea, a fi capabil să...8. Pentru a se evita ambiguitățile semantice, se putea respecta paradigma obiectivelor cognitive, formative și atitudinale sau, respectiv, a competențelor gnoseologice, praxiologice și de integrare, identificabile în planul cunoștințelor, capacităților și aptitudinilor ce ar urma să fie obținute la încheierea fiecărei unități.
Fiecare compartiment din manual include o secțiune semnificativă ce vizează cele mai importante repere istorice și culturale ale perioadei studiate. Acestea sintetizează „anatomia” fiecărei perioade, în ideea de a-l familiariza pe elevul de liceu cu profilul cultural al perioadei abordate, corelată la contextul istorico-social. Aceste dosare teoretice sunt precedate de rezumate ale perioadei date, menite să contureze mărcile distinctive ale acesteia, dar și de unele motto-uri semnificative, formulate de exegeți de prestigiu, subtili cunoscători ai literaturii universale (Ovidiu Drimba, Edgar Papu, Jean-Pierre Vernant, Victor Kernbach, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Florentina Vișan ș.a.). Acestea pot servi drept excelente momente ale captării atunci când profesorul denotă abilități de conexiuni culturale. Astfel, la începutul studierii Evului Mediu, atestăm un citat din Istoria literaturii universale de Ovidiu Drimba, menit să detroneze prejudecățile legate de concepția conform căreia epoca medievală a fost una obscură, închisă, cu multiple restricții, fără o imagine coerentă în artă, în care civilizația lumii a regresat: „Cultura şi civilizaţia modernă îşi au îndepărtatele origini în acea lungă şi neînchipuit de fertilă perioadă care a fost Evul Mediu. Formele fundamentale ale vieţii economice, evoluţia iobăgiei şi constituirea clasei burgheze, statele şi naţiunile, formarea unei civilizaţii general europene, germenii capitalismului, instituţii sociale şi politice, apariţia oraşelor cu o nouă structură a vieţii citadine, şcolile profesionale şi universităţile, efervescenţa cercetării ştiinţifice, marile dispute din câmpul gândirii filozofice, definitivarea limbilor şi formarea literaturilor naţionale, două dintre stilurile cele mai importante din istoria artei, romanic şi gotic, – sunt tot atâtea fapte epocale generate din timpul frământatelor, dramaticelor şi, totodată, extrem de fecundelor secole ale Evului Mediu”. Plecând de la aceste afirmații, profesorul de literatură universală va putea contextualiza eficient perioada dată, reușind să-i scoată în evidență realizările remarcabile, dincolo de problemele de ordin material și spiritual.
La rubrica Momente ale receptării elevii vor găsi informații utile vizând consecințele receptării creației scriitorilor studiați în spațiul românesc. Este o rubrică necesară, care scoate în evidență racordarea spațiului nostru la pulsul literaturii universale, prin traducerile, adaptările, transpunerile și includerea în circuit a capodoperelor universale.
După această descindere pe orizontală, elevul va fi invitat să pătrundă esența textelor reprezentative ale perioadei în discuție. Prin urmare, expunerea temelor este urmată de texte literare sau fragmente de texte ce ilustrează materia studiată și creația unor scriitori reprezentativi. Selectarea textelor este realizată în mare parte în mod inspirat, chiar dacă ponderea lor variază de la o perioadă la alta. Textele literare selectate sunt însoțite de un Chestionar pentru lectură comentată, care, trecut prin grila de receptare a profesorului, poate suporta diverse replieri, în funcție de obiectivele urmărite. Pentru a facilita procesul de predare-învățare a temelor din literatura universală, autorul optează pentru o serie de rubrici suplimentare, gen Teorie literară, Nota Bene, Aminti-
ți-vă, Aprecieri critice, al căror scop este consolidarea cunoștințelor la fiecare temă.
Deținând un suport informațional consistent, manualul ar necesita o mai pronunțată ancorare practică. Am recomanda mai multe sarcini de lucru orientative, care ar facilita apropierea elevului de universul textului comentat. Considerăm binevenită formularea unor pretexte înainte de lectură, care ar favoriza lectura conștientă, dar și sugestii în vederea explorării textului, a aplicațiilor și evaluării curente. Punerea în practică a unor sugestii conținute în Curriculumul la literatura universală, dar și în Ghidul de implementare a Curriculumului modernizat pentru treapta liceală (autori Mariana Jitari, Angela Grama-Tomiță), referitoare la activitățile de învățare și evaluare, ar fi sporit eficiența practică a manualului. De asemenea, ar fi avut rost exercițiile de comunicare, de receptare critică, dar și de redactare. Indiferent de rubricile în care s-ar lăsa găzduite, aceste exerciții ar trebui să aibă o pondere semnificativă în conținutul manualului. Or, în prezentul manual unica rubrică de exerciţii practice, Chestionar pentru lectură comentată, conține între două și șase întrebări, formulate în mod arbitrar. În cele mai frecvente cazuri, aceste întrebări vizează mai degrabă verificarea lecturii, fără a descinde o analiză literară aprofundată. Spre exemplu, în cadrul studierii unui fragment din lucrarea aparținând iluministului francez Voltaire, Candid sau Optimismul, sunt propuse următoarele întrebări la rubrica Chestionar pentru lectură comentată: (1) Explicați, din punctul de vedere al iluminiștilor, opoziția dintre țara Eldorado și țările europene. (2) Comentați, din același punct de vedere, obiceiul de a saluta un rege. (3) De ce în Eldorado nu erau curți de justiție, tribunale, procese, închisori? (4) Ce i-a plăcut mai mult lui Candid în Eldorado? (5) Cum trebuie înțelese cuvintele de la sfârșitul fragmentului de mai sus referitoare la traducerea vorbelor de duh? În urma acestei conversații euristice, profesorul va putea determina gradul de înțelegere a fragmentului, rămânând departe de realizarea unui comentariu literar pertinent. Oricare ar fi textele literare alese de profesor, metodele și procedeele didactice urmează să stimuleze elevul „să descopere conținutul, valoarea estetică, trăsăturile speciei literare pe care o ilustrează opera”9. Activitățile de învățare alese de către autorul de manual ar urma, în consecință, să-l învețe pe elev „cum să se comporte ca lector, ce să facă și cum să facă”10.
Ar fi pertinente, de asemenea, sugestiile pentru realizarea temelor individuale pentru acasă în vederea conceperii unor studii de caz. Deja în clasa a X-a ar putea fi propuse teme de cercetare comparată, sugestiile de texte urmând să fie oferite de autor la sfârșitul textului comentat, într-o rubrică gen „Creații literare care ilustrează tema X”. Spre exemplu, având în vedere că tema destinului este întâlnită în toate literaturile Antichității, am putea propune spre sfârșitul unității următoarele repere lectorale: Epopeea lui Ghilgameș; Dialogul unui dezamăgit cu sufletul său; Homer – Iliada și Odiseea; Eschil – Orestia; Sofocle – Antigona; Euripide – Medeea; Pindar – Pithica a VII-a, Vergiliu – Eneida ș. a. Astfel, elevii vor fi apropiați de noțiunea de literatură comparată, realizând o cercetare comparativă bazată pe tema destinului în creațiile literare ale Antichității. Abordând relațiile dintre literaturile diferitor popoare, influențele, fuziunea, disciplina Literatura universală tinde să se apropie de obiectul celeilalte discipline – Literatura comparată. Denumirea mai inspirată a Literaturii universale, în accepția noastră, ar trebui să fie Istoria comparată a literaturilor, întrucât ea se ocupă, în primul rând, de relațiile dintre diversele literaturi, influențele unora asupra altora, interacțiunile etc. Aceste interconexiuni pot fi realizate cu succes în cadrul conceperii unor studii de caz, ca forme de investigare temeinică a unei teme. Având în vedere că manualul conține cinci teme, ar putea fi propuse cinci studii de caz: Antichitatea; Evul Mediu; Renașterea; Clasicismul, Iluminismul. Reperele pentru realizarea acestor studii să fie incluse în manual, respectiv, o serie de sarcini de lucru, care să-i orienteze în demersul investigativ, o Bibliografie teoretică necesară documentării, un Dosar al operelor literare care ilustrează tema, Secvențe din alte scrieri care tratează tema, dar și un Dosar de opere teoretice etc.
NOTE:
1 Corneliu Crăciun, Metodica predării limbii și literaturii române în gimnaziu și liceu, Editura Emia-Deva, 2004, p. 8.
2 Wincenty Okon, Didactica generală. Compendiu, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1974, p. 34.
3 Ioan Nicola, Tratat de pedagogie şcolară, Bucureşti, Editura Aramis, 2000, p. 21.
4 Literatura universală. Curriculum pentru clasele a X-a – a XII-a, Editura Știința, Chișinău, 2010, p. 4.
5 Idem, p. 6.
6 Cristian Hatu, Capodoperele literaturii universale trebuie incluse în programele din școala generală și liceu și în materia pentru bacalaureat. În „Revista 22”, București, 2010, an. 21, numarul 32 (1065), p. 1.
7 Sergiu Pavlicencu, Literatura universală în liceu. În „Limba Română”, 2007, nr. 7-9, p. 23.
8 Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, coord. Ion Coteanu și Lucreția Mareș, București, Editura Univers, 1996.
9 Literatura universală. Curriculum pentru clasele a X-a – a XII-a, ed. cit., p. 30.
10 Ibidem.
11 Tudor Vianu, Obiectul şi metodele predării literaturii universale în învăţământul superior, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1965, p. 5.