Verbul, metafora teatrală și structurile asociative

Într-o metaforă teatrală, care îi aparține lui L.Tesnière, orice frază reprezintă o „mică dramă”, iar predicatul ei – procesul însuși care dictează un anumit număr de actanți (personaje principale) și circumstanți [4]. Clasificările care derivă din concepția tesnieriană pun în evidență câteva grupuri valențiale de verbe – în funcție de posibilitatea de a selecta unul (verbele intranzitive), doi (verbele tranzitive fără beneficiar) sau trei actanți (verbele tranzitive cu beneficiar), sau de a nu selecta niciun actant (verbele impersonale) – care structurează piesele-propoziții. Explicativă și simbolizantă, analogia dintre dramă și propoziție sugerează, pe de o parte, că structurile lumii sunt repetitive, regăsindu-se în cele mai diferite zone, și, pe de altă parte, exemplifică încercarea umană de a descoperi regula unică în organizarea ei.

Interpretarea frazei drept „mică dramă” poate fi înțeleasă, după S. Al-George, „în spiritul celor spuse de A. J. Greimas: «Jocul sintactic care consistă în a reproduce de fiecare dată, în milioane de exemplare, un același mic spectacol comportând un proces, câțiva actori și o situație mai mult sau mai puțin circumstanțială este probabil trucat și nu corespunde modului de a fi al obiectelor în lumea «reală». Ceea ce nu împiedică, grație simbolismului lingvistic, ca viziunea noastră a lumii și modul nostru de a organiza – singurelele posibile – să fie ceea ce desfășurăm în fața noastră prin jocul regulilor sintactice»” [1, p. 50]. Iar dacă regulile sintactice, care reflectă relațiile sintagmatice ce țin de activitatea de discurs, confirmă, într-un fel, analogia „frază – dramă”, relațiile asociative nu o validează întotdeauna. Or, în confirmarea teoriei tesneriene, asocierile pe care le „indică” vorbitorii unei limbi pentru verbe ar trebui să se suprapună pe relațiile sintagmatice, care exemplifică și explicitează înțelegerea verbului ca „dramă” de către vorbitorii unei limbi. Pentru limba română însă, în cadrul unui experiment asociativ1, vorbitorii au indicat cuvinte-reacții care se pot înscrie pe axa sintagmatică doar în 44 de cazuri din 300 analizate. Pentru comparație, analiza asocierilor pe care le dau respondenții ruși2 sunt aproape proporțional inverse: doar 34 de reacții din 300 (pentru aproximativ aceleași verbe) nu reflectă relații sintagmatice.

Datele confirmă, pe de o parte, concluziile altor studii în baza experimentului asociativ, din care reiese că reacțiile respondenților ruși construiesc structuri sintagmatice, fragmente ale vorbirii, forme decupate din structurile lineare, uneori clișee chiar, și reflectă, în acest sens, o viziune sintetizatoare față de reacțiile respondenților români care reflectă mai curând o viziune analitică. Pe de altă parte, se adevereşte faptul că verbul este, „alături de substantiv, cea de-a doua categorie lexico-gramaticală (parte de vorbire) care exprimă noțiuni și care, pe această bază, se caracterizează prin autonomie semantică” [3, p. 151]. Verbul pare a fi pentru vorbitorul nativ de română suficient semantic (cel puțin într-o măsură mai mare decât pentru vorbitorii de rusă): verbul conține „povestea” întreagă, complinirile verbale nefiind obligatorii. Această observație nu trebuie înțeleasă însă în sensul că verbul nu generează și nu motivează construcțiile sintactice, ci doar că în imaginarul lingvistic românesc verbul se înscrie mai puțin frecvent în structuri sintagmatice. Acolo unde apar, complinirile indică obiectul acțiunii (lega – nod; lua – bani; încheia – contract), modalitatea sau circumstanțele desfășurării acesteia (alerga – repede; începe – acum; coborî – jos) și, mai rar, subiectul (arde – focul; naşte – mama). Marea majoritate a structurilor sintagmatice asociative ale verbelor sunt formate din două elemente: alerga – repede (49/234); arde – focul (75/454); arunca – mingea (65/245); aștepta – mult (24/274); bate – vântul (43/182); citi – cărți (57/335); coborî – jos (75/331); cumpăra – haine (46/292); câștiga – bani (175/342); începe – acum (25/229); încheia – contract (32/301); înghiți – în sec (22/200); întâmpla – accident (21/141); lega – nod (45/198); lua – bani (23/212); merge – repede (47/178); mişca – repede (19/143); mânca – pâine (16/226); naşte – mama (29/381); opune – rezistenţă (172/265); ajunge – acasă (46/234) / departe (45/234); aprinde – focul (74/465) / lumina (65/465); avea – bani (74/277) / avere (31/277); băga – bani (37/271) / mâna (33/271); căuta – ceva (18/232) / comoară (14/232); cere – bani (61/227) / ajutor (50/227); face – bine (32/151) / treabă (24/151); îmbrăca – haine (223/455) / haina (41/455); întoarce – înapoi (58/144) / acasă (27/144); bea – apă (250/446) / vin (60/446) /
alcool (31/446) / suc (29/446). Verbul asculta prezintă o structură mai complexă, vorbitorii indicând, ca reacție, atât obiectul acțiunii, cât și modalitatea desfășurării acesteia: asculta – muzică (142/308) / muzica (23/308) / atent (61/308). O serie întreagă de verbe – afla, ajuta, alege, apuca, aștepta, bucura, chema, cânta, crede, cunoaște, dormi, ghici, greși, închina, îndrăzni, înșela, întâlni, întreba, înțelege, judeca, lăuda, lepăda, lipsi, lovi, lucra, mulțumi, muri, odihni, zice – nu prezintă relații sintagmatice în primele cinci reacții.

Principiul valenței verbale nu reprezintă, prin urmare, predicția asocierilor lingvale ale verbului și nu funcționează coerent la nivelul lor. Astfel, pentru cele 31 de verbe pentru care asocierile se realizează prin structuri sintagmatice, raportul numeric reacții sintagmatice / reacții nesintagmatice (nucleare) este diferit, înscriindu-se în limitele 29/381 (= 8%) – verbul mânca – și 370/446 (83%) – verbul bea. În mod paradoxal, la limite extreme se situează verbe apropiate semantic, care desemnează procese vitale pentru ființa umană. Între aceste extreme, „spectacolul” verbal se produce în cele mai diverse moduri: complinitorul verbal reia semul lexical al verbului (citi [a parcurge un text scris] – cărți [text scris]; coborî [a se da jos dintr-un loc ridicat] – jos [într-un loc mai puțin ridicat]; opune [a pune în fața cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument] – rezistență [împotrivire, opoziție]); verbul și determinativul se definesc reciproc (arde [a da foc] – foc [ardere violentă cu flacără]); determinativul specifică modalitatea (alerga – repede; mişca – repede), cuantifică acțiunea verbală (aștepta – mult), indică instanța temporală (începe – acum), specifică locul ca punct al destinației (ajunge – acasă), reprezintă unul dintre obiectele posibile ale acțiuni (arunca – mingea; cumpăra – haine), evidențiază, din pletora semantică, un sens (bate „suflă”– vântul ) etc.

Diversitatea specificărilor este și mai evidentă dacă se compară câmpurile asociative ale două sau mai multe verbe diferite. Avem, astfel, verbe pentru care relațiile sintagmatice sunt relevante (grupul lor este mai puțin numeros) și verbe pentru care structurile respective sunt nesemnificative ca număr. În prima serie se înscriu, de exemplu, verbele:

– înghiți: mâncare (140); apă (64); în sec (22); noduri (14); pastile (13); hrană (10); salivă (10); înghețată (8); pastilă (8); greu (7); nod (6); apa (4); bomboană (4); gălușca (4); limba (4); măr (4); aer (3); gumă (3); limbă (3); saliva (3); tot (3); o alună (2); de frică (2); forțat (2); în gol (2); întreg (2); minciună (2); mâncarea (2) – 351 de reacții din 6213;

– încheia: haina (8); nasturi (8); discuția (7); relația (4); subiectul (4); anul (3); contracte (3); lucrarea (3); nasturii (3); tratat (3); ziua (3); acord (2); afacerea (2); un contract (2); fermoarul (2); lacăt (2); lecția (2); orele (2); semestrul (2); socotelile (2); la care se pot adăuga substantivele nearticulate, pasibile de aceeași relație: fermoar (13); nasture (11); afaceri (4); discuție (4); relație (3); cămașă (2); pantaloni (2); poveste (2); proiect (2); sacou (2); ușă (2) – în total 146 de reacții din 528;

Din a doua serie de verbe fac parte, de exemplu:

– îndrăzni: ceva (5); să lovească (3); să spună (2) – 10 din 586 de reacții;

– înșela: soția (10); femeia (6); nevasta (5); iubita (4); soțul (4) – 25 din 573 de reacții.

Analiza orientată spre identificarea morfologică a cuvintelor-reacții la verbele-stimul indică asupra unor corelații destul de variate dintre verb și alte părți de vorbire, câmpul asociativ înscriind alte verbe, substantive, adjective, adverbe și pronume.

Prezența verbului în șirul asociativ verbal motivează tentația de explicare prin dominarea sensului categorial asupra celui lexical și perceperea semului de procesualitate drept definitoriu pentru verb. Statistica4 prezenței verbului însă nu validează această explicație:

Prezența verbului în șirul asociativ nu poate fi explicată nici prin componenta ontologic-semantică pe care se întemeiază sensul lexical-concret (verbele lăuda și zice fac parte din aceeași clasă a verbelor comunicării /declarandi5, dar prezintă în șirul asociativ un număr discrepant de verbe), nici prin conținutul semantic-concret al verbului și natura procesuală6 a acestui conținut (verbele bea și încheia, bate și băga sunt verbe de acțiune, dar prezintă aceeași discrepanță); nici distincția verbe subiective / verbe obiective nu explică persistența semului [procesualitate] sau, dimpotrivă, absența lui în câmpul asociativ al verbului.

Analiza semnificației lexicale concrete și a raporturilor de sinonimie pe care le desfășoară fiecare verb în parte arată că prezența verbului în șirul asociativ este determinată de acești doi factori. Astfel, verbul zice are o pletoră semantică structurată în jurul a 5 semnificații de bază, de la care derivă alte semnificații secundare și 14 serii sinonimice, pe când pentru verbul dormi dicționarul consemnează trei sensuri, dintre care unul este figurat și două serii sinonimice; verbul bea are 4 sensuri, dintre care unul este popular, și două serii sinonimice, iar încheia – 4 semnificații (două cu uz restrâns) și 18 serii sinonimice.

Prezența substantivului în câmpul asociativ al verbului este motivată diferit și oferă un suport interpretativ vast al modului de înțelegere a acțiunii. Câmpul asociativ al verbului închina, de exemplu, înscrie 464 de reacții substantivale față de 92 de reacții verbale. Reacțiile-verbe ilustrează câteva semnificații de bază ale acestui verb:

Refl. A-și manifesta evlavia față de divinitate prin practici religioase, specifice fiecărui cult. / Refl. A se înclina (sau a-și pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau ca simplu salut – prin reacțiile ruga (35); cinsti (10); apleca (8); îngenunchea (6); a ruga (6); a se ruga (5); crede (3); slăvi (3); lăuda (2); ruga (2);

Tranz. (Înv.) A dărui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință – prin reacțiile dărui (3); dedica (2);

Intranz. A ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment – prin reacțiile cinsti (10); ciocni (5); bea (4).

Șirul substantivelor denotă perceperea accentuată a semnificației religioase a acestui verb, relația substantiv–verb înscriindu-se pe axa simbolisticii religioase: rugăciune (77); biserică (59); icoană (60); credință (48); Dumnezeu (37); rugă (21); religie (15); credincios (13); cruce (9); icoane (7); genunchi (4); la icoane (4); mătănii (4); preot (4); sfânt (4); idol (3); în genunchi (3); la icoană (3); zeu (3); altar (2); creștinism (2); divinitate (2); jertfă (2); lui Dumnezeu (2); pioșenie (2); religios (2); semn (2); zei (2).

O altă serie de substantive conturează aspectul laic al „închinării”: rege (6); bani (3); datorie (2); mamă (2); nuntă (2); umilință (2), pe când unele reacții-substantive pot fi raportate atât la domeniul religios, cât și la cel laic: respect (22); plecăciune (14); colaci (4); cinste (3); niciodată (3); slavă (3); supunere (3); aplecăciune (2); dorință (2); în față (2); înțelepciune (2); obicei (2); supus (2).

Semnificația verbală „a ridica paharul plin, în sănătatea cuiva sau în cinstea unui eveniment” este conturată direct prin recipient: paharul (16); pahar (12); un pahar (5); păhar (3); pahare (2); paharele (2), prin conținut – vin (3) și prin ceremonia verbală care însoțește ridicarea paharelor – toast (3).

Adjectivele din structurile asociative verbale, de cele mai dese ori, pun în evidență calitatea umană necesară pentru realizarea acțiunii sau calitatea care îi poate fi atribuită persoanei care face această acțiune. Avem, astfel, pentru verbul îndrăzni adjectivele apreciative: isteț (8); ager (2); îndrăzneț (8); puternic (7); depreciative: vorbăreț (5); obraznic (4); băgăreț (2); adjectivul justificativ: curios (5); ironic contextual: optimist (2) și adjectivul care desemnează o calitate ce trebuie depășită pentru a realiza acțiunea: timid (6).

Modul în care este percepută acțiunea de vorbitorii unei limbi poate fi evidențiat și mai clar prin comparația cu alte limbi. Astfel, reacţia cea mai frecventă pe care o dau respondenţii români la stimulul cunoaşte este verbul ştie: în varianta de persoana a III-a (întrucât cunoaşte poate fi interpretat, gramatical, atât ca formă de infinitiv, cât şi ca formă de prezent indicativ) – ştie (139) şi de infinitiv plin – a şti (51) sau amputat – şti (104). Reacţiile-substantive care materializează cunoaşterea sunt în imaginarul românesc: carte (37) – care are în română şi sensul de „cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură”, ştiinţă (38), cunoştinţe (6), adevăr (10), cultură (7). Cel care cunoaşte are calităţile: deştept (26), inteligent (8). Cunoaşterea are gradaţie, aceasta realizându-se prin multe (11), ca parte, şi tot (8), ca întreg – mărci cantitative – şi bine (9) pentru aspectul calitativ.

Remarcăm, de asemenea, că stimulul cunoaşte şi reacţia şti, verbe, în general sinonime, redau grade diferite ale cunoaşterii: a şti înseamnă „a fi informat”, deci „a deţine, în general, cunoştinţe”, iar a cunoaşte presupune o cunoaştere orientată: „a lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul”.

Cu toate că unele reacţii se regăsesc şi în imaginarul rusesc, ponderea acestora este diferită în răspunsurile românilor şi ruşilor. Cea mai mare frecvenţă în rusă o au reacţiile care denotă aprecierea cantitativă a cunoaşterii: все „tot” (83), много „mult” (33), многое „multe” (7), обо всем „despre tot” (7), что-то „ceva” (5). Urmează, apoi, ceea ce în română s-ar traduce prin a şti să faci: уметь (22), и уметь (7), reacţii care indică asupra caracterului aplicativ al cunoştinţelor. Verbul понимать „a înţelege” (9), din reacţiile respondenţilor ruşi, leagă cunoaşterea de înţelegere, iar думать „a gândi” (6) – de gândire. Avem în rusă, în acest fel, reflectat parcursul întreg al cunoaşterii: de la a înţelege la a cunoaşte, a gândi şi, în final, la a aplica. Obiectele care intră în raza cunoaşterii sunt mai variate şi mai concrete în rusă: урок „lecţie” (17), предмет „disciplină de studiu” (14), наизусть „pe de rost” (12) – cu trimitere la şcoală, probabil –, правду „adevărul” (12), язык „limba” (11), дело „lucrul” (6). Şi în rusă se regăseşte, pe lângă aspectul calitativ, cel cantitativ: хорошо „bine” (7), наверняка „sigur” (5).

În imaginarul rusesc regăsim şi antonimul omorizic: не знать „a nu şti” (5).

Analizate în toată complexitatea lor, câmpurile asociative pun în evidență modul de reflectare a realității în imaginarul lingvistic. Or, pe de o parte, caracterul supraindividual al limbajului, iar pe de altă parte, continuitatea unor asocieri în cadrul unei comunităţi lingvistice justifică și asigură calificarea lor drept asocieri comune, caracteristice vorbitorilor unei limbi, reprezentanţilor unei culturi.

BIBLIOGRAFIE:

1. S. Al-George, Limbă și gândire în cultura indiană, Editura Paralela 45, Pitești, 2005.
2. I. Coteanu, Gramatică, stilistică, compoziție, Editura Științifică, București, 1990.
3. D. Irimia, Gramatica limbii române, Editura Polirom, Iași, 2000.
4. L. Tesnière, Éléments de syntaxe structurale. Paris, 1965.

NOTE:

¹ Experimentul asociativ a fost realizat de un grup de cercetători de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi în cadrul proiectului instituțional de cercetare fundamentală 11.817.07.35F. Cercetarea structurilor asociative ale limbii române și elaborarea dicționarului asociativ. Experimentul asociativ presupune că respondenții indică prima reacție verbală pe care o au la rostirea / citirea unui cuvânt-stimul, într-un timp limitat, dintr-o listă de cuvinte elaborată anterior conform frecvenței cuvintelor în limba română.
² Structurile asociative rusești au fost analizate în baza la: Русский ассоциативный словарь. 2 т. / Ю. Н. Караулов, Г.А. Черкасова, Н. В. Уфимцева, Ю. А. Сорокин, Е. Ф. Тарасов. T. 1.; От стимула к реакции: Ок. 7000 стимулов. М.: АСТ-Астрель, 2002, 784 pag. 
³ Aici și în continuare au fost luate în calcul doar cuvintele-reacții cu frecvența mai mare de 1.
⁴ Cifra alăturată stimulului verbal indică numărul de reacții dintr-un total de peste 750 de reacții. 
⁵ Se disting, în acest sens, verbe de percepție, ale cunoașterii, ale comunicării, didactice, factitive, rezultative, de mișcare, comportamentale, modale, volitive, aspectuale, meteorologice [3, p. 158] sau, într-o altă clasificare, verbe de existență și stare, de mișcare, declarandi, sentiendi, voluntatum, afectum [2, p. 237].
⁶ Se disting, în acest sens, verbe de acțiune, de stare, existențiale, de relație, de devenire [3, p. 158].