Un scriitor basarabean la Roma sau despre un Alfabet din Occident

– Aşa s-a întâmplat că într-o bună zi m-am pomenit tocmai cu trei romane de dragoste în faţă. Le-am citit dintr-o răsuflare. Cum şi de ce abia acum a început să scrie regizorul şi artistul Vally Codrea-Boj? Ori poate vrea să-şi croiască cu mâna sa scenariile pentru viitoarele filme şi spectacole?

– Aşa este. Timpul va arăta înțelepciunea celor ce vin din urma mea. Vor putea oare documenta literar acei ani de izbelişte de după „Potop” încoace? Ştim cu toţii că anul 2000 era considerat de mulţi un sfârşit al lumii. Lumea nu a luat sfârşit, însă am început să ne cam sfârşim noi. Probabil, „sfârşitul” nostru vine din interior, odată ce ne-am luat lumea în cap şi am plecat încotro ne-au dus ochii.

– Apropo. Despre „luarea lumii în cap” voiam să te întreb. Cum ai venit în Italia? Numai nu-mi raspunde ambiguu, „nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe cărare”. Ajuns în această frumoasă ţară, ai gasit imediat o muncă şi un acoperiş?

– Cum am venit în Italia? Ca toată lumea, cu bani mulţi. Sunt pentru a doua oară în această aventură de „turist” în căutarea unui loc de muncă. Suma nu trebuie s-o spun eu, o vor numi cititorii amărâţi care murmură acum în sinea lor 2.000-3.000-5.000 de euro plus procentele respective. 

– De cât timp n-ai mai dat pe acasă?

– Este cea mai laconică şi cea mai simplă întrebare la care nu pot să răspund din moment ce nu ştiu nici eu când o să revin definitiv acasă: peste 10 sau peste 20 de ani. Sper până atunci ca Moldova să-şi revină economic, pentru a crea cetăţenilor săi un trai decent.

– Cum îţi alini dorul de fiul tău pe care nu l-ai văzut de atâta vreme?

– Dacă la început mai dorea un dulce, o jucărie, o bicicletă, acum, la nouă ani, nu mai vrea nimic. Are totul şi, în acelaşi timp, nu are esenţialul. Nu-şi are părinţii alături. Iată câteva replici: ,,Dacă mă iubeşti, de ce nu vii măcar o singură dată acasă?!” sau „Vino măcar duminica, măcar de Paşti, măcar într-o seară, o s-o rog pe bunica să pregătească ceva gustos la cină”.

– Voi fi de partea copilului. De ce totuşi nu te-ai mai întors acasă nici până azi?

– Moldova e ca „o preafrumoasă fată”, cum spunea Eminescu despre fata cea de împărat. Iată de ce, în al patrulea roman, am făcut tot posibilul să includ o legendă biblică ce explică metaforic de unde a apărut această bucăţică de pământ, numită Moldova. A rupt-o Dumnezeu din paradisul ceresc şi a dăruit-o moldoveanului ce nu s-a prezentat la împărţirea pământului, deoarece era la muncă. Dar, după cum ştii, în paradisul nostru poporul nu are bani suficienţi pentru a savura aerul curat, pentru a se bucura de bogăţiile naturale şi a obosit să cânte mereu cu stomacul gol.

– Crezi într-o posibilă exercitare prin corespondenţă a datoriei de tată faţă de fiul care numai la 3 anişori a rămas cu bunica? Şi dacă da, atunci povesteşte-ne cum îţi reuşeşte aceasta?

– Nu-mi reuşeşte în niciun fel. E o utopie. Familia e ca o maşină care trebuie mereu îngrijită. Din momentul când este separată în piese, ea nu mai merge înainte. Caroseria acasă, roţile în Italia, motorul fără carburanţi ș.a.m.d.

– Cunosc zeci şi sute de cazuri în care mamele aflate la munci departe de casă cred cu tot dinadinsul că îşi pot creşte şi educa copiii prin telefon. Ce părere ai despre taţii şi mamele care n-au dat pe acasă de 4, 6 ori chiar 8 ani?

– Ce parere pot avea când şi eu fac parte dintre ei. Nu mi-am vazut casa de un deceniu. Cine crede într-o educaţie telefonică are iluzii. Mai degrabă părinţii în cauză îşi alină propriul suflet în acest mod. Ba se mai întâmplă şi invers, mulţi copii îşi educă parinţii prin telefon. Deseori victime ale despărţirilor sunt mama şi tata, dar apare în prim-plan copilul inocent, căruia aşa i-a fost sortit, să nu-şi poată alege părinţii.

– Se ştie că tot în Italia este şi ex-soţia ta. De cât timp nu şi-a văzut mama fiul despre care scrii cu atâta dragosre în cel de-al treilea roman Cătălin, copilul cucului?

– Romanul Cătălin, copilul cucului este inspirat din viața mea personală, dar şi din experienţele multor familii atacate de goana corozivă după bani, sacrificând astfel cele mai preţioase comori – copiii. Acei Cătălini frumoşi, dar singuri cuc, pe care i-aş numi, pe bună dreptate, copiii cucului. Deci asta e soarta mea şi a multor familii venite în Occident. Dar sper şi mă rog pentru fiul nostru să fie binecuvântat de Sus. Îi doresc un destin ca al lebedelor. Să-şi găsească perechea sa pentru o viaţă, să plutească alături pe acea apă magică şi infinită pe care o numim cu toţii dragoste.

– Nu întâmplător cele trei romane ale tale sunt de dragoste. Cum se va numi şi despre ce va fi următorul roman la care lucrezi? Şi te rog să ne spui dacă tot de dragoste va fi?

– Desigur. Fără dragoste totul pare sec. Cel mai aromat condiment al vieţii noastre este dragostea în toate sensurile pe care le ştie omul. Şi apoi cuvântul magic şi infinit începe cu „D” ca şi Dumnezeu.

– Şi cu ce literă va începe următoarea ta „comoară” din acel „şirag de piatră rară” numit Alfabet din Occident ?

– Această proză va fi o continuare a romanului Cătălin, copilul cucului, numai că, din păcate, va fi în limba italiană...

- De ce în italiană şi nu în limba română?

- Sunt neglijat de editurile din ţara mea şi apoi, sincer vorbind, am obosit să-mi tipăresc cărţile pe cont propriu. Cele trei romane au apărut la Chişinău. Cu regret, deşi am plătit integral tipărirea, nu sunt satisfăcut nici pe departe de echipa editorială. Din cauza mea, dar şi a redactorilor, Cătălin, copilul cucului a apărut cu multe greşeli. Şi apoi, a venit timpul să semnez contracte cu editurile din ţara unde muncesc de mai mulţi ani. În timpul apropiat voi publica în a doua ediţie romanul Cătălin... . Graţie ziaristei din România Miruna Căjvăneanu, sperăm să avem o carte de o ţinută grafică şi poligrafică impecabilă. Cu a doua ediţie a romanului intenţionez să-mi găsesc atât editori, cât şi cititori italieni. De asemenea, voi participa la Saloanele Internaţionale de Carte, care se desfăşoară anual la Roma, Torino, Milano. 

– Ai avut deja propuneri din partea unor edituri italiene?

– Am început o colaborare cu două edituri italiene de prestigiu. Însă traducătorii au refuzat cartea, fiindcă avea multe greşeli. Ei au cerut romanul în limba română...

– Suntem „obligaţi” să scriem în română din simplul motiv că italienii nu cunosc limba „moldovenească”. Şi atunci cum să traducă? Jocul moldovenismului vehiculat la Chişinău nu merge nici pentru alfabetele Occidentului.

– Ai perfectă dreptate. M-am convins de aceasta pe propria piele.

– Îţi mulţumesc pentru interviu. Să ai multă inspiraţie şi să-ţi duci la bun sfârşit proiectele tale literare. 

P.S. Dragă Iurie, am răspuns sincer şi în modul meu la întrebări. Nu am inventat nimic, pentru că nu mai vreau să am de-a face cu nimeni: ambasadă, asociaţii, biserică ş.a.m.d. Îmi fac treaba mea. Scriu. Dacă poporul meu nu mă vrea, atunci nu mă supăr, dar nici eu nu-l vreau. De asemenea, mai poţi adăuga că am dat un interviu postului de radio din Roma ,,Radio – cita futura”. Deşi îmi oferise 10 minute, discuţia cu ziarista Federica Mazetti a fost fenomenală şi a durat 11 minute şi 34 sec. Au sacrificat un spot publicitar. Probabil i-am intrigat cu acest Alfabet din Occident.

Fotografii din arhiva personală 
a scriitorului Valeriu BOJOGA,
Roma