Probleme de pronunțare în cazul unor unități fonetice

Dacă e să ne referim la starea limbii române din Republica Moldova, despre care s-a vorbit și s-a scris, inclusiv în revista „Limba Română” (M. Avram, Limba română în Republica Moldova, nr. 7-8, 2004), am putea constata o tendință de îmbunătățire a calității exprimării, mai ales în rândul tinerilor și al copiilor. Dar, examinând relativ recentele prevederi ale normei, exprimate în DOOM 2005, atestăm unele aspecte care continuă să dea bătaie de cap vorbitorului, unul dintre ele ținând de ortoepie.  

Într-un articol anterior ne-am referit la unele greșeli de interpretare a diftongilor / triftongilor. În continuarea celor spuse, propunem o listă de cuvinte care, sub aspectul pronunțării, credem că prezintă pentru mulți o noutate. Astfel, maseur, maseuză, piuneză / pioneză, toaletă, văita / văitare / văitătură, vraiște, scuar, trotuar, coafa / coafor/ coafeză / coafură, croazieră, culoar, curtoazie, exploata, fermoar, foaier, fumoar, lavoar, patinoar, pledoarie, a voala conțin diftongi și trebuie pronunțate corespunzător: ma-seur, ma-seu-ză, piu-ne-ză / pio-ne-ză, toa-le-tă, văi-ta / văi-ta-re / văi-tă-tu-ră, vraiș-te, scuar, tro-tuar, coa-fa / coa-for / coa-fe-ză / coa-fu-ră, croa-zi-e-ră, cu-loar,  ex-ploa-ta, fer-moar, foa-ier, fu-moar, la-voar, pa-ti-noar, ple-doa-ri-e, a voa-la (silabele ce conțin diftongi sunt subliniate). Am adăuga aici și cuvintele a-da-gio, a-gio-taj care, deși  nu conțin diftongi, merită atenție la pronunțare. În majoritatea cazurilor, aceste cuvinte sunt pronunțate greșit, cu hiat.

În schimb, verbul a dezghioca (în toate logoformele sale), conform noilor prevederi, conține hiatul i-o: dez-ghi-o-ca, dez-ghi-o-că-tor, dez-ghi-o-cat.

O altă problemă ce ține de pronunțare este accentuarea unor cuvinte. Se știe că accentul este elementul care coexistă și conferă individualitate unității lexicale, fiind indispensabil  pentru orice cuvânt polisilabic. Silabele, chiar dacă sunt identice ca succesiune de foneme, nu sună la fel: una dintre ele este proeminentă, ea evidențiindu-se prin accent (ex. lalelele). 

În ceea ce privește locul accentului, se afirmă că în limba română accentul este liber, în sensul că nu este legat de o anumită silabă (ca, de exemplu,  în franceză, turcă etc.), nu are un loc fix. Altfel zis, în cuvinte diferite el se plasează pe silabe diferite. Trebuie însă menționată, în acest sens, opinia profesorului G. Pruteanu, conform căreia „accentul nu e nicidecum «liber», ci, în covârșitoarea majoritate a cazurilor, e unic și nedeplasabil” [2], el individualizând cuvântul, fapt  remarcabil mai ales în cazul omonimiei (omografe), care se rezolvă anume prin intermediul accentului, acesta exercitând rolul de diferențiere semantică și / sau morfologică a cuvintelor cu aceeași componență fonematică: haină – haină, mobilă – mobilă, tinerele – tinerele, nodul – nodul, încuie – încuie, scutură – scutură etc. 

Subliniem că locul diferit al accentului în limba română este rezultatul unui proces istoric de evoluție a limbii. În împrumuturile neologice şi în numele proprii străine se păstrează accentul din limba de origine: pieta, cafe-concert, cafe-frappe, pop-corn, ping-pong, cocteil / cocktail, taxi, kaki  etc. Astfel, limba română a ajuns să aibă cuvinte accentuate pe silabe diferite. Deși normele de accentuare se însușesc odată cu limba maternă, accentul provoacă unele ezitări sau erori de pronunțare, mai ales în situația în care se produc modificări de accentuare a unor cuvinte (unele recente, prevăzute de DOOM 2). 

Așadar, se vor pronunța, cu accentul pe prima silabă de la sfârșit, cuvintele: expeditor, izolator, reactor, transformator, realizator, instalator, încasator, comentator, nonsens, tambur, import, alibi, colibri, miros, adulter,  lila, halo, indigo, mizer etc.

Au accentul pe a doua silabă de la sfârșit cuvinte precum: amnezie, cumul, credit, regizor,  standard, crenvurst (sg.) – crenvurşti (pl.), tranzit, volei, baschet, calcar, karate, leurdă, neutru, radar, cocos, trifoiște, vermut, cocteil / cocktail, revizor, cătină, capsulă, loto, tempo / tempouri, motto / mottouri, unele dintre ele revăzute recent de DOOM 2.

Trebuie accentuate pe antepenultima silabă cuvinte ca: acvilă,  ancoră, aulă, butelie, diplomă, epocă, furie, graniţă, pricină, industrie, scorbură, rabie, necesită, întârzie, felicită, determină, cochilie, avarie, superfluu.

Au accentul pe silaba a IV-a formele feminine ale unor substantive mobile, ca doctoriţă, pictoriţă, bivoliţă, diavoliță, călugăriță, chelneriță (dar cizmăriță, copiliță etc.), precum și cobiliţă, gărgăriţă, veveriţă, răzmeriţă, lubeniţă, ferfeniţă, prepeliţă, primăvară etc., care, de asemenea, necesită mai multă atenție din partea vorbitorilor.

Chiar dacă, așa cum am menționat mai sus, accentul conferă cuvântului individualitate, există și cuvinte, în cazul cărora DOOM 2 admite variante accentuale literare libere, ca de exemplu: acatist – acatist, antic – antic, agriș – agriș, agrișă – agrișă, anaforă – anaforă,  anost – anost, antic – antic, candid – candid, colaps – colaps, facsimil – facsimil, firav – firav, gingaș – gingaș, halteră – halteră, hatman – hatman, intim – intim, jilav – jilav, manager – manager, meșteriță – meșteriță, penurie – penurie, picnic – picnic, ponei – ponei, profesor – profesor, trafic – trafic, puber – puber, sinecdocă – sinecdocă, precaut – precaut, buldog – buldog etc. 

În cazul altor cuvinte, accentul (diferit) își exercită rolul său fonematic: marchează diferența semantică dintre cuvinte, ca în următoarele exemple: bariton (cântăreț)/bariton (instrument muzical), translator (persoană)/translator (aparat), corector (persoană)/corector  (aparat), director (funcție)/director (termen; grupare de documente în calculator) etc. 

Tot sub aspectul pronunțării – al componenței fonice – necesită atenție și următoarele cuvinte: angină (nu anghină), marfar (nu mărfar), mizilic (nu mezelic), crenvurst (nu crenvurșt), lăcrimioară (nu lăcrămioară), tochitură (mâncare), betegeală (nu betejeală), păianjen (nu păiangen), sprijin (nu sprigin).

Iar în următoarele cazuri sunt admise ca variante literare: ferăstrău / fierăstrău, corijent / corigent, sandvici / sendviș, tobogan / topogan, piure / pireu, cofeină / cafeină, cheotoare / cheutoare, ghips / gips.

Concluzia care se cere a fi formulată este că, pentru corectitudinea și calitatea exprimării, e nevoie de consultarea surselor normative, pentru a fi la curent cu modificările care se produc. Și să nu uităm  cuvintele regretatului poet Gr. Vieru: „Vorbindu-ne corect și frumos limba, tinzând a o vorbi corect și frumos, omenim astfel pe străbuni, pe cei care au creat societatea cuvintelor civilizate”. 

NOTE:

1. DOOM 2. Dicţionar ortografic ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005.
2. www.pruteanu.ro/4doarovorba/emis017accente.htm